Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 21 octombrie: Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare; Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie; Sfântul Mucenic Oprea Nicolae din Săliște; Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel și Sfântul Cuvios Filothei Dionisiatul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna octombrie, în ziua douăzeci și una pomenim pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare
Acest Preacuvios Ilarion s-a născut în ținutul Gaza din Palestina, pe vremea împărăției marelui Constantin (313-337), trăgându-se din părinți necredincioși. A fost trimis de tânăr la Alexandria să învețe carte și, acolo, deprinzând degrabă înțelepciunea pe care lumea o caută, a descoperit și înțelepciunea cea duhovnicească și, crezând în Hristos, a primit Sfântul Botez.
Deci, ardea cu inima de dragostea lui Dumnezeu și gândea în ce chip ar putea să-i placă Lui. Și, auzind de Sfântul Antonie cel Mare, a dorit să-l vadă și a mers la dânsul cu sârguință și, făcându-se următor marelui Părinte, a rămas lângă dânsul multă vreme, cunoscând calea care duce la călugăr la împlinirea sa, la viața lui cea asemenea cu îngerii, la desele lui rugăciuni cele cu osârdie, la lucrul mâinilor și la osteneala cea neîncetată, la post și înfrânare, la iubire de aproapele și la toată trăirea monahală, cea desăvârșită.
Deci, întorcându-se în patria sa și aflând de moartea părinților săi, a împărțit averea rudelor și săracilor, nelăsând nimic pentru sine și, lepădându-se de lume, s-a făcut ucenic al Mântuitorului și următor sărăciei Lui, Drept aceea, căutând singurătatea și liniștea pustiei, a mers mai întâi în pustia de lângă Maiuma Gazei, din Palestina. Și, viețuind acolo mulți ani, veneau la dânsul noroadele, căutând ajutor în nevoile lor, la sfintele lui rugăciuni, ca el, plecându-se spre milă, se ruga pentru dânșii, iar Domnul Hristos proslăvea pe sfântul Său, întărind rugăciunea lui cu darul facerii de minuni. Și a străbătut astfel vestea despre el în toată Palestina și se înmulțea numărul ucenicilor. Și zicea după fiecare minune: „Nu s-a făcut aceasta prin puterea noastră, ci prin darul cel iubitor de oameni al Mântuitorului, Care ducerile noastre le-a luat asupra Sa. Deci pe El să-L slăvim și să-I mulțumim.” Și se înmulțeau mănăstirile în Palestina.
Deci, nesuferind tulburarea mulțimilor și cinstirea oamenilor și primind și descoperire de la Dumnezeu, a mers în pustia Peluziei și în cea a Sfântului Antonie, după trecerea din viață a acestuia. Văzând, însă, că nici aici nu poate să se ascundă de oameni, s-a dus în pustia din părțile Libiei, de unde, urcându-se în corabie, a mers în Sicilia, făcând, minuni și neprimind răsplata de la nimeni, nici o fărâmă de pâini, ca pâinea și-o câștigă împletind coșuri și muncind pământul. Și zicea Sfântul: „Nici aici nu este cu putință, fiilor, să viețuim. Să mergem în altă parte, unde nimeni nu ne știe pe noi.” Și așa s-au dus în taină în Epidaura Dalmației, iar de acolo, după oarecare vreme, fiind slăvit de oameni, s-a dus cu ucenicii săi în insula Ciprului. ȘI caută un loc pustiu unde să-și sfârșească, în liniște, viața sa. Deci, găsindu-și aici liniștea, după cinci ani de viață, a simțit că i se apropie sfârșitul și grăia cu mintea limpede: „Ieși, suflete al meu, ce te temi? De ce te tulburi? Ai slujit lui Hristos optzeci de ani și te temi de moarte?” Și cu aceste cuvinte și-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar trupul lui s-a așezat la Maiuma Palestinei, la mănăstirea lui cea dintâi, încât palestinienii ziceau: „Noi avem trupul Sfântului Ilarion”; iar ciprioții ziceau: „Noi avem duhul lui.” Că ceea ce a fost Sfântul Antonie pentru Egipt, a fost Sfântul Ilarion pentru palestinieni.
