Sfinții zilei – Sinaxar 21 aprilie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 21 aprilie: Sfânta Muceniță Alexandra împărăteasa; Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie episcopul și cei împreună cu dânsul: Proclu, Soson, și Faust diaconii, Dezideriu citețul, Eutihie și Acution; Sfântul Ierarh Anastasie sinaitul, egumenul Sinaiului; Sfântul Mucenic Teodor din Perga și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…

În luna aprilie, în ziua douăzeci și unu, pomenim pe Sfânta Muceniță Alexandra împărăteasa

Alexandra, mucenița lui Hristos Dumnezeu, era soția împăratului Dioclețian. Deci văzînd ea că Sfîntul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămîne viu și sănătos s-a înfățișat înaintea împăratului, în vreme ce aducea el jertfă idolilor, și s-a mărturisit pe sine creștină; pentru aceea a fost pusă în închisoare. După ce a fost închisă, s-a dat hotărîre ca să fie tăiați cei doi, Gheorghe și Alexandra. Aflînd ea această hotărîre a împăratului, în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu și și-a dat sufletul.

Iar Apolo, Isachie și Codrat, fiind din slugile împărătesei Alexandra, și văzînd-o pe ea că a disprețuit vremelniceasca și stricăcioasa împărăție și pe muncitorul împărat, și că, crezînd în Hristos, a și murit pentru El, au crezut și ei în Hristos. Deci, înfățișîndu-se cu îndrăznire au mustrat pe împărat, numindu-l călcător de lege și sălbatic, și că nu i-a fost milă de însăși femeia sa, cu care a făcut copii.

Mîniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, și aceasta făcîndu-se, gîndea el toată noaptea cu ce moarte îi va pierde. Dimineața, scoțîndu-i din temniță, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat, iar Apolo și Isachie, iarăși să fie puși la închisoare, și să fie uciși cu foamea. După cîteva zile, fiind istoviți de foame, și-au dat sufletele lor în mîna Domnului.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie episcopul și cei împreună cu dânsul: Proclu, Soson, și Faust diaconii, Dezideriu citețul, Eutihie și Acution

Toți aceștia au grăit în zilele împăratului Dioclețian și ale lui Timotei, dregătorul Campaniei, din Italia. Sfântul Ianuarie s-a născut în Neapole și era episcop de Nola, când Dioclețian a aprins focul prigoanei împotriva creștinilor. Deci, la Putiole au fost închiși mulți credincioși, printre care și diaconii Soson, Proclu, precum și doi mireni, Eutihie și Acution, care au mărturisit dreapta credință, cu mult curaj. Sfântul episcop iubea mult pe Soson și avea mare încredere în el, pentru înțelepciunea și sfințenia sa și, adesea, se împărțea bucuros din lumina învățăturilor lui.

A mers, deci, episcopul la Putiole să vadă pe cei închiși, ducându-le cele de trebuință. De aceasta auzind, dregătorul Timotei a dat porunca să fie prins și fericitul Ianuarie și să fie purtat în lanțuri, până la locul de chinuire. În drum, au venit să-l vadă, Faust diaconul, dimpreună cu Dezideriu citețul, și au fost prins și ei, împreună cu episcopul lor.

După multe chinuri, din porunca împărătească, toți acești creștini și episcopul lor au fost osândiți să fie dați la fiare, în circ, locul de petrecere al păgânilor. Și fiarele i-au cruțat, neatingându-se de ei.

Socotind că numai prin vrăjitorie creștinii scapă de la această cruntă moarte, s-a dat poruncă să li se taie tuturor capetele. Și așa, a primit Sfântul Ianuarie, împreună cu ceilalți creștini, cununa muceniciei pentru Hristos.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Anastasie sinaitul, egumenul Sinaiului

Purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Anastasie, în ce chip a fost crescut din tinerețe în dreapta credință, se adeverește din cuvintele lui, pe care le-a grăit despre sine astfel: „Cei ce au văzut pe Hristos în trup, Îl socotesc că este prooroc; iar noi, deși cu ochii cei trupești nu l-am văzut, însă îndată L-am cunoscut, că este Dumnezeu și Stăpîn Atotputernic și Făcător al veacurilor, rază a slavei Tatălui, de la Care am învățat a-L mărturisi. Iar Sfînta Lui Evanghelie cu atît de mare credință o ascultăm, ca și cum pe Hristos Însuși L-am vedea grăind cu noi. Iar pe mărgăritarul cel fără de prihană al Preacuratului Său Trup primindu-l, credem, că pe Hristos însuși Îl primim. Și cînd vedem icoana, închipuirea asemănării Lui celei dumnezeiești, ca pe Însuși Hristos, ce privește spre noi, Îl cinstim, ne închinăm și către El cădem”.

Prin aceste scurte cuvinte, Cuviosul Anastasie a arătat în ce chip din tinerețile sale, a învățat a cunoaște pe Hristos adevăratul Dumnezeu, a crede în El, a se teme cu frică curată, a-L iubi din toată inima și a-L cinsti în sfintele icoane cu închinăciunea cuvenită lui Dumnezeu. Iar după ce a sosit la vîrsta desăvîrșită, a lăsat lumea și cele din lume și, luînd crucea, după porunca Sfintei Evanghelii, a urmat cu osîrdie lui Hristos; pentru că, intrînd într-o mănăstire, s-a făcut monah.

