Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 22 octombrie: Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu apostolii; Sfinții 7 tineri din Efes; Sfântul Mucenic Alexandru episcopul și Iraclie Mucenicul, Anna și Elisaveta, Teodota și Glicheria; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia) și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Andronic” („Monemvasia”). Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna octombrie, în ziua a douăzeci și doua pomenim pe Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu apostolii
Acesta a fost episcop în Ierapole din Frigia și a trăit pe vremea împăratului Marcu Aureliu (161-180), când creștinii erau puțini la număr, iar închinătorii de idoli erau puzderie. Deci, s-a făcut odată în cetate, un praznic mare păgânesc și și-au strâns necredincioșii, dănțuind împrejurul idolilor. Iar Sfântul Averchie, rugându-se, s-a aprins de râvnă și a sfărâmat în țăndări chipurile idolilor. Și au făcut preoții păgâni legământ ca să-l omoare. Și Sfântul, aflând de hotărârea lor, a ieșit în mijlocul cetății, învățând poporul Evanghelia lui Hristos, nevrând să se ascundă. Și i-au adus trei munciți de multe duhuri necurate, spumegând și scrâșnind din dinți, și Sfântul i-a vindecat și, aducându-i la Hristos, îi îndemna să trăiască în pace cu oamenii, iar ei, căzând înaintea Sfântului, îi sărutau picioarele. Iar poporul toate acestea văzându-le și lăsând mânia, strigă: „Unul este Dumnezeul cel adevărat. Acela propovăduit de Averchie.” Și așa păstorea Sfântul, mângâind pe cei ce sufereau, ajutând pe sărmani și vindecând pe cei bolnavi.
A vindecat și pe o fiică a împăratului, Lucilia, pentru care a călătorit cu mare cinste și la Roma. Și, voind împăratul să-l răsplătească, Sfântul Averchie a răspuns: „Nu are nevoie de bogăție acela pentru care pâinea și apa sunt ospăț îmbelșugat și că o masă împărătească le socotește.” Și a cerut împăratul să dea săracilor din Ierapole câte trei mii de măsuri de grâu pe an, pe cheltuiala împărăției, asemenea să zidească, băi calde, pe care singur le aflase în Ierapole, pentru folosul bolnavilor. Și se zice că așezământul acesta a ținut până la Iulian Apostolul (361-363). A tămăduit și pe orbi, învățându-i să creadă în Hristos, rugându-se pentru dânșii și zicând: „Doamne Iisuse, lumina cea adevărată, vino și deschide ochii robilor tăi.” Și, făcându-i să vadă, îi boteza.
A călătorit, apoi, și în Siria și Mesapotomia, aducând împăcare între bisericile învrăjbite din pricina ereziilor de acolo, pentru care a fost numit „cel întocmai cu Apostolii.” Deci, așa viețuind, fericitul, în evlavie și în dreptate, strălucind pretutindeni cu cuvintele, cu faptele, și cu minunile, la șaptezeci și doi de ani ajungând, s-a mutat către Domnul și ne-a lăsat piatra sa de mormânt scrisă de el însuși, care și astăzi se păstrează.
Tot în această zi pomenim pe Sfinții 7 tineri din Efes
Acești sfinți au trăit pe vremea prigoanei lui Decius împăratul, fiind fii ai dregătorului cetății Efes, toți cu credința în Hristos și mărturisind, cu îndrăzneală, credința lor. Deci, auzind păgânul împărat de râvnă propovăduirii lor, a dat porunca să fie prinși și aduși, în lanțuri, înaintea judecății lui. Și, de îndată, a început împăratul să-i silească cu amenințări și făgăduințe, să se lepede de credința creștinească și să se întoarcă la închinarea idolilor păgâni. Dar tinerii l-au înfruntat cu bărbăție pe împărat, care, văzându-i nesupuși, cu atâta tărie, și, pentru că fusese chemat în altă parte, de treburile împărăției, i-a slobozit și le-a dat timp să se răzgândească, până la întoarcerea sa.
Deci, după plecarea împăratului, tinerii au folosit libertatea lor, mergând la casa părintească, de unde, au luat aur și argint, pentru hrana lor, și, apoi, ieșind din cetate, s-au ascuns în peșteră ce se afla în muntele Ohlon. Și, petrecând zile multe, se rugau neîncetat lui Dumnezeu, ca să-i izbăvească de prigoană, iar Iamblic, cel mai tânăr dintre ei, mergea în cetate și le cumpără lor hrană. Deci, mergând el odată în cetate, l-a văzut pe împărat și, întorcându-se în peșteră, a spus aceasta fraților săi. Iar Decius, făcând cercetare pentru ei și cunoscând că se află în munte, a născocit o osândă cumplită împotriva lor, punând pe slujitorii împărătești să zidească gura peșterii, pentru că astfel, tinerii să moară de foame. Dar aceasta a fost cu pronia cerească a Iubitorului de oameni Dumnezeu, fiindcă, neîncetat rugându-se, cei șapte tineri au adormit, cu o minunată adormire.
