Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 26 iulie: Sfântul Mucenic Ermolae, preotul Nicomidiei, și cei împreună cu dânsul; Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel; Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi din Roma; Sfântul Cuvios Moise ungurul; Sfântul Gherontie Athonitul și Sfântul Sava al III-lea. Despre viețile lor pe scurt citiți în continuare…
În luna iulie, în ziua douăzeci și șase, pomenim pe Sfântul Mucenic Ermolae, preotul Nicomidiei, și cei împreună cu dânsul
Sfîntul Ermolae preotul, împreună cu pătimitorii lui, Sfinții Mucenici Ermip și Ermocrat, au fost din clerul bisericii Nicomidiei. Aceștia scăpaseră vii din cei 20.000 de sfinți mucenici, care fuseseră arși în biserica Nicomidiei de Maximian, fiind ascunși într-o cămară. Pomenirea lor se cinstește la 28 decembrie. Dintre toți rămînînd acești trei slujitori ai Domnului, se ascundeau de frica păgînilor prin diferite locuri. Însă unde puteau, învățau pe credincioși sfînta și dreapta credință și îi întorceau către Hristos. Sfîntul Ermolae, văzînd pe Sfîntul Pantelimon doctorul și vorbind cu dînsul cuvinte insuflate de Dumnezeu, l-a făcut creștin. Cînd Pantelimon a fost prins și dus la muncire de același păgîn, adică de Maximian, împăratul Romei, care întrebîndu-l de la cine a învățat credința creștinească, sfîntul, neputînd să mintă, a spus pe Sfîntul Ermolae, preotul creștinilor.
Deci, bătrînul Ermolae fiind prins și împreună cu dînsul și robii lui Hristos slujitorii lui, Ermip și Ermocrat, i-au adus împreună la judecata păgînească. Acolo, fiind întrebați, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu și au batjocorit pe necurații idoli și închinătorii lor. Pentru aceasta au luat de la ighemon pedeapsa cu moartea, sfîrșindu-se prin tăiere de sabie.
Despre pătimirea lor se scrie mai pe larg în viața Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, ce se prăznuiește în ziua de 27 iulie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel
Pe Valea Dâmboviței, între Târgoviște și Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetățuia” sau „Dealul lui Negru Vodă”. Prima așezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Țării Românești întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă” (Cetățuia).
Pe versantul abrupt al dealului, în partea de sud-est, ca și pe valea pârâului Cetățuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste românești, între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, aici s-au nevoit mulți sihaștri cu viață sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Valea aceasta se numește de sute de ani „Valea Chiliilor”, din cauza numărului mare de sihaștri trăitori aici.
Unul din cei mai renumiți sihaștri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost Cuviosul schimonah Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârșitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a închis de bună voie într-o peșteră săpată în peretele muntelui și acolo s-a nevoit, neștiut de oameni, mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine și apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peșterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului.
Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat și la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu știe. Însă, după o nevoință atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfințeniei și cunoscându-și dinainte sfârșitul, și-a săpat singur mormântul în fundul peșterii. Apoi, culcându-se în mormânt, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Cu trecerea anilor, numele Cuviosului Ioanichie s-a uitat, iar peștera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. În primele decenii ale secolului XX, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peșteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, așezate cu bunăcuviință în fundul peșterii. Erau galbene, binemirositoare și acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638″.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi din Roma
Sfînta Parascheva, cuvioasa muceniță a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinți creștini cu numele Agaton și Politeia. Aceștia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii. Ei se rugau cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să le dea copii. Ziditorul și Milostivul Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El, ascultîndu-le rugăciunea, le-a dăruit pe această fiică, care s-a născut în ziua a șasea a săptămînii, numind-o în Sfîntul Botez, Parascheva, după numele zilei în care se născuse, fiindcă ziua a șasea la greci se numește Parascheva, adică Vineri. După ce a fost înțărcată din tînără vîrstă, a fost dăruită lui Dumnezeu. Sfînta Parascheva a fost învățată de maica sa toate tainele credinței creștinești și ea se îndeletnicea de-a pururea și necontenit cu rugăciunea în biserică și, învățînd Sfintele Scripturi, citea totdeauna sfintele cărți.
După moartea părinților ei, a împărțit la săraci toate averile ce-i rămăseseră. Apoi, tunzîndu-se și îmbrăcîndu-se în schima monahală, a ieșit, propovăduind numele adevăratului Dumnezeu și al Domnului nostru Iisus Hristos, întorcînd pe mulți din elini la cunoștința lui Dumnezeu. În vremile acelea, împărățind în Roma Antonin, niște iudei au pîrît-o către dînsul, zicînd: „Împărate, o femeie oarecare, cu numele Parascheva, propovăduiește pe Iisus, Fiul Mariei, pe care părinții noștri L-au pironit pe cruce”.
Împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o aducă înaintea lui. Cînd a văzut-o, s-a minunat de priceperea și frumusețea ei. Apoi a zis către dînsa: „Dacă te vei pleca mie și vei jertfi zeilor, te vei face moștenitoare a multor daruri, iar dacă nu te vei pleca, te voi da la cumplite chinuri”. Sfînta Parascheva i-a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos și al Dumnezeului meu, ci să piară zeii care n-au făcut cerul și pămîntul”. Atunci împăratul, aprinzîndu-se de mînie, a poruncit să pună pe capul ei un coif de fier, înroșit în foc. Acest lucru făcîndu-se, ea s-a păzit nevătămată cu dumnezeiască rouă. Deci, pentru o minune ca aceasta, mulți au crezut în Hristos.
După aceasta, a poruncit să o arunce pe dînsa într-o căldare de aramă plină cu smoală și cu untdelemn fierbinte. Făcîndu-se acest lucru, sfînta se vedea stînd în mijlocul căldării răcorindu-se; iar împăratul, văzînd-o pe dînsa astfel, a zis: „O, Paraschevo, stropește-mă și pe mine cu smoală din căldare, ca să cunosc cu adevărat, dacă smoala și untdelemnul sînt fierbinți”. Atunci sfînta, umplîndu-și mîinile sale cu smoală și untdelemn, a aruncat-o în obrazul împăratului, care, îndată fiind lovit în luminile ochilor, a orbit și a strigat cu glas mare, zicînd: „Miluiește-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, și dă-mi mie lumină ochilor mei; că atunci voi crede în Dumnezeul pe Care Îl propovăduiești tu!” Sfînta făcînd rugăciune către Dumnezeu, îndată împăratul Antonin a văzut și împreună cu toți din casa lui au crezut în adevăratul Dumnezeu, botezîndu-se în numele Preasfintei Treimi.
Sfînta Parascheva, plecînd de acolo, s-a dus prin alte cetăți și sate, propovăduind numele Domnului nostru Iisus Hristos. Intrînd într-o cetate, în care era ighemon un oarecare cu numele Asclipie, a propovăduit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci, sfînta a fost adusă înaintea lui și, chemînd numele Mîntuitorului Hristos, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a mărturisit că este creștină și propovăduiește pe Hristos, Dumnezeul cerului și al pămîntului.
Ighemonul, înștiințîndu-se despre aceasta, a dat-o pe dînsa unui balaur înfricoșat, care avea culcușul într-un loc în afara cetății și căruia îi dădeau spre mîncare, după obicei, pe cei osîndiți la moarte.
După ce sfînta a fost adusă în locul acela, balaurul, văzînd-o pe dînsa, a șuierat foarte tare și, deschizîndu-și gura, a scos foarte mult fum. Iar sfînta, stînd aproape de fiară, a zis: „O, fiară, a venit peste tine urgia lui Dumnezeu și pieirea”. Apoi, suflînd asupra acelui balaur și făcînd semnul Sfintei Cruci peste el, fiara a șuierat tare și s-a crăpat în două, făcîndu-se nevăzută. Atunci ighemonul și toți cei împreună cu dînsul, văzînd acest lucru, au crezut în Dumnezeu. Sfînta, intrînd iarăși în cetate, a propovăduit pretutindeni și pe mulți a întors la adevărata cunoștință de Dumnezeu.
După aceasta, Sfînta Parascheva a intrat în altă cetate, în care era stăpînitor un ighemon cu numele Tarasie, care, înștiințîndu-se despre dînsa, a adus-o înaintea divanului său. Deci, fiind întrebată de dînsul despre adevărata credință, a spus că este creștină și a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta, a pus înainte o căldare de aramă plină cu untdelemn, smoală și plumb; apoi a făcut foc dedesubt și, înfierbîntîndu-se tare, pe cînd clocotea, a poruncit să fie aruncată sfînta într-însa. Dar, prin venirea unui dumnezeiesc înger, focul stingîndu-se, căldarea s-a răcit și sfînta a rămas nevătămată. Multe și felurite munci aducînd tiranul asupra sfintei, nu a putut să clintească credința ei cea tare. Mai pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia. După ce s-a făcut acest lucru, sufletul ei a mers la locașurile cele veșnice.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Moise ungurul
Acesta a fost de la curtea tânărului cneaz rus Boris. Când ticălosul Sviatopolsk cel fără de Dumnezeu l-a ucis pe Boris, Moise a scăpat cu fuga și s-a adăpostit la Kiev. Puțin mai după aceea el a fost luat rob în Polonia, de către regele polonez Boleslav și a fost vândut pe o mie de bani de aur unei tinere văduve depravate, al cărei bărbat fusese ucis în război. Această depravată a voit să se destrăbăleze cu Moise, care însă a respins-o cu tărie, căci el își făgăduise viața lui Dumnezeu întru toată curăția sufletului și trupului.
