Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 24 decembrie: Sfânta Muceniță Eugenia și cei împreună cu dânsa; Sfântul Kukșa din Odessa și Sfântul Cuvios Nicolae monahul.
În această lună, în ziua a douăzeci și patru, pomenim pe Sfânta Muceniță Eugenia și cei împreună cu dânsa
Ea a fost fiica lui Filip, eparhul întregului Egipt și s-a născut la Roma. La vremea aceea creștinii fuseseră izgoniți din Alexandria și trăiau în afara cetății. Fecioara Eugenia i-a cercetat pe ei și a îmbrățișat credința lor din toată inima. Fugind din casa părinților ei însoțită de doi fameni credincioși ei, ea s-a botezat întru Numele lui Hristos de către Arhiereul Ilie.
Ascunsă în straie bărbătești, ea a intrat într-o mânăstire de monahi unde s-a tuns întru îngerescul chip. Ea atât de mult s-a curățit pe sine cu postul, cu rugăciunea și cu toate nevoințele, încât Dumnezeu i-a dăruit puterea vindecării bolilor.
Ea a vindecat-o astfel pe o femeie foarte bogată, pe nume Melanthia. Dar Melanthia după aceea a voit să o ademenească pe Sfânta Eugenia la desfrâu, fiind înșelată de haină și locul în care trăia, crezând că este bărbat. Fiind respinsă de Sfânta Eugenia, această femeie rea s-a răzbunat și a pârât-o eparhului, ca odinioară desfrânata egipteancă pe Iosif cel cast. Eparhul a poruncit ca toți monahii acelei mânăstiri să fie aruncați în închisoare, inclusiv Eugenia.
Dar fiind Sfânta Eugenia adusă înaintea tribunalului, ea s-a dat pe față, arătând că este fiica eparhului. Filip, plin de fericire, s-a botezat pe loc împreună cu toată casa lui și a fost înălțat episcop al Alexandriei.
Auzind de aceasta, împăratul de la Roma l-a trimis pe comandantul Terentius în Egipt să îl ucidă pe Filip. Acesta a plătit asasini care să îl ucidă pe Filip în taină. Sfânta Eugenia s-a strămutat atunci la Roma, împreună cu mama și cu frații ei. Ea acolo a adus fără frică și cu zel dumnezeiesc la Hristos mulțime de păgâni, în special fecioare, între acestea s-a aflat și prea frumoasa Basilla. La scurt timp după convertirea ei Basilla a fost decapitată pentru Hristos, după cum îi prorocise Sfânta Eugenia. Atunci au fost omorâți pentru Hristos și eunucii Sfintei Eugenia, Protus și Iachint. La urmă a venit la mucenicie și Sfânta Eugenia, prin ale cărei rugăciuni se sfărâmase la pământ marea capiște a zeiței Diana.
Torționarii au aruncat-o mai întâi în apă, apoi în foc, dar Dumnezeu a păzit-o pe ea. Domnul Iisus Hristos a venit la ea în închisoare și i-a vestit că va lua mucenicia în Slăvita Zi a Nașterii Lui, precum a și fost.
Ea a fost decapitată la Roma, în ziua de 25 decembrie a anului 262. După moartea ei, Sfânta Eugenia s-a arătat în slavă mamei ei și a mângâiat-o. Viața pe larg a Sfintei Mucenițe Eugenia, o puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Kukșa din Odessa
Sfântul Kukșa din Odessa, după numele de botez Cosma, s-a născut pe 25 ianuarie 1875, în satul Arbuzinca din Gubernia Herson, Ucraina. Părinții săi, Chiril și Haritina, oameni simpli și credincioși, au avut patru copii: Cosma, Feodor, Ivan și Maria. Când era tânără, mama sfântului își dorea să devină călugăriță, dar s-a căsătorit făcând ascultare de părinți.
Încă de când era mic, Cosma a mers în pelerinaj la Kiev, vizitând Lavra Pecerska, apoi Lavra Serghiev (Sfânta Treime), Mănăstirea Valaam și Mănăstirea Solovăț. În anul 1895, tânărul Cosma a călătorit în Țara Sfântă, unde a trăit în Ierusalim timp de șase luni și a vizitat toate locurile sfinte din Palestina. Pe drumul de întoarcere a vizitat Muntele Athos. Înainte de plecarea din Athos, pelerinul a mers la egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon, pentru a lua binecuvântare. Tânărul și-a exprimat dorința de a se alătura monahilor de acolo. Egumenul a fost de acord, spunându-i să se întoarcă după un an și i-a dăruit lui Cosma o mică icoană a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, patronul mănăstirii. Cosma a purtat această icoană cu el până la moartea sa.
După întoarcere, Cosma l-a vizitat pe Cuviosul Iona de la Kiev, care era cunoscut ca văzător cu duhul și făcător de minuni încă din timpul vieții. Bătrânul s-a apropiat de Cosma și binecuvântându-l cu crucea a zis: „Te binecuvântez pentru intrarea în mănăstire. Vei trăi în Athos!”. Atunci mama lui Kosma a mulțumit lui Dumnezeu pentru hotărârea fiului ei.
În anul 1896, la vârsta de 21 de ani, Cosma ajunge din nou la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (mănăstire rusească athonită), unde va și rămâne pentru o vreme, fiind rânduit la bucătărie, să facă prescuri.
În anul 1898, a fost trimis la Ierusalim pentru a sluji la Mormântul Sfânt timp de un an și jumătate. După ce s-a întors în Athos, Cosma s-a ocupat vreme de 11 ani de cazarea pelerinilor la arhondaricul mănăstirii athonite. Cosma a fost tuns rasofor, primind numele Constantin, iar pe 23 martie 1904 a fost tuns călugăr și a primit numele Xenofont.
În 1913, Xenofont este nevoit să revină în ținuturile natale. Acasa, el s-a așezat la renumita vatră duhovnicească Lavra Pecerska din Kiev, fiind rânduit să se îngrijească de Sfintele Moaște și de candelele din Peșterile de Departe. Monahul Xenofont avea dorința arzătoare de a primi marea schimă, dar a fost refuzat deoarece nu avea decât 40 de ani.
Anii au trecut. La vârsta de 56 de ani s-a îmbolnăvit și gândind că nu va supravețui, egumenul a hotărât să-l tundă pe monahul ce era pe moarte în schima mare. La 8 aprilie 1931 a fost tuns în schima mare, primind numele de Kukșa, după numele unui sfânt ale cărui moaște se aflau în Peșterile de Aproape. După tundere, Kukșa și-a revenit miraculos. Peste trei ani, în ziua de 3 aprilie 1934, cuviosul Kukșa este hirotonit ierodiacon (diacon monah), iar în ziua de 3 mai este hirotonit ieromonah (preot).
Lavra Peșterilor a fost închisă prin decretul oficialilor sovietici, iar în 1938 Cuviosul Kukșa condamnat la cinci ani de muncă în lagărul de concentrare din orașul Vilma, regiunea Molotovsk pentru că era „slujitor religios”. După ce a ispășit condamnarea, a fost condamnat la alți trei ani de exil (domiciliu forțat) în orașul Kungura, regiunea Solikamsk.
În 1947, când termenul pentru exil s-a încheiat, a putut să se întoarcă la mănăstirea mult iubită, Lavra Pecerska, reluându-și ascultarea de a aprinde zilnic lumânările și candelele în Peșteri. Peste numai trei ani, autoritățile atee au hotărât ca monahul Kukșa să fie mutat la Mănăstirea Poceaev.
La sfârșitul lunii aprilie 1957, în timpul Săptămânii Patimilor, Cuviosul Kukșa a fost mutat la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Cernăuți, unde a stat până în 1960, când obștea a fost mutată în Lavra Poceaev. Atunci Sfântul Kukșa a fost mutat la Odessa, în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului unde va trăi până la sfârșitul vieții.
În ziua de 24 decembrie 1964, fiind în Odessa, Cuviosul Kukșa adoarme în Domnul la vârsta de 89 de ani. Sfântul și-a cunoscut clipa morții și toate cele legate de înmormântare s-au petrecut precum le spusese sfântul. Autoritățile atee, temându-se ca nu cumva să se adune poporul la înmormântarea cuviosului, au ordonat ca nimeni să nu anunțe moartea părintelui și să-l îngroape în taină, cât mai repede.
Vești despre moartea cuviosului s-au răspândit repede, și chiar Patriarhul Alexei I s-a interesat de cum s-a procedat la înmormântarea moaștelor sfântului. După prăbușirea regimului comunist, Cuviosul Kukșa a fost canonizat prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene în ziua de 22 octombrie 1995. Există minuni săvârșite de Sfântul Kukșa, dar sunt atât de multe încât nu pot fi toate descrise sau numărate. Ele s-au petrecut aproape zilnic de-a lungul anilor.
