Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 26 august: Sfinții Mucenici Adrian și Natalia și cei împreună cu dânșii și Aducerea cinstitei icoane a Preacuratei Fecioare Maria din cetatea Vladimir la Moscova. Despre toate aceastea pe scurt puteți citi în continuare…
În luna august, în ziua a douăzeci și șasea pomenim pe Sfinții Mucenici Adrian și Natalia și cei împreună cu dânșii
Mucenicul Adrian și soția lui Natalia au fost din cetatea, Nicomidiei, pe vremea împărăției lui Maximilian Galeriu, la a doua înconjurare, pe care o făcea împăratul prin împărăția sa, urmărind pe creștini. Dar, ajungând în Nicomidia și intrând în capiștea idolească, împăratul s-a închinat necuraților zei, aducându-le spurcate jertfe, împreună cu toți cetățenii, după care a poruncit ca, pe cei ce cred în Hristos, să-i caute și să-i aducă la chinuri.
Și s-a apropiat de mai-marele oștilor, un oarecare păgân, și a zis: „Iată, creștinii s-au ascuns în peșteri și eu i-am auzit acolo, în noaptea aceasta, citind și rugându-se Dumnezeului lor.” Deci trimițând ostași au prins douăzeci și trei de bărbați creștini, ascunși în peșteri și, legându-i în lanțuri, i-au adus în cetate ca să-i înfățișeze înaintea împăratului. Dar, acolo, mărturisind că sunt creștini, Sfinții Mucenici au fost crunt bătuți de ostași, iar împăratul a poruncit ca numele și cuvintele lor să fie scrise în cartea de judecată.
Și, pe când se făcea scrierea numelui lor, Adrian, un bărbat cinstit dintre mai marii curții, și care ținea încă de păgânătate, i-a întrebat: „Pentru ce, fraților, răbdați aceste nesuferite și grele patimi?” Și, răspunzând ei, au zis: „Ca să dobândim bunătățile ce sunt pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care nici auzul nu le poate să le audă, nici cuvântul să le povestească.” Deci, Adrian, acestea auzindu-le, umilindu-se din dumnezeiescul dar, a zis, către scriitori, să scrie și numele lui, cu creștinii, arătând că este bucuros să moară și el, împreună cu dânșii. Deci, scriindu-l, l-au băgat în fiare și în închisoare. De acest lucru aflând, Natalia, femeia lui, la început s-a îngrijorat, neștiind pricina întemnițării lui, dar, mai pe urmă, înștiințându-se ca pentru Hristos, l-au pus în lanțuri și în temniță, îndată, îmbrăcându-se în haine luminate, a alergat la temniță și, intrând înlăuntru, i-a sărutat cu bucurie lanțurile de pe grumaji și-l fericea pentru sfântul îndemn ce a arătat și-l învață să stea neclintit în chinuri și-i rugă pe Sfinții, cei ce erau împreună cu el, ca să se roage pentru el. Și s-a întors Natalia la casa ei, după sfătuirea aceasta cu Mucenicul Adrian, care a încredințat-o că-i va da de știre, să vină, să vadă sfârșitul său. Și era fericitul Adrian tânăr cu vârsta, având numai douăzeci și opt de ani, și nu trecuseră decât treisprezece luni, de când se căsătorise cu Natalia.
Deci, cu o zi înainte de întâlnirea cu tiranul, Adrian, dând plata păzitorilor, a ieșit și s-a dus să dea el însuși de știre Nataliei, despre ziua sfârșitului său. Dar ea, văzându-l i-a închis ușa, gândind că el a fugit de chinuri și s-a lepădat de Hristos, și-l mustră, făcându-l fricos și iubitor de dezmierdări. Și zicea: „Ce voi face eu, care m-am însoțit cu acest păgân? Nu m-am învrednicit de cinstea de a mă numi soția unui mucenic că, iată-mă sunt o ticăloasă femeie, a unui bărbat lepădat de Dumnezeu” Iar fericitul Adrian, stând, bătea în ușă, zicând: „Natalia, doamna mea, deschide, căci n-am fugit de chinuri. Eu am venit, precum ți-am făgăduit, să te iau, ca să vezi sfârșitul nostru, chezășuind Mucenicii pentru mine, și trebuie să fiu acolo, la ceasul hotărât.” Acestea auzindu-le, Natalia, îndată, i-a deschis ușa cu bucurie și, îmbrățișându-se, s-a dus cu el la tiran. Și, intrând în temniță, Natalia sărută lanțurile Sfinților și ștergea cu pânza curată, rănile lor, aducându-le pe cât se putea, ușurare durerilor.
