sinaxar 21 iunie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 21 iunie: Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia; Sfântul Mucenic Afrodisie și Sfinții Cuvioși părinți Ilie preotul și Iulian diaconul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…

În luna iunie, înziua douăzeci și unu, pomenim pe Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia

Sfîntul Mucenic Iulian era din cetatea Anazarvia, care este a doua eparhie a Siciliei. El s-a născut dintr-un tată care era de neam senatoresc, cu credința elin, iar din mamă creștină, care după moartea bărbatului său, s-a mutat în Tarsul Ciliciei. Acolo, botezîndu-și pruncul în sfînta credință, îl creștea în învățătura cărții și în dreapta credință. Cînd copilul era de 18 ani, s-a pornit prigoană mare împotriva creștinilor din porunca lui Dioclețian. Fericitul Iulian fiind prins, a fost dus la ighemonul Marchian spre întrebare. Acesta, schingiuindu-l mult, uneori îl amăgea cu îmbunări, iar alteori prin îngroziri și munci, îl silea spre idoleștile jertfe; însă el nu s-a lepădat de Hristos. Deci, plimbîndu-l un an întreg prin diferite cetăți ale Ciliciei, pretutindeni a fost muncit în diferite chipuri; însă el răbda ca un credincios adevărat al lui Iisus Hristos.

Cînd a fost adus în cetatea de lîngă mare, care se numea Egeea, slujitorii cei diavolești, deschizînd gura sfîntului cu sila, îi băgau vin și carne jertfită idolilor, vrînd ca, cu acele jertfe idolești, să spurce pe curatul și sfîntul rob al lui Hristos. Apoi, fiind aruncat în temniță, a venit la dînsul fericita lui maică, care de departe îi urma lui. Ea se ruga lui Dumnezeu să întărească pe fiul ei întru nevoința cea mucenicească.

Deci, prinzînd-o pe ea păgînii, a rugat pe ighemon să o lase la fiul ei trei zile, ca să-l sfătuiască a se închina zeilor lor. Atunci ighemonul a poruncit să nu o oprească nimeni, cînd se va duce în temniță la fiul ei. Deci dînsa, șezînd lîngă el ziua și noaptea, îl ruga cu multe lacrimi și cuvinte de iubire, ca o mamă bună și-l îndemna pe dînsul să rabde pentru Hristos pînă la sfîrșit muncile cele de puțină vreme, pentru ca prin acestea să se învrednicească de la Domnul de veșnicile bunătăți și să fie numărat în ceata sfinților mucenici.

După ce au trecut cele trei zile, sfîntul împreună cu maica sa au fost scoși la judecata ighemonului. Ighemonul, nădăjduind că maica lui l-a înduplecat spre a jertfi idolilor pe fiul ei, a început a o ferici pe dînsa cu laude. Dar ea, deschizîndu-și cinstita și de Dumnezeu insuflata sa gură, a mărturisit cu mare glas numele lui Iisus Hristos, iar idoleasca păgînătate a rușinat-o cu multe mustrări și ocări. Asemenea făcea și Sfîntul Iulian, mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos, unul și adevăratul Dumnezeu și ocărînd mulțimea zeilor păgînești. Atunci ighemonul, mîniindu-se, i-a muncit pe amîndoi fără milă. Pe maica mucenicului, după ce a bătut-o mult, a poruncit să-i taie călcîiele picioarelor, cu care a urmat fiului ei venind după dînsul din Tars, apoi să o izgonească. Iar pe Sfîntul Mucenic Iulian a poruncit să-l bage într-un sac cu nisip în care erau jivini și tîrîtoare veninoase și apoi să-l arunce în mare. Astfel, Sfîntul Mucenic Iulian a luat cununa muceniciei. Tot mucenicește s-a sfîrșit și sfînta lui maică, luînd cununile biruinței de la Hristos Dumnezeul nostru.

Trupul Sfîntului Iulian fiind scos de valuri la uscat, o oarecare dreptcredincioasă femeie văduvă, luîndu-l, l-a dus în Alexandria și l-a îngropat cu cinste. După un timp sfintele lui moaște au fost aduse în Antiohia. Iar pomenirea Sfîntului Mucenic Iulian, a fericit-o și a cinstit-o cu cuvînt de laudă Sfîntul Ioan Gură de Aur, pe cînd trăia în Antiohia, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Afrodisie

