sinaxar 21 iulie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 21 iulie: Sfântul Prooroc Iezechiel; Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia Veche; Sfinții Cuvioși Simeon, cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos, și Ioan împreună-pustnicul și Sfântul Mucenic Victor Stratilat din Marsilia. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…

În luna iulie, în ziua douăzeci și unu, pomenim pe Sfântul Prooroc Iezechiel

Acesta a fost unul din Proorocii mari ai Legii vechi și era fiul lui Buzi, din seminția preoțească a lui Levi. A proorocit timp de douăzeci de ani, cu cinci sute șaptezeci de ani înainte de întruparea Domnului, pe vremea robiei Babilonului, fiind el însuși printre evreii duși în robie, la râul Chebar, din țara caldeenilor. Proorocia lui este cuprinsă în cartea lui Iezechiel, cu patruzeci și opt de capitole, din Vechiul Testament.

Iezechiel a fost pus de Domnul Dumnezeu străjer peste casa lui Israel și semn de prevestire. Chemarea lui era să încredințeze poporul cel îndărătnic și năpăstuit că Dumnezeu este tare și puternic, că Dumnezeul lui Israel este stăpânul lumii întregi, că El nu vrea moartea poporului, ci, să se întoarcă, din desfrânarea cea cu idolii, la Dumnezeul cel viu și să fie ca o mireasă credincioasă bărbatului ei.

Maica Domnului a fost văzută de Prooroc, ca o ușă încuiată, prin care avea să treacă numai împăratul Mesia, noul David, slujitorul Domnului. Dar, de vreme ce israelitenii strigau: „S-a pierdut nădejdea noastră, nu mai nădăjduim în slobozirea noastră din robie,” pentru aceasta, cu vederea oaselor moarte, care înviază, Domnul a încredințat poporul, că este nădejde de mântuire, din oase moarte, Dumnezeu poate ridica o lume nouă. Nimic nu este pierdut, Dumnezeu este păzitorul lui Israel. El este tare și puternic. Înnoirea nu va veni, însă, decât după o vreme de ispășire a păcatelor. Tradiția Bisericii spune că profetul Iezechel a primit sfârșit mucenicesc, ucis de cei care trecuseră la legea idolească. Dumnezeului nostru slavă!

Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia Veche

Sfântul Cuvios Rafael. Unul dintre cei mai cinstiți cuvioși români, care au strălucit pe pământul Moldovei în secolul XVI, este Sfântul Rafail de la Mânăstirea Agapia Veche. Fiind născut în ținutul Neamț și auzind de marele sihastru Eufrosin, a părăsit cele pământești și, urcându-se în munte, i s-a făcut ucenic. Deci, făcându-se călugăr prin mâinile lui, atât de mult a sporit Cuviosul Rafail în rugăciune și post, încât a ajuns pe dascălul său.

După mai mulți ani de viață pustnicească pe Muntele Scaunele, s-a coborât apoi în schitul întemeiat de Cuviosul Eufrosin. Aici, sporind și mai mult în dragostea lui Hristos, în privegheri de toată noaptea și în rugăciuni cu lacrimi, smerindu-se înaintea tuturor prin ascultare, s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul preoției și al facerii de minuni. Căci izgonea duhurile necurate, cunoștea gândurile oamenilor și vedea dinainte cele viitoare. Era încă neîntrecut dascăl al rugăciunii lui Iisus și părinte duhovnicesc al tuturor cuvioșilor sihaștri. Deci, săvârșind îngerește călătoria acestei vieți și lăsând în urmă mulți ucenici, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Apoi, făcându-se unele minuni la mormântul său și încredințându-se părinții că l-a proslăvit Dumnezeu, i-au scos din sicriu trupul întreg și plin de bună mireasmă și l-au așezat în biserică, spre închinarea tuturor.