Tot în această zi pomenim pe Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie
Sfântul Visarion Mărturisitorul
Acest mare apărător al credinței ortodoxe în Banat și Transilvania, care a luptat împotriva unirii cu forța a credincioșilor ortodocși cu Roma, era de origine sârb, născut în Bosnia, în anul 1714. Fiind foarte evlavios și râvnitor pentru viața pustnicească, în anul 1738 este tuns în monahism la mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă. După ce revine în Serbia, se nevoiește câțiva ani într-o peșteră ca sihastru, unde, pentru sfințenia vieții sale, dobândește darul facerii de minuni.
Auzind patriarhul ortodox Arsenie de la Karloșitz de viața și nevoința lui și fiind atunci mare tulburare în Banat și Transilvania prin trecerea forțată la uniație a românilor ortodocși, a chemat la sine pe Cuviosul Visarion, l-a hirotonit preot și l-a trimis să apere dreapta credință în nord-vestul Carpaților. În ianuarie 1744, râvnitorul Visarion pleacă spre Banat și este primit de popor ca un adevărat sfânt. Sute și mii de credincioși îi ies înainte, îl ascultă și revin în sânul Bisericii Ortodoxe. Peste tot îndeamnă poporul ortodox să nu părăsească „legea străbună” și să rămână statornic în staulul Bisericii apostolice.
Din Timișoara merge la Lipova – Arad, unde este ascultat de o mare mulțime de credincioși. Aici așează o cruce de lemn în mijlocul satului, unde se fac adevărate pelerinaje de către ortodocși, reușind să-i unească aproape pe toți sub brațele Crucii lui Hristos. Apoi și-a continuat misiunea ortodoxă de catehizare a credincioșilor, care veneau cu miile să-l asculte, și în alte localități, ca: Deva, Orăștie și Săliștea Sibiului.
La 26 aprilie 1744, în drum spre Sibiu, este arestat de armata austriacă și dus sub pază la Viena, unde este judecat și aruncat în cumplita temniță de la Kufstein, din porunca împărătesei Maria Tereza. Aici a suferit grele torturi pentru mărturisirea dreptei credințe. După aproape un an de chinuri și de legături în lanțuri, își dă sfântul său suflet în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiind numărat în ceata Cuvioșilor Părinți și apărători ai Ortodoxiei, alături de ceilalți sfinți martiri și mărturisitori din Transilvania. Cuviosul Visarion a fost mare luptător și apostol al unității ortodoxe, împotriva dezbinării uniate din țara noastră, întorcând zeci de sate ortodoxe la Biserica mamă. Pentru aceasta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în februarie 1950, declarându-l „sfânt mărturisitor”, și se face pomenirea lui în ziua de 21 octombrie.
Sfântul Sofronie Mărturisitorul de la Cioara-Sebeș
Cuviosul Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeș, județul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu a primit schima monahală la una din sihăstriile Țării Românești, ajungând vestit sihastru și împlinitor al Evangheliei lui Hristos.
În anul 1756, întorcându-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara”, adunând acolo și câțiva ucenici. Apoi, văzând asuprirea și nedreptatea la care erau supuși românii ardeleni ortodocși și arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioși să păzească cu sfințenie dreapta credință ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniță și bătut cumplit pentru râvna și îndrăzneala lui.
Fiind scos din închisoare, a început iarăși a mărturisi dreapta credință în satele din Munții Apuseni. Apoi a fost din nou întemnițat și chinuit pentru Hristos. Dar cu rugăciunile credincioșilor fiind eliberat, la 14 februarie 1761 a adunat un „mare sobor” în orașul Alba Iulia, cerând egalitate în drepturi poporului român și episcop ortodox pentru credincioșii din Ardeal.
