Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 24 iunie: Nașterea Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului; Aducerea moaștelor Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și Sfântul Ierarh Niceta Remesianul. Despre toate acestea pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iunie, în ziua douăzeci și patru, pomenim Nașterea Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului
Vrând soarele cel nespus, Hristos Mântuitorul nostru, să răsară lumii, plecând cerurile și pogorându-Se în pântecele fecioresc, cel mai curat decât cerurile, se cădea ca, mai întâi, să iasă luceafărul din cea stearpă, adică, Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul, ca un înainte vestitor, propovăduind și zicând: „Vine după Mine Cel mai tare decât mine. „Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca să nască, a născut fiu, la bătrânețe, din pântece sterp, precum, de demult, Sara pe Isaac și minunea mergea înainte minunii. Mai înainte, adică, de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale, pe Mergătorul înainte al lui Hristos, pentru că cei ce vor vedea nașterea cea peste fire, din cea bătrână, să creadă și nașterea, cea mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită, și să zică, în sine lor: Puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu, care a dezlegat nerodirea celei bătrâne, acea putere este în stare că, și pe Fecioară, cea nestricată, să o facă maică. Și a fost nașterea cea minunată a lui Ioan, Înainte-Mergătorul înaintea Nașterii lui Hristos, cea și mai minunată. Și această minune, pregătea altă minune după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după nașterea cea minunată a Elisabetei, nașterea cea străină a Fecioarei. Pentru că, întru amândouă maicile, rânduiala nașterii covârșește rânduielile firii, Dumnezeu voind așa. Căruia, ca unui Ziditor, toată firea Îi slujește.
Iar. după ce a născut Elisabeta, au auzit vecinii, cei ce viețuiau împrejur, rudeniile și cunoscuții, și se bucurau împreună cu ea, că a făcut cu dânsa, Domnul, milă, ridicând de la ea ocara nerodirii. Și s-au împlinit cuvintele Sfântului bine-vestitor Gavril, care a zis către Zaharia: „Femeia ta vă naște un fiu și mulți se vor bucura de nașterea lui.” Deci se bucurau, pe de o parte, rudeniile, iar pe de altă parte, se bucurau cei care erau cuprinși, cu mare dorire, de Mesia cel așteptat, deși nu știau că a sosit, atunci, taina întrupării lui Hristos. Dar, în vremea nașterii, Înainte-Mergătorului lui Hristos, duhul lor se pornea spre bucurie, Duhul Sfânt veselindu-se inimile lor, ca și cum le-ar fi dat o înștiințare pentru împlinirea așteptării lor. Și, în ziua a opta, au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie împrejur pruncul. Și voiau să-l numească pe el Zaharia, cu numele tatălui său, dar mama sa nu se învoia, pentru că, soție de prooroc fiind și născătoare de prooroc, Sfânta Elisabeta era ea însăși plină de darul proorocesc. Și poruncea proorocește că, pe pruncul cel născut al lor, să-l numească cu acel nume, de care nu auzise de la bărbatul său, de vreme ce acesta s-a întors, de la templu, la casa sa, având limba legată prin muțenie, și nu putea spune, soției sale, despre îngerul care binevestise zămislirea fiului și i-a zis: „Vei chema numele lui Ioan.” Deci, povățuindu-se de Duhul Sfânt, maică numea Ioan pe prunc, ca o proorocită, ea care a cunoscut, mai dinainte, proorocește, venirea la dânsa a Maicii lui Dumnezeu, când a zis: „De unde mie, cinstea aceasta, ca să vină Maica Domnului la mine?” Iar, cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui lui, cum ar voi să-l numească pe el. Iar acela, cerând o tăbliță a scris: „Ioan să fie numele lui!” Și, îndată, s-a deschis gura lui Zaharia și limba lui s-a dezlegat din muțenie. Și grăia, binecuvântând pe Dumnezeu. Și se minunau toți de atâtea minuni mari, că cea îmbătrânită a născut, iar maica și tatăl, cel mut, s-au oprit la același nume, cu care să-l numească pe fiul lor. Iar, după scrierea numelui, îndată a grăit mutul și ceea ce a scris cu mâna, aceea a grăit gura și s-a făcut numele lui Ioan, ca o cheie a gurii părinților, deschizând-o spre preamărirea lui Dumnezeu. Și a căzut peste toți cei dimprejur frica și mirare, pentru că, toți cei ce auzeau aceasta, cu spaimă se minunau și se povesteau toate cuvintele acestea, în toată partea muntelui Iudeii, adică, în hotarele Hebronului, cetatea cea preoțească, unde era casa lui Zaharia, la care, de la Ierusalim, era cale de opt ceasuri. Și stă acea cetate de la Betleem, la un loc mai înalt și se numea cetatea muntelui, pentru munții ei, iară hotarele ei se numeau părțile muntelui, precum la Evanghelie se scrie, despre Născătoarea de Dumnezeu: „Sculându-se Maria din Nazaretul Galileii, a mers la munte cu grăbire, în cetatea Iudeii, adică în Hebron, și a intrat în casa lui Zaharia și s-a închinat Elisabetei.”
