Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 24 februarie: Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Sfântul Cuvios Erasm din Pecerska.
În luna februarie, în ziua douăzeci și patru, pomenim Întâia și a doua aflare a cinstitului cap al Sfântului Prooroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan
Știm din Evanghelia de la 29 august, când se prăznuiește tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, cum s-a înfăptuit uciderea acestuia, din porunca lui Irod și, cum, cinstitul cap al Botezătorului a ajuns pe tipsie în mâinile Ierodiadei, în ziua ospățului, pentru ziua nașterii lui Irod.
Multă vreme a stat cinstitul cap îngropat în loc ascuns de Ierodiadă, la castelul din Maherus, unde se săvârșise uciderea. Și știa despre aceasta și Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, de care pomenește, în Evanghelia sa, Sfântul Luca. După tradiție, ea este aceea care l-a luat de acolo în taină și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Și s-a păstrat știrea aceasta între creștini, din neam în neam. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.
Deci, a stat acolo, până pe vremea Sfinților împărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. O vreme, cinstitul cap a trecut acolo, din loc în loc, în mâinile credincioșilor, până în anul 453, când episcopul Uranie al Emesei, aflându-l, l-a așezat în biserica din această cetate, unde dă tămăduire multor bolnavi. Aceasta este socotită a două aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
După mulți ani, cinstitul cap a fost dus cu slavă la locul numit Evdomon, în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane, a fost ascuns tocmai la Comane, la hotarul împărăției cu Armenia și îngropat acolo, de unde a fost adus, din nou, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul din Constantinopol (860). Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap.
În timpul cruciadelor, intrând latinii în Constantinopol, la anul 1204, aceștia au luat o parte din capul Sfântului și l-au dus în Franța, așezându-l într-o biserică din Amiens, unde se află și astăzi. Întru pomenirea acestor fapte din tradiție, Sfânta Biserică a rânduit praznicul de astăzi și cel de la 25 mai, proslăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci, Amin.
Despre toate acestea mai pe larg, puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Erasm din Pecerska
Cununa înțelepților este uneori bogăția lor, se spune în Pilde. Iar aceasta mai ales pentru cei care împodobesc Biserica lui Hristos și care se fac părtași împărăției cerului. Din unii ca aceștia era și părintele nostru Erasm, monahul din Pecersca. Pentru aceea a câștigat cununa împărăției cerului, din mâna Celui ce încununează cu mila și îndurările Sale. El, având multă bogăție, a socotit bine că nu-i este de folos monahului să țină acestea. Deci, iubind frumoasa podoabă a casei Domnului, pe toate cele ce le avea le-a cheltuit pentru înfrumusețarea bisericilor și a făcut multe icoane de argint și de aur în biserica Pecerscăi. La aceasta privind, își împodobea al său suflet prin credința Dumnezeului celui viu, iar chipul său îl împodobea nu cu argint și cu aur materialnic, ci cu curăția, cu dragostea și cu faptele cele bune ale legii monahicești, zicând ca proorocul: Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur și argint. Acestui cuvios i s-a întâmplat o ispită ca aceasta: când sărăcise, era trecut cu vederea de toți; însă înșelătorul diavol, cu meșteșugul lui cel rău, a început a-i pune pe inimă că nu va avea nici o răsplată pentru bogăția sa, cheltuită la împodobirea bisericii; și îi zicea că mai bine era să o cheltuie dând milostenie săracilor. Iar acesta, necunoscând ispitirea, căzu în deznădejde și începu a viețui în nebăgare de seamă, petrecându-și zilele fără rânduială.
Insă Dumnezeu cel îndurat și drept, aducându-și aminte de faptele cele mai dinainte ale fericitului, l-a mântuit din pierzare într-un chip ca acesta: a dat asupra lui o boală cumplită, în care bolnavul, sosind la sfârșitul vieții, zăcea mut, nevorbind șapte zile. Iar a opta zi s-au dus la dânsul toți frații și, văzându-i suflarea cea grea, se mirau și ziceau: „Amar, amar de sufletul acestui frate, că a viețuit în lenevire și în păcate; iar acum vede ceva și se tulbură, neputând să iasă din trup”.
Dar iată că fericitul Erasm se sculă îndată, ca și cum niciodată nu bolise, și, stând drept, a zis către dânșii: „Părinți și frați, cu adevărat așa este, precum grăiți, sunt păcătos și nu m-am pocăit; dar acum mi s-au arătat cuvioșii noștri părinți Antonie și Teodosie și mi-au zis: «Ne-am rugat Domnului pentru tine și ți-a dăruit vreme de pocăință». După aceasta am văzut și pe Preacurata Doamnă, de Dumnezeu Născătoarea, ca pe o icoană, având în mâini pe Fiul său Hristos, Dumnezeul nostru, și mulțime de sfinți cu dânsa. Si ea mi-a zis: «Erasme, de vreme ce tu ai împodobit biserica mea și ai gătit-o cu icoane, și eu te voi împodobi și te voi mări cu slavă în împărăția Fiului meu; pentru că pe săraci îi aveți cu voi în tot locul, iar Biserica mea nu o aveți. Deci, sculându-te, pocăiește-te și primește marele chip îngeresc; iar a treia zi te voi lua la mine curat, pe tine, cel ce ai iubit buna podoabă a casei mele»”.
Spunând acestea toate fraților, fericitul Erasm a început a-și mărturisi păcatele înaintea tuturor, nerușinându-se. Apoi, sculându-se, s-a dus în biserică și-l tunseră în schimă; iar a treia zi s-a dus către Domnul bucurându-se, și către ceea ce L-a născut, după proorocia ei. Si așa s-a arătat aievea la toți cei potrivnici lui Dumnezeu; că împodobirea bisericii cu icoane este bineplăcută lui Dumnezeu și în ceata sfinților rânduită. De al cărui dar, cu rugăciunile acestui cuvios Erasm, facă-se nouă, tuturor dreptcredincioșilor, a ne învrednici prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Cărui slavă este cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.