În același an, văzându-și dorința împlinită, s-a retras la mănăstirea Curtea de Argeș, unde, mai trăind puțin, s-a săvârșit cu pace, dându-și sufletul în mâinile lui Hristos. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1955, numărându-l în ceata sfinților mărturisitori și se face pomenirea lui la 21 octombrie.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Mucenic Oprea Nicolae din Săliște
Acest mărturisitor al dreptei credințe s-a născut în Săliștea Sibiului, pe vremea împărătesei Maria Tereza (1740 – 1780). Era plugar și împreună cu soția și copiii lui ducea o viață de bună cucernicie și plăcută lui Dumnezeu. Pe vremea aceea, semeața împărăteasă multă silnicie făcea credincioșilor de sub stăpânirea ei, ca să-i rupă de Biserica Ortodoxă și să-i plece unirii cu Roma. Le răpea bisericile, pe preoți îi izgonea, pe cei care nu se clătinau de la dreapta credință și nu se plecau Romei îi lovea cu biruri și poveri și umplea temnițele cu ei.
În amărăciunea lor, creștinii se rugau fierbinte lui Dumnezeu să nu-i lase să piară cu totul; iar Dumnezeu și-a plecat urechea cu milă și a ridicat pe Oprea din Săliște, bărbat drept și luminos, să le fie apărător în cumplita lor primejdie.
Astfel, evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apărarea dreptei credințe. Mai întâi își întări sufletul cu post și rugăciune, cu binecuvântările preoților izgoniți de la sfintele lor prestoale și cu bunele povețe de la bătrânii înțelepți. Apoi căută, prin munții și văile din împrejurimi, mulțimea dreptcredincioșilor, pretutindeni îmbărbătând pe cei ce pătimeau, mângâind pe cei ce suspinau și sprijinind pe cei ce se clătinau.
Când se înfățișă înaintea căpeteniei de la cârma țării și îi ceru oprirea prigoanelor și sloboda mărturisire a dreptei credințe, căpetenia îl mustră ca pe un răzvrătit și îl amenință cu temnița și moartea, dacă nu se pleacă unirii cu Roma. Văzând această neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena să se plângă împărătesei și să-i ceară libertate pentru Biserica Ortodoxă, arătând că unirea cu Roma s-a făcut atât de ascuns, încât nici preoții n-au știut ce este.
Împărăteasa i-a spus cu viclenie că i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat poruncă pentru mai mari prigoane, iar Oprea să fie întemnițat de îndată ce va sosi în Ardeal.
Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de această ticăloșie, evlaviosul Oprea a rămas în Banat ca cioban la oi. Dar după puțin timp, înainte de Sfintele Paști, evlaviosul Oprea nemaiputând răbda suferințele dreptcredincioșilor, merse iarăși la Viena și ceru împărătesei oprirea prigoanelor, și zicea: „Sau vlădică de legea noastră, sau drum slobod să plecăm din țară”. Împărăteasa porunci ca fericitul Oprea să fie prins și osândit la temniță pe viață în cetatea Kufstein din Tirol.
Pe fericitul Oprea l-a așteptat vreme îndelungată soția sa Stana, stând la ușa bisericii, împodobită în negru, plângând și cerând milă ca să-și poată crește copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temniță cu cununa nepieritoare a sfinților mucenici.
Tot în această zi pomenim pe Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel
Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoților și al credincioșilor ortodocși români din Transilvania s-au ridicat numeroși apărători ai dreptei credințe în fața încercărilor autorităților habsburgice de a-i înstrăina de „Legea strămoșească”.
Între ei s-au numărat și preoții Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș, sate care țineau pe atunci de „scaunul” Săliște. Primul dintre ei a fost hirotonit la București de Mitropolitul Neofit al Țării Românești, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniației, a fost prins și întemnițat la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu condiția de a nu mai săvârși cele ale preoției, și a trăi și a munci ca un simplu țăran. În 1752 a fost delegat, alături de credinciosul Oprea Nicolae din Săliște, să plece la Viena, pentru a prezenta împărătesei Maria Tereza plângerea credincioșilor din părțile de sud ale Transilvaniei (Făgăraș, Sibiu, Sebeș și Orăștie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiți de împărăteasă, dar în loc să li se dea un răspuns la plângerile lor, au fost aruncați în fioroasa închisoare Kufstein, din Munții Tirolului.