Deci, întru acea parte a muntelui, se minunau mult cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, ce se făceau în casa lui Zaharia. Și grăiau între ei: „Ce va să fie pruncul acesta?” Și mâna lui Dumnezeu era cu pruncul și creștea întru el darul lui Dumnezeu. Și a petrecut în pustiu, până la ziua arătării lui, către popor. Și așa, mâna Domnului păzea și acoperea pe Sfântul Ioan, ca să meargă înaintea feței Domnului, cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să gătească Lui cale, Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc. Iar pentru toate acestea slăvit să fie Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci, Amin.
Tot în această zi, pomenim Aducerea moaștelor Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
După Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iași (14 Octombrie), unul dintre sfinții cei mai venerați în Moldova este Sfântul Ion cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află în țara noastră de 600 de ani.
Era originar din Trapezunt, în Asia Mică, și negustorea cu tatăl său făcând comerț cu cetățile de pe malul Mării Negre. Într-una din călătoriile spre Cetatea Albă, pe Nistru, a avut o dispută cu un neguțător venețian care, din răzbunare, a mințit pe stăpânul mongol al cetății că Ioan vrea să devină musulman. În confruntarea cu acesta, tânărul creștin i-a spus că nu are motive să-și schimbe credința, ceea ce a declanșat furia eparhului, sau mai marelui cetății, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit. A suportat cu credința și stoicism torturi înfricoșătoare între care legarea de coadă unui cal sălbatic și târârea pe caldarâmul cetății – iar în final i s-a tăiat capul. Era 2 Iulie 1330.
Eparhul cetății, inițial, n-a permis creștinilor să-l îngroape, dar o minune – apariția unor îngeri și împietrirea mâinii unui tătar care a tras cu arcul asupra lor – l-a determinat să-și schimbe atitudinea. Trupul lui Ioan a fost dus în procesiune în biserica Cetății Albe și depus acolo.
Vestea despre minunile care se săvârșeau la moaștele sale s-a răspândit în toată Moldova. Evlaviosul domn Alexandru cel Bun (1400-1432), cel care obținuse în 1401 recunoașterea canonică a mitropolitului Iosif al Moldovei de la Patriarhia Ecumenică a reușit să pecetluiască acest act bisercesc prin aducerea moaștelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, la 24 Iunie 1402, și așezarea lor în biserica Mirăutilor, atunci catedrală mitropolitană. Sfintele moaște au fost însoțite de ieromonahul Grigorie Tamblac și au fost întâmpinate de Alexandru cel Bun și de mitropolitul Iosif la locul numit „Poiana Vlădicii” de lângă Iași. La puțin timp, racla a fost îmbrăcată în argint, iar pătimirea Sfântului Ioan redată în 12 scene sculptate pe raclă. Eruditul monah Grigorie Tamblac a rostit o cuvântare despre viață și patimile Sfântului Ioan, care – tipărită în slavonă este considerată prima operă originală cunoscută în Moldova.
Multe minuni s-au săvârșit la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Una dintre cele mai cunoscute s-a petrecut la 2 Iunie 1662, când Suceava era asediată de tătari. Locuitorii au vrut să se refugieze și să ia cu ei racla sfântului, dar n-au fost capabili s-o miște din loc, era un semn ceresc că protectorul Moldovei nu voia să-și părăsească reședința. La rugăciunile mitropolitului și preoților, Dumnezeu a trimis o ploaie torențială care a învolburat apele râului Suceava încât tătarii n-au putut să intre în cetate.
După depresurarea Vienei (1688), craiul polon Ioan Sobietki a jefuit Moldova, a dat foc la mânăstiri și a prădat odoare sfinte. L-a luat cu sila pe mitropolitul Dosoftei împreună cu racla Sfântului Ioan cel Nou ducându-i în captivitate la Zolkiev. Ocrotitorul Moldovei a rămas acolo o sută de ani, până la 13 Septembrie 1783, când au fost repatriate moaștele Sfântului Ioan și depuse cu cinste în biserica catedralei mitropolitene din Suceava.
