Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 28 mai: Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului; Sfânta Muceniță Eliconida; Sfântul Ignatie, episcopul Rostovului; Sfântul Gherman, episcopul Parisului și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Niceea (Nicene). Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna mai, în ziua douăzeci și opt, pomenim pe Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului
Cuviosul părintele nostru Nichita iubea din tinerețe pe Hristos. El s-a lepădat de lume și de toate cele din lume și, plăcînd lui Dumnezeu prin viața îmbunătățită, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului. Ca arhiepiscop, stătea ca o făclie în sfeșnic, cu care a luminat lumea și a împodobit Biserica lui Hristos. Și era foarte milostiv spre săraci, că hrănea pe cei flămînzi, îmbrăca pe cei goi, primea și odihnea pe cei străini. El era tatăl sărmanilor, apărătorul văduvelor și izbăvitorul năpăstuiților.
În vremea eresului luptătorilor de icoane de pe vremea împărăției lui Leon Armeanul, Sfîntul Ierarh Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, de vreme ce s-a nevoit mult împotriva credinței celei rele, mustrînd și lepădînd dogmele cele necredincioase, apoi, învățînd și sfătuind cu dreaptă credință a se închina icoanei lui Hristos, a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și a tuturor sfinților. El a pătimit mult pentru dreapta credință de la împăratul cel răucredincios și de la cei de un gînd cu el, și astfel a suferit izgoniri, defăimări și chinuri.
După mulți ani și după multe osteneli de mărturisitor, a trecut cu pace la Dumnezeu, de la cele de aici. Dumnezeu l-a preamărit în cer înaintea îngerilor Săi, iar pe pămînt înaintea oamenilor, de vreme ce la cinstitele lui moaște s-au făcut minuni care dau tămăduiri de toate bolile ca să se slăvească întru el Dumnezeu, Cel preamărit întru sfinții Săi. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Muceniță Eliconida
Această sfântă a trăit pe vremea împăraților Gordian și Filip, și era din cetatea Vitaliei. Și a fost prinsă și adusă la Perinie, ducele Corintului, și neplecându-se a jertfi idolilor, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost supusă la felurite și grele chinuri; dar scăpând din acestea a mers la capiștea idolilor și prin rugăciune a surpat la pământ idolul zeiței Atena, a lui Die și a lui Asclipie.
După acestea luând stăpânirea de la Perinie Iustin antipatul, a fost adusă mucenița și la acesta, și neplecându-se a aduce jertfe idolilor, a fost supusă și de acesta la grele chinuri, din care cu ajutorul Celui de sus, scăpând nevătămată a primit mucenița moartea prin tăierea capului și așa purtătoare de cunună s-a suit la ceruri.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ignatie, episcopul Rostovului
Cuviosul Ignatie s-a născut din părinți dreptcredincioși și a crescut în adevărata învățătură și în săvârșirea faptelor bune. Apoi, cunoscând deșertăciunea vieții acesteia, s-a lepădat de lume și s-a făcut monah. Deci, pentru multa lui bunătate, a fost pus mai întâi arhimandrit, apoi episcop al cetății Rostovului, și luând Biserica lui Dumnezeu, păștea bine turma încredințată lui. Deci petrecând în arhierie douăzeci și șase de ani și îngrijind bine de Biserica lui Hristos, s-a mutat la Dumnezeu, în anul de la facerea lumii 6796, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul în anul 1288, în 28 de zile ale lunii mai, într-o vineri după Vecernie.
Auzind de aceasta cetățenii Rostovului, s-au adunat și au tăcut plângere nemângâiată, că i-a lăsat păstorul și învățătorul, ajutătorul și izbăvitorul celor din nevoi și necazuri, folositorul văduvelor și al sărmanilor, hrănitorul săracilor și scăpătaților, povățuitorul rânduielii preoțești și monahicești, învățătorul domnilor și al dregătorilor. Și luând cinstitul lui trup, l-au adus în biserică. Iar din pricina mulțimii poporului n-au putut să-l ducă înăuntru ci, punându-l înaintea bisericii, acolo au cântat rânduiala pentru cei morți.
În acea vreme au venit două călugărițe cucernice, din care una cu numele Teodosia. Aceasta a fost soția lui Pavel, întâiul diacon al arhiereului, care, de când se luase cu bărbatul său cu nuntă legiuită, a voit viață feciorească și cinstită pentru Dumnezeu; deci a petrecut toată viața sa în rugăciuni și în postiri, și mărturisită era curăția vieții lor de toți. Iar după moartea fericitului Pavel, ea s-a învrednicit de chipul monahicesc. Aceasta auzind de moartea arhiereului, a mers la sfintele lui moaște împreună cu o altă călugăriță, anume Xenia, fiind și aceea plăcută lui Dumnezeu și având viața îmbunătățită.
Amândouă aceste călugărițe și mulți alții din cei plăcuți lui Dumnezeu, cărora li s-a descoperit, au văzut această minune: Când duceau trupul sfântului la biserică, s-a sculat arhiereul lui Dumnezeu Ignatie în veșmintele sale arhierești de pe patul în care era purtat și, umblând prin văzduh, a stat deasupra bisericii și a binecuvântat poporul și toată cetatea. După aceasta, s-a pogorât în cămara de jos, care era lângă altar, unde îi era pregătit mormântul pentru cinstitul său trup. Și aceasta a descoperit-o Dumnezeu acelor cuvioase călugărițe și altor credincioși vrednici, spre proslăvirea plăcutului său și pentru încredințarea sfințeniei lui, că a câștigat milă de la Domnul și s-a înyrednicit în partea sfinților.
In același ceas s-a făcut și altă minune, care este aceasta: Arhimandritul Ștefan avea din naștere un deget de la mână îndoit spre palmă și, când s-a atins de cinstitul trup al sfântului, îndată degetul cel strâmb s-a dat la loc și s-a făcut ca și celelalte. Apoi au dus pe sfântul în biserică, iar a doua zi, adunându-se toți, au făcut obișnuita slujbă și cântare deasupra gropii; și când l-au pus în mormânt și îi dădeau în mână scrisorile, în care erau scrise numele acelora pe care îi sfințise preoți și diaconi în viața sa, el și-a întins mâna sa ca și cum ar fi fost viu și a luat acele scrisori. Atunci toți, văzând acea minune, s-au înspăimântat și s-au bucurat, slăvind pe Dumnezeu. Deci, cu rugăciunile Sfântului Ignatie, acest plăcut arhiereu al lui Dumnezeu, să ne învrednicim și noi cu dânsul a fi părtași bunătăților celor veșnice, în Iisus Hristos Domnul nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Gherman, episcopul Parisului
Sfântul Părinte Gherman s-a născut în secolul al VI-lea, la Autun, în Galia. După terminarea studiilor, s-a retras la o rudă de-a sa și, timp de cincisprezece ani, au dus împreună o viață plăcută lui Dumnezeu, în asceză, rugăciune și doxologie. Răspândindu-se în întreaga zonă faima virtuților sale, episcopul de Autun l-a hirotonit preot în anul 530, iar mai târziu, i s-a încredințat spre povățuire și formare Mănăstirea Sfântului Symforian. Personalitatea sa severă îl aducea uneori în contradicție cu episcopul, fapt care l-a costat, o dată, cu închisoarea. Cu toate că ușa închisorii s-a deschis singură, Sfântul Gherman nu a consimțit să-i treacă pragul și să plece, decât în momentul în care a primit poruncă.
În jurul anului 555, a fost chemat la Paris de către Regele Childebert I, care a poruncit să fie hirotonit episcop al orașului. Aflat în noua poziție, smeritul Gherman nu și-a schimbat deloc modul de viață auster cu care era obișnuit, nici măcar îmbrăcămintea. Acesta a rămas până la sfârșit monah și ascet, adăugând la lucrarea desăvârșirii evanghelice grija pentru mântuirea poporului pe care îl slujea neobosit.
Predica lui reprezenta un sprijin strălucit în darul săvârșirii minunilor, primit de la Dumnezeu. Tămăduia mulțime de bolnavi și neputincioși, vindeca demonizați pe care îi ținea multe zile aproape de el, tocmai pentru a se ruga pentru ei. Vestea despre faptul că era făcător de minuni se răspândise atât de mult, încât oamenii luau orice obiect atins sau binecuvântat de Sfântul și le trimiteau celor încercați, spre ușurare. Aceștia, cu harul lui Dumnezeu, se vindecau de suferințele lor. A făcut milostenii neîncetat și a dedicat acestei lucrări cea mai mare parte a resurselor din Biserica pe care o păstorea, iar când acestea nu ajungeau, alerga la Împăratul Childebert, care avea o profundă recunoștință față de persoana Sfântului, de când acesta îl vindecase pe împărat de o boală grea.
Sfântul Gherman avea milă față de toți oamenii, în mod nemijlocit și fără nici o diferențiere, buni sau răi, iar dacă îi stătea în putere, se străduia să elibereze pe cei închiși și pe sclavii de orice neam. Creștinii din Paris credeau că, în persoana lui, înviase Sfântul Dionisie, ocrotitorul orașului (prăznuit la 9 octombrie). Sfântul Gherman încuraja foarte mult cinstirea Sfinților locali și manifesta o grijă deosebită față de frumusețea și măreția Sfintelor Slujbe. Se estimează faptul că multe dintre particularitățile Liturghiei Francilor de atunci, se datorează influenței Sfântului. Cu sprijinul Împăratului, a ridicat o mănăstire închinată Cinstitei Cruci și Sfântului Vincențiu, cunoscută până astăzi cu numele de Saint Germain des Prés. A adus monahi din Mănăstirea Sfântului Symforian, cu scopul de a păstra tipicul lor, rânduială provenită din Mănăstirea Lerin. Cunoscător desăvârșit al tradiției bisericești, Sfântul Gherman veghea pentru pacea și unitatea Bisericii Francilor. De asemenea, participarea lui la Sinodul de la Tours, din anul 566, a fost una semnificativă; de asemenea, a întrunit două sinoade la Paris (557, 573).
După moartea lui Childebert (558), Parisul a devenit capitala regatului unit sub conducerea lui Clotaire, care a arătat sfântului episcop același respect ca și fratele său, datorită influenței soției sale, Sfânta Radegónda (prăznuită la 13 august). Când împărăteasa s-a hotărât să îmbrățișeze viața monahală în Mănăstirea Sfintei Cruci, pe care o construise în Poitiers, Sfântul Gherman l-a rugat pe rege să nu pună piedici chemării soției sale; Sfântul Gherman a avut o strânsă legătură duhovnicească cu soția regelui, acum devenită monahie.
La finalul scurtei domnii a lui Clotaire (561), Regatul a fost din nou împărțit între cei patru fii ai săi: Charibert, Guntram, Sigebert și Chilperic. Charibert, cel care ajunsese rege al Parisului, a avut o viață necuviincioasă și pervertită. A distrus mai multe biserici și a fost căsătorit cu două surori. A nesocotit anatema făcută de către episcop, iar, puțin mai târziu și-a aflat sfârșitul, precum și una dintre soțiile sale. Sfântul Gherman a încercat, în zadar, să o împace pe Brunhilda, soția lui Sigebert, cu Fredegunda, soția lui Chilperic. După uciderea surorii Brunhildei, prin uneltirea Fredegundei (575), Sigebert a declarat război lui Chilperic. Trecând prin Paris, l-a întâlnit acolo pe sfântul episcop care a încercat să îl întoarcă de la planul său de răzbunare, spunându-i: „Dacă sapi groapă fratelui tău, ai să cazi singur în ea”. Sigebert nu a luat în seamă acest sfat și a murit, ucis mișelește.
După o viață întreagă în care a fost lucrător neîntrecut al păcii și păstor exemplar, Sfântul Gherman a adormit în Domnul la 28 mai 576 și a fost îngropat în biserica mănăstirii sale din Paris. Când s-a produs marele incendiu din Paris, în anul 585, Sfântul s-a arătat și i-a slobozit pe cei închiși, care au alergat apoi la mormântul său. În anii care au urmat, a rămas în amintirea tuturor ca unul dintre cei mai mari sfinți, atât în Paris și în întreg ținutul Galiei, cât și în restul Bisericii Latine.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Niceea (Nicene)
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 304.
În timp ce orașul Niceea (astăzi Iznik – oraș din nord-vestul Turciei) a fost asediat de către armata lui Amir, un bărbat care se numea Constantin a necinstit icoana Maicii Domnului. Acesta a aruncat cu o piatră în icoana Fecioarei, după care a călcat-o în picioare. În noaptea ce a urmat, Maica Domnului i s-a arătat în vis profanatorului icoanei Sale și i-a spus: „Mi-ai adus o mare insultă! Această faptă a ta îți este spre pierzare”. Dar cuvintele Născătoarei de Dumnezeu nu l-au determinat pe Constantin să se pocăiască.
Pedeapsa lui a venit repede. Într-una din zile, pe când orașul era atacat, în timpul luptei, Constantin a fost lovit pe neașteptate în cap de o piatră care l-a doborât, ucigându-l pe loc. Istorisirea despre moartea acestui om, la scurt timp după ce lovise icoana Maicii Domnului din Niceea, a fost menționată chiar și de către Sfinții Părinți prezenți la Primul Sinod Ecumenic (325), care au stabilit să se cânte înaintea icoanei imnul: „Pântecele Tău a devenit Masa Sfântului Altar, prin lucrarea Sfântului Duh…”.
În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită cu mâinile întinse la rugăciune, având în dreptul pântecelui o biserică. În biserică, pe Masa Sfântului Altar se află un potir în care este Pruncul Hristos. În colțul din stânga sus este zugrăvit Duhul Sfânt în chip de porumbel, coborând asupra Maicii Domnului.
În unele copii ale icoanei este zugrăvit chiar Mântuitorul Hristos, trimițând Duhul Sfânt asupra Fecioarei Maria.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.