Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 28 aprilie: Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru și Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna aprilie, în ziua douăzeci și opt, pomenim pe Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru
Sfîntul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintîi din Tars, către dreapta credință. Iar Sfîntul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amîndoi aceștia, după primirea sfintei credințe în Hristos, au fost ucenici ai Sfîntului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numește rudenii ale sale. Deci Iason a fost ales episcop al cetății sale Tarsul, iar Sosipatru a luat ocîrmuirea Bisericii Iconiei și au păscut bine Bisericile lor și le-au înmulțit. Apoi s-au dus în părțile Apusului și mergînd în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfîntului Întîiului Mucenic Ștefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulți i-au atras la credința în Hristos.
Dar fiind ponegriți în fața lui Cherchilin, stăpînitorul acelei insule, au fost închiși într-o temniță, în care ședeau șapte tîlhari ale căror nume sînt: Satornie, Iachishol, Faustinian, Ianuarie, Marsalie, Eufrasie și Mamie, pe care sfinții apostoli, cu vorba lor cea de Dumnezeu însuflețită, i-au adus la sfînta credință și din lupi i-au făcut oi. Împăratul a poruncit să se umple o căldare mare cu smoală, pucioasă și ceară și să o fiarbă, iar pe acei șapte legați să-i arunce în acea căldare. Deci, sfîrșindu-se mucenicește, au luat cununi de la Dumnezeu. Și a crezut în Hristos și străjerul temniței, căruia i-au tăiat întîi mîna, apoi amîndouă picioarele; și fiindcă tot timpul chema numele lui Hristos, i-au tăiat capul și s-a numărat în ceata sfinților mucenici. Iar pe Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, scoțîndu-i din temniță ighemonul, i-a dat boierului Carpian la muncă, care, luîndu-i, i-a legat și i-a trimis iarăși în temniță.
O pătimire ca aceasta a sfinților apostoli văzînd-o Cherchira, fiica stăpînitorului, și aflînd că pentru Hristos pătimesc, a mărturisit și ea că este creștină; și scoțînd de pe ea podoabele cele de mare preț și gherdanurile, le-a împărțit la săraci. De acest lucru auzind tatăl ei, s-a supărat și se străduia în tot chipul, să o întoarcă de la credința în Hristos. Dar neputînd, a închis-o într-o temniță deosebită și din mînia cea mare a poruncit să o dea unui arap, spre desfrînare. Iar cînd s-a apropiat arapul de ușile temniței, un urs sălbatic a alergat și, apucîndu-l, îl rupse. Simțind fiica împăratului, care era în temniță și uitîndu-se pe ferăstruie, a izgonit acea fiară cu numele lui Hristos, iar pe arap l-a tămăduit de răni și l-a învățat cunoștința lui Hristos, făcîndu-l creștin și ostaș al Lui. Apoi a strigat arapul cu glas tare: „Mare este Dumnezeul creștinilor!” Pentru aceasta, împăratul l-a schingiuit fără de milă și, sfîrșindu-se mucenicește, a trecut în ceata mucenicilor.
Stăpînitorul a poruncit ostașilor să pună lemne împrejurul temniței și să le aprindă, ca împreună cu temnița să ardă și fiica lui. După ce a făcut aceasta și a ars temnița, s-a găsit fecioara vie și nearsă. O minune ca aceasta auzind-o, mulți din popor au crezut în Hristos. Apoi a spînzurat-o muncitorul de un lemn și cu fum greu a înăbușit-o și cu săgeți a însăgetat-o, pînă ce și-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu. După sfîrșitul ei, a început tiranul stăpînitor a prigoni pe cei ce au crezut în Hristos; iar aceia, temîndu-se de tirania ighemonului, au fugit într-o insulă ce era aproape și s-au ascuns. Aflînd de ei stăpînitorul, a înotat spre insula aceea, vrînd să-i pedepsească cumplit. Dar cînd a fost la mijlocul mării, fiind pedepsit de mînia lui Dumnezeu, s-a afundat în mare ca și faraon cel de demult, iar credinciosul popor, izbăvindu-se din mîinile lui cele tirane, a adus cîntări de mulțumire lui Dumnezeu. Atunci Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, liberîndu-se din temniță, învățau poporul Cuvîntul lui Dumnezeu, fără a mai fi opriți.
După acesta a venit alt ighemon și auzind de sfinții apostoli, i-a prins și a poruncit ca într-o baie de fier să pună smoală, pucioasă și ceară, să o fiarbă și să arunce pe sfinți acolo. Făcîndu-se aceasta, sfinții, cu darul lui Hristos, au fost nearși în baia aceea; iar din cei necredincioși, care stăteau împrejur, s-au ars mulți cu acel foc. Văzînd unii acea înspăimîntată minune, au crezut în Hristos. Încă și împăratul insulei a crezut și o piatră la grumaji spînzurîndu-și se tînguia, zicînd: „Dumnezeul lui Iason și al lui Sosipatru, miluiește-mă pe mine!” Atunci sfinții apostoli adunînd pe toți cei ce crezuseră, i-au învățat cuvîntul adevărului. Învățînd și pe împărat, l-au botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh și i-au pus numele Sebastian.
După cîteva zile, fiul împăratului s-a îmbolnăvit și a murit; iar sfinții apostoli, rugîndu-se lui Dumnezeu, l-au înviat din morți. Și alte multe minuni au făcut sfinții; au zidit biserici frumoase împreună cu împăratul și toate le-au săvîrșit cu bine și cu sfințenie, iar turma lui Hristos au crescut-o. Apoi, la bătrînețe, sfîrșindu-li-se viața, s-au suit la doritul lor Hristos, Domnul, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia
Împărățind Dioclețian și Maximian, păgînii împărați, iar antipați fiind Tarcvinie și Gavinie, în al doilea an al stăpînirii lor, s-a ridicat diavoleasca mînie asupra creștinilor. Pentru că, stăpînind acei împărați și antipați toată lumea, a ieșit de la dînșii această poruncă: „Deși știm că toți cei ce sînteți sub stăpînirea noastră cinstiți cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru buna îndreptare a toată împărăția. Și pe toți care în vremurile noastre stăpînesc părțile Romanilor, îi rugăm și îi sfătuim, ca și pe ceilalți să-i aducă spre cinstirea zeilor și spre dragostea către dînșii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mînia noastră asupra sa”.
Această poruncă auzind-o, popoarele s-au adunat vrînd să săvîrșească cele ce li se poruncise lor, adică să aducă zeilor jertfe și lăudau pe boierii lor, zicînd: „Să se bucure și la mulți ani să fie sănătoși stăpînii noștri, cei ce au purtare de grijă pentru cinstirea zeilor!” A zis către dînșii antipatul Tarcvinie: „De vreme ce vedem la voi o atît de mare osîrdie, vă rugăm ca mîine dimineață să vă adunați ca să aducem zeilor jertfe împreună. Dar acum să vă odihniți, că ați venit de departe și cu noi vă veți veseli; iar după săvîrșirea jertfei, fiecare se va întoarce la cetatea sa”.
A doua zi s-au adunat toți și s-a săvîrșit praznicul cel urît de Dumnezeu, aducînd jertfe necurate zeilor lor, apoi Tarcvinie i-a liberat. Iar a doua zi, un oarecare din păgînii închinători la idoli, mergînd la Tarcvinie, i-a zis: „Sînt aici trei bărbați, care în ziua de ieri, n-au voit să asculte poruncile voastre și să aducă jertfe zeilor; și se zice despre ei că se închină Unui Dumnezeu Care este în ceruri”. Deci, Tarcvinie a trimis de îndată pe slujitorii săi, ca să-i prindă și căutîndu-i, i-au aflat în satul lor care se chema Ozovia, petrecînd în rugăciune către Dumnezeu. Prinzîndu-i, i-au legat cu lanțuri de fier și i-au dus îndată în cetatea Dorostol (Dorostol, în sudul Dobrogei de astăzi). Acolo s-au întîlnit amîndoi antipații de atunci.
Cînd au sosit în cetate, se înserase și, fiind înștiințat Tarcvinie despre prinderea acestor trei creștini, a poruncit ostașilor să-i păzească pînă a doua zi. Toată noaptea aceea, sfinții au petrecut-o în rugăciuni, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, dă-ne din cer puterea Ta spre ajutor, ca să putem birui pe potrivnicii noștri și cu darul Tău învrednicește-ne să luăm cununile biruinței”. Iar după ce s-a făcut ziuă, Tarcvinie, mergînd la judecată împreună cu Gavinie, a poruncit să aducă înaintea lor pe creștinii cei prinși. Tarcvinie a întrebat: „Aceștia sînt cei ce defaimă porunca noastră și își țin credința după a lor voie?” Apoi a zis către sfinți: „Spuneți-vă mai întîi numele voastre”. Sfîntul Maxim a răspuns: „Eu sînt creștin după credința lui Hristos, precum și acești frați ai mei, iar după obiceiul omenesc mă numesc Maxim”. Ighemonul a zis: „Ai răspuns, arătîndu-te îndată că nu slujești zeilor noștri, ci altora. Dar celălalt care îți urmează, cum se numește?” Iar acela singur a răspuns: „Mă numesc Dada și sînt, de asemenea, creștin, ca și întîiul nostru frate”. Tarcvinie a zis: „Dar al treilea cum se numește?” Acesta a răspuns: „Eu mă numesc Cvintilian și sînt și eu creștin”.
Notarul Magnilian scria cuvintele fiecăruia. Antipatul Gavinie a zis către notar: „Le-ai scris numele lor?” Notarul a răspuns: „De va porunci stăpînirea voastră, le voi citi”. Gavinie a poruncit și notarul a citit, zicînd: „Numele creștinilor celor ce sînt acum de față, după spusele lor înaintea tuturor, sînt acestea: Maxim, Dada și Cvintilian”. Tarcvinie a zis către sfinți: „Iată, viața voastră se află în mîinile noastre; deci, de voiți ca să trăiți, mergeți de aduceți jertfă la maica zeilor și veți fi slujitori ai aceleia, în locul celui care a murit și care s-a dus la Dia, cerescul împărat, ca să-i slujească acolo”. Iar Sfîntul Maxim a răspuns: „Preanemilostivule și preanerușinatule, oare nu te temi tu de Domnul, numind Dumnezeu pe necuratul desfrînat și împărat zicîndu-i aceluia? Să știți, oameni buni, că Hristos este Împăratul cerului, Care poartă grijă de toți și pe toate le ține pe palma Sa; aceasta să o știți, că noi nu vom împlini pierzătoarea voastră poruncă, fiindcă sîntem zidire a adevăratului Dumnezeu”. Iar antipatul Gavinie, chemînd la dînsul pe Dada și pe Cvintilian, a vorbit cu dînșii multe cuvinte deșarte, vrînd să-i înșele cu credința lui păgînă.
Sfinții i-au răspuns: „Noi ținem ceea ce a zis fratele nostru Maxim, deoarece acesta este citeț al bisericii sobornicești și înțelege foarte bine dumnezeiasca Scriptură și știe ce ne este nouă de folos; iar tu cu diavoleasca nebunie înșelîndu-te, nu știi ce-ți este de folos. Și de ai fi voit să ne asculți, ai fi văzut lumina cea cerească”. Gavinie cu Tarcvinie au zis: „Iată în atîtea chipuri vă îndemnăm, sfătuindu-vă cele bune, iar voi nu vă supuneți, ci petreceți în îndărătnicia voastră”. Răspuns-a Sfîntul Maxim: „Voi singuri vă îndrăciți, vrînd ca pe oamenii cei ce bine viețuiesc și slujesc Unuia Dumnezeu, să-i atrageți la diavoleasca credință; ci acum faceți nouă ceea ce voiți să faceți, că nu ne veți întoarce de la a noastră credință niciodată”. Atunci antipații Gavinie și Tarcvinie sfătuindu-se unul cu altul ce să facă cu dînșii, au poruncit să ducă pe sfinți în temniță. Iar ei mergeau, bucurîndu-se și vorbind despre a lor mîntuire.
Șezînd sfinții în temniță, se îndeletniceau în duhovniceasca vorbire. Pentru că Maxim, din dumnezeiasca Scriptură, mult învăța pe Dada și pe Cvintilian. Apoi, la miezul nopții a adormit și a văzut în vedenie pe diavol încingîndu-și armele și tăbărînd asupra lor. Deșteptîndu-se din somn, au văzut pe Îngerul Domnului, zicîndu-le: „Nu vă temeți, căci Dumnezeu, Căruia v-ați încredințat, vă va primi și nu este departe de voi, ajutîndu-vă!” Cu acea îngerească arătare și cu cuvintele lui întărindu-se mucenicii, au binecuvîntat pe Dumnezeu preamărindu-L pînă dimineața. Iar antipații iarăși, șezînd la judecată, au poruncit să aducă la dînșii pe cei legați. Și, aducîndu-i pe ei, le-a zis Gavinie: „Iată, înaintea noastră stați! Deci, acum vă sfătuim să aduceți jertfă zeilor, că nu puține daruri veți cîștiga de la noi; iar de nu ne veți asculta, apoi morți veți fi, fiind singuri vinovați, căci aceasta ne-au poruncit în vis zeii noștri pentru voi, în noaptea trecută”. Iar sfinții mucenici au răspuns: „Și nouă ne-a arătat Dumnezeul nostru în vedenie ca pentru numele Lui cel Sfînt să răbdăm toate chinurile”.
Tarcvinie zise către Gavinie: „Aceștia, de nu vor fi trimiși la mucenicie, niciodată nu se vor supune, ca să ne asculte”. Gavinie zise: „Deoarece singuri și-au ales suferința, singuri și-au scris pricina”. Și au poruncit antipații slujitorilor, să dezbrace de pe mucenici hainele, iar după ce i-au dezbrăcat, a zis Gavinie: „Legați-i, întindeți-i pe pămînt și-i bateți!” Și îndată slujitorii au împlinit porunca. Apoi Tarcvinie a zis către slujitori: „Întrebați-i de voiesc să ne asculte și să jertfească zeilor. Iar de nu, apoi alte munci le vom găti, ca să-i pierdem de tot”.
Deci, întrebînd pe mucenici, au răspuns toți odată: „Noi, fiind întăriți de Dumnezeul nostru, nu ne îngrijim de muncile voastre, nici nu ascultăm sfatul vostru cel viclean și nici nu vom jertfi diavolilor”. Tarcvinie a zis către slujitori: „Aruncați-i iarăși în temniță, fiindcă este vremea prînzului”. Fiind aruncați sfinții, după ce a trecut al șaptelea ceas, amîndoi antipații, șezînd la judecată, au pus înaintea lor pe sfinții mucenici. Și a zis Gavinie: „Maxime, nu te-ai înduplecat să asculți sfatul nostru, ca să jertfești zeilor?” Sfîntul Maxim răspunse: „Noi nu primim un sfat ca acesta, ci, precum v-am spus mai înainte, așa zicem și acum: că nici unuia nu ne vom închina, decît numai Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Duhul Sfînt”. Atunci, mîniindu-se, Gavinie a zis către mucenici: „Dacă nu voiți să vă înțelepțiți și să vă închinați zeilor, apoi vă vom pierde; căci vom porunci să vă ducă la locuri barbare și acolo să vă taie capetele”. Iar mucenicii au zis: „Vă jurăm ca prin faptă să săvîrșiți cuvintele voastre”.
Atunci sfinții luînd asupra lor hotărîre de moarte, au preamărit pe Dumnezeu și au zis: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai izbăvit de acest veac rău de acum, primește-ne în odihna Ta și ne învrednicește Împărăției Tale celei cerești!” Astfel rugîndu-se sfinții mucenici, i-au dus la locul cel mai sus zis, care se numea Ozevia și acolo le-au tăiat capetele. Astfel și-au dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu, Sfinții Mucenici Maxim, Dada și Cvintilian, în 28 de zile ale lui Aprilie, împărățind Dioclețian și Maximian, iar Tarcvinie și Gavinie fiind antipați. Însă în noi toți stăpînește Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, stăpînirea și împărăția, în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.