Acesta era din țara Ciliciei. Crezând din copilărie și închinându-se lui Hristos, a fost prins și adus înaintea stăpânitorului Dionisie, și mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost ars pe spinare cu fiare arse, și băgat într-o căldare plină de plumb, ce fierbea clocotită, și spânzurat cu capul în jos; și izbăvindu-se de toate cu minune, a atras pe mulți dintre elini spre credința lui Hristos. Aceștia mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, li s-au tăiat capetele. Iar tiranul văzând aceasta, a poruncit de s-a tăiat o piatră în două și au întins pe sfântul, și au pus peste el acea piatră tăiată, pe care o ridicaseră 55 de ostași, iar sfântul îndată și-a dat sufletul și luă cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Cuvioși părinți Ilie preotul și Iulian diaconul

Mirmidonia, un ținut din Grecia, a fost patria acestor doi Sfinți, Iulie și Iulian, care s-au născut dintr-un tată și dintr-o mamă. Ei din pruncie s-au luminat prin Sfântul Botez și au crescut în dreapta credință creștinească și în învățătura sfintelor cărți. Si ajungând la vârsta desăvârșită, au voit să slujească lui Dumnezeu în curăție feciorească și pentru aceea petreceau în postiri și în rugăciuni, învățând ziua și noaptea Legea Domnului. Pentru o astfel de viață s-au învrednicit să intre în rânduiala bisericească, Iulie fiind hirotonisit preot, iar Iulian, diacon. Ei erau ca doi luminători în Biserica lui Hristos, strălucind cu lucruri bune, pentru care se proslăvea Tatăl Cel ceresc. Într-acea vreme, prin mijlocul grâului sfintei credințe, se aflau încă multe neghine ale rătăcirii închinării de idoli, pentru că deși Răsăritul și Apusul erau stăpânite de împărați creștini și pretutindeni înflorea dreapta credință, păgânătatea elinească nu era pierdută desăvârșit, și mai ales prin sate popoarele cele orbite cu neînțelegerea se țineau încă de slujirea idolească de demult.

Deci acești robi ai lui Hristos, umplându-se de râvnă dumnezeiască, s-au dus amândoi la Constantinopol la dreptcredinciosul împărat Teodosie cel tânăr și l-au rugat să le dea o scrisoare împărătească, ca să poată ei fără împotrivire să zdrobească idolii din stăpânirea grecească, să risipească și să ardă capiștile idolești, să taie pomii și sadurile cele sădite în cinstea idolilor, să zidească biserici lui Dumnezeu și să lărgească slava numelui lui Iisus Hristos.

Deci împăratul le-a dat acea putere și a întărit-o cu o scrisoare, în care s-au adăugat și acestea: pretutindeni prin țări și prin cetăți, toți cei ce sunt în stăpânire, eparhi, domni și toți cei cu dregătorii, și rânduitorii de cetăți, să-i asculte pe ei, să le ajute în toate lucrurile și să le dea cele trebuincioase pentru zidirea bisericilor lui Dumnezeu. Incă au luat binecuvântare și de la sfințitul patriarh ca să propovăduiască, să zidească și să sfințească bisericile. Deci acești doi sfinți ostași ai lui Hristos au mers, ca doi apostoli, prin țările împărăției grecești, propovăduind astfel numele lui Iisus Hristos la cei necredincioși. Ei întorceau pe mulți la Hristos Dumnezeu, nu numai cu cuvântul, dar și cu minunile încredințându-i, pentru că aveau dar și putere de la Dumnezeu a tămădui neputințele, a goni diavolii, a risipi pretutindeni capiștile idolești și a sfărâma idolii.

Insă unde elinii cei împietriți voiau să li se împotrivească, acolo arătau porunca împărătească la stăpânitor și la mai marii cetăților, luau ajutor de la dânșii și făceau cele ce li se cădea. Si au zidit multe biserici, nu numai cu ajutorul visteriilor bisericești, dar și prin darea creștinilor celor dreptcredincioși, pentru că toți, pretutindeni, văzând pe niște învățători luminători și făcători de minuni ca aceștia, nu-și cruțau averile lor pentru zidirile cele sfinte. Astfel au străbătut Răsăritul și Apusul și au zidit o sută de biserici, iar minuni au făcut nenumărate, din care nu se pot povesti în scris cu de-amănuntul, decât numai câteva din cele multe, care se vor aminti.

Când prin sârguința lor se zidea o biserică în Vivli, unul din lucrători, lucrând cu o unealtă de fier, din nebăgare de seamă și-a tăiat degetul cel mare de la mâna stângă și a curs mult sânge, iar omul acela, slăbind de durere, a căzut ca mort. Deci sfinții, aflând de acea întâmplare, au luat degetul cel tăiat, l-au lipit la locul lui și însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci, îndată degetul s-a lipit și s-a prins de rădăcina sa, iar rana s-a tămăduit îndată. Iar ei, ridicând de la pământ pe omul cel sănătos, i-au dat lui în mâini iarăși acea unealtă de fier, și i-au zis: „Întărește-te și te ostenește în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”.

