Sfinții zilei – Sinaxar 24 august

Sfinții zilei din calendarul ortodox  sinaxar 24 august: Sfântul Sfințit Mucenic Evtihie, ucenicul Sfinților Apostoli Ioan și Pavel; Sfântul Sfințit Mucenic Cosma Etolianul; Sfântul Mucenic Tation; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” și Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej. Despre toate acestea pe scurt puteți citi în continuare…

În luna august, în ziua a douăzeci și patra pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Evtihie, ucenicul Sfinților Apostoli Ioan și Pavel

Sfîntul Evtihie avea ca patrie Sevastopolul. El, auzind de buna vestire a lui Hristos, și-a lăsat părinții și rudele și s-a apropiat de iubitul ucenic al lui Hristos, de Apostolul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Deci, urmînd obiceiurilor lui și fiind următor vieții aceluia, învățase de la dînsul cereasca înțelepciune, și scosese darul lui Dumnezeu ca dintr-un izvor.

Umplîndu-se el de rîvna apostolească, a dezrădăcinat din temelie înșelăciunea idolească. Asemenea și pe Sfîntul Apostol Pavel aflîndu-l, ca steaua pe soare, i-a urmat lui, ostenindu-se împreună cu dînsul în propovăduirea cuvîntului și răbdînd bărbătește toate primejdiile. Pentru aceea este numit ucenic al amîndurora, al Sfîntului Evanghelist Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, și al Sfîntului Apostol Pavel. Numindu-se el apostol – între cei mai mici apostoli -, deși nu se află în numărul celor șaptezeci de apostoli, însă s-a cinstit cu numire apostolească, ca unul ce s-a ostenit cu cei mai mari apostoli întru buna vestire a lui Hristos și ca unul ce a fost sfințit de dînșii episcop la slujirea cuvîntului și la jertfe. Evtihie a străbătut multe țări, propovăduind pe Hristos, nu numai cu dînșii, ci și singur. El nu umbla singur, ci avea călător împreună pe îngerul lui Dumnezeu, care îl întărea și îi spunea mai înainte cele ce avea să i se întîmple. El suferea pretutindeni legături și bătăi, și pătimea cu bărbăție pentru Domnul său.

Odată, fiind chinuit de foame în temniță, i s-a adus pîine de o mînă nevăzută, cu care se întărise atît, încît socotea muncile întru nimic. Iar cînd l-a dezbrăcat ca să-l chinuiască, și cînd i-a strujit trupul cu unghii de fier, a curs din cinstitul lui trup, mir de bună mireasmă și a umplut văzduhul de bună mirosire. După aceea, fiind aruncat în văpaia focului, s-a auzit tunet din cer și s-a pogorît o ploaie mare, încît a stins focul; iar sfîntul a rămas viu și nevătămat, slăvind pe Dumnezeu. Altădată a fost dat spre mîncare fiarelor; dar și acelea s-au îmblînzit înaintea feței lui, și s-au făcut ca niște miei.

Ceea ce este mai de mirare, este faptul că unui leu, dîndu-i drumul asupra lui, acela a grăit cu glas omenesc, propovăduind măririle Mîntuitorului Hristos. Atunci s-au mirat și s-au spăimîntat toți, care se uitau la acea priveliște. Dar ce minune este pentru că Cel ce a putut de demult să deschidă gura măgarului lui Valaam, să vorbească ca oamenii, oare nu putea să rînduiască gura leului ca să grăiască omenește, spre mustrarea și rușinarea păgînilor, și spre mărirea atotputerniciei Sale? Deci și aici tot Domnul este, cum a fost și acolo, făcînd minuni. Însă cum Sfîntul Apostol Evtihie și-a săvîrșit nevoința alergării sale, despre aceasta se povestește în Prolog că s-a sfîrșit fiind adus legat de la Efes în patria sa, Sevastopol. Slujba din Minei pomenește în ce chip s-a sfîrșit, zicînd că i s-a tăiat capul cu sabia, fiind încununat de Iisus cu coroana biruinței.

Tot în această zi pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Cosma Etolianul

Marele Cosma cel întocmai cu Apostolii, luminător al Neamului înrobit, cuvios făcător de minuni, mucenic slăvit și iubit de popor, s-a născut în satul Megálo Déndro din Etolia în 1714. Mai exact, în regiunea numită Apókouro aflată între satele Megálo Déndro și Taxiárchis, în zona muntoasă a Trichonídei, din părinți epiroți: „fiu al unor părinți evlavioși, care l-au crescut și educat după povața Domnului, după Apostol”.

Primele litere le-a deprins la Mânăstirea Maicii Domnului Segdítsa Parnassídos, alături de ierodiaconul Gherásimos Lýtsikas și în Lampotiná, lângă Nafpaktos, cu preotul profesor Ananías Dervisános, la școala unde avea mai târziu să predea el însuși. Imediat apoi este întâlnit la școala renumită Branghianón din Agráfa, ctitorită de compatriotul său, Cuviosul Evghenie Etolianul (†1682). La această școală a urmat cursuri superioare de filosofie, fizică și matematică, elemente de medicină și alte cunoștințe enciclopedice.

Apoi a plecat în Sfântul Munte. Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: „și pentru că în anii aceia începuse [să fie] cu faimă mare și școala Vatopedului în Sfântul Munte, s-a mutat la aceea împreună cu alți colegi de-ai lui, nu puțini; acolo a dobândit desăvârșit Gramatica cu profesorul Panayótis Palamás, iar apoi și Logica de la profesorul Nikólaos Tzartzoúlios din Metsovo, care preda acolo după preaînțeleptul Evghénios; [Cosma] era încă laic și se numea Kónstas; chiar și în rândul laicilor fiind, se arăta a fi îmbrăcat cu bunăcuviința schimei monahicești, străduindu-se întru toate, exersându-se pe sine întru desăvârșită asceză; și pentru că dintr-o nenorocire s-a pustiit acea faimoasă școală, ajungând să fie refăcută de la început”. În această faimoasă Școală a Vatopedului, aproape de profesori importanți, vreme de aproape șase ani, [Cosma] a dobândit o destul de bună educație, dar și o concepție personală asupra educației.

Mai târziu, în didahiile sale, face referire și la educația dobândită: „eu, creștinii mei, mi-am petrecut 40-50 de ani din viață studiind, am citit și despre preoți, și despre necredincioși și despre atei și despre eretici, tot adâncul înțelepciunii l-am cercetat”. Iar în alt loc, spune: „am studiat scrierile multor învățați, evreiește, turcește, frâncește, din toate neamurile, mult am citit”.

Mai târziu se mută la Mânăstirea Filotheu, unde este tuns monah cu numele Cosma și este hirotonit preot. După cum mărturisește el însuși, „m-am dus în Sfântul Munte și mi-am plâns păcatele mele vreme de 17 ani”. De mic a avut mare dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Studia Evanghelia și se gândea cum ar putea să-și ajute mai bine frații. Se ruga și căuta sfatul oamenilor duhovnicești și al bătrânilor. Simțea că trebuie să lase iubitul Munte pentru a ajuta poporul aflat în suferință. „Neamul se găsea în pericol extrem. Dintr-o parte, turcii, dintr-alta, iluminismul ateu al Franței. Credința dădea mereu îndărăt; islamul triumfa; limba greacă era distrusă. Eparhii întregi uitaseră limba romeică și vorbeau, unele turcă, altele slavă, altele arvanită, altele vlahă. Mai erau și propagandele străine. Misionari papistași, falși misionari luterani și calvini exploatând sărăcia poporului și-au înfipt ghearele încovoiate și murdare în trupul preacurat și neprihănit al Bisericii lui Hristos. Sfântul a realizat pericolul. Mesajele pesimiste ajunseseră și în Sfântul Munte. Le-a priceput. A trebuit să-și întrerupă asceza în Mănăstire. Îl aștepta neamul său, Biserica lui Hristos. Avea educație din destul, avea virtuți pe care mulți nu le dobândiseră, smerenie de necuprins, iar râvna pentru Dumnezeu ardea în inima lui”.

La Mănăstirea Filotheu a simțit chemarea lui Dumnezeu spre marea lucrare a „luminării și renașterii fraților creștini. Grecii decăzuseră în ignoranță în privința religiei lor, de aici rezultând înmulțirea răutății, mulți dintre ei trecând de la ortodoxie la mahomedanism. Cosma a fost marcat de acest lucru. A cerut și a primit consimțământul bătrânilor în vederea asumării unei astfel de misiuni. Părăsind Sfântul Munte, s-a dus la Constantinopol, s-a întâlnit cu Patriarhul Serafim (1757-1761) și a luat de la el permisiune scrisă să predice în Grecia”.

În 1760, la Constantinopol, s-a întâlnit cu fratele său după trup, Hrýsanthos Etolianul (†1785), de la care a învățat arta retoricii. Activitatea lui misionară în Epir și în insule a fost inspirată, vrednică de admirație, eficientă și semnificativă.

El predica simplu, cu miez, din inimă, expresiv, smerit și captivant. Vorbea „cu putere, nu ca un învățător, ci ca un frate, căci învățător numai Hristos al nostru este”. „Sunteți fii și fiice ai lui Hristos al nostru”, le spunea ascultătorilor, „și nu numai că nu sunt vrednic să vă învăț, dar nici picioarele să vi le sărut, pentru că fiecare dintre voi este mai de preț decât întreaga lume”. În acest sens, altădată observa cu smerenie: „Auzind și eu, frații mei, preadulcele cuvânt pe care îl zice Hristos al nostru despre purtarea de grijă față de frați, acesta m-a ros la inimă multă vreme, precum roade viermele lemnul […] și am ieșit și umblu din loc în loc și îi învăț pe frații mei”.

Lucrarea sa misionară ce a durat vreme de douăzeci de ani l-a purtat prin Constantinopol, Tracia, Macedonia, Thessalia, Grecia continentală, Epir, Peloponez, insulele Mării Egee și Mării Ionice. Predica sa înflăcărată a avut un răsunet uriaș în sufletele însetate și chinuite ale celor robiți, după cum relatează ucenicul și biograful său, Sapfeírios Hristodoulídis: „Oriunde ar fi mers de trei ori fericitul, se făcea mare adunare a creștinilor și se asculta cu străpungere de inimă și evlavie dulceața cuvântului său, și astfel se făcea mare îndreptare și folos sufletesc”. După cum scrie Sfântul Nicodim Aghioritul, „didahia lui era, pe când ne-am făcut ascultători ai ei, cu totul simplă, precum aceea a pescarilor; era calmă și liniștită, și pretutindeni se arăta a fi plină de bucuria veseliei și liniștii Sfântului Duh”. Și continuă: „iar Dumnezeu de sus împreună lucra și întărea cuvintele lui cu semne și minuni, așa cum întărise prin minuni și predica sfinților Lui Apostoli”. În Epirul de Nord, „împreună lucrând harul dumnezeiesc, multe și mari roade a făcut: din sălbatici, i-a făcut liniștiți pe tâlhari; pe cei neîndurători și nemilostivi i-a arătat milostivi; pe cei necuvioși i-a făcut evlavioși; pe cei neînvățați și mojici în cele dumnezeiești, i-a învățat și i-a făcut de ajutor la slujbe; pe toți păcătoșii i-a adus la pocăință și la îndreptare, încât toți ziceau că în vremurile lor s-a arătat un nou Apostol”.

Toți biografii săi subliniază mai ales cele pătimite pentru a deschide școli, pentru ca să poată copiii învăța literele fără plată, „să se întărească întru credință și întru cucernicie, să se îndrepteze spre o viață și un trai virtuos”. I-a silit pe cei bogați să cumpere colimvitre pentru bisericile care nu aveau. Astfel, au fost cumpărate peste 400 de colimvitre, cărți pentru școlari, komboskini și cruciulițe pentru toți, mai mult de 500 000. Nu a ezitat să combată comerțul făcut de evrei în ziua de duminică și nu a îngăduit creștinilor să lucreze în ziua Domnului. Pentru aceasta, evreii l-au urât de moarte.

În călătoriile sale era însoțit de mulți preoți și de mult popor. Fiecare predică, din orice loc, era precum o slujbă religioasă. Le spunea creștinilor să se pregătească, să se spovedească și să postească. Preoții săvârșeau Taina Sfântului Maslu, ungându-i apoi pe creștini. În fiecare loc înălțau o cruce mare de lemn, aprindeau lumânări, iar el se suia pe un scăunel, de unde împărțea binecuvântări, pâini și colivă, iar apoi predica. Crucea rămânea spre amintirea trecerii lui, iar adesea era făcătoare de minuni. Ucenicii săi luau notițe și, de aceea, avem astăzi predicile sale, care erau însoțite de minuni și profeții. Profețiile lui se referă la eliberarea neamului robit, la viitorul anumitor persoane, orașe și al întregii omeniri, la descoperiri științifice și la alte subiecte. Multe dintre ele s-au împlinit cu exactitate.

În ciuda dragostei pe care i-o purta poporul și a respectului pe care i-l arătau până și turcii, existau unii care-l urau, precum anumiți politicieni bogați, ale căror nedreptăți le scotea la lumină, dar mai ales unii evrei, pe care îi combătea în predicile sale. Desigur, Sfântul Cosma nu era animat de antisemitism. Îi scria într-o epistolă fratelui său Hrýsanthos, cu câteva luni înainte de sfârșitul său: „zece mii de creștini mă iubesc și unul mă urăște. O mie de turci mă iubesc și unul nu chiar așa de mult. Mii de evrei râvnesc moartea mea, doar unul nu”.

Acei evrei l-au calomniat înaintea autorităților turcești, dând mulți bani Pașei Curt din Berat și reușind să obțină omorârea Sfântului. Acesta și-a cunoscut dinainte sfârșitul, în cea din urmă noapte petrecând „fără să arate vreun semn de tristețe pentru faptul că va fi lipsit de viață, ci arătându-se bucuros la față, ca și cum s-ar fi dus la bucurie și la petrecere”. A fost spânzurat de un copac în satul Kolikóntasi, iar cinstitul său trup a fost aruncat în râul Ápsos. Deși îi fusese legată o piatră de gât, trupul său plutea deasupra apei, fiind găsit de evlaviosul preot Márkos. A fost înmormântat în Mânăstirea Născătoarei de Dumnezeu din Ardonítsa. Martiriul său a avut loc în 24 august 1779. În luna august 1813 a avut loc reîngroparea cinstitelor moaște, iar în anul următor a fost ridicată o biserică cu hramul său și o mănăstire de către Ali Pașa din Ioánina, despre care profețise că va ajunge mare.

Sfântul Cosma Etolianul a fost cinstit, la scurtă vreme, ca sfânt de către poporul credincios. Dovada acestei cinstiri și dragoste o constituie sutele de icoane portabile, fresce, gravuri, desene, locuri de închinăciune și biserici. Actul oficial de recunoaștere a fost semnat de patriarhia Ecumenică la 20 aprilie 1961, iar în 1984, moaștele sale au fost descoperite în ruinele mânăstirii din Albania de către P. B. Páschos și P. F. Hristópoulos. Există o numeroasă bibliografie cu privire la Sfântul Cosma.

Slujbe și biografii i-au fost alcătuite de către Nicodim Aghioritul, Sapfeírios Hristodoulídis (1814), Thómas Paschídis (1860) și de monahul Gherásimos Mikraghiannanítis, în vreme ce Mitropolitul Serafim al Artei i-a compus Paraclisul.

Tot în această zi pomenim pe Sfântul Mucenic Tation

Sfântul mucenic Tation (Tatian) a trăit în Bitinia și a suferit mucenicia sub împăratul Dioclețian (284-305). El era din locul ce se numea Mantineu, ce este mai jos de Mitropolia cetății lui Claudie, din Eparhia Onoriadei. Deci fiind prins pentru că credea în Hristos, a stat de față în Claudiopole înaintea guvernatorului Urban. Și mărturisind că este creștin a fost băgat în temniță, și iarăși a fost scos la întrebare și stând cu puterea lui Hristos în credință, a fost bătut cu toiege și sfâșiat cu unghii de fier. Deci sosind la poarta cetății, și făcându-și semnul Crucii, și auzind glas de sus care îi binevestea bunătățile ce-l așteptau, și-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei”

Sărbătorită pe 24 august, icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” a fost numită așa deoarece a fost pictată chiar de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (†21 decembrie 1326), în vremea în care era egumen la Mănăstirea Ratsk, lângă Volinia. În timpul unei vizite a Sfântului Maxim, Mitropolit al Kievului și al întregii Rusii (†6 decembrie 1306), la Mănăstirea Ratsk, Sfântul Petru i-a oferit această icoană în dar. Mitropolitul a luat-o la Vladimir, la Klyazma, unde se afla catedrala lui.

La moartea Sfântului Maxim, egumenul Gherontie, care dorea să devină noul mitropolit, a intenționat să ofere această icoană Patriarhului Atanasie al Constantinopolului (24 octombrie). Călătoria egumenului Gherontie a fost amânată de o furtună mare. În timpul acestei furtuni, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat și a spus: „Demnitatea de episcop nu-ți va fi acordată ție, ci mai degrabă celui care a pictat icoana mea”.

Când a ajuns înaintea Patriarhului Atanasie, Sfântul Petru era deja în Constantinopol și fusese sfințit ca mitropolit. Patriarhul i-a dat icoana Sfântului Petru, rostind cuvintele: „Ia sfânta icoană a Maicii Domnului, pe care ai pictat-o cu mâinile tale; pentru acest motiv, însăși Pururi Fecioara ți-a dat acest dar, și a prevestit calea ta”.

Sfântul Petru a luat icoana la Vladimir, iar atunci când sediul mitropolitan a fost transferat la Moscova, în anul 1325, icoana a fost așezată în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”, ca icoană mare a altarului.

Tot în această zi pomenim Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej

Cum i s-a arătat Maica Domnului Sfântului Serghie de Radonej

Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej este sărbătorită pe 24 august.

Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-odată a zis ucenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată”. Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”.

Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie și dintr-odată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El i-a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului, care i-a zis: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată, am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi și pentru locașul tău să nu te mai mâhnești, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viața aceasta, ci și după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locașul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l și acoperindu-l”. După ce a spus acestea, Maica Domnului s-a făcut nevăzută.

Sfântul a fost cuprins de frică și de cutremur mare, dar venindu-și în sine după un timp, a aflat pe ucenicul său zăcând de frică, ca mort, și l-a ridicat. „Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie, de vreme ce duhul meu numai puțin de nu s-a despărțit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?”, a întrebat el. Iar sfântul se bucura cu sufletul și fața lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: „Așteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”.

După puțin timp, Sfântul Serghie i-a chemat pe doi dintre ucenicii săi, Sfinții Isaac și Simon, și le-a spus cum a văzut-o pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii și despre promisiunea făcută lui. Apoi împreună au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea la viziunea divină.

Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie, unde în prezent e camera Serapionov, a fost într-una din zilele de vineri din postul Nașterii Domnului, din anul 1385. Sărbătoarea vizitei Maicii Domnului și a promisiunii ei a fost păstrată cu evlavie la Mănăstirea „Sfânta Treime”, de către ucenicii Sfântului Serghie.

La data de 5 iulie 1422, sfintele moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp o icoană a arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul sfântului. Icoana a fost cinstită cu mare respect.

În anul 1446, Marele Cneaz Vasile (1425-1462) a fost asediat la Mănăstirea „Sfânta Treime” de către armatele Cnezilor Dimitrie Shemyaka și Ioan din Mozhaisk. El s-a baricadat în Catedrala „Sfânta Treime” și când a auzit că este căutat, el a luat icoana Arătării Maicii Domnului și s-a întâlnit cu Cneazul Ioan la ușile bisericii din partea de sud, zicând: „Frate, am sărutat Dătătoarea de Viață Cruce și această icoană a Dătătoarei de Viață Treimi, la acest mormânt al făcătorului de minuni Serghie, care nu intenționează, nici nu dorește răul oricăruia dintre frații noștrii, și dintre noi. Acum, nu știu ce se va întâmpla cu mine aici”.

Călugărul Ambrozie a reprodus icoana Arătării Maicii Domnului Sfântului Serghie, sculptată în lemn (pe la mijlocul secolului al XIV-lea).

Țarul Ivan cel Groaznic a luat icoana Arătării Maicii Domnului în campania sa de la Cazan (1552). Cea mai vestită icoană, pictată în anul 1558, a fost cea a iconomului Lavrei „Sfânta Treime” – Serghiev, Eustațiu Golovkin, având rama făcută din racla de lemn a Sfântului Serghie, care a fost dată la o parte în anul 1585, când moaștele sfântului au fost mutate într-o raclă de argint (14 august).

Prin această icoană, Maica Domnului a protejat în mod repetat armata rusă. Țarul Alecsei Mihailovici (1645-1676) a luat-o în campania poloneză în 1657. În anul 1703, icoana a participat la toate campaniile militare împotriva regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1812 Mitropolitul Platon a trimis-o la Moscova, ca donație pentru militari. Icoana a fost purtată în războiul ruso-japonez din 1905, iar în timpul Primului Război Mondial, în 1914, icoana a stat în casa comandantului de căpetenie.

O biserică a fost construită peste mormântul Sfântului Mihail, iar când a fost sfințită, pe 10 decembrie 1734, a fost numită în cinstea Arătării Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli Sfântulului Serghie de Radonej.

La data de 27 septembrie 1841 biserica a fost restaurată și resfințită de Mitropolitul Filaret al Moscovei, care a spus: „Prin harul Preasfântului și Preasfințitului Duh, restaurarea acestui templu este acum realizată, închinată înainte de noi în cinstea aducerii-aminte a Arătării Doamnei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a fost la poarta Sfântului Serghie, la care Sfântul Mihail a fost de asemenea martor ocular”.

Sărbătorirea acestui eveniment este marcată pe bună dreptate de sfințirea unei biserici. Toată această mănăstire este o aducere aminte a minunatei vizite. Prin urmare, intenția sa în decursul veacurilor este să continue împlinirea făgăduinței vizitatorului ceresc: „Acest loc va dăinui!”.

În amintirea vizitei Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Treime – Serghiev, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cântat în zilele de vineri, și o slujbă specială în cinstea Arătării Maicii Domnului este săvârșită la mănăstire pe 24 august, în a doua zi a odovaniei Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.