Deci, adus fiind Sfântul Adrian la împărat și mărturisind pe Hristos, că este Dumnezeul cel adevărat, l-au pus cu fața în jos, l-au bătut cu toiege și, întorcându-l cu fața în sus, atât a fost bătut pe pântece, încât i se vedeau și măruntaiele; după aceea, i-au tăiat mâinile și picioarele. Și, fiind el în temniță împreună cu ceilalți Sfinți, s-a înștiințat împăratul că cei legați au slăbit cu totul și sunt aproape de moarte. Atunci a dat porunca să se aducă în temniță o nicovală și un ciocan de fier, ca să le zdrobească fluierele și mâinile și așa să moară. Acestea văzându-le, Natalia îi ruga pe ucigași să înceapă cu Adrian. Și, ucigașii ascultând-o, ea îl rugă pe Adrian să rabde cu tărie. Și, îndată, din acea durere mare, Sfântul Adrian și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Deci, poruncind necuratul împărat ca trupurile Mucenicilor să se dea focului, fericita Natalia a ascuns, în taină, mâna bărbatului ei, ca să nu fie aruncată în foc. Dar, stingându-se focul de un potop de ploaie cu tunete și fulgere înfricoșătoare, unii slujitori ai stăpânirii au fugit, în timp ce alții mureau uciși de trăsnete. Iar, un om credincios, anume Eusebiu, luând moaștele Sfinților, și punându-le într-o corabie mică, le-a dus la Arghiropol și le-a așezat într-o biserică, aproape de Vizantia. Acolo, mergând, mai pe urmă, Natalia și-a dat sufletul lui Dumnezeu, sfârșindu-și alergarea ei cea mucenicească și fără de sânge, ca una ce a pătimit mult, slujind pe Mucenici și fugind din casa ei, pentru întreaga curăție. Și a fost îngropată lângă moaștele Mucenicilor.
Tot în această zi pomenim Aducerea cinstitei icoane a Preacuratei Fecioare Maria din cetatea Vladimir la Moscova
În zilele binecredinciosului și marelui domn Vasile Dimitrievici, singurul stăpânitor al Rusiei, și în vremea Sfântului mitropolit Ciprian, a fost năvălirea lui Temiraxac, împăratul agarenilor, asupra pământului Rusiei. Acela, sculându-se cu mare putere de la Răsărit și prădând multe împărății, a ajuns în părțile Rusiei. Deci, apropiindu-se de hotarele pământului, a luat cetatea Eleciul și a robit pe voievodul Eleciului, și a ucis o mulțime de creștini, căci era mare urâtor și cumplit chinuitor al neamului creștinesc. Apoi se mai lăuda că tot pământul Rusiei are să-l pustiască, ca să dezrădăcineze creștineasca credință; deci, își pregătea drumul său spre cetatea Moscova, vrând să o risipească pe ea. Auzind marele domn Vasilie Dimitrievici acest lucru, și-a adunat oastea sa și s-a dus în cetatea Colomni.
De acolo plecând, a stat la malul râului Ochi, tăbărând împotriva vrăjmașului, iar Temiraxac a stat într-un loc 15 zile. Deci, înștiințându-se marele domn și toată creștineasca oaste de marea putere a păgânului împărat, care venise cu multe cete, și auzind despre scopul lui, și-a ridicat mâinile spre cer împreună cu toți ostașii și se ruga cu lacrimi Domnului și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru izbăvirea sa de acel agarean fără de Dumnezeu. Ei chemau în ajutor pe cei mai mari plăcuți ai lui Dumnezeu, pe Sfinții Ierarhi Petru și Alexie, pe Cuviosul Serghie și pe ceilalți sfinți făcători de minuni ai Rusiei.
Apoi a trimis în cetatea Moscova, la părintele său cel duhovnicesc și la Preasfințitul mitropolit Ciprian, ca să poruncească poporului să facă post și rugăciune. După aceea să trimită în cetatea Vladimirului, ca să ia de acolo icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și să o aducă în Moscova, pentru apărarea împărăteștei cetăți a Rusiei. Deci, Ciprian, mai înainte de acea poruncă, se gândea ca să aducă acea cinstită icoană; deci, când i-a venit poruncă de la voievod, atunci a mulțumit lui Dumnezeu că tot același gând a pus și-n inima marelui domn. El avea acea împreună glăsuire a lui cu al său gând, ca pe o adeverire de bunăvoință a lui Dumnezeu, ca minunata icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să se mute la dânșii. Deci, din duhovnicească rânduială, acei bărbați îndată au trimis la Vladimir după acea cinstită icoană. Apoi mitropolitul Ciprian, adunând toată duhovniceasca rânduială și mulțime de popor, se ruga sobornicește pentru biruință asupra vrăjmașului. El le-a poruncit tuturor să poftească la rugăciune, până și el singur nu se depărta de la biserică, făcând slujbă și rugându-se ziua și noaptea cu vărsare de lacrimi pentru marele voievod, pentru oastea lui, cum și pentru toți pravoslavnicii creștini.