După aceea, fiind ei în eparhia Mediolanului, aproape de cetatea ce se numea Gaudin, curățind un oarecare sat de îndrăcirea idolească, au zidit o biserică – care era a 99-a din ęâte zidiseră ei și ajuta la acea zidire mulțime de popor credincios. In acel timp, niște oameni, trecând cu căruțele pe lângă locul acela și văzând pe cei ce zideau, au zis între ei: „Aceștia ne vor opri și pe noi să le ajutăm la zidire și vom zăbovi la lucru cu ei, chiar dacă n-am voi”. Iar de vreme ce nu aveau pe unde să treacă decât prin acel loc, au socotit un lucru ca acesta: pe unul dintre ei l-au pus în căruță ca pe un mort, făcându-se că-l duc să-l îngroape.

Și când au ajuns în dreptul zidirii acelei biserici, sfinții au zis către dânșii: „Fiilor, ajutați-ne puțin și nouă la lucrul acesta, la care ne vedeți ostenindu-ne”. Ei au răspuns: „Nu putem zăbovi, fiindcă ducem pe un mort la îngropare”. Sfântul Iulie le-a zis: „Fiilor, nu mințiți oare? ” Ei au răspuns: „Nicidecum, părinte! ” Sfântul Iulie a zis iarăși: „Să vă fie vouă după cuvântul vostru”. Apoi oamenii aceia s-au dus în calea lor. Iar după ce s-au depărtat puțin, au zis către cel ce se prefăcea mort să se scoale, iar el nu s-a mai sculat. Si socotind că doarme, au început a-l îmboldi, dar au văzut că-i mort cu adevărat. Acea minune aflându-se îndată, toți au fost cuprinși de frică și de spaimă și din acel ceas nimeni nu mai îndrăznea să spună vreo minciună acelor sfinți părinți.

După aceasta, Sfântul Iulie preotul a zis către Sfântul Iulian diaconul, fratele său: „Frate, rămâi tu aici să zidești această biserică care este a 99-a, iar eu mă voi duce să caut loc, unde să zidim a suta biserică, ca după zidirea cea de pe pământ a celor o sută de biserici, cu darul lui Dumnezeu, să ne mutăm în Biserica cea nefăcută de mână și veșnică din ceruri”. Zicând aceasta, s-a dus. Si mergând el ca Ia două mile, a ajuns la un lac care se numea Mucoros, care era foarte mare. În mijlocul lui a văzut o insulă mare și frumoasă, în care nu petrecea nimeni. Deci căutând spre acea insulă, se gândea cum ar Putea ajunge acolo. Și negăsind luntre, și-a plecat genunchii la rugăciune și s-a rugat, zicând: „Doamne Dumnezeule, Atotputernice, Iisuse Hristoase, fă cu tăria Ta cea atotputernică, ca acest cojoc ce este pe mine, să-mi slujească în loc de luntre, ca ținându-mă și Îndreptându-mă neafundat pe dânsul cu dreapta Ta, să trec calea apei la acea insulă”.

Astfel rugându-se, și-a întins cojocul deasupra apei și făcându-și semnul Sfintei Cruci, s-a suit pe dânsul și astfel cojocul i-a fost ca o luntre neafundată. Iar sfântul, vâslind ca și cu o lopată cu toiagul ce-l avea în mâini și îndreptând acea minunată luntre de cojoc, a ajuns la acea insulă. Deci, umblând printr-însa, s-a bucurat văzând frumusețea ei. Iar în mijlocul insulei a văzut o piatră mare care era foarte lată și sfântul s-a gândit să zidească pe dânsa a suta biserică, în numele celor doisprezece Sfinți Apostoli. Iar insula aceea era plină de șerpi și de multe târâtoare veninoase, din care pricină nimeni nu îndrăznea să se apropie de ea. Iar sfântul s-a suit pe piatra aceea și făcând o cruce dintr-un lemnișor mic, a înfipt-o într-o mică crăpătură a pietrei. Și rugându-se lui Dumnezeu, a chemat la el, cu numele lui Iisus Hristos, pe toți șerpii și pe toate târâtoarele. Deci s-a adunat la dânsul mulțime multă și a zis către ele: „Voi ați viețuit destul timp în locul acesta, iar acum în numele Preasfintei Treimi vă poruncesc să ieșiți din insula aceasta și să lăsați acest loc Casei lui Dumnezeu și robilor lui Hristos care vor să viețuiască într-însul ” .

