Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 25 iunie: Sfânta Muceniță Fevronia; Sfântul Cuvios Dionisie, ctitorul Mănăstirii Dionisiu din Muntele Athos; Sfântul Orentie împreună cu cei șase frați buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac și Longhin și Sfinții Cuvioși Petru și Fevronia. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iunie, în ziua douăzeci și cinci, pomenim pe Sfânta Muceniță Fevronia
Această Preacuvioasă, din frageda vârstă, luând asupra ei jugul Domnului Hristos, își petrecea viața sub canonul unei mănăstiri care se afla la hotarele perșilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi. În această mănăstire se făcuse monahie Fevronia, la vârsta de douăzeci de ani. Și era nepoata Cuvioasei Vriena, egumena mănăstirii. Și era Fevronia atât de frumoasă, încât nici zugravii nu ar fi putut zugrăvi frumusețea ei și întrecea pe toate surorile ei, atât în nevoința sihăstrească și în înțelepciune, cât și la citirea cărților dumnezeiești, fiind iubitoare de învățătură și isteață la minte. Iar vestea despre ea se răspândise în toată cetatea.
Deci, în zilele lui Dioclețian și din porunca lui, sosise, în părțile acelea, un mare dregător împărătesc, anume Selin. Și era dregătorul acesta mai sângeros decât împăratul. Vestea despre ticăloșiile lui răzbătuse până în cele mai îndepărtate locuri. Pentru aceea, în ziua în care s-a aflat, la Nisibi, că Selin sosește acolo, mulțime de creștini și-au părăsit casele și au alergat să se ascundă. Mare tulburare a fost și printre cele cincizeci de călugărițe, care viețuiau în acea mănăstire și, de aceea, temându-se de moarte, au fugit. Iar Fevronia, fiind bolnavă, a rămas în mănăstire, cu maica Vriena și alte două surori.
Dregătorul Selin era însoțit de nepotul său Lisimah. Acesta era scârbit de faptele unchiului său, dar nu îndrăznea să ridice cuvânt împotrivă. În taină, însă, se sfătuia cu vărul său Prim, căpitanul ostașilor care-l însoțeau pe Selin, să se arate cu milă față de creștini. Deci, venind ostașii lui Selin la mănăstire, au spart, cu topoarele, porțile și, intrând înlăuntru, au vrut să o taie cu săbiile pe cuvioasa Vriena, dar Prim i-a oprit, cu aspre cuvinte. Atunci, ostașii au luat pe Fevronia și au dus-o la dregătorul Selin. Și, mergeau după dânsa Vriena, Ieria și Tomaida, întărind-o în credință și învățând-o să nu se teamă de cazne și să nu vândă credința în Hristos. Și o îndemnau să-și aducă aminte de Livia și de Leonida, surorile, și de Eutropia. Că Liviei i se tăiase capul, pentru Hristos, Leonida a fost aruncată în foc, iar copila Eutropia, auzind-o pe mama sa, zicându-i: „Nu fugi, fiica”, și-a pus mâinile la spate și și-a plecat grumazii și a murit cu bărbăție. Deci, Vriena, după ce a învățat-o din destul, s-a întors la mănăstire, plângând și tânguindu-se și temându-se pentru sfârșitul Fevroniei. Pentru aceasta, se ruga lui Dumnezeu ca să nu o biruiască diavolul. Iar Tomaida și Ieria, îmbrăcându-se în port mirenesc, urmau după Sfântă, amestecate cu poporul. Și, dacă au adus-o pe Fevronia a stat mai întâi, înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o să spună care-i este numele, neamul și credința. Deci, Muceniță, răspunzând, a zis că este creștină. Apoi, după aceasta, Selin, unchiul lui Lisimah, o ispitea cu amăgiri și cu făgăduințe, ca s-o întoarcă de la credință. Deci, neputând să o despartă de Hristos, Selin a poruncit ostașilor, ca să rupă hainele de pe dânsa și să o înfățișeze dezbrăcată înaintea tuturor, apoi să o întindă în patru părți, să aprindă foc dedesubt și să o bată patru oameni cu toiege pe spate. Și, bătând-o cumplit, curgea sângele din trupul ei. Și, ca să nu se stingă focul, turnau peste el undelemn, ca astfel să facă mai multă văpaie și s-o ardă mai cumplit, încât se topea carnea fericitei Fevronia și curgea pe pământ. După aceea, au poruncit să o spânzure pe un lemn și au ars-o cu torțe, apoi i-au tăiat limba și i-au dezrădăcinat dinții. După aceea, i-au tăiat sânii amândoi, iar, mai pe urmă, i-au tăiat mâinile și picioarele și în sfârșit, și capul.
Se spune despre Lisimah că, fiind născut din mama creștină, socotea o grea nenorocire mucenia aceasta și a plâns cu amar moartea Sfintei Fevronia, precum și cruzimea unchiului său, față de dânsa. Se mai spune că, puțin timp după aceea, Lisimah, împreună cu Prim, vărul său, au crezut în Hristos și s-au botezat, iar despre Selin dregătorul, se spune că, ieșindu-și din minți, se uită la cer, zbierând și, așa, lovindu-se cu capul de un stâlp de marmoră, și-a lepădat blestematul său suflet. Deci, a poruncit Lisimah celor credincioși să ia moaștele Sfintei și să le ducă în mănăstirea ei. Și s-a strâns adunare mare de episcopi și monahi și de popor, care au îngropat trupul ei, cu laude și cu cântări. Pentru rugăciunile ei, Hristos să ne mântuiască pe noi toți. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Dionisie, ctitorul Mănăstirii Dionisiu din Muntele Athos
Acest Părinte sfânt Dionisie este întemeietorul Mânăstirii Sfântului Ioan (Dionisiu) de la Sfântul Munte Athos. El s-a născut la Korița, în Albania. Fratele lui mai vârstnic, Theodosie, s-a retras la Sfântul Munte unde mai după aceea a ajuns starețul Mânăstirii Philotheu. Când Dionisie a crescut, el a mers la fratele lui din Sfântul Munte, la Mânăstirea Philotheu, unde fratele l-a tuns monah.