Peregrinările moaștelor Sfântului Ioan nu s-au oprit. În timpul primului război mondial – spre a fi ocrotite – au fost duse în capela română din Viena unde au rămas până la 25 Iulie 1918, când au fost readuse în țară. Ele se află astăzi în biserica mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, redevenind ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Paraschiva.
Cea mai veche zi de pomenire a Sfântului Ioan cel Nou este 24 Iunie, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, numită în Moldova „La Sânziene”, când – cu evlavia cunoscută – mii și mii de creștini din Moldova și Transilvania vin să se închine moaștelor făcătoare de minuni ale Ocrotitorul Moldovei.
La propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 Februarie 1950, între sfinții cu moaște din România al cărui cult a fost generalizat în toată Biserica, a fost și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înscriindu-se ca zi de pomenire data martiriului, adică 2 Iunie. Generalizarea cultului s’a făcut în 1955. Este cinstit prin cântări și imne liturgice. Primul cuvânt de laudă sau panegiric i-a fost închinat de Grigorie Tamblac intitulat : „Mucenicia sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a fost martirizat la Cetatea Albă”, reeditat de Melchisedec Ștefănescu în 1884. Un alt panegiric i-a dedicat mitropolitul Varlaam, iar Dosoftei, în „Viață și petrecerea sfinților”, îi închină un sinaxar (rezumat al vieții).
Vindecările miraculoase petrecute la racla Sf. Ioan cel Nou de la Suceava sunt redate în lucrarea „Pateric Românesc” de monahul Ioanichie Bălan, publicată în 1990.
Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiție, la 24 Iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credincioși, în frumosul port național, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei și de brad. Pelerinajul începe în dimineața zilei de 23 Iunie, când Sfintele Moaște sunt scoase din biserică și depuse pe un baldachin în curtea mânăstirii. Credincioșii se închină cu evlavie, iar seara se face slujbă privegherii, moaștele fiind veghiate toată noaptea. Dimineața se sfințește aghiazma, apoi se face Sfânta Liturghie arhierească de către Mitropolitul Moldovei și Arhiepiscopul Sucevei, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi. Spre orele patru după amiază, Sfintele Moaște sunt duse din nou în biserică, purtate pe mâini de maramureșeni, care 24 de ore veghează moaștele și nu mănâncă nimic, conform unei tradiții ancestrale.
Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Paraschiva de la Iași, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ținutul Moldovei.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Niceta Remesianul
Sfîntul Niceta a fost episcop de Remesiana, care se află la sudul Dunării, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414. Pentru viața sa sfîntă, arzînd de dragoste pentru Hristos, Mîntuitorul lumii, s-a învrednicit de treapta arhieriei și a semănat cuvîntul Evangheliei Domnului în Dacia mediteraneană, care era adeseori invadată de barbari.
Sfîntul Niceta a încreștinat pe acești păgîni și, prin Sfîntul Botez, i-a unit cu Hristos. De asemeni a întemeiat cîteva așezări monahale, a înălțat numeroase biserici și a împodobit sfintele slujbe cu cîntări din cele mai frumoase, spre slava Preasfintei Treimi. Una dintre cele mai frumoase cîntări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Te Deum laudamus”, care înseamnă „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”.
Această cîntare treimică, care se cîntă în Biserica Ortodoxă pînă astăzi, ne dovedește că Sfîntul Niceta era, nu numai un mare imnograf și poet, ci și un mare dogmatist și protopsalt vestit în sudul Dunării pentru acea vreme.
Una din cele mai vestite cărți scrise de el este intitulată „Catehism”, adică carte de învățătură a credinței ortodoxe, pe care o citeau credincioșii în biserică, mai ales cei care se pregăteau pentru primirea Sfîntului Botez.
Scrierile Sfîntului Niceta Remesianul au avut un caracter catehetic misionar, pentru că însuși autorul lor a fost ca un apostol al credincioșilor de la sudul Dunării pînă în hotarele Greciei, fiind un iscusit scriitor, imnograf, catehet și un mare iubitor de Hristos.
Despre vrednicia și calitățile sale de păstor sufletesc vorbește pe larg Sfîntul Paulin de Nola, contemporan cu el, care se nevoia în Italia. Nu se cunoaște în întregime viața sa. Dar, după mulți ani de arhierie, propovăduind pe Hristos de la Marea Neagră pînă la Marea Mediterană, ajungînd la adînci bătrîneți, și-a dat sufletul în mîinile lui Hristos la începutul secolului al cincilea, fiind numărat în ceruri în ceata sfinților ierarhi, care neîncetat slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.