Ea atunci i-a oferit ca să îl ia de bărbat după lege, dar el a respins-o cu aceeași tărie. Acela a fost timpul în care în taină, Moise a izbutit să se îmbrace întru îngerescul chip, tuns fiind de către un monah athonit și așa s-a înfățișat înaintea stăpânei lui îmbrăcat în haine călugărești.
Pentru aceasta, stăpâna cea desfrânată l-a legat și a poruncit să fie biciuit cu sălbăticie și castrat. Ea l-a chinuit pe mucenicul Moise cu tot felul de chinuri timp de cinci ani. Dar regele polonez Boleslav a fost ucis pe neașteptate într-o răscoală, în timpul căreia această depravată a fost ucisă și ea.
Sfântul și mucenicul Moise a fost astfel liber să scape și să se întoarcă la Kiev, unde s-a închinat vieții celei de rugăciune, de tăcere și de liniște.
Omorându-și însuși întru sine patimile cele amarnice ale trupului, a putut după aceea și altora mulți să le ajute să biruiască în acest cumplit război.
Sfintele lui moaște s-au aflat făcătoare de minuni, mulți primind vindecarea la ele (vezi viața Sfântului Ioan mult pătimitorul, la 8 iulie).
După ce a mai viețuit întru monahiceștile și sihăstreștile nevoințe timp de zece ani în Lavra Peșterilor, Sfântul mult pătimitor Moise, ungurul s-a odihnit întru Domnul în douăzeci și șase de zile ale lunii iulie, din anul 1043, strămutându-se la feciorelnica împărăție a lui Hristos.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Gherontie Athonitul
Mănăstirea Vuleftiria era situată lângă mare, acolo unde se află astăzi Chilia „Sfântul Elefterie” a schitului „Sfânta Ana”. Datorită așezării sale, mănăstirea era deseori atacată de pirați. Din această cauză, Cuviosul Gherontie, dimpreună cu obștea sa, a urcat pe povârnișul muntelui, acolo unde se întinde astăzi schitul „Sfânta Ana”. La început și-au ridicat colibe, apoi, înmulțindu-se numărul fraților, au zidit chilii mai mari.
Dorind mai multă liniște, Cuviosul Gherontie, alături de un ucenic de-al său, a urcat și mai sus în munte, unde a construit chilia „Sfântul Pantelimon” ca loc de asceză. Aici a avut loc minunea izvorârii aghesmei cuviosului Gherontie.
Sfântul Gherontie a fost învățat de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu măsura dragostei dumnezeiești a Fiului său. Prin urmare, cu ajutorul dragostei dumnezeiești, el a ajuns la o stare de om smerit, liniștit și liber față de orice dragoste pentru lucrurile materiale. El a avut doar o singură grijă: să-L păstreze mereu pe Dumnezeu în mintea sa și să fie un bun exemplu pentru ucenicii săi.
Cuviosul a adormit în pace la o vârstă înaintată, fiind pomenit pe 26 iulie, a doua zi după praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul schitului pe care l-a întemeiat.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sava al III-lea
Mai întâi a fost egumen al mănăstirii Hilandar din Muntele Athos, apoi a fost hirotonit episcop de Prizren. Cât timp a fost episcop aici, Sfântul Sava a ctitorit biserica Bogorodica Ljeviška în Prizren. În 1309 a fost ales arhiepiscop al sârbilor.
Sfântul Sava al III-lea a avut o contribuție importantă în dezvoltarea arhitecturii medievale din Serbia. El a reconstruit biserica Sfântul Gheorghe din Staro Nagoricane. În conformitate cu mărturiile succesorului său, Arhiepiscopul Nicodim I, Sfântul Sava a ajutat în mod regulat mănăstirea sa de metanie – Hilandar.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.