Din dumnezeiasca Purtare de Grijă, pe când Theodosie se afla la Constantinopol într-o ascultare pentru mânăstire, el a fost luat și sfințit episcop alt Tapezundei. Din acel ceas, pe locul unde mai târziu avea să se ridice mânăstirea Dionisiu, închinată Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, a început să se arate în fiecare noapte o lumină minunată, înțelegând că această lumină cerească semn este din cer care vrea ca pe acel loc să se înalțe o mânăstire.
Dionisie a călătorit la Trapezunda ca să ceară sfat și binecuvântare de la episcopul Theodosie, fratele lui și ajutor de la împăratul Alexios Comnenul. Împăratul i-a dat și bani pentru construcții și un document imperial de întemeiere, care se păstrează la Mânăstirea Dionisiu până în ziua de astăzi.
Sfântul Dionisie a întemeiat Mânăstirea Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul la anul 1380.
Când ea a fost odată jefuită de pirați, Dionisie a călătorit din nou la Trapezunda și a murit acolo, în vârstă fiind de șaptezeci și doi de ani.
Dar Sfânta Mânăstire Dionisiu există și propășește până în ziua de azi. În ea se află o icoană a Preasfintei Maicii lui Dumnezeu numită „a Laudei”, pe care împăratul Alexios Comnenul a dăruit-o Mânăstirii Dionisiu. Predania ne zice că aceasta este icoana înaintea căreia s-a cântat întâia oară Imnul Acatist către Maica Domnului, compus de patriarhul Serghie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Orentie împreună cu cei șase frați buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac și Longhin
Acești șapte frați mucenici au trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian, trăgându-se de la Anatol, și numărați fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceștia au trecut și spre părțile Traciei, fiind puși la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriță, trecând sciții Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârșitul împărăției lui Dioclețian, luând împărăția Maximian, a intrat la mare grijă și mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciților, care întrecea pe mulți la mărimea trupului și la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, și a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toți. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia și să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz și știa rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup și iute și bine chibzuit, și se va putea lovi cu vrăjmașul, și-l va omorî. Orentie punând înainte credința în Hristos, și ieșind la război și luptându-se cu Marot, l-a lovit cu sulița de a trecut printr-însul, și tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, și așa a făcut biruință. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruința aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală și slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semețul acela, și nu cu ajutorul mincinoșilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, și să se îndulcească de cinstele cele împărătești, rușinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi și brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preț. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos și el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei șapte frați ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, și de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăși înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin țările Avazghiel și Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, și sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci și două ale lunii lui iunie.
Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că așa s-a fost dat porunca pentru dânsul, și a ieșit de acolo sănătos prin arătare de înger, care ușurându-l și scoțându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, și-a dat sufletul și a fost îngropat acolo în douăzeci și patru ale acestei luni.
Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în șapte zile Firm și Firmin, sosind la Apsar, și-au aflat și ei sfârșitul acestei vieți trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în țara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea și Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, și făcând rugăciune și-a dat sufletul lui Dumnezeu, și a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Cuvioși Petru și Fevronia
Cneazul Petru a trăit în ținutul Murom, ajungând domnitorul său în 1203. La începutul domniei sale s-a îmbolnăvit foarte rău. Unii dintre cei de la curte auziseră despre fiica unui prisăcar ce era vestită pentru iscusința de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o să-l vindece pe cneazul suferind. Tânăra Fevronia era foarte frumoasă și smerită.
Îngrijit de ea, tânărul cneaz și-a recăpătat sănătatea. Ajungând a o cunoaște în tot acest răstimp, el s-a îndrăgostit de fermecătoarea și înțeleaptă Fevronia. Deși nu era cneaghină, ci o față de rând, cneazul a dorit să se însoare cu ea, ceea ce s-a și întâmplat.
Dar boierii nu se împăcau cu gândul că o femeie de rând să ajungă cneaghină; simțeau că cneazul trebuia să se fi însurat cu cineva din rândurile lor. Au ajuns chiar să-i ceară cneazului să o lase. Când cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.
Tânăra pereche a pornit la drum într-o barcă. Cneazul era foarte mâhnit de cele întâmplate, dar soția îl îmbărbăta și îl mângâia. Curând, multe nenorociri au căzut asupra cetății Muromului, iar norodul socotea că ele se datorau relei lor purtări față de cneaz și soția lui. Deci pocăindu-se, au cerut cneazului Petru și cneaghinei Fevronia să vină înapoi.
Sfânta pereche s-a întors la Murom, dăruindu-se facerilor de bine și milosteniei, lucrând mai ales întru folosul săracilor, lucru pentru care au fost foarte îndrăgiți. La apropierea morții, ei s-au tuns în cinul monahicesc, fiind cunoscuți și sub numele lor de călugări: David și Evfrosinia.
Ei s-au rugat să moară în aceeași zi și au cerut să fie înmormântați în același sicriu, doar cu o despărțiture între trupuri. Au murit în aceeași zi: 25 iunie 1228 și au fost proslăviți de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.
Ei sunt socotiți ocrotitorii tinerilor căsătoriți.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.