Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 27 august: Sfântul Cuvios Pimen cel Mare; Sfântul Mucenic Fanurie; Sfântul Ierarh Osie, episcopul Cordobei; Sfânta Muceniță Eutalia; Sfântul Cuvios Pimen din Palestina; Sfântul Mucenic Cucșa și Sfântul Pimen Pustnicul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna august, în ziua a douăzeci și șaptea pomenim pe Sfântul Cuvios Pimen cel Mare
Acest Preacuvios a fost egiptean de neam și a trăit în pustia Egiptului, pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450). Tineri fiind, el și cei șapte frați ai săi, într-o bună zi, s-au despărțit de lume și, luând drumul pustniciei, au intrat într-o mănăstire și s-au făcut monahi.
Deci, fericitul Pimen își petrecea zilele și anii în pustnicești nevoințe, stăruind neîncetat în rugăciuni, sporind în faptele bune, cele monahicești, și întărindu-se, cu ajutor de la Dumnezeu, împotriva nevăzutului război al diavolului. În scurt, supunându-și trupul în slujba duhului, s-a suit la vârful nepătimirii și a ajuns mare între Părinții pustiei. Deci, a auzit de înțelepciunea și de smerenia lui dregătorul acelui ținut și a vrut, într-o zi, să vadă pe ava Pimen. Dar părintele Pimen a stat și s-a gândit că, de îl va primi pe acest dregător în chilia sa, atunci, vor veni și alții, care vor începe să-l laude pentru darurile lui cele duhovnicești, lipsindu-l de smerenia câștigată, cu atâta osteneală și prinzându-l în mrejele mândriei. De aceea, a trimis vorba dregătorului să nu vină la el, că nu poate să-l vadă, fiind hotărât să plece din locul acela. Și s-a mâhnit stăpânitorul de un răspuns că acesta, dar, dorind cu orice preț să-l vadă pe bătrân, a aflat un mijloc ca acesta, adică a prins pe fiul surorii starețului și l-a închis în temniță, ca și când ar fi făcut o faptă rea, nădăjduind că starețul va mijloci pentru nepotul său și, așa, îl va vedea.
Auzind aceasta, mama tânărului, sora lui Pimen, a alergat degrabă în pustie, la fratele său, și a început să bată la ușă și să-l roage, cu multă tânguire. Dar starețul nu i-a deschis ușa, nici nu i-a răspuns. Iar ea se jeluia, zicându-i: „Nemilostive, împietritule, neîndurate, fie-ți milă, că acesta este singurul meu copil”. Iar Pimen a trimis pe ucenicul lui, să-i zică sorei sale: „Du-te de aici, că Pimen nu are copii”. Auzind de aceasta, dregătorul a zis către femeie: „Spune-i bătrânului, ca măcar o scrisoare de rugăminte să scrie către mine și voi elibera pe nepotul său”. Deci, starețul a scris această: „Cercetează după lege și, de este vrednic de moarte, să moară, iar, de nu, nepedepsindu-l, să-l libereze”. Și s-a mirat dregătorul de socotință acestui bărbat și, cunoscând că este cu adevărat plăcut lui Dumnezeu, a eliberat, îndată, pe tânărul acela.
Și a avut Cuviosul o mulțime de ucenici, la întrebările cărora, le răspunde prin pilde și asemănări adânci, pentru ca ei să înțeleagă învățăturile Domnului și să nu rătăcească niciodată de la dreapta credință în Hristos. Și toți părinții și sihăstrii, din Egipt și din Tebaida, îl socoteau ca pe un părinte luând sfat și îndrumare de la dânsul.
Unul din ei l-a întrebat odată: „Cum aș putea să mă păzesc de vicleșugul îndemnătorului la rele?” Părintele Pimen a răspuns: „Când căldarea are foc dedesubt și fierbe, muștele și alte viețuitoare nu se apropie de ea, iar, când se răcește, atunci și muștele stau pe ea și târâtoarele cad înăuntru. Așa este și cu monahul, de cel care se miluiește cu osârdie, la cele duhovnicești, vrăjmașul nu îndrăznește să se apropie și să-l tulbure, iar, de cel ce petrece în nebăgare de seamă și în lenevire, vrăjmașul, cu înlesnire, se apropie și îl supără, precum voiește”.
Dar, nu numai cu asemenea cuvinte povățuia Cuviosul, cu dragoste, suflete tinere, ci și prin faptele sale, dădea altora pilde de urmat, fapte de care este plin Patericul, la cuvântul „Ava Pimen”. Și, în astfel de fapte, petrecându-și viața, de trei ori fericitul a ajuns mare învățător al pustiei, și și-a primit sfârșitul, bătrân și plin de zile.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Mucenic Fanurie
Sfîntul Mucenic Fanurie s-a nevoit, după tradiție, în insula Rodos – Grecia, de unde se crede că era de loc. Însă nu se știe cînd anume a trăit, nici cum i-a fost sfîrșitul.
Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane.
Una dintre aceste icoane era bine păstrată și reprezenta un tînăr militar care ținea în mîna sa dreaptă o cruce. În jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul său. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripția de pe icoană: „Sfîntul Fanurie”. Acest nume nu se găsește însă în martirologii și sinaxare.
Sfîntul Fanurie a săvîrșit numeroase minuni, îndeosebi pentru descoperirea obiectelor și animalelor dispărute.
După o tradiție populară, răspîndită în insula Creta și în alte țări ortodoxe, mama sfîntului era o mare păcătoasă și cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o întoarcă la pocăință. Însă el n-a el n-a încetat să se roage cu stăruință pentru mîntuirea mamei sale.
Pe cînd păgînii îl ucideau cu pietre pe Sfîntul Fanurie, el scria: „Din cauza acestor suferințe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mîntuirea mamei lui Fanurie”.
Din cauza aceasta, cînd credincioșii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face plăcinte pe care ei le împart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfîntului Fanurie.
În rîndul credincioșilor se vorbește și de alte minuni săvîrșite de Sfîntul Fanurie, pentru care se bucură de o deosebită evlavie atît în Grecia cît și în celelalte țări ortodoxe.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Ierarh Osie, episcopul Cordobei
Fericitul acesta, strălucind mai înainte în sihăstrie și fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost făcut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credința ortodoxă, a mers și la marele și întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând și lepădând tulburarea cea arienească. Acesta a strâns și Soborul ce s-a făcut la Sardica și exarh a fost, între cei ce se adunaseră atunci acolo, pentru că nu iscălise caterisirea împotriva marelui Atanasie și a altor mulți episcopi goniți din scaunele lor de către Constanție, sau mai bine, pentru că nu era la o unire cu râul eres al lui Arie, a fost izgonit, și suferind multe scârbe și patimi, a luat sfârșitul într-acel surghiun.
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Muceniță Eutalia
Această sfântă era din Sicilia, având mama elină, cu curgeri de sânge, care și ea se numea Eutalia, pe care au tămăduit-o Sfinții Mucenici Alfion, Filadelf și Chiprin; căci s-au arătat acești trei sfinți mucenici în somn Eutaliei și i-au zis: „De crezi în Hristos și de te vei boteza, cu adevărat te vei vindeca și te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi”. Iar Eutalia deșteptându-se, s-a plecat cuvintelor Sfinților Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însă și un fecior anume Sermilian, care a prins-o să o sugrume, pentru că crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scăpat-o din mâinile lui. Pentru aceasta Eutalia fiica ei a mustrat foarte pe vrăjmașul acela, fratele ei, căci a vrut să omoare pe mamă-sa; dar el zise: „Au doară și tu ești creștină?” Iar sfânta a zis: „Adevărat și cu osârdie doresc a muri pentru Hristos”. Deci necuratul acela dezbrăcând-o a bătut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca să o rușineze; iar ea făcând rugăciune a orbit sluga. Atunci fratele ei văzând un lucru ca acesta, i-a tăiat capul.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Pimen din Palestina
Sfinții părinți Sofronie și Ioan au scris astfel în cărțile lor despre acest alt Cuvios Pimen: Avva Agatonic, egumenul lavrei Cuviosului părintelui nostru Sava, ne-a spus acestea: „Am mers într-o zi în pustia Ruva, la avva Pimen, cel ce viețuia în peșteră și se hrănea cu rădăcini. Și găsindu-l, i-am mărturisit gândurile mele. Deci, înserând, pe mine IP-a lăsat să mă odihnesc într-o peșteră, iar el s-a dus în altă peșteră. In noaptea aceea a fost ger mare și am pătimit mult de frig. Apoi făcându-se ziuă, a venit starețul la mine și mi-a zis: «Fiule, cum ai petrecut în noaptea aceasta?» Și i-am zis: «Părinte, iartă-mă, toată noaptea am pătimit de frig». Iar el mi-a zis: «Fiule, adevărat îți spun, că eu nimic n-am pătimit de ger». Si auzind eu — zice Agatonic — m-am minunat, pentru că era gol și l-am întrebat: «Arată-mi dragoste, părinte, și spune-mi pentru ce n-ai pătimit de ger, fiind gol».
Starețul mi-a zis: «A venit un leu de s-a culcat lângă mine și m-a încălzit; dar să știi, fiule, că eu de fiare voi fi mâncat». Și i-am zis lui: «Pentru ce, părinte, vei fi mâncat de fiare?» Si mi-a grăit starețul: «Când eram în lume, la locul meu – că amândoi erau din Galatia am fost păstor de oi și într-una din zile, pe când pășteam oile, un om oarecare mergea pe alăturea, iar câinii mei, năvălind asupra lui, l-au rupt și l-au mâncat; iar eu, care puteam să-l scap, nu l-am scăpat. După aceea m-am înștiințat din descoperirea lui Dumnezeu, că și eu tot de același fel de moarte voi muri, adică sfâșiat de fiare»”.
Aceasta a spus-o Cuviosul Pimen despre sine lui avva Agatonic. Si a fost după cuvântul lui, că după trei ani s-a tăcut înștiințare că părintele Pimen, viețuitorul din pustie, a fost mâncat de fiare. Insă sufletul lui cel sfânt s-a ridicat îin ceata cuvioşilor părinți, cu milostivirea Domnului nostru lisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Mucenic Cucșa și Sfântul Pimen Pustnicul
Nu se cuvine a grăi mult acolo unde lucrurile mărturisesc limpede, precum este și la acești fericiți, căci fericitul sfințit mucenic ce se numește Cucșa, unul din părinții sfintei mănăstiri Pecersca, era cunoscut tuturor că pe poporul păgânesc cel întunecat cu necredința l-a botezat și pe mulți i-a luminat prin credință. El a făcut multe minuni mari: a gonit diavolii, a pogorât ploaie din cer, a secat iezerul și multe alte minuni i-au urmat lui. Apoi, după multe chinuri, a fost tăiat de cei necredincioși împreună cu ucenicul său.
În aceeași vreme, fericitul pustnic Pimen se nevoia cu dumnezeiască plăcere, în aceeași sfântă mănăstire Pecersca. Acesta a luat atât dar de la Dumnezeu pentru postirea și chinuirea lui cea mare, încât strălucea nu numai cu tămăduirea bolnavilor, dar și cu mai înainte vederea celor viitoare și departe stătătoare, nearătate și tăinuite; pentru că, tămăduind mulți bolnavi prin facere de minuni și proorocind multe, și-a știut cu doi ani mai înainte ducerea sa la Domnul.
Apoi, mai înainte văzând tăierea fericitului Cucșa, care se afla departe, a strigat cu glas tare în mijlocul bisericii Pecersca: „Fratele nostru Cucșa a fost ucis în această zi”. Zicând aceasta, s-a pristăvit într-o zi cu Sfântul Cucșa și ucenicul lui. Astfel acești trei fericiți au luat bucuriile cele întreite, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit celor ce-l iubesc pe El, Dumnezeul cel în Treime închinat, Căruia I se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.