Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 28 martie: Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului; Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni; Sfântul Apostol Irodion, unul dintre cei șaptezeci de ucenici; Sfântul Cuvios Evstratie, postitorul și mucenicul Pecerskăi și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna martie, în ziua douăzeci și opt, pomenim pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului
Cuviosul Ilarion din tinerețe s-a călugărit, purtîndu-și crucea și urmînd lui Hristos Cel răstignit, patimile trupești supunîndu-și cu înfrînare. El pe toți monahii i-a covîrșit cu fapta bună și, într-o chilie întunecoasă închizîndu-se, fără tulburare a petrecut mulți ani și s-a luminat cu nepătimirea. Pentru aceea și de rînduiala preoțească s-a învrednicit și a fost egumen al mînăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont. Și a făcut minuni alese, că jivinele care vătămau semințele roditoare le certa și le izgonea cu cuvîntul din țarini și din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea și pămîntul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea rîului, ca și Elisei proorocul, a despărțit-o; mîna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă și șchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu pești mulți le-a umplut mrejele.
Despre dînsul scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cîntări, în a opta pesnă a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mîntuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori și îl numește mucenic. Pentru că a viețuit, precum se povestește într-o cuvîntare, pe vremea împărăției lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane. Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăției lui Leon Isaurul (717-741) și a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulți ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, și că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme cînd voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mînăstirii ce se numea Pelichit, în sfînta și marea joi a mîntuitoarelor Patimi, cînd se săvîrșea dumnezeiasca Liturghie. Și, intrînd în biserică și în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cîntarea și a răsturnat la pămînt Sfintele și dătătoarele de viață Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzînd pe cei mai aleși monahi, patruzeci și doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalți, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alții, bărbile și fețele lor cu smoală ungîndu-le, i-a aprins și altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mînăstirea și biserica, iar pe cei ferecați, patruzeci și doi de părinți, i-a surghiunit în țara de la marginea Efesului și acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.
Deci, în acea vreme, și Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinții aceia, avînd rînduiala egumeniei, se știe că a pătimit mult și și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Ștefan, făcătorul de minuni
Cuviosul Ștefan, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în anii împăratului Leon Armeanul (813-820). Din tinerețe iubind viața pustnicească, cu toate faptele bune s-a înfrumusețat și a fost egumen al mînăstirii Triglia, după rugămintea monahilor celor de acolo, și pe mulți cu învățătura sa i-a sfătuit să viețuiască cu plăcere de Dumnezeu și în curăție să petreacă. După aceea răucredinciosul Leon a început a necinsti sfintele icoane și, prigonire cumplită ridicînd asupra dreptcredincioșilor, a chemat pe Cuviosul Ștefan și-l silea să se lepede de închinarea sfintelor icoane și împotriva credinței să iscălească cu mîna sa la lepădarea icoanelor. Iar cuviosul s-a împotrivit și nu numai aceea n-a făcut, ci și pe împăratul l-a ocărît, numindu-l păgîn și străin de adevărata credință.
Deci a fost muncit cu bătăi și cu legături în temniță, apoi, în surghiun trimițîndu-l și cu rele pătimiri și dureri fiind chinuit, a trecut către Hristos Dumnezeu, pentru Care multe nevoințe a suferit și multe munci a răbdat.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Apostol Irodion, unul dintre cei șaptezeci de ucenici
Acest sfânt a fost unul dintre cei șaptezeci de ucenici ai Domnului și urmând întru totul celor 12 apostoli a fost împreună cu ei lucrător pentru răspândirea propovăduirii creștine. Învățând pe mulți și întorcându-i Domnului, a fost așezat episcop al Noilor Patre. El a fost însă prins de către iudei, cărora le-au venit în ajutor și închinătorii la idoli și a fost bătut cumplit; căci unii îl băteau, alții îi loveau cu pietre gura și alții îl loveau în cap. În cele din urmă l-au tăiat cu săbiile și astfel s-a săvârșit din viață, dându-și sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Evstratie, postitorul și mucenicul Pecerskăi
Bunul ostaș Evstratie, precum s-a arătat cu numele, așa s-a arătat și cu fapta sub semnul Crucii, pentru că bine s-a asemănat Însuși Voievodului lui, Hristos, pentru Care a răbdat cu bărbăție același fel de rele pătimiri de la aceiași prigonitori, de același neam și la aceeași vârstă, putând cu adevărat a se lăuda ca și Sfântul Apostol Pavel: Eu rănile Domnului meu Iisus Hristos le port pe trupul meu, după mărturia fericitului episcop Simeon.
Acest bun ostaș al lui Hristos, Evstratie, era de neam din Kiev, și dorind să se îmbrace în armele lui Dumnezeu, pe care le cuprinde chipul monahicesc, și știind că nimeni, fiind ostaș, nu se leagă cu lucruri lumești, ca să fie plăcut voievodului, și-a împărțit averea la săraci, iar o parte a lăsat-o rudeniilor, ca după dânsul s-o împartă. Si astfel s-a făcut monah în Mănăstirea Pecersca. Si a început cu plăcere a se oști sub semnul Voievodului Hristos, Cel care a sărăcit pentru noi, biruind cu sabia cea duhovnicească, adică cu rugăciunea, cu postul și înfrânarea cea mare, nu numai trupul său, ci și pe vrăjmașii cei fără de trupuri, smerindu-i și robindu-i prin smerenia sa și prin ascultare. Si pentru că se gândea că și Hristos, dătătorul lui de nevoință, S-a rugat mult, a postit patruzeci de zile, S-a smerit și S-a făcut ascultător Tatălui ceresc, de aceea și el, cu aceleași fapte bune s-a înarmat. Iar mai ales știind că omul cel dintâi – Adam – a fost biruit pentru neînfrânare, sfântul sporea în înfrânare și în postirea cea mare, și de aceea a fost numit «postitor».
Iar, după voia lui Dumnezeu, a venit odată răucredinciosul Boniac, cu mulțime de polovți, și a prădat pământul Rusiei; și, intrând păgânii și în Mănăstirea Pecersca, pe mulți i-au tăiat cu săbiile. Atunci a fost luat în robie și acest fericit împreună cu alții, fiind vândut în pământul grecesc, în cetatea Corsun, unui iudeu, împreună cu mulți alți creștini, în număr de cincizeci, slujitori mănăstirești fiind treizeci, iar din Kiev, douăzeci. Deci acel iudeu, potrivnic lui Dumnezeu, a început a sili pe robiții săi să se lepede de Hristos, lăudându-se că va chinui cu foamea și cu legăturile pe cei ce se vor împotrivi. Dar viteazul monah Evstratie, învățându-i și rugându-i pe toți, îi întărea și le zicea: „Fraților, câți v-ați botezat și ați crezut în Hristos, să nu vă lepădați de făgăduința voastră ce ați făcut-o la Botez. Hristos ne-a născut prin apă și prin Duh, Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu sângele Său și ne-a făcut moștenitori Împărăției Sale. Deci, de vom trăi, Domnului să trăim, sau de vom muri, Domnului să murim și prin moartea cea vremelnică viața veșnică s-o dobândim. Următori să fim celui ce a zis: Mie a vietui îmi este Hristos, iar a muri este dobândă”.
Deci cei robiți, fiind bine întăriți de fericitul, toți au voit ca mai bine să moară de lipsa mâncării și a băuturii vremelnice, decât să se despartă de Hristos, Care este pâinea și izvorul vieții veșnice. Si astfel, nu după multă vreme, topindu-se de nemâncare și de sete, au murit toți acei cincizeci, unii după trei zile, alții după patru, alții după șapte, iar cei mai tari după zece zile. Numai singur Evstratie a rămas viu, fiind paisprezece zile chinuit de foame, dar nevătămat, pentru că din tinerețile sale se deprinsese bine cu postul.
Si văzând acel ticălos iudeu că monahul a fost pricina pierzării aurului său dat pentru cei robiți, pe care aștepta să-i aducă la credința sa cea rea, a gândit să se răzbune asupra lui. Deci, sosind atunci ziua învierii lui Hristos, a început a prăznui paștele său, batjocorind pe Sfântul Evstratie, precum și ucigașii de Dumnezeu, strămoșii lui, au făcut Domnului nostru Iisus Hristos, după cum scrie în Evanghelie. Si, precum pe Hristos mai înainte L-au răstignit, astfel și acest fericit a fost pironit pe cruce de acel ticălos iudeu și de tovarășii lui. Si sfântul mulțumea lui Dumnezeu, fiind acum viu fără hrană și băutură de cincisprezece zile.
Iar iudeul acela și ceilalți prieteni ai lui ocărau pe cel răstignit și ziceau: „Satură-te acum, nebunule, de legiuita pască, ca să fii viu și să scapi de blestem; căci Moise, luând de la Dumnezeu Legea, ne-a dat-o nouă și a zis aceasta în cărțile sale: Blestemat este tot cel ce se spânzură pe lemn ”
Răspuns-a fericitul Evstratie: „De mare dar m-a învrednicit Domnul astăzi, căci a binevoit să pătimesc pentru numele Său pe Cruce, la fel ca El, și aștept ca și mie să-mi zică, precum altădată tâlharului: Astăzi vei fi cu Mine în Rai. Deci nu-mi trebuie pasca voastră, nici nu mă tem de blestem, căci Paștele nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit, și a stricat blestemul cel de pe lemn și a adus binecuvântarea vieții prin lemnul Crucii, pe care a fost spânzurat. Hristos este viața tuturor, precum și Moise a proorocit, zicând: Veți vedea viata voastră spânzurată înaintea ochilor voștri. Iar pentru praznicul Paștilor, David grăiește: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru dânsa. Dar tu, cel ce m-ai răstignit, și iudeii cei ce sunt cu tine, veți plânge și vă veți tângui pentru această zi, căci va veni asupra voastră răzbunarea sângelui meu și a celorlalți creștini cumpărați și uciși de voi. Domnul urăște sâmbetele voastre și va schimba praznicele voastre în tânguire; pentru că acum a sosit uciderea începătorului fărădelegilor voastre”.
Acestea auzindu-le iudeul, s-a aprins de mânie și, luând o suliță, a împuns pe cel pironit; și astfel bunul ostaș al lui Hristos, Evstratie, a primit fericitul sfârșit, cel potrivit unor astfel de ostași. Și a fost văzută o căruță cu cai de foc, în care sufletul acelui luptător de biruință s-a dus dănțuind la cer și glas s-a auzit, zicând acestea: „Iată bunul locuitor al cetății cerești”. Iar trupul lui cel sfânt, acel împietrit la inimă iudeu, pogorându-l de pe cruce, l-a aruncat în mare, unde s-au făcut mulțime de minuni. Deci credincioșii au căutat acolo cu dinadinsul moaștele acelea făcătoare de minuni și nu le-au găsit. Dar, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au găsit într-o peșteră, unde și până acum stau nestricate. Iar proorocia sfântului pătimitor, pentru răzbunarea sângelui său, s-a împlinit îndată, chiar atunci când a pătimit. Căci în aceeași zi a venit poruncă de la împăratul grec să izgonească din stăpânirea lui pe toți iudeii, luându-le averile lor, iar pe mai marii lor să-i ucidă, pentru muncirea creștinilor.
Deci mai întâi pe eparhul, începătorul a toată răutatea cea iudaicească l-a ucis, după cuvântul Sfântului Evstratie. Pentru că s-a întâmplat un lucru ca acesta: Un iudeu oarecare, fiind bogat și slăvit, s-a botezat și pentru aceasta l-a cinstit împăratul si după puține zile l-a făcut eparh; iar el, câștigând acea dregătorie, în taină s-a lepădat de Hristos și de a Lui credință și a dat îndrăznire iudeilor în toată stăpânirea împărăției grecești, să cumpere creștini și să-i robească.
Deci a fost vădit atunci acel necurat eparh pentru meșteșugul său cel rău și a poruncit împăratul ca rău să-l ucidă pe el, iar pe toți evreii să-i izgonească din stăpânirea sa. Si în acea vreme, când se pierdeau în cetatea grecească Corsun locuitorii iudei, și pe acest ticălos evreu, de care Cuviosul Evstratie a fost ucis, îl spânzurară pe lemn. Si astfel s-a întors durerea lui pe capul lui și a luat partea sugrumării lui Iuda. Iar ceilalți iudei, văzând acele înfricoșate minuni după sfârșirea cuviosului, au crezut cu adevărat și s-au botezat. Iar cel ce i-a robit lui Hristos după moartea sa, bunul ostaș și purtătorul de biruință, Sfântul Evstratie, s-a învrednicit să cânte cântare de biruință cu ostașii cerești cei fără de moarte, și să împărățească cu Însuși Biruitorul morții, Hristos, cu Care asemenea s-a ostășit, lăudându-L și mulțumindu-l, împreună cu Cel fără de început al lui Părinte și cu Duhul Cel făcător de viață, întru nesfârșiții veci. Amin.
Tot în această zi, povestire despre ostașul Taxiot care a înviat din morți
În Cartagina, cetatea Africii, a fost un bărbat cu numele Taxiot, iar cu rânduiala ostaș. Acela în mari păcate își petrecea viața sa. Dar murind mulți în Cartagina, Taxiot a venit în frică și în simțire și s-a pocăit de faptele sale și, ieșind din cetate cu femeia sa, a șezut la un sat în liniște. Iar după câtăva vreme, din lucrarea diavolească, a căzut în desfrânare cu femeia plugarului său care era cu dânsul în sat. Și trecând nu multe zile după păcatul acela, l-a mușcat un șarpe și a murit. Și era o mănăstire, ca de o stadie de departe de satul acela, și, alergând acolo femeia lui Taxiot, a rugat pe monahi ca să ia trupul mortului și să-l îngroape la biserică. Deci l-au îngropat întru al treilea ceas din zi. Iar când a fost ceasul al nouălea, s-a auzit din mormânt strigare, zicând: „Miluiți-mă! Miluiți-mă! ”
Și apropiindu-se de mormânt și glasul celui îngropat auzindu-l, degrabă l-au dezgropat și, aflând pe mortul acela viu, s-au îngrozit de spaimă. Și l-au întrebat pe acela, vrând să știe, ce i s-a întâmplat lui și cum a înviat? Iar acela, neputând să le spună de multă plângere și tânguire, îi ruga pe dânșii ca să-l ducă la robul lui Dumnezeu, episcopul Tarasie; și-l duseră la acela. Iar episcopul trei zile l-a silit să-i spună ce a văzut acolo. Si abia în a patra zi a putut grăi.
Deci, cu multe lacrimi, a spus aceasta: „Eu, pe când muream, am văzut niște arapi stând înaintea mea, a căror vedere era foarte înfricoșată și, văzându-i pe aceia, sufletul meu se tulbura. Apoi am văzut doi tineri foarte luminoși și a sărit sufletul meu în mâinile lor și, îndată zburând de la pământ, ca și cum ne suiam în văzduh, spre înălțime, am aflat vămile cele ce străjuiesc suirile și opresc pe tot sufletul omenesc. Si la fiecare vamă pentru deosebit păcat întreabă, una pentru minciună, alta pentru zavistie, iar alta pentru mândrie; și fiecare păcat are pe ai săi întrebători în văzduh. Si am văzut într-un sicriaș, ce se ținea de îngeri, toate lucrurile mele cele bune și, luând din acelea îngerii, le cumpăneau cu lucrurile mele cele rele și astfel am trecut vămile. Iar când ne-am apropiat de porțile cerești, am sosit la vama desfrânaților și m-au oprit acolo străjerii și-mi scoteau toate trupeștile mele lucruri cele de desfrânare, pe care le-am făcut din copilăria mea și până acum.
Si mi-au zis îngerii cei ce mă duceau: „Pe toate păcatele cele trupești ce în cetate le-ai făcut, ți le-a iertat Dumnezeu, de vreme ce te-ai pocăit de acelea”. Și mi-au zis potrivnicii mei: „Dar după ieșirea din cetate, la satul acela ai păcătuit cu femeia plugarului tău”. Și auzind aceasta, îngerii n-au aflat nici un lucru bun, ca să mă răscumpere din păcatul acela și, lăsându-mă pe mine, s-au dus. Deci, apucându-mă viclenele duhuri și bătându-mă, m-au pogorât jos și, desfăcându-se pământul, m-am pogorât, fiind purtat prin niște intrări înguste și prin oarecare crăpături strâmte și necurate, până la cele mai dedesubt temnițe ale iadului, unde sufletele păcătoșilor sunt încuiate în întunericul cel veșnic și unde nu este viață oamenilor, ci muncă veșnică și plâns nemângâiat și nespusă scrâșnire a dinților.
Acolo totdeauna strigă cu glas mare, zicând: „Amar nouă, amar! Vai, vai! ” Și nu este cu putință a spune primejdiile celor ce sunt acolo, nici nu se pot povesti muncile și durerile acelora pe care acolo i-am văzut. Aceia gem din inimă și nimeni nu se milostivește spre dânșii, plâng și nu este cine să-i mângâie, se roagă și nu este cine să-i asculte sau să-i izbăvească. Si am fost închis și eu cu dânșii în locurile acelea întunecoase și în strâmtoare m-au pus, și eram plângând și tânguindu-mă cu amar, fiind ținut de la al treilea ceas până la al nouălea.
După aceea am văzut puțină strălucire și doi îngeri care veniseră acolo și am început a-i ruga cu dinadinsul să mă scoată din primejdia aceea, ca să mă pocăiesc lui Dumnezeu. Si mi-au zis îngerii: „Fără vreme te rogi, pentru că nimeni de aici nu iese, până când va fi învierea tuturor” . Iar eu cerând și rugându-mă și făgăduind a mă pocăi, a grăit un înger către celălalt: „Te pui chezaș pentru el că seva pocăi, precum spune el, din toată inima? ” Si a zis celălalt: „Mă pun”. Si am văzut că acela i-a dat mâna. Atunci, apucându-mă, m-a scos de acolo pe pământ și m-a adus la trupul meu. Si mi-a zis: „Intră, de unde te-ai despărțit”. Si am văzut sufleteasca mea fire strălucind ca un mărgăritar, iar trupul cel mort era ca niște tină PUturoasă și neagră și mă îngrețoșam să intru în el. Și mi-au zis mie Îngerii: „Nu poți să te pocăiești, decât numai cu trupul cu care ai greșit” . Iar eu mă rugam, ca doar să nu intru în trup. Deci îngerii mi-au zis: „Intră, iar de nu, apoi iarăși te vom duce acolo de unde te-am luat! ”
Atunci am intrat și înviind am început a striga: „Miluiți-mă!” Deci i-a zis sfințitul Tarasie: „Gustă bucate”. Si nu voia să guste, ci, Umblând din biserică în biserică, cădea cu fața în jos, mărturisind lui Dumnezeu cu lacrimi și cu suspinuri păcatele sale și zicea către toți: ”Vai celor ce greșesc, căci munca cea veșnică îi așteaptă pe dânșii! Vai celor ce nu se pocăiesc, până ce au vreme! Vai celor ce-și spurcă trupul lor! ”
Deci a petrecut Taxiot după învierea sa patruzeci de zile și, curățindu-se prin pocăință, și-a cunoscut ceasul sfârșitului său mai înainte cu trei zile și s-a dus către Dumnezeul Cel preamilostiv și iubitor de oameni, Care pogoară în iad și ridică, și tuturor le dăruiește mântuire, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod
Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod este prăznuită pe 27 noiembrie și pe 28 martie. În icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, având Pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei, înconjurat de o mandorlă luminoasă și binecuvântând.
Această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria. O astfel de icoană se păstrează în Bazilica „Sfânta Agnesa” din Roma (secolul IV). De asemenea, există o icoană veche a Maicii Domnului „Nikopea” din secolul al VI-lea, unde Fecioara Maria este reprezentată șezând pe tron și ținând în mână un scut pe care se află chipul lui Iisus Hristos Emanuel.
În România, această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este numită „Oranta”, iar în Grecia este cunoscută sub numele de „Platitera”. În Rusia, această icoană este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, primind acest nume prin secolele XI-XII, când Maica Domnului a făcut un semn minunat pentru cetățenii orașului Novgorod în anul 1170.
În acel an, forțele aliate ale cnejilor ruși, în frunte cu un fiu al Cneazului Andrei Bogoliubski de Suzdal au mărșăluit spre Novgorod. Locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare, și-au pus ultima speranță în Dumnzezeu, ca Acesta să-i izbăvească, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-Și îndrepte Fața către ei. După trei zile de rugăciuni, Arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas minunat care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului din Biserica Schimbării la Față a Domnului (ce se afla pe strada Ilina), și să fie purtată în procesiune pe zidurile orașului.
În timp ce icoana era purtată în procesiune pe ziduri, asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu, iar una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului. Din ochii Fecioarei au început să izvorască lacrimi și atunci icoana s-a întors singură cu spatele la cei ce o loviseră.
După acest semn divin, în atacatori a intrat o panică de nedescris. Atunci au început să se atace între ei, iar locuitorii Novgorodului, luând binecuvântare de la Dumnezeu, au profitat de agitația creată și au ieșit afară din cetate, gonindu-i pe asediatori.
În amintirea minunatei mijlociri a Împărătesei Cerului, Arhiepiscopul Ilie a stabilit o zi de sărbătoare în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, sărbătoare pe care Biserica Ortodoxă Rusă o prăznuiește și în zilele noastre. Ieromonahul athonit Pahomie Logofătul, fiind prezent în Rusia la prăznuirea icoanei, a alcătuit două canoane pentu această icoană.
Timp de 186 de ani după aceea, icoana făcătoare de minuni a rămas în Biserica Schimbării la Față a Mântuitorului, de pe strada Ilina. În anul 1356, a fost așezată în biserica construită în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”, care mai apoi a devenit Catedrala Mănăstirii Semnului.
În toată Rusia sunt cunoscute numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului „a Semnului”. Câteva dintre ele sunt prăznuite pe 27 noiembrie (în aceeași zi cu icoana originală), dar au și zile separate de cinstire: Icoana Maicii Domnului „a Rădăcinii din Kursk”, Icoana Maicii Domnului „Abalatsk”, Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo”, Icoana Maicii Domnului „Korchemnaya”, Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” și altele.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.