Și anii au urmat să curgă neîncetat. Împăratul Decius a murit și alți împărați au luat scaunul împărăției și valuri nesfârșite de sânge creștinesc au adăpat pământul, din pricina prigonitorilor. Într-un târziu au ajuns a stăpâni lumea împărății creștini. Deci, în zilele împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), binevoind Dumnezeu să arate tuturor că este o înviere a morților, a deschis peștera, printr-un om, care caută piatra, și a înviat din morți, după aproape două sute de ani, pe cei șapte tineri, care stăteau acum împreună, părându-li-se că s-au culcat aseară. Apoi, au trimis pe Iablic în cetate, să cumpere cele de trebuință. Și, de mirare lucru a fost când, efesenii au văzut, umblând, pe ulițele lor, pe un tânăr îmbrăcat în haine, care se purtaseră în altă vreme și care cumpără hrană cu niște bani de aur, purtând chipul împăratului Decius. Plin de mirare era și tânărul acela, văzând cetatea plină de biserici, iar semnul Sfintei Cruci pus pe ziduri. Și cugeta întru sine, zicând: „Oare acesta este Efesul?”
Deci, s-a făcut cercetare și tânărul a vorbit și de frații săi din peșteră. Și s-au dus la peșteră episcopul și dregătorul cel mare din Efes și au aflat în gura peșterii un sicriaș de aramă, cu două tăblițe de plumb, pe care era scrisă chinuirea Sfinților. Apoi, intrând în peșteră, au aflat pe Sfinți, treziți ca dintr-un somn, după aproape două sute de ani, ca și când n-ar fi adormit decât o noapte. Și se minună toată lumea, proslăvind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credință învierea morților, și-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Mucenic Alexandru episcopul și Iraclie Mucenicul, Anna și Elisaveta, Teodota și Glicheria
Sfântul mucenic Alexandru, episcop fiind și învățând și întorcând și botezând pe mulți a fost prins de guvernator și fiind chinuit mult și silit ca să jertfească la idoli, n-a vrut să se supună. Deci, văzând Iraclie ostașul răbdarea lui a crezut în Hristos și chinuindu-l și pe acesta mai întâi mult, i-au tăiat capul. Și făcând Sfântul Alexandru minuni și tămăduindu-se de răni, cu ajutorul și harul lui Dumnezeu a tras spre credința lui Hristos și pe patru femei: Teodota, Glicheria, Anna și Elisaveta care înaintea guvernatorului stând și mustrând înșelăciunea idolilor, li s-au tăiat capetele. Apoi și Sfântul Alexandru s-a săvârșit lovit de sabie.
Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia)
Arătarea icoanei Maicii Domnului din orașul Kazan (1579)
Icoana Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaya) este o icoană făcătoare de minuni foarte cunoscută în Biserica Ortodoxă Rusă, ce a fost considerată de-a lungul veacurilor ocrotitoarea orașului Kazan și a poporului rus. Această icoană a Maicii Domnului cu Pruncul este unică prin faptul că în ea este reprezentată o singură mână, cea a lui Hristos care binecuvintează. Mâinile Maicii Domnului și mâna stângă a Mântuitorului nu sunt vizibile, ci se află sub veșminte.
Două mari catedrale, în Moscova și în Sankt Patersburg, sunt închinate Maicii Domnului din Kazan și alte numeroase biserici din întreaga Rusie. Icoana este sărbătorită pe 21 iulie și 4 noiembrie. Numele icoanei vine de la localitatea, unde icoana a apărut, a fost păstrată, și de unde cinstirea ei deosebită s-a răspândit în mai toate așezările țării. În textul Slujbei sărbătorii ei se amintește faptul că această icoană are o obârșie tainică.
Fără nicio îndoială, reprezintă voia lui Dumnezeu ca dreapta credință să se răspândească din Rusia în rândul poporului tătar. Iată de ce cucerirea orașului Kazan, de către Țarul Ivan cel Groaznic, nu a fost atât o cucerire teritorială, cât un triumf religios. Această victorie a fost considerată de care țar ca un dar al lui Dumnezeu, primit prin mijlocirea Maicii Domnului. În 1552, după cucerirea orașului, țarul a dat ordin să se construiască catedrala cu hramul Buna Vestire, în cinstea Împărătesei Cerurilor. Lucrările au început în 1555, catedrala fiind finalizată cinci ani mai târziu.
În 1579 , Maica Domnului s-a arătat unei copile de 9 ani, pe nume Matrona, poruncindu-i să-i scoată la lumină chipul frumos zugrăvit de sub ruinele uneia dintre casele arse. Vedenia s-a repetat până când copila a înțeles că icoana trebuia luată de sub vatra odăii indicate. Pe 8 iulie 1579 aveau să descopere icoana făcătoare de minuni.