Sfântul Kukșa a fost foarte umil și blând, strălucind în dragoste, răbdare și compasiune. El nu s-a temut niciodată să numească păcatul, nu se uita la rangul sau poziția cuiva, trezindu-i subtil conștiința și mutându-l la pocăință. Cuviosul a avut o smerenie sinceră, evitând slava omului, fiindu-i chiar frică de ea. Astfel, el a săvârșit fapte bune fără a fi observat.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Nicolae monahul
Cuviosul părintele nostru Nicolae a fost mai întâi ostaș pe vremea lui Nichifor, împăratul grec, având sub el mai multe cete de ostași. Odată pornind război împăratul Nichifor împotriva bulgarilor, a ieșit și el cu ostașii săi și, înserând, a intrat la o gazdă unde, ospătând și rugându-se, s-a culcat să doarmă. Iar la straja a doua și a treia din noapte, fata gazdei rănindu-se cu dragostea sa satanicească de dânsul, s-a apropiat binișor de patul lui și, mișcându-l și deșteptându-l, îl atrăgea cu cuvinte desfrânate spre păcat. Iar sfântul a zis către ea: „Încetează, femeie, de la sataniceasca și nelegiuita îndrăgostire și nu pofti a-ți întina fecioria ta, iar pe mine, ticălosul, a mă pogorî la poarta iadului”. Iar ea, rușinându-se puțin, s-a depărtat, însă iarăși venind, silea către păcat pe bărbatul cel curat.
Iar sfântul și a doua oară izgonind-o, a bătut-o chiar, dar ea iarăși s-a întors. Atunci sfântul a zis către dânsa: „O, ticăloaso și plină de toată nerușinarea și obrăznicia, nu vezi că diavolul te tulbură, ca să întinezi fecioria ta și să te facă de râs și de ocară tuturor, să te scoată din rudenia ta și sufletul tău să-l ducă în munca cea veșnică? Oare nu vezi că și eu, smeritul, merg la război spre vărsare de sânge împotriva limbilor barbare, împuternicindu-mă Dumnezeu? Deci cum voi întina trupul meu mergând la război?” Acestea și altele ca acestea zicându-le, a izgonit-o de la sine cu rușine. Apoi s-a sculat, și rugându-se, a pornit în calea sa.
Iar noaptea următoare, dormind el, s-a aflat într-un loc deschis și aproape de el șezând un om puternic, având piciorul lui cel drept pus peste cel stâng, a zis către dânsul: „Vezi în amândouă părțile pe ostași? ” Iar el a răspuns: „Da, Doamne, văd că grecii omoară pe bulgari”. Si cel ce se arătase a zis către drept: „Privește la noi”. Uitându-se la puternicul acela, l-a văzut rezemând piciorul drept de pământ și pe cel stâng punându-l peste cel drept; apoi, căutând iarăși dreptul către oștiri, a văzut pe cei potrivnici tăind fără cruțare pe greci. După aceea, încetând tăierea trupurilor, puternicul care ședea a zis către drept: „Privește cu dinadinsul la tăierea trupurilor și spune-mi ce vezi” . Iar el căutând a văzut tot pământul plin de trupurile morților, iar în mijlocul lor era loc deșert și verde, în care ar fi încăput numai unul.
Atunci puternicul Acela a zis către dânsul: „Ce gândești de aceasta?” El a răspuns: „Sunt nepriceput, Doamne, și nu înțeleg”. Și iarăși a zis către dânsul: „Această verdeață goală pe care o vezi și în care are loc numai un om, este a ta și acolo tu erai să zaci tăiat împreună cu ostașii tăi și să te așezi într-însul ca să împlinești lipsa. Dar de vreme ce în noaptea trecută, tu ai scuturat pe balaurul care de trei ori s-a luptat și voia să te ucidă, iată că tu însuți ai scăpat de tăierea aceasta și acest așternut verde l-ai făcut fără parte; iar sufletul tău împreună cu trupul l-ai mântuit. De acum nici moartea firească nu te va stăpâni, dacă Imi vei sluji cu credință” . Acestea văzându-le, s-a înspăimântat și s-a cutremurat, apoi, deșteptându-se, s-a sculat și s-a rugat lui Dumnezeu.
Și întorcându-se cale de o zi, s-a suit într-un munte și s-a rugat lui Dumnezeu pentru oaste. Iar împăratul intrând în strâmtorile Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte, lăsând pentru păzire cam cincisprezece mii de ostași, pe care omorându-i grecii, se mândreau. Însă risipindu-se prin țară, după puțin, toată tabăra grecilor a fost ucisă, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul, aducându-și aminte de vedenia aceea și mulțumind lui Dumnezeu, s-a întors de acolo plângând și tânguindu-se. Apoi, ducându-se într-o mănăstire, a luat asupra sa sfânta schimă și, slujind lui Dumnezeu curat ani îndelungați, s-a făcut mai înaine-văzător, ca unul din părinții cei mari cu care împreună s-a învrednicit în ceruri de partea lor, întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.