Acestea zicându-le sfântul, îndată toți șerpii și toate târâtoarele ca niște înțelegătoare s-au supus poruncii sfântului și au plecat împreună spre latura dinspre apus a insulei și s-au afundat în lac și au înotat în partea dinspre muntele ce se numea Camunchin și s-au așezat acolo, iar insula a rămas curată de acele lighioane. Iar sfântul trecând apa înapoi ca și mai înainte, s-a dus la locuințele creștinești de pe acolo și, căpătând de la dânșii ajutor și toate cele de trebuință, a mers cu luntrile și cu lucrătorii în insula aceea. Deci, întemeind pe acea piatră biserica celor doisprezece Sfinți Apostoli, au început să o zidească. Intr-acea vreme, fratele lui, Sfântul Iulian a săvârșit biserica care era aproape de cetatea Gaudian și a socotit să zidească într-însa un mormânt pentru fratele său Iulie. Iar Sfântul Iulie, auzind de săvârșirea acelei biserici, s-a dus să o vadă și să cerceteze pe fratele său.

Și venind el acolo, Sfântul Iulie a zis către el: „Iată, iubite frate, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile tale s-a săvârșit toată zidirea bisericii. Acum a rămas a se mai face un mormânt pentru tine, ca după mutarea ta să se odihnească acolo trupul tău” Iar Sfântul Iulie, fiind plin de darul proorocesc, a zis către Sfântul Iulian: „Fă degrabă mormântul pe care l-ai început, dar să știi că tu te vei odihni într-însul”. Așa a și fost, căci, săvârșindu-se mormântul, Sfântul Iulian diaconul s-a mutat la Domnul și Sfântul Iulie, îngropându-l cu cinste, s-a întors în insula unde începuse a zidi biserica Sfinților Apostoli. Deci, săvârșind-o, și-a făcut într-însa mormânt, văzând mai înainte că i s-a apropiat sfârșitul, fiindcă acum îmbătrânise.

Într-acea vreme, împăratul a pus eparh în Mediolan, ca să stăpânească toată țara aceea, un oarecare bărbat de neam bun, cu numele Avdentie, îmbunătățit și plăcut lui Dumnezeu. Acela, auzind de Sfântul Iulie, a zis către casnicii săi: „Să ne suim într-o corabie și să mergem în insula Mucoros și să vedem acolo pe omul lui Dumnezeu, Iulie preotul și zidirea lui”. Apoi intrând în corabie, a plecat și a ajuns cu bine acolo. Și învrednicindu-se de binecuvântarea sfântului și de vorba lui cea duhovnicească, a privit zidirea bisericească și a zis către sfântul: „Stăpâne părinte, dacă voiți să mai faceți ceva să-mi spuneți mie, ca să adaug și eu din averea mea la lucrul vostru, căci sunt gata să slujesc cu bucurie la trebuința voastră”. Sfântul a răspuns: „Fiule, nu este trebuință să se mai zidească ceva, decât numai să-ți facem un mormânt aproape de mormântul meu, ca după mutarea ta să se odihnească trupul tău în această biserică”. Avdentie a zis: „Părinte, tu să-ți ai mormântul aici, căci eu mi-am gătit mormântul în Mediolan”. Grăit-a sfântul: „Fiule, să mă crezi pe mine că nu se va îngropa în altă parte trupul tău, decât numai aproape de al meu ”.

Apoi, după multă vorbă cu sfântul, Avdentie luând binecuvântare, s-a întors la Mediolan. Iar Sfântul Iulie nu după multă vreme s-a dus către Domnul și a fost pus în mormântul său, de unde se dădeau multe tămăduiri bolnavilor. Iar după mutarea sfântului, i-a luat locul preotul Ilie, care era plin de fapte bune.

Si după ce au trecut câțiva ani, Avdentie, eparhul Mediolanului, bărbatul cel plăcut lui Dumnezeu, s-a mutat la Domnul și a fost pus în mormântul său din Mediolan. A doua zi, trupul lui s-a găsit zăcând afară din mormânt, nu ca un lepădat, ci ca unul ce a fost scos și pus cu cinste. Și iarăși l-au pus în mormântul acela, dar și a doua oară a fost găsit scos afară din mormânt, asemeni și a treia oară. După aceasta, au voit să-l pună în alt loc, dar nici un loc nu-l primea în el.

Atunci casnicii lui și-au adus aminte de cuvintele Sfântului Iulie, care le grăise către Avdentie, că nu se va îngropa în altă parte, decât numai alături de trupul lui. Si au dus trupul lui Avdentie la insula aceea, iar fericitul Ilie, întâmpinând trupul eparhului cu cruci, cu tămâieri și cu lumânări, l-a primit cu cinste și l-a îngropat lângă mormântul Cuviosului părinte Iulie. Așa s-a împlinit proorocia sfântului, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *