Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 28 august: Sfântul Cuvios Moise Arapul (Etiopianul); Sfântul Cuvios Iosif Isihastul; Dreptul Iezechia; Sfânta Ana proorocița, fiica lui Fanuel și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Sporirea Minții”. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna august, în ziua a douăzeci și opta pomenim pe Sfântul Cuvios Moise Arapul (Etiopianul)
Acesta a fost etiopian cu neamul și la față negricios, slugă fiind la cineva, care se afla într-o dregătorie. Dar, pentru firea lui cea rea și viața lui cea, în ascuns, tâlhăreasca, domnul său, temându-se, l-a dezlegat din robie și i-a dat libertatea. Deci, plecând el, s-a însoțit cu tâlharii, care, văzându-l tare cu trupul și aspru la obicei, l-au pus vătaf peste ei. Între alte fapte tâlhărești ale lui, se pomenește și aceasta: „El pusese gând rău unui cioban, care-l împiedicase de la o nelegiuire și pe care voia să-l ucidă. Și aflase că, în vremea aceea, ciobanul este pe celălalt mal al Nilului. Și, fiind apa mare, și-a luat sabia în dinți, iar hainele și le-a legat pe cap, și așa a trecut apa înot. Dar păstorul, prinzând de veste, a fugit. Deci, Moise a înjunghiat patru berbeci aleși, și, înșirându-i pe o funie, a trecut, iarăși, Nilul, pe celălalt mal, înot. Și, mâncând cărnurile și dând piele pe vin, s-a întors la însoțitorii săi. Dar, acestea le-am povestit, ca să arăt că, pentru cei ce vor să se mântuiască prin pocăință, lucrul acesta este cu putință. Aceasta, deci, din oarecare primejdie, venind, în cele din urmă, l-a umilința, s-a dus la o mănăstire și atâta s-a pocăit, încât și pe însoțitorii săi i-a atras către Hristos, prin pocăință. Că, șezând el în chilia sa, au nimerit la el, niște tâlhari, neștiind că el este Moise. Pe aceștia, fericitul legându-i cu un ștreang, i-a pus pe umeri, ca pe un sac cu paie, și i-a dus în fața obștei și a zis către frați: „De vreme ce mie nu mi se cade să fac dreptate, iar aceștia au venit asupra mea, să-mi facă rău, ce porunciți să fac cu ei?” Și au poruncit părinții să-i dezlege și să-i lase liberi. Iar aceia, dacă l-au cunoscut că el este Moise, vătaful de tâlhari, cel vestit și neînfrânat, s-au mărturisit înaintea lui Dumnezeu, s-au lepădat de lume și s-au făcut călugări foarte iscusiți.
După aceea, a trăit Sfântul bătrân mulți ani în nevoințele pustnicești și s-a învrednicit chiar de cinstea preoțească, după o dumnezeiască descoperire. Și, petrecând cincisprezece ani de la primirea preoției, iar, de la nașterea sa, împlinind șaptezeci și cinci de ani și adunând șaptezeci și cinci de ucenici, Cuviosul Moise s-a sfârșit mucenicește.
Că, într-una din zile, stând el cu frații, a zis: „Iată, astăzi, vor veni barbarii în Schit, ca să taie pe monahi. Deci, sculați-vă și fugiți de aci.” Și au zis frații: „Tu pentru ce nu fugi, părinte?” Și a zis către dânșii: „Eu am atâția ani de când aștept ziua aceasta, ca să se împlinească cu mine cuvântul Stăpânitorului meu, Hristos, Cel ce a zis că toți cei care scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52). Au grăit lui frații: „Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine”. Iar el le-a zis lor: „În aceasta, eu nu am nici o vină; să se păzească fiecare, cum se pricepe”. Și, sculându-se frații au fugit. Și au rămas lângă dânsul numai șapte. Și, după un ceas, le-a zis lor: „Iată, barbarii sunt aproape”. Deci, unul din cei șapte frați, temându-se, a fugit din chilie și s-a ascuns. Iar barbarii, venind, l-au tăiat pe părintele și pe cei șase frați, ce se aflau cu el. Iar fratele cel ce fugise, stând unde se ascunsese, a văzut cerul deschis și șapte cununi prealuminoase pogorâte din cer. Și, după plecarea barbarilor, întorcându-se la chilii, fratele a aflat tăiați, pe părintele și pe frați, și trupurile lor zăcând în sânge, și a plâns.
