Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 28 ianuarie: Sfântul Cuvios Efrem Sirul; Sfântul Cuvios Isaac Sirul; Sfântul Cuvios Iacob Sihastrul; Sfântul Cuvios Paladie; Sfântul Ierarh Efrem, episcopul Periaslavului; Sfântul Cuvios Efrem, făcătorul de minuni și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Totemsk – Sumorinskaya”.
În luna ianuarie, în ziua douăzeci și opt, pomenim pe Sfântul Cuvios Efrem Sirul
Acesta era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam și din părinți creștini. A învățat carte la școala siriacă, din Nisibe, iar când perșii au ocupat cetatea, școala, păstrând limba siriacă, s-a mutat la Edesa, sub stăpânire romană, pe la anul 360. A trăit sub toți împărații romani, începând de la marele Constantin și până la Valens (364-378).
A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe și i s-a încredințat nouă școală siriacă din Edeea, care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare strălucire. Tradiția spune că Sfântul Efrem a luat parte, tânăr diacon fiind, ca și Sfântul Atanasie din Alexandria, la Sinodul din Niceea, la anul 325. Tot din tradiție știm că, fiind poftit de Sfântul Vasilie, în Cezareea Capadochiei, acesta, ca un semn de prețuire, l-a sfințit preot.
Fericitul Efrem era un poet, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor și un om de rugăciune, iubitor de viață duhovnicească. Prin poezia lui, el urmărea întărirea dreptei credințe în cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, căci imnele lui erau ca niște poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări și răspunsuri, pe care le însoțea cu cântări din harfă. Și atât s-a făcut de vestit prin această faptă bună, încât le-a folosit tuturor și a fost numit „harfa Duhului Sfânt.”
A cântat cu mare strălucire credință, dragostea de frați, rugăciunea, și, mai ales, pocăința. Părți din scrierile lui se află și în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: „Doamne și Stăpânul vieții mele.” Și așa, scriind multe cărți și pe mulți învățându-i și fiindu-le de folos, la adânci bătrâneți ajungând, Sfântul Efrem s-a mutat către Domnul.
Despre viața pe larg a Sfântului Efrem Sirul, puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Isaac Sirul
Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al șaselea. El și fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive și au primit tunsoarea monahală. Învățătura sa, virtuțile și modul de viață ascetic au atras atenția fraților și aceștia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a viețui în pustiu.
Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfințeniei vieții sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea și neascultarea locuitorilor cetății, sfântul a simțit că era peste puterile lui să le fie conducător și cu atât mai mult plângea de dorul singurătății. Odată, doi creștini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puțin răgaz. Cel care îl împrumutase îl amenința că îl va duce la judecată pentru a-l forța să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos și să îi mai lase datornicului ceva timp până să plătească. Omul îi spuse : „Mai lasă-mă cu Evanghelia ta!”. Sfântul Isaac îi răspunse : „Dacă nu te supui poruncilor Domnului din Evanghelie, ce mai vrei de la mine?” După numai cinci luni ca Episcop, Sfântul Isaac s-a retras din funcție și a plecat în munți să trăiască împreună cu pustnicii. Mai târziu, s-a dus la mănăstirea din Rabban Shabur, unde a trăit până la moarte, ajungând la un înalt nivel de desăvârșire spirituală.
De la începutul secolului al optulea și până la începutul secolului al optsprezecelea, în Europa nu s-a știut nimic despre Sfântul Isaac Sirul, cu excepția numelui său și a lucrărilor sale.
Abia în 1719 o biografie a sfântului a fost publicată la Roma, alcătuită de un autor arab anonim. În 1896, mai multe informații despre Sfântul Isaac au fost date la iveală. Învățatul soteriolog francez, abatele Chabot, a publicat mai multe lucrări din secolul al optulea despre istoria Siriei scrise de Iezudena, episcop de Barsa, unde a fost găsită istoria Sfântului Isaac Sirul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Iacob Sihastrul
Acest cuvios, lepădându-se de toate cele lumești, a locuit ca un sihastru cincisprezece ani într-o peșteră, aproape de o cetățuie numită Porfirion. Niște desfrânați au adus odată la acest cuvios o femeie desfrânată, care sălta cu nerușinare și-l îndemna spre păcătuire. Sfântul însă, aducându-i aminte de muncile focului ce vor să fie, a adus-o la pocăință și la credința în Hristos. Dar fiindcă nimeni nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat ca și acest cuvios să cadă în mare ispită. Căci lăsându-se biruit de pofta trupului a căzut atât de jos încât a ajuns și la păcatul uciderii. Și venindu-și în fire și gândindu-se la adâncul prăpastiei în care se găsea, s-a deznădăjduit de mântuire și a plecat în lume. Pe drum însă l-a întâmpinat un monah cuvios și plecându-se sfătuirilor acestuia, s-a vârât într-un mormânt, unde a îndurat viețuire foarte aspră. Și făcându-se secetă în acel loc, Dumnezeu a adus la cunoștința episcopului cetății că, de nu va face rugăciune Iacov cel din mormânt, nu va conteni seceta. Atunci episcopul cu tot poporul, ducându-se la el, l-au înduplecat, după multe rugăminți, să se roage, și fericitul făcând rugăciune, multă ploaie a curs și pământul s-a săturat de apă. De aici cuviosul luând nădejdi bune, având ca semn al îngăduinței lui Dumnezeu ploaia multă care căzuse la rugăciunile lui, a dus viață și mai aspră. Și așa, în viețuire bună săvârșindu-se, și-a dat lui Dumnezeu duhul, multe minuni făcând după moarte.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Paladie
Fericitul Paladie și-a făcut o căsuță mică într-un munte și s-a închis într-însa. Și-a împodobit viața cu privegherea, cu rugăciunea necurmată și cu postirea. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, un neguțător care avea mult aur la el, a fost ucis de un ucigaș și aruncat mort lângă chilia sfântului. Când s-a făcut ziuă și s-a vădit fapta, toți dădeau vina uciderii pe cuviosul Paladie. Iar el, înconjurat fiind de multă mulțime de oameni, a făcut rugăciune și a înviat mortul. Acest mort sculându-se a arătat pe ucigaș. Și alte minuni a făcut cuviosul, dar mai ales s-au minunat credincioșii de virtuțile lui. Mutându-se în pace către Domnul a lăsat Bisericii scrieri folositoare.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Efrem, episcopul Periaslavului
După fericitul Varlaam, care era fiu de boier, acest fericit Efrem famenul, fiind slăvit și de bun neam, iar domnului Iziaslav fiind foarte iubit, și ținând toți la dânsul, a plecat din casa domnească la Cuviosul părintele nostru Antonie, în peșteră; rugându-se ca să-l numere, în locul slujbei de voievod, cu slugile Împăratului ceresc, punând pe dânsul sfințitul chip îngeresc al monahiceștii rânduieli. Iar cuviosul Antonie învățându-l pentru mântuirea sufletului, l-a dat fericitului Nicon, ca să-l tundă monah. Iar el făcându-i porunca, a tuns pe fericitul Efrem, și l-a îmbrăcat în haină monahicească.
Dar despre necazul ce a ridicat diavolul, vrăjmașul și urâtorul binelui, pentru tunderea fericitului Efrem, precum și pentru a fericitului Varlaam, s-a scris în viața Cuviosului Antonie și a lui Nicon. Pentru că văzându-se pe sine domnul întunericului biruit de acea sfântă turmă, care se aduna în peștera cea întunecoasă, și înțelegând că de atunci avea să se preamărească acel loc, plângea de a lui pierzare.
Deci a început cu meșteșugirile sale cele rele a ațâța inima voievodului Iziaslav asupra cuvioșilor, ca măcar așa să risipească acea sfântă turmă. Dar nicidecum nu a putut, ci a fost gonit el însuși cu rugăciunile cuvioșilor și a căzut în groapa care și-a făcut-o el. Căci și cel ce a tuns pe acest fericit, adică Cuviosul Nicon, a fost dus la voievod și de acela a fost ocărât. Si chiar întâiul egumen, adică Cuviosul Antonie, cu frații din peșteră, au fost izgoniți prin mânia voievodului, însă degrab, prin mijlocirea doamnei către voievodul Iziaslav, dar mai ales prin rugăciunea cereștii împărătese, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, către Împăratul slavei Hristos Dumnezeu, monahii s-au întors în peștera lor ca niște viteji de la război, biruind pe luptătorul lor, diavolul; și erau întotdeauna în peșteră, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.
Apoi, Cuviosul părintele nostru Efrem, văzând că pentru tunderea lui a pornit vrăjmașul o tulburare ca aceea asupra sfintei turme, s-a înarmat foarte asupra lui, prin viața cea plăcută lui Dumnezeu în peșteră, prin rugăciune și post și prin priveghere de toată noaptea. Deci, supunându-se întru toate la învățătura părintelui și povățuitorului său, Cuviosului Antonie, mare râvnă avea să urmeze toate faptele lui. Pentru aceea, precum Antonie a călătorit din Rusia la Sfântul Munte, asemenea și Cuviosul părintele nostru Efrem ardea cu duhul pentru Sfintele Locuri, ca și acolo fiind văzător al vieții Sfinților Părinți celei întocmai cu îngerii, să se îndemne pe sine prin dragoste spre îmbunătățitele lor osteneli.
Deci, se ruga Cuviosului Antonie să-i dea binecuvântare, ca să meargă în țara grecească. Iar el nevrând ca să-l lipsească de plata străinătății, l-a liberat cu binecuvântare și cu rugăciune, după cum altă dată Noe a trimis porumbița din corabie, ca să aducă ramura de măslin.
Atunci Cuviosul părintele nostru Efrem, luând ca două arip e porumbel binecuvântarea părintească și rugăciunea, a pornit pe calea ce îi era înainte și, sosind la Constantinopol, a privit pretutindeni, cercetând locașurile oamenilor cerești și ale îngerilor celor pământești; și, săturându-se cu îndestulată duhovnicească hrană, prin cuvinte de suflet folositoare și prin învățătura acelor sfinți părinți, a zăbovit acolo câtăva vreme, Și atrăgându-l dragostea părintească înapoi iarăși, ca să nu se întoarcă în corabia sa cea gândită fără vreo ramură de măslin, a scris tipicul Sfintei Mănăstiri a Studiților, și în Mănăstirea Pecersca l-a adus; pentru care a trimis la dânsul fericitul Teodosie, fiind egumen al Cuviosului Antonie. Iar după întoarcerea de la Sfintele Locuri, a viețuit în Mănăstirea Pecersca timp puțin, dar a fost pildă de multe fapte bune, spre folosul sufletesc, încât toți mulțumeau lui Dumnezeu pentru dânsul. Într-acea vreme a murit fericitul Petru, episcopul Periaslavului; deci, prin dumnezeiasca bunăvoire, și cu sfatul tuturor, după dorirea marelui domn Vsevolod Iaroslavici, cuviosul părintele nostru a fost pus episcop al Periaslavului, prin preasfințitul mitropolit Ioan al Kievului.
Astfel, luând vrednicia arhieriei, a început în episcopia sa a avea mare sârguință pentru zidirea bisericească, socotind acest lucru mai cinstit și mai iubit decât toate, ca adică să înmulțească lauda preasfântului nume al lui Dumnezeu; iar Dumnezeu i-a ajutat lui în chipul acesta: căci, în puțini ani a întemeiat o biserică de piatră, mare și prea frumoasă, în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail, pe care a făcut-o scaun al episcopiei Periaslavului. Asemenea, a zidit și o altă biserică Sfântului Teodor, pe poartă, precum și Sfântului Apostol Andrei, întâiul chemat, lângă poartă; și a împodobit cetatea Periaslavului cu diferite feluri de zidiri bisericești, toate de piatră, cum nu mai fuseseră pe acolo. Dar toate acestea după multă vreme întru neființă au venit; căci voind Dumnezeu, a dat tot pământul Rusiei pentru păcatele noastre, întru pedepsirea păgânului împărat al sciților, Batie și astfel a căzut soarta pe preaslăvita cetate a Periaslavului.
În vremea episcopiei sale a fost acest cuvios și la mutarea cinstitelor moaște ale cuviosului părintelui nostru Teodosie al Pecerscăi. Apoi viețuind bine și cu dumnezeiască plăcere, a luat sfârșit vremelnicei vieți, și trupul i-a fost pus cu cinste în biserica zidită de dânsul, în care a așezat scaunul episcopiei Periaslavului, iar cu sufletul s-a suit la scaunul Stăpânului, cel netăcut de mână, unde să ne fie și nouă ca oile a fi adunați de glasurile rugăciunilor păstorești ale Cuviosului părintelui nostru Efrem; ca împreună cu dânsul să preamărim pe Începătorul păstorilor, Iisus, și pe Dumnezeu Tatăl și pe Sfântul Duh, întru nesfârșiții veci, Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Efrem, făcătorul de minuni
În zilele binecredincioșilor și marilor domni, a sfinților răbdători de chinuri ai Rusiei, Boris și Gleb, erau în Rusia trei frați de Ia o mamă: Efrem, acesta a cărui pomenire se face, Gheorghe și Moise, de neam din pământul unguresc; și toți slujeau la marii domni Boris și Gleb, în rânduiala boierească. Iar Sfântul Boris fiind ucis la râul Altii, boierul Efrem nu s-a întâmplat a fi acolo și a scăpat de ucidere, iar Gheorghe, fratele lui, împreună cu Sfântul Boris, fu ucis, de vreme ce căzuse peste stăpânul său și-i tăiară capul pentru grivna cea de aur pe care o pusese la dânsul Sfântul Boris. Iar al treilea frate, Moise, fiind la uciderea aceea, cu fuga sa fu mântuit de moarte; apoi, mai pe urmă, a pătimit mai mult decât oarecând Iosif de la Pentefri, soția lui Putifar, pentru curăția lui, și a fost monah sfânt la Kiev, în Sfânta Mănăstire Pecersca, precum se scrie în viața lui.
Iar acest fericit Efrem, după uciderea binecredinciosului domn Boris, a mers tânguindu-se în locul acela unde se tăcuse acea nedreaptă ucidere; și căutând trupul fratelui său, nu l-a aflat, tără numai capul, pe care, luându-l, l-a păstrat până la sfârșitul său.
Apoi, lăsându-și dregătoria și casa, s-a dus la cetatea Torjka, și aflând un loc foarte frumos aproape de cetatea aceea, pe malul râului Tverului, a întemeiat acolo o biserică în numele stăpânilor săi, a marilor domni, a sfinților răbdători de chinuri Boris și Gleb. Și adunând mulțime de monahi, a zidit mănăstire, și s-a tăcut arhimandrit; apoi, ostenindu-se în post și în rugăciune, a plăcut lui Dumnezeu și s-a mutat către El în anul 6523 (1015 d.Hr.). Iar după moartea sa s-au săvârșit multe minuni la mormântul lui și s-au făcut tămăduiri bolnavilor; precum se fac și acum celor ce merg cu credință la mormântul său, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Totemsk – Sumorinskaya”
Icoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” se află în Mănăstirea Spaso-Sumorin, din orașul Totma. În anul 1554, locuitorii orașului au primit aprobarea de construire a mănăstirii din partea țarului Ivan cel Groaznic și a arhiepiscopului Nicandru al Rostovului, primind în plus și o subvenție pentru construirea sfântului lăcaș.
Pentru a coordona lucrările de zidire a mănăstirii, arhiepiscopul l-a delegat pe călugărul Teodosie, care a primit ca binecuvântare o icoană a Maicii Domnului din partea egumenului Mănăstirii Prilutsk.
Icoana a primit ulterior numele de icoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” (Totem fiind orașul în care se afla mănăstirea, iar Sumorin este numele de familie al călugărului Teodosie). După ce monahul Teodosie (care a fost și primul egumen al mănăstirii) a trecut la Domnul în anul 1568, icoana Maicii Domnului a fost așezată în fața mormântului acestuia din Biserica „Înălțarea Domnului”, zidită prin osteneala sa.
La 2 septembrie 1796, în urma mai multor minuni săvârșite la mormântul călugărului Teodosie, au fost descoperite moaștele sale întregi și nestricate. Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat cu dată de prăznuire la 28 ianuarie, ziua în care a trecut la Domnul.
Mulți dintre bolnavii care s-au rugat la mormântul Sfântului Cuvios Teodosie au mărturisit că l-au văzut pe călugăr ținând în mâna icoana Maicii Domnului Totemsk-Sumorinskaya și vindecându-i.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.