Vestea despre icoana descoperită în mod miraculos s-a răspândit în întregul oraș. Grupuri întregi de oameni au început a se îndrepta către casa lor pentru a o vedea și a i se închina.
Dusă din locul cu pricina, Fecioara din Kazan este purtată în procesiune în biserica Sfântului Nicolae, iar apoi în Catedrala Blagoveșteniei (Buneivestiri), loc în care mulți credincioși alergând, au primit tămăduire sufletească și trupească.
Aceste minunate fapte, și nu numai ele, l-au determinat pe Ivan cel Groaznic să zidească pe locul apariției o mănăstire de maici, unde a așezat icoana. Tânăra Matronă și mama sa au devenit primele viețuitoare al acestui așezământ.
În 1594, au început lucrările la o nouă catedrală închinată Maicii Domnului. După un an, a fost sfințită de către Mitropolitul Gherman.
Grație donațiilor țarului icoana a fost ferecată cu aur, pietre prețioase și perle. Mai târziu, o nouă ferecătură a fost făcută de către împărăteasa Ecaterina.
În 1798, în timpul aceleiași împărătese au început lucrările la o nouă catedrală. Aceasta a fost sfințită în 1808.
În noaptea de 29 iunie 1904, câțiva bandiți au pătruns în catedrala Mănăstirii din Kazan furând icoana Maicii Domnului. Nu după mult timp, hoții au fost prinși însă icoana dispăruse. Aceștia au declarat că icoana fusese tăiată în bucăți iar apoi arsă. Multă vreme nu s-a mai știut nimic de Icoana Maicii Domnului din Kazan, în legătură cu dispariția ei apărând diverse scenarii. O astfel de icoană a fost achiziționată de către „Armata Albastră” a Doamnei Noastre din Fatima și dusă în Portugalia. În 1993 icoana din Fatima a fost dată papei Ioan al II-lea, care a dus-o la Vatican, păstrând-o vreme de unsprezece ani. Mulți spun că de fapt ar fi o copie a originalului, pictată, după cum spun experții, în jurul anului 1730.
Papa Ioan Paul al II a dorit să înapoieze icoana Bisericii Ortodoxe Ruse. Astfel, pe 26 august 2004 a fost scoasă spre închinare în altarul Catedralei Sfântul Petru iar peste două zile, avea să fie oferită poporului rus. Pe 21 iulie 2005, Patriarhul Alexie al II-lea a mutat icoana în catedrala Buna Vestire din Kazan Kremlin.
Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Andronic” („Monemvasia”)
Icoana Maicii Domnului „Andronic” este prăznuită pe 1 mai și 22 octombrie.
Icoana Maicii Domnului „Andronic” este o icoană făcătoare de minuni ce a aparținut împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul. Aceasta icoană era păstrată ca o comoară sfântă în familia împăratului.
Conform Tradiției, această sfântă icoană este pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Potrivit documentelor păstrate, în anul 1347 Andronic a donat icoana Mănăstirii Monemvasia (lângă Morea) din Peloponez, unde a rămas până în secolul al XIX-lea. Datorită asocierii icoanei cu mănăstirea, mai este cunoscută și sub numele de Icoana Maicii Domnului „Monemvasia”.
Atunci când mai multe orașe din Grecia, printre care și Monemvasia, au fost devastate de turci în 1821, Episcopul Agapie, starețul mănăstirii, a reușit ca dintre toate odoarele mănăstirii să salveze icoana făcătoare de minuni a lui Andronic. Până înainte de moartea sa, episcopul a ținut icoana ascunsă în Patras, dar, văzând că i se apropie sfârșitul, Agapie a încredințat icoana unei rude, și anume consulului general rus N.I. Vlassopoulos.
În 1839, fiul și moștenitorul consulului general Vlassopoulos a trimis icoana de la Atena la Odessa pentru împărat, prin Nikolai Pavlovici.
Din 1839 până pe 12 mai 1868, icoana Maicii Domnului „Andronic” a fost găzduită în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, iar de pe 12 mai 1868 până pe 16 aprilie 1877 a fost așezată în Catedrala „Sfânta Treime” din Sankt-Petersburg.
În anul 1877, icoana a fost mutată la Mănăstirea „Icoana Maicii Domnului din Kazan”, în apropierea orașului Vyshiy Volotchok, din districtul administrativ Tver. Icoana a fost furată în 1984, iar locul în care se află este până astăzi necunoscut.
Icoana o înfățișează pe Maica Domnului fără Pruncul Iisus. Pe partea dreaptă a gâtului Maicii Domnului se află o rană sângerândă, apărută atunci când a fost lovită cu un cuțit de către un turc. Icoana are aplicat blazonul bizantin (vulturul bicefal), care atestă că face parte din patrimoniul imperial. Dimensiunile icoanei sunt de aproximativ 25×35 cm.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.