În anii care au urmat, reprezentanții clerului și ai credincioșilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autorităților habsburgice să elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, soția lui Oprea, ruga pe împăratul Iosif al II-lea să-l elibereze după o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se mai știe nimic despre el. Înseamnă că amândoi și-au sfârșit zilele în temniță de la Kufstein, jertfindu-și viața pentru credința ortodoxă, câștigând însă cununile muceniciei.
Preotul Ioan din Galeș a fost hirotonit la București sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneți apărători ai credinței ortodoxe, în fața oricăror încercări ale autorităților habsburgice de a impune o altă credință. În anul 1756 a fost arestat și dus în lanțuri la Sibiu. Împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în închisoarea cetății Deva, urmând să fie reținut acolo până la moarte. Dar spre sfârșitul anului următor, a fost dus sub aspră pază militară la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar brașovean – Radu Duma – scria că în anul 1776 câțiva negustori din Brașov l-au cercetat în închisoare, mărturisindu-le că mai bine va muri acolo, decât să-și lase credința strămoșească”.
Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde își sfârșiseră viața și alți mărturisitori și mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În 1780 un alt întemnițat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reușit să trimită o scrisoare țarinei Ecaterina a II-a și Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga să se intervină pentru eliberarea lui. Între altele, scria: Aici în fortăreață este și un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care pătimește în robie de 24 de ani pentru credința ortodoxă”. Acesta era preotul Ioan din Galeș, cel întemnițat în 1756, deci cu 24 de ani în urmă.
Pentru mărturia lor ortodoxă și moartea lor martirică, Sfinții Preoți Martiri Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, sunt cinstiți ca sfinți de către obștea credincioșilor de pretutindeni și mai cu seamă de cei din Transilvania, din mijlocul cărora s-au ridicat.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Filothei Dionisiatul
Sfântul Filotei din Manastirea Dionisiu, Muntele Athos, s-a născut în Elateia. Fugind de turci, părinții săi s-au mutat la Chrysopolis în Macedonia, unde după scurt timp tatăl său muri. Copilul Filotei și fratele său au fost prinși de turci și aruncați în închisoare.
Însăși Preasfânta Fecioară i-a salvat pe cei doi într-un mod miraculos. Ea le-a apărut copiilor în persoana mamei lor și i-a îndrumat spre Mănăstirea Maicii Domnului din Neapole, Asia Mică. Acolo, frații au fost tunși și prin ascultarea fără crâcnire față de egumenul mănăstirii, cei doi au devenit eclesiarhi.
Între timp, mama lor, Evdochia, prin providența divină a ajuns și ea la o mănăstire de măicuțe în același oraș, multă vreme neștiind nimic de soarta copiilor ei. Vizitând o mănăstire de călugări cu ocazia hramului bisericii, împreună cu alte măicuțe, Evdochia și-a recunoscut fiii. Întrebați cum au scăpat de turci, ei au răspuns că ea trebuia să știe mai bine pentru că chiar ea i-a salvat atunci din închisoare. Atunci Evdochia a înțeles intervenția divină care s-a petrecut din partea Maicii Domnului, pentru că Ei i s-a rugat femeia pentru a găsi mângâiere. Frații călugări auzind povestea celor trei, s-au adunat în jurul lor dând slavă lui Dumnezeu pentru minunea întâmplată.
După moartea mamei, Sf. Filotei s-a retras la Sfântul Munte, la mănăstirea din Dionysiou, după care s-a retras în pustnicie. Total devotat vieții în rugăciune și sfințenie, Sf. Filotei a atins perfecțiunea duhovnicească și a primit darul înaintevederii.
La vârsta de 84 de ani sfântul a mers în pace la Domnul. Înainte de moarte el i-a rugat pe frați să nu-i îngroape trupul ci așa, fără nici o slavă sau evlavie să-l arunce la întâmplare în pădure ca să-l mănânce fiarele. Ucenicii săi i-au ascultat rugămintea dar Dumnezeu a făcut ca moaștele rămase să fie minunat luminate, astfel încât au fost culese și așezate în mănăstire.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.