Deci, când cinstita icoană a pornit de la Vladimir și se apropia de cetatea Moscovei, în 15 zile ale lunii august, la praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a ieșit întru întâmpinarea ei Preasfințitul Mitropolit cu tot soborul duhovniceștei rânduieli, împreună cu mult popor; și, văzând sfânta icoană, au căzut la pământ și s-au închinat ei, ca singurei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care venise la dânșii, și primind-o cu negrăită bucurie, vărsau multe lacrimi privind spre dânsa și rugându-se ca să se izbăvească de năvălirea agarenilor. Însă nu le-a fost în deșert rugăciunea lor, pentru că chiar în aceeași zi în care preacinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost adusă în Moscova, Temiraxac, păgânul împărat al agarenilor, îngrozindu-se de o înfricoșată vedenie pe care a văzut-o în vis, s-a tulburat și a fugit înapoi cu toată puterea sa, nefiind gonit de nimeni.
Vedenia aceea a fost astfel: vedea înaintea sa un munte preaînalt, pe al cărui vârf mergeau împotriva lui arhiereii și aceia având toiege în mână îl îngrozeau pe el; iar deasupra arhiereilor a văzut în văzduh o strălucire neobișnuită și stând în mijloc o împărăteasă într-o slavă negrăită, îmbrăcată în haină de profiră, cu raze în chip de fulger și strălucitoare mai mult decât soarele; iar împrejurul ei era mulțime nenumărată de ostași înarmați care îi slujeau ei și pregătindu-se ca de război, iar împărăteasa avea mâinile în sus, ca o rugătoare. Apoi a văzut-o pe ea amenințându-l cu groază, ca să se ducă din hotarele pământului Rusiei, ca și cum poruncea ostașilor săi să pornească contra lui. De acea înfricoșată vedenie s-a cutremurat Temiraxac, a sărit înspăimântat din pat și a răcnit: „O, vai mie, ce este această vedenie înfricoșată?” Și tremurând, se temea suspinând și era ca într-o nepricepere; iar după un ceas venindu-și în fire, a chemat pe domni și pe voievozi și a început a le spune lor ceea ce văzuse, tremurând încă de frică.
Aceia, auzind cele ce li se spunea și văzând pe împăratul lor tremurând, asemenea s-au înspăimântat și nepricepându-se, ziceau: „Ce să fie aceasta?” Unii ziceau: „Împărăteasa care s-a văzut, este Maica lui Iisus Hristos, Domnul creștinilor, și se cunoaște că voiește să apere pe creștini, pentru că dânsa le este lor ajutătoare și purtătoare de griji”. Temiraxac a zis: „Dacă creștinii au o ajutătoare ca aceea, apoi în deșert ne-am pornit asupra lor, și fără de spor ne ostenim, căci măcar pe unul din cei ce stau dinaintea ei, de l-ar trimite asupra noastră, pe toți ne va birui și nici loc nu vom putea găsi încotro să fugim”. Astfel plângându-se acel împărat păgân, s-a întors înapoi cu toată puterea agarenească, fugind cu rușine. Aceasta fiindcă li se părea agarenilor că multe cete de ostași din pământul Rusiei vin în urma lor și pentru aceea fiind cuprinși de frică mare, unul pe altul se călcau, aruncându-și armele, prăzile și dobânzile lor. Astfel le-a fost acelor dreptcredincioși biruința asupra vrăjmașilor, fără de război și fără vărsare de sânge, cu rugăciunile Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
Acea năvălire a lui Temiraxac cu agarenii și minunata lui gonire din pământul Rusiei s-a întâmplat în anul de la facerea lumii 6903 (sau 1395 de la Hr.) și din vremea aceea, în împărăteasca cetate Moscova s-a așezat praznicul întâmpinării icoanei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, care se numește Vladimirsca, întru neuitata și mulțumitoarea pomenire a minunatei izbăvitoare de agareni. Această izbăvire s-a făcut prin apărarea sfintei ei icoane, căreia cu Cel născut dintr-însa, lui Hristos Dumnezeu totdeauna de la noi să-I fie cinstea, mulțumire și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.