Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 22 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul bisericii din Ancira și Sfânta Muceniță Drosida, fiica împăratului Traian, și cele împreună cu dânsa. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna martie, în ziua douăzeci și doi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul bisericii din Ancira
Acesta a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul, cel lepădat de credință, iar Satornin era dregător al cetății Ancira (Ancara de astăzi). Sfântul Vasile era preot în Ancira, propovăduind acolo, fără odihnă, cuvântul lui Hristos și stând străjer neadormit al dreptei credințe, în calea tuturor rătăcirilor, căci, două mari primejdii pândeau pe creștinii, din vremea aceea: pe de o parte, rătăcirea urmașilor lui Arie, care aveau, alături de ei, pe însuși împăratul Constantin, fiul marelui Constantin (337-361), iar, pe de altă parte, păgânii, care, cu sprijinul împăratului Iulian (361-363), urmăreau întoarcerea creștinilor la păgânătate și idolatrie. Drept aceea, avea obicei acest sfânt preot Vasile că, în fiecare zi, dădea ocol cetății, învățând, fără frică, pe toți, calea cea dreaptă a mântuirii.
Deci, sub cuvânt ca tulbură cetatea, potrivnicii Sfântului l-au prins și l-au adus înaintea dregătorului Satornin, om rău la suflet, care prigonea fără milă și osândea la moarte pe cei neînduplecați. Și-l îndemnă dregătorul să se lepede de Hristos, îngrozindu-l cu chinurile ce îi stau înainte. Iar Vasile mărturisea că dorește, mai degrabă, să moară stăpân pe credința liberă a cugetului său, decât să viețuiască rob, încătușat în rătăcirea închinării la idolii cei mulți și neputincioși. La acest răspuns, îndată, a poruncit Satomin de l-au spânzurat pe Vasile de un lemn, l-au bătut de moarte, i-au strujit tot trupul, apoi, plin de răni și sângerând, l-au aruncat într-o temniță umedă și întunecoasă.
Peste câteva zile, trecând pe acolo împăratul Iulian, cel lepădat de credință, înaintea lui a fost adus și preotul Vasile, dar nimic nu l-a putut clinti din credința sa. Deci, împăratul l-a dat pe el în seama lui Flaventiu comitele, căpetenia gărzii sale, ca să-i scoată curele de piele de pe trup, ceea ce s-a făcut îndată. Și scoțându-i multe curele de piele și aruncând pe cele dinapoi, înainte, și, pe cele dinainte, înapoi, încât îi spânzurau pe umeri, Sfântul s-a întărit în inima sa și, rupând o curea din pielea trupului său, a aruncat-o în obrazul lui Iulian. Deci, a poruncit împăratul să-l ardă cu țepușe de fier, înroșite în foc, și i-au găurit pântecele și spatele și toate încheieturile și așa, în acele chinuri grozave, Sfântul Vasile preotul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, neîncetat lăudând și preamărind pe Hristos.
Despre viața pe larg a Sfântului Mucenic Vasile puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Muceniță Drosida, fiica împăratului Traian, și cele împreună cu dânsa
În vremea împărăției lui Traian, cinci fecioare canonice, care trăiau într-un loc retras de sihăstrie, păzind toate poruncile lui Dumnezeu – pentru aceasta se chemau canonice -, aveau și ca îndatorire strîngerea moaștelor sfinților, ungerea lor cu mir și înfășurarea lor în pînze curate, după care le aduceau și le așezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflînd de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste fecioare pe ascuns, pe cînd cei ce păzeau camerele de dormit împărătești fuseseră cuprinși de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preț și a cerut acelor fecioare ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfînt, din locul în care fusese aruncat.
Adrian, logodnicul Drosidei, care era și sfetnic al împăratului, a cerut să se pună soldați de pază lîngă trupurile creștinilor morți, ca să cunoască cine sînt cei care ridică trupurile lor. Paznicii, stînd de veghe, au prins pe cele cinci femei și împreună cu ele și pe Drosida. Făcîndu-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Împăratul, văzînd laolaltă cu cele cinci femei și pe Drosida, s-a înspăimîntat, și a poruncit ca aceasta să fie ținută sub pază, doar se va căi de ceea ce a făcut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită. Din arama amestecată cu țărîna celor cinci femei s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obștești, ridicate atunci din nou de împărat, spre desfătarea închinătorilor la idoli.
Deci, vestindu-se ziua serbării și alergînd mulțime din toate părțile, îndată ce s-a apropiat unul de ușa băii a căzut și a murit; asemenea și ceilalți, neputînd nimeni să intre înăuntru. Aflînd de aceasta, împăratul a chemat pe slujitorii idolești și i-a întrebat dacă nu s-a făcut vreo vrajă de creștini, de nu poate să intre nimeni în baie. Iar ei au răspuns: „Nu, împărate, ci vasele de aramă făcute cu trupurile femeilor au făcut minunea aceasta”. Apoi împăratul a poruncit ca acele vase să se topească și din ele să se facă idoli noi cu chipurile celor cinci fecioare, spre necinstea lor, și să se așeze în baie.
După ce le-a așezat în baie, a văzut împăratul în vis cinci mielușele curate ce pășteau într-o grădină, iar un păstor înfricoșat zicea împăratului: „Iată cele ce ai socotit să le pui goale în baie pentru necinstea Bunului și Înduratului Păstor, răpindu-le de la tine, le-a așezat în acest loc frumos, unde va veni și Drosida fiica ta”. Deșteptîndu-se împăratul, s-a umplut de mînie și a poruncit să se aprindă un cuptor mare cu foc și a pus scrisoare cu următorul cuprins: „Bărbați galileeni, care vă închinați Celui răstignit, scăpați-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli și fiecare din voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc”.
Auzind și Drosida de porunca aceasta, dorind a urma celor cinci fecioare, ridicînd ochii, zicea: „Stăpîne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mîntuiesc și să scap de nebuneasca credință a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian și să mă duc unde sînt și cele cinci fecioare, ce m-au povățuit la frica Ta”.
Zicînd aceasta, și-a schimbat hainele împărătești și, ieșind ușor pe cînd paznicii dormeau, s-a dus să se arunce în cuptor. Deci, mergînd pe cale, cugeta întru sine, zicînd: „Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavînd îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul și sînt încă necurată! Ci, Împărate al împăraților, Doamne, Iisuse Hristoase, iată am renunțat la împărăția mea pentru dragostea Ta, ca să mă așez portar al împărăției Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă și pe mine cu Duhul Tău cel Sfînt!” Și zicînd aceasta, scoțînd mirul pe care îl luase cu sine și ungîndu-se, s-a aruncat într-un lac și s-a botezat, zicînd: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh! Amin”.
Și păzindu-se pe sine după aceea, timp de șapte zile primea hrană îngerească. Unii iubitori de Hristos, stînd pe lîngă ea, au aflat cele despre dînsa. Apoi a opta zi, rugîndu-se lui Dumnezeu să o lumineze ce să facă, a adormit în Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.