Așa a fost sfârșitul Cuviosului Părintelui nostru Moise, arapul, care, din tâlhar, s-a făcut monah și, cu desăvârșire, plăcut lui Dumnezeu s-a făcut, prin adevărata pocăință, căruia nu numai Raiul, ci și cerul s-a deschis, ca unui Mucenic, și s-a învrednicit de cununa slavei. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să fim povățuiți și noi la adevărata pocăință și Împărăției Cerești să ne învrednicească Stăpânul Hristos, Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul a fost unul dintre cei mai remarcați nevoitori athoniți ai secolului XX. Datorită ucenicilor săi, care au transmis și au pus în practică învățătura și modul său de viață în comunități din ce în ce mai mari, el poate fi considerat pe bună dreptate principalul autor al actualei restaurări a tradiției rugăciunii inimii din Muntele Athos.
Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenței să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Kareia, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărțit toată averea sa săracilor și celor din casa lui și a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte.
Venit la Athos la vârsta de 23 de ani, hrănindu-se cu istorisirile despre marii asceți, a căutat imediat un părinte duhovnicesc care să-l învețe rugăciunea inimii. Însă nu a găsit pe nici unul. După o scurtă ședere la Katunakia, alături de bătrânul Daniil, a plecat spre Vigla, în apropiere de peștera Sfântului Atanasie Athonitul. În acest răstimp a cercetat multe peșteri și locuri, unde au trăit cuvioși athoniți. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, și a aflat că împărtășesc aceeași dorință de isihie, așa că au hotărât să găsească un Stareț încercat. L-au găsit pe Starețul Efrem Dogarul, și s-au așezat într-o colibă sărmană și dărăpănată de la Schitul Sfântului Vasile. Stăteau în colibă numai în timpul celor mai reci luni de iarnă; în restul anului, vreme de aproape zece ani, au stat în peșterile de piatră din stâncile Athosului, hrănindu-se cu puțină pâine uscată și dedicându-și tot timpul rugăciunii.
În luna ianuarie a anului 1938, bătrânul Iosif împreună cu părintele Arsenie au plecat de la schitul Sfânta Ana Mică, într-un locul depărtat și ascuns în munți. Aici au zidit un paraclis în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, precum și trei mici chilii. În cei aproape 13 ani de ședere la Sfânta Ana, în jurul părintelui Iosif Isihastul s-au adunat deja 7 nevoitori.
Sfântul Iosif nu și-a îngăduit niciodată odihnă în nevoințe, în ciuda unei sănătăți șubrede ce l-a adus treptat într-o stare de semi-paralizie. Cu toate acestea, pentru că ucenicii săi mai tineri nu puteau îndura asprimea peșterilor, in iunie 1951, a decis să-și mute obștea intr-un loc mai accesibil, la Schitul Nou.
Aici, după puțină vreme, pe 15 august 1959, și-a dat sufletul lui Dumnezeu ca un adevărat mucenic.
De-a lungul vieții, pentru jertfa sa, Dumnezeu i-a dat multe daruri duhovnicești: vederea luminii, vedenii minunate, înainte-vedere și cunoașterea gândurilor. După adormirea sa, Sfântul Duh a dat mărturie de prezența Sa în el, rămășițele sale răspândind bună mireasmă.
Tot în această zi pomenim pe Dreptul Iezechia
Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viața Dreptului Iezechia e descrisă în Vechiul Testament, 4 Regi 18-20.
A devenit rege al regatului Iuda la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Înflăcărat adorator al Adevăratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon. În vremea sărbătoririi Paștelui evreiesc, la care a invitat pe toți supușii regatului lui Israel, Iezechia dădu ordin să se distrugă idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fuseseră pedepsiți strămoșii care se lepădaseră de Dumnezeul Cel Adevărat. După aceasta, idolatria a încetat nu numai în regatul lui Iuda, ci în multe locuri din regatul lui Israel.
Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scăpat de dușmani și i-a îndeplinit rugăciunile. Astfel, în al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib fiu al lui Salmanasar cucerind Israelul, și-a adunat forțele pentru a începe război împotriva lui Iezechia.
Regele asirian cuceri fortăreața Lachis și trimise o armată spre Ierusalim, cerând ca regele iudeu să se predea. Iezechia s-a întors către Dumnezeu în rugăciune și un înger al Domnului dobori 185 000 de soldați de partea asiriană. La puțin timp după retragerea lui Senaherib, Iezechia se îmbolnăvi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu și îi spuse să își pună ordine în ale sale, pentru că va muri în curând. Dar puterea rugăciunii lui Iezechia fu atât de mare încât Dumnezeu îi prelungi viața cu încă cincisprezece ani.
Rugăciunea sa era înflăcărată când implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar și mai fierbinți erau rugăciunile sale de mulțumire. Iezechia a murit la vârsta de 54 de ani și a fost îngropat cu înalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se prăznuiește și în Duminica Iertării (a lăsatului sec de brânză).
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Ana proorocița, fiica lui Fanuel
Dreapta proorocită Ana se trăgea din neamul Aserilor și era fiica lui Fanuel. Ea a trăit cu soțul său timp de șapte ani până la moartea acestuia. După moartea lui, Dreapta Ana a dus o viață strictă și pioasă, „nepărăsind Templul și slujindu-l pe Dumnezeu zi și noapte în post și rugăciune” (Luca 2, 37). Când Dreapta Ana avea 84 de ani, l-a văzut pe pruncul Iisus la Templul din Ierusalim. Fusese adus pentru a fi închinat lui Dumnezeu drept copil prim-născut conform legii mozaice.
Dreapta Ana a auzit și cuvintele de profeție ale Sfântului Simeon de-Dumnezeu-Primitorul spuse Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu. Proorocita Ana împreună cu Sfântul Simeon au adus mărire lui Dumnezeu și au spus tuturor că Mesia a venit în lume (Luca 2, 38).
Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Sporirea Minții”
Rugăciune către Maica Domnului, pentru cei care nu pot învăța (la icoana „Sporirea Minții”)
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înțelepciunea lui Dumnezeu Sieși Și-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovnicești, ceea ce de la cele lumești la cele dinainte de lume mintea noastră o înalți și pe toți la cunoștința înțelepciunii îi ridici! Primește această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu credință și cu smerenie ne închinăm în fața preacinstitei tale icoane!
Înduplecă-L pe Fiul tău și Dumnezeul nostru să le dea mai-marilor noștri înțelepciune și putere, judecătorilor – dreptate și ne-căutare la fața omului, păstorilor – înțelepciune duhovnicească, râvnă și bună-paza sufletelor noastre, învățătorilor – smerită înțelepciune, fiilor – ascultare, și nouă, tuturor, duhul chibzuinței și al evlaviei, duhul smereniei și al blândeții, duhul curăției și al adevărului.
Și acum, Maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minții, pe cei aflați în vrajbă și în dezbinare împacă-i, unește-i și pune între ei o legătură de iubire nedespărțită, pe cei rătăciți din nesocotință întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povățuiește-i către frica de Dumnezeu, înfrânare și hărnicie.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, dă-le cuvântul înțelepciunii și cunoștințe folositoare de suflet celor care le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită decât serafimii.
Iar noi, văzând faptele minunate și preachibzuita înțelepciune a lui Dumnezeu în lume și în viața noastră, să ne înstrăinăm de deșertăciunea pământească și de prisositoarele griji lumești și să ne ridicăm mințile și inimile noastre spre Cer, pentru ca prin ocrotirea și ajutorul Tău laudă, mulțumire și închinare pentru toate să-I aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu și Ziditorului tuturor, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.