Însă, dorind să se povățuiască la cele mai mari nevoințe și bărbaților celor desăvîrșiți să le urmeze în toată fapta bună, s-a dus la Ierusalim, unde, închinîndu-se cinstitelor și sfintelor locuri, a mers la muntele Sinai. Acolo, găsind pe mulți sfinți bărbați sporiți în faptele bune monahicești, a rămas la ei, supunîndu-se lor și slujindu-le cu osîrdie, ținînd în acea vreme egumenia muntelui Sinai Cuviosul Părintele nostru Ioan Scărarul. Iar pentru smerita lui cugetare, a luat de la Dumnezeu darul cunoștinței celei duhovnicești și al înțelepciunii celei mari. A alcătuit cuvinte multe, folositoare de suflet și a scris viețile unor sfinți părinți și s-a învrednicit de rînduiala preoțească.

Apoi, după Sfîntul Ioan Scărarul și după Gheorghe fratele lui, Anastasie a fost numit egumen al muntelui Sinai. Și se lupta cu ereticii, care se numeau „acefali”, adică fără capete, scriind mult despre ei; și certîndu-se cu ei, îi mustra, îi biruia și-i rușina. Acel eres fusese început în Alexandria, pe vremea împărăției lui Zenon, de învrăjbitorii și împotrivitorii Sinodului al patrulea din toată lumea, al Sfinților Părinți, care a fost în Calcedon. Pe cînd acel eres se începea, era în Alexandria un patriarh mincinos, Petru ereticul, care se numea Mogos. Cu acel eres al „acefaliților”, s-a unit Sevir, care se numea „fără cap”, din pricina eresurilor și care a răpit scaunul patriarhal al Antiohiei.

Deci, pe acei eretici, biruindu-i Cuviosul Anastasie în zilele sale din dumnezeieștile cărți, se lupta cu ei nu numai în muntele Sinai, ci și în toată Siria, în Arabia și în Egipt. Pe de o parte, prin scrisorile sale, iar pe de alta, străbătînd singur pretutindeni, dezrădăcinînd acel eres, gonindu-l și întărind în dreapta credință Biserica lui Hristos. Apoi plăcînd lui Dumnezeu mai mult decît alți părinți, s-a dus la adînci bătrîneți către Domnul. Iar sfîrșitul lui a fost pe vremea împărăției lui Iraclie.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Teodor din Perga

Pe când împărătea Antoniu la Roma (138-161), iar în Perga Pamfiliei (Asia-Mică) stăpânea Teodot dregătorul, s-a făcut alegere de tineri pentru tagma ostășească. Printre acești tineri frumoși și voinici la trup a fost și tânărul Teodor din Perga Pamfiliei. Deci, înfățișându-se înaintea dregătorului, acesta i-a dat porunca să se închine și să aducă jertfa idolilor, dovedind astfel credința lui către împărat. Tânărul, însă a răspuns, mărturisind, pe față, că el este creștin și nu se închină decât lui Hristos Dumnezeu.

Atunci, a poruncit dregătorul să-l bată pe el și la multe și înfricoșătoare chinuri l-a supus, pe care tânărul Teodor le-a îndurat cu mult curaj, minunând pe toți cei de față, cu puterea credinței lui. Iar din pricina multei sălbaticii și a mării răutăți a chinuitorilor, precum și din pricina marii credințe a mucenicului, Hristos a făcut minuni prin el, că a rămas viu și nevătămat din aceste chinuri de moarte.

Deci, a chemat dregătorul pe un slujitor idolesc, care era de față, și l-a întrebat: „Cum îți este numele?” Răspuns-a acela: „Dioscor îmi este numele meu.” Zis-a către dânsul dregătorul: „Ce fel de vrăji fac creștinii, de intră cu îndrăzneală în foc și rămân nearși?” Răspuns-a Dioscor: „Creștinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este așa de puternic, încât, oriunde este chemat, acolo toate măiestriile vrăjitorești se strică și dracii se cutremură. Până azi am fost slujitor idolesc, asemenea ție, în credința păgânească, dar, văzând acum pe fericitul Teodor, nebiruit de chinurile tale și nears de foc, am cunoscut puterea lui Hristos, și m-am întărit în credința în El și voiesc astăzi să mă fac ostaș al Lui, împreună cu Teodor. „Zis-a către dânsul dregătorul: „Dacă așa grăiești, Dioscor, atunci intră în foc, ca și Teodor.” Deci, l-au dezbrăcat pe Dioscor și el, intrând în cuptorul cel aprins, a strigat: „Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse, Dumnezeul lui Teodor, că mă rânduiești și pe mine cu robii Tăi; primește cu pace sufletul meu.” Și, acestea zicând, și-a dat duhul și a luat în ceasul acela cununa muceniciei, ca și tâlharul de pe cruce, Raiul.

Cât despre Teodor, fiind el aruncat în temniță și iarăși scos în alte chinuri, Dumnezeu i-a îngăduit o mare mângâiere, să vadă pe mama sa Filipa, care stătuse în robie timp îndelungat și care scăpase chiar atunci ca prin minune, și acum, venise să-l vadă și să-i dea curaj, să îndure toate chinurile până la capăt, pentru Hristos. Și, fiind îndemnată de stăpânitorii cetății, să înduplece pe fiul său să se închine idolilor și să-și cruțe viața, îndurerată mama a răspuns că fiul ei va îndura toate chinurile, dar nu se va lepăda de credința sa, chiar de ar fi răstignit pe cruce.

Și a fost răstignit pe cruce, cu adevărat, Sfântul Teodor și, după trei zile de suferințe, și-a dat duhul, iar mamei sale i s-a tăiat capul, învrednicindu-se amândoi a suferi moarte mucenicească pentru Hristos.

Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.