Auzind de aceasta marele mitropolit al Moldovei, Dosoftei, a venit cu tot clerul său și s-a închinat la moaștele Cuviosului Rafail de la Agapia. Iar în anul 1686, când a tipărit Viețile Sfinților la Iași, însuși a mărturisit despre el, zicând: „Dară tocmai și din rumâni mulți sunt (sfinți) care am văzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de la Voroneț și Rafail de la Agapia (și) am sărutat și sfintele (lor) moștii…”138.

Mai târziu, datorită vitregiei vremurilor, s-au îngropat moaștele Sfântului Rafail la un loc tăinuit și nu s-au mai aflat până în ziua de astăzi. În anul 2008 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu zi de prăznuire 21 iunie.

Sfinte Preacuvioase Părinte Rafail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfântul Cuvios Partenie: Acest cuvios vrednic de laudă era ucenic al marilor sihaștri din Muntele lui Agapie. Luând din tinerețe jugul lui Hristos, s-a făcut călugăr în Mânăstirea Agapia Veche, la începutul secolului XVII. Apoi, deprinzând frica de Dumnezeu și rugăciunea cea din inimă, s-a retras la liniște în Muntele Scaunele.

Acolo, mult nevoindu-se cu postul și cu privegherea de toată noaptea și biruind cumplitele ispite ale vrăjmașului diavol, s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu darul tămăduirii și al izgonirii duhurilor necurate. Și nu puțini bolnavi de prin sate alergau la chilia lui și primeau mângâiere și sănătate. Apoi, Mânăstirea Agapia rămânând fără povățuitor, Cuviosul Partenie a primit darul preoției și a ajuns vestit egumen al sihaștrilor din obște. Astfel, pe toți îi păstorea cu smerenie și cu înțelepciune, făcându-se pe sine pildă tuturor, atât celor din schit, cât și celor din pustie.

În anul 1660, Cuviosul Partenie de la Agapia s-a strămutat la cereștile lăcașuri, iar trupul său a fost îngropat în „Livada Părinților”. Mai târziu, cinstindu-se de părinți în ceata cuvioșilor și făcându-se unele minuni la mormântul său, moaștele lui s-au așezat în biserică spre închinare, pe care le-a sărutat și însuși mitropolitul Dosoftei. Apoi, năvălind turcii peste Țara Moldovei, moaștele Cuviosului Partenie au fost ascunse în munte și au rămas acolo, neștiute de nimeni până în zilele noastre. În anul 2008 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu zi de prăznuire 21 iunie.

Sfinte Prea Cuvioase Părinte Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Cuvioși Simeon, cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos, și Ioan împreună-pustnicul

Acești sfinți au trăit în cetatea Edesei ce se află în Siria, pe vremea împărăției lui Iustin cel tânăr. Fiind pătrunși de dragoste dumnezeiască, s-au dus la sfânta cetate și, închinându-se lemnului celui de viață făcător, au mers la Mânăstirea Sf. Gherasim și au fost tunși monahi de Sf. Nicon, cel ce era atunci egumen. Dar au ieșit din mânăstire mai înainte de a plini cele șapte zile, pe care este obicei să le păzească monahii cei nou tunși. Și mergând înainte la pustiu, au rămas în el patruzeci de ani, trăind cu toată nevoința și cu petrecerea cea grea. Ioan a rămas în pustiu până la sfârșit; iar fericitul Simeon s-a întors la sfânta cetate și, închinându-se mormântului Domnului celui de viață purtător, s-a rugat lui Dumnezeu ca să fie ascuns de către oameni. Și prefăcându-se că este nebun, s-a dus la cetatea Emesa și, arătând multe minuni cu acea prefacere a lui, a răposat în Domnul. Și s-au cunoscut după moartea lui minunile lui. Iată cea mai de pe urmă:

Luându-l doi oameni ca să-l îngroape, așa negrijit, nescăldat, netămâiat și neslujit cu cântări, și ducându-l până la un loc unde erau oameni mulți, și trecând cu dânsul pe lângă casa unui evreu, s-au arătat moaștele sfântului ca fiind purtate cu cinste și cu pompa, cu atâta slavoslovie și cu mulțime de oameni cântând, încât evreul văzând că duceau pe sfântul numai doi oameni, zise: „Fericit ești tu, nebune, ca neavând oameni să te slujească, ai luat puterile cerești de te slujesc cu laude”. Și s-a alăturat și evreul, și l-a acoperit cu mâinile lui, și-l îngropa. Și după câteva zile venind prietenul său Ioan cel ce pustnicise cu dânsul, l-a aflat că s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Victor Stratilat din Marsilia

Potrivit Sfântului Eucherius, Arhiepiscopul Lyonului la mijlocul secolului al IV-lea, Sfântul Victor de Marsilia [născut la o dată necunoscută și pătimitor de moarte mucenicească la Marsilia, pe 21 iulie 303 (sau 304)] a fost un militar roman, ofițer într-o legiune tebană compusă în întregime din creștini, și masacrată în vremea stăpânirii împăratului Dioclețian (285-305) și a lui Maximian (285-305) la Agaune (astăzi Saint Moritz, în Elveția). Potrivit lui Amédée Thierry, istoric al secolului al XIX-lea, Victor a fost ofițer în garda împăratului și ar fi ajuns la Marsilia cu ocazia unei vizite în acest oraș a împăratului Maximian.

În luna februarie a anului 303, într-un imperiu roman deja foarte bine creștinat, unde credința creștină pătrunsese în diversele straturi ale populației, a izbucnit o persecuție neașteptată, brutală și sistematică, care avea să facă mii de victime. Scăpat din masacrul asupra legiunii tebane, Sfântul Victor avea să fie martirizat la Marsilia pentru că a refuzat să se lepede de credința creștină.

Pe 8 iulie 303 (sau 304, după alte surse) un soldat cu numele de Victor, ofițer într-o legiune tebană, a fost adus la tribunalul din Marsilia unde își avea locuința prefectul pretoriului numit Eutichius. Acest soldat refuza să-și primească solda și afirma cu tărie că este creștin. Refuzând să aducă jertfă la idoli așa cum i-a cerut judecătorul, Victor a fost târât prin tot orașul cu mâinile legate la spate.

Readus în fața judecătorului, Victor refuză din nou să aducă sacrificiul, zicând: „Nu voi aduce nici o jertfă, deoarece aceasta i se cuvine Creatorului și nu unei creaturi.” Auzind aceasta, tribunul Asterius l-a pălmuit, iar soldații l-au bătut cu ciomege. După aceasta, Asterius a ordonat să fie atârnat și bătut cu biciul cu mai multe capete, iar mai pe urmă a fost coborât și închis într-o temniță.

Pe 21 iulie, Sfântul Victor a fost scos din arest și adus din nou în fața prefectului Eutichius, unde a refuzat în mai multe rânduri să sacrifice zeilor. Judecătorul îi indică altarul unde trebuie să aducă jertfă, însă Victor nu poate nici măcar răbda priveliștea acestui altar închinat falșilor dumnezei și, cu o lovitură de picior, îl dărâmă la pământ. Plin de mânie, judecătorul a ordonat să-i fie tăiat piciorul cu care a lovit. Pentru că Sfântul Victor a refuzat în continuare să aducă jertfă, prefectul a poruncit să fie pus sub piatra de moară a brutarului, care era trasă de animale și cu care se măcinau, de obicei, grânele. Astfel și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, ofițerul roman Victor.

Creștinii din Marsilia au reușit să obțină trupul Sfântului Mucenic Victor și să-l ascundă, în grabă, într-un loc săpat în stâncă, sub coasta unui deal. Pe acest loc se va construi mai târziu o mănăstire căreia i s-a dat numele a Sfântului Victor de Marsilia și care, începând cu sfârșitul antichității, va fi a dintre cele mai importante mănăstiri apusene și locul unde este înmormântat Sfântul Ioan Casian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *