Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 29 ianuarie: Aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, purtătorul de Dumnezeu; Sfinții șapte mucenici, care s-au săvârșit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob și Parigorie; Sfântul Afraat Persanul; Sfinții Mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul și Mochie citețul și Sfântul Cuvios Lavrentie, închisul din Pecersca.
În luna ianuarie, în ziua douăzeci și nouă, pomenim Aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, purtătorul de Dumnezeu
Sfântul Ignatie de Dumnezeu purtătorul sau Teoforul, fiind dus în Roma, din porunca împăratului Traian (98-117), precum se scrie în viața lui, și de fiare fiind mâncat pentru Hristos, au rămas oarecare oase ale lui, care credincioșii, cei ce erau atunci acolo, mai întâi le-au pus cu cinste în Roma, la un loc însemnat; apoi, în vremea împărăției aceluiași Traian, le-au adus în Antiohia, spre apărarea cetății, spre tămăduirea bolnavilor, spre veselia a toată turma lui, și spre slava lui Hristos Dumnezeu, pentru Care a pătimit cu osârdie. Despre care, cel ce va voi ca să știe toate, să caute în viața lui, în 20 de zile ale lunii decembrie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții șapte mucenici, care s-au săvârșit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob și Parigorie
Acestor sfinți mucenici, fiind ostași ai lui Hristos și înfruntând rătăcirea idolească, li s-au zdrobit brațele și coapsele cu toiege groase. După aceea li s-au sfâșiat trupurile și li s-au pus lanțuri grele de grumaji și au fost băgați în temniță. În urmă au fost scoși de acolo și spânzurați, pironindu-li-se capetele cu piroane de fier. În felul acesta și-au dat sufletele lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Afraat Persanul
Afraate sau Aphraate, supranumit și „Înțeleptul persan” este cunoscut ca fiind primul părinte bisericesc siriac. Născut la granița Siriei cu Irakul de astăzi, între 260 și 275, Sfântul Afraat a fost nu doar primul scriitor ortodox sirian, ci și primul creștin care a scris o operă duhovnicească sub stăpânirea perșilor sassanizi. A realizat o reală misiune creștină, fără a fi episcop sau egumen al vreunei mănăstiri.
Opera sa cuprinde 23 de Omilii rânduite în ordine alfabetică și o omilie cu titlul „Despre ciorchine”. Legat de viața sa, avem informații chiar din Omilia a II-a, unde afirmă: „laud pe Dumnezeu, Care din eroarea idolilor m-a scos”. Pe baza acestor informații, aflăm că mai înainte de a deveni creștin a fost păgân. Devenind creștin el, îmbrățișează Evanghelia și se dedică slujirii lui Hristos, ducând o viață ascetică. Moare ca martir creștin – prin tăiere de sabie – în jurul anului 345, pe când rege al Persiei era Sapor.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul și Mochie citețul
Pe vremea împăratului Numerian în anii 284, s-a pornit prigoană asupra creștinilor. Atunci s-a dat de știre dregătorului cetății Emesa, să prindă pe sfântul părintele nostru Silvan, episcopul acestei cetăți. Și îndată a fost prins împreună cu Luca diaconul și cu Mochie citețul. Legați, au stat înaintea dregătorului, care cercetându-i cu amănuntul și auzind că mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, și că dădeau anatemei pe slujitorii idolilor, s-a pornit cu multă urgie și mânie și i-a supus la multe și felurite chinuri, iar la urmă a hotărât să-i dea să se lupte cu fiarele. Deci, scoțând pe sfinți în adunarea poporului și lăsând slobode multe feluri de fiare, sfinții s-au rugat lui Dumnezeu să-și sfârșească viața acolo. Dumnezeu îndată a luat sufletele slugilor Sale. Atunci fiarele cele sălbatice, sfiindu-se de moaștele sfinților, s-au dat în lături, neatingându-se nicidecum de trupurile lor. După ce s-a înnoptat, trupurile sfinților au fost luate și îngropate cu cinste, aducându-se mulțumiri lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Lavrentie, închisul din Pecersca
După ispitirea cuvioșilor închiși din Pecersca, Isac și Nichita, s-a aflat nevoindu-se în aceeași sfântă mănăstire, fericitul Lavrentie, care asemenea a îndrăznit, ca un bun ostaș al lui Hristos, a se lupta cu vrăjmașul cel de suflet pierzător, ce se ostășea. Si dorea foarte mult ca în zăvorâre să se roage lui Dumnezeu, gândind de-a pururea că pentru acea viață grăiește Dumnezeu: Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta, și închizându-ți ușa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns și Tatăl tău Cel ce vede în ascuns, îți va da fie la arătare.
Însă cuvioșii părinți îl opreau cu totul de a face aceasta în Sfânta Mănăstire Pecersca, care mai mult decât altele suferea război de la înșelătorul vrăjmaș; căci îi aduceau aminte, cum acolo a biruit vrăjmașul pe Isac și pe Nichita, care s-au luptat cu dânsul în singurătate, și pe care abia prin multe rugăciuni ajutătoare i-au ridicat.
Atunci Lavrentie, cerându-și iertăciune, s-a dus în mănăstirea Sfântului marelui Mucenic Dimitrie, care se zidise de Domnul Iziaslav, și acolo se nevoia monahicește în zăvorâre, Deci, a început a viețui cu nevoință și de mântuirea sa avea multă sârguință, tinzând în toate zilele spre mai mari osteneli, omorându-și toate patimile cu foamea înfrânării și tăindu-le cu sabia cea duhovnicească, adică cu graiul rugăciunii, și pe toate săgețile vicleanului cele aprinse stingându-le cu apa lacrimilor. Și așa cu darul lui Dumnezeu, nu numai că era străin de rănirea diavolească, ci a luat dar de la Domnul de a tămădui cu minuni felurite răni și neputințe între oameni, precum și a izgoni diavolii.
Deci, la acest fericit între alții, a fost adus din Kiev spre tămăduire, un om cuprins de un diavol foarte cumplit, ca un lemn fiind purtat cu greu de zece oameni. Iar fericitul dorind ca să fie proslăvită patria sa cea duhovnicească, adică Sfânta Mănăstire Pecersca, a poruncit ca să ducă pe un om ca acela acolo. Atunci îndrăcitul a început a striga: „La cine mă trimiți? Căci eu nici nu îndrăznesc a mă apropia de peșteră, pentru sfinții ce sunt într-însa; iar în mănăstire sunt 30 de monahi locuitori, de care mă tem, și cu ceilalți am război” .
Acestea mărturisindu-le cel îndrăcit pentru darul sfintei Mănăstiri Pecersca, a poruncit iarăși fericitul, ca să-l ducă acolo cu sila, ca de cele grăite dânșii mai mult să se încredințeze. Deci, cei ce-l duceau, știind că niciodată îndrăcitul nu fusese în Mănăstirea Pecersca și pe nimeni nu știa într-însa, îl întrebară: „Care sunt aceia de care te temi tu? ” pentru că atunci erau 118 toți frații din Mănăstirea Pecersca iar îndrăcitul a numărat pe nume 30 și a zis: „Aceștia toți cu un cuvânt pot să mă izgonească”. Si iarăși îi ziseră cei ce-l aduceau: „Noi voim ca în peșteră să te închidem”.
Iar el le-a răspuns: „Ce folos îmi este ca să mă lupt cu morții? Pentru că aceia acum mai multă îndrăzneală au către Dumnezeu a se ruga pentru ai lor monahi și pentru cei ce merg la dânșii! Dar de voiți să vedeți războiul meu, duceți-mă în mănăstire; căci afară de acei 30, Precum v-am spus, cu toți ceilalți mă pot lupta”. Și a început a-și arăta puterea sa, grăind evreiește și după aceea latinește, apoi grecește și, cu un cuvânt, în toate limbile, pe care niciodată nu le auzise omul acela, încât se temeau foarte mult cei ce-l duceau, mirându-se de schimbarea limbii lui și de felul vorbirii.
Dar, mai înainte de a intra ei în mănăstire, a fugit din om acel necurat duh și a început cel tămăduit a înțelege bine, Iar cei ce erau cu el s-au bucurat și au intrat cu acela în sfânta biserică cea făcătoare de minuni a Pecerscăi, pentru ca să dea laudă lui Dumnezeu. De care lucru înștiințându-se egumenul, a mers cu toți frații acolo în biserică, iar cel tămăduit nu știa nici pe egumen, nici pe vreunul din cei 30, pe care îi numise, îndrăcit fiind. Atunci l-au întrebat: „Cine te-a tămăduit? ” Iar el căutând spre icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a zis: „Cu aceea m-au întâmpinat sfinții părinți, cei 30 la număr, și astfel m-am tămăduit”. Deci, numele tuturor acelora le pomenea, deși în față nu cunoștea pe nici unul. Atunci toți împreună au dat slavă lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Lui, cum și fericiților plăcuților Lui.
Astfel s-a preamărit acest sfânt loc, prin iconomia lui Dumnezeu cea vestită prin fericitul Lavrentie cel închis; care despărțindu-se o vreme de frații Pecerscăi, ca Barnaba de Pavel, mai mult rod a făcut. Si multe feluri de fapte bune, asemenea cu îngerii, lăsând în Mănăstirea Iziaslavului, s-a întors iarăși în sfânta Mănăstire Pecersca. Iar după sfârșitul său cel plăcut lui Dumnezeu, ca unul ce nu a fost mai prejos decât închișii de mai înaintea sa – care au intrat prin poarta cea strâmtă în viața cea veșnică a fost pus cu cinste în peștera în care până acum sunt nestricate moaștele lui cele făcătoare de minuni, întru cinstea Celui ce vede în taină și răsplătește la arătare, adică a lui Dumnezeu Celui lăudat în Treime, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.