Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 29 mai: Sfânta Muceniță Teodosia, fecioara cea din Tir; Sfântul Sfințit Mucenic Olivian; Sfântul Ierarh Alexandru, arhiepiscopul Alexandriei; Sfânta Cuvioasă Ipomoni și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Odrino, Orlov – „Chezașa celor păcătoși”. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna mai, în ziua douăzeci și nouă, pomenim pe Sfânta Muceniță Teodosia, fecioara cea din Tir
Această Sfântă Muceniță Teodosia era din orașul Tir, din Fenicia. În anul 308, fiind ea în Cezareea Palestinei, s-a apropiat de temniță, în care erau înlănțuiți creștinii, înaintea palatului guvernatorului Urban, așteptând să fie scoși la întrebare. Dar, iată, ce scrie un martor, Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care a văzut mucenicia Sfintei Teodosia: „Prelungindu-se până la cinci ani prigonirea creștinilor de către păgânii închinători la idoli, în ziua a doua a lunii aprilie, chiar la praznicul Învierii Domnului, în cetatea noastră, adică în Cezareea Palestinei, o fecioară credincioasă, de neam din Tir, care nu avea încă optsprezece ani, s-a apropiat de cei legați pentru Hristos, care erau în temniță și le grăia lor, cu îndrăzneală, despre Împărăția lui Dumnezeu. Apoi, le-a urât de bine, rugându-i să o pomenească și pe ea înaintea Domnului, când vor sta în fața lui Dumnezeu, după sfârșitul nevoinței lor mucenicești.
Deci, ostașii care păzeau, văzând pe fecioara grăind cu asemenea cuvinte, celor legați pentru Hristos, au prins-o pe ea, ca și cum un mare rău ar fi făcut, și au dus-o la dregătorul Urban, spre cercetare. Acesta, cu o mânie cumplită și o sălbăticie de fiară, a poruncit să o întindă pe roată și să-i sfâșie coastele și sânii, cu unghii de fier, până la oase. Sfânta a suferit aceste chinuri, fără să scoată vreo tânguire, dimpotrivă, pe fața ei se vedea o veselie, pe cere nimic nu o va putea schimba. Cruzimea ta, zicea ea judecătorului, mă face fericită și grozav m-ar durea dacă n-aș simți-o. Mă bucur că sunt chemată la cununa muceniciei și mulțumesc lui Dumnezeu, din toată inima, că m-a învrednicit de un asemenea har.
Deci, văzând-o încă suflând și cu fața luminoasă, dregătorul a poruncit ca, aruncând-o în mare, să o înece. Și, astfel, s-a mutat la Domnul.”
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Olivian
Acest cuvios a trăit pe vremea împărăției lui Maximian, fiind consul Alexandru și Maxim. Și a fost el adus la Iulie și Elian, de care fiind întrebat și neplecându-se a jertfi idolilor, a fost dezbrăcat de haine și pătruns și ars pe coapse cu frigări de fier înroșite în foc; apoi a fost pus la închisoare și spre a doua cercetare fiind adus, și neplecându-se, a fost dezbrăcat și i s-a strujit trupul cumplit și așa a fost aruncat în foc, unde și-a dat duhul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Alexandru, arhiepiscopul Alexandriei
Acest Sfânt Alexandru a fost cel dintâi care s-a ridicat la luptă împotriva lui Arie. El s-a odihnit la anul 326.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Ipomoni
Sfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinți pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale și familiile domnitorilor. După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes și soție a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.
Numele „ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veșnice a împăratului Manuil al II-lea. Întreaga viață a Sfintei Ipomoni, ca prințesă sârbă, ca împărăteasă bizantină, dar și ca simplă monahie, s-a întemeiat pe trăirea adevărurilor de credință ortodoxe prin lucrarea faptelor bune. Pe lângă calitățile intelectuale și morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trăsăturile sale fundamentale au fost neîncetatul „dor după Dumnezeu” și rugăciunea.
Sfânta Ipomoni este prăznuită de două ori pe an, pe 13 martie (în ziua trecerii sale la cele veșnice) și pe 29 mai (ziua căderii Constantinopolului și a morții fiului ei, Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul).
Sfânta Ipomoni s-a născut în jurul anului 1372 în familia lui Constantin Dragastes, unul dintre conducătorii și moștenitorii regatului sârb al lui Ștefan Dușan. Este demn de amintit faptul că mulți dintre strămoșii ei au fost sfinți, precum Sfântul Ștefan Nemanja,sau Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir.
Creșterea și educația Sfintei Ipomoni au fost de factură bizantină, fiind cunoscută influența culturii bizantine asupra spațiului slav. De asemenea, pe lângă educația laică, a fost crescută în credința ortodoxă a strămoșilor ei, manifestând încă de timpuriu o credință profundă. Această credință a călăuzit-o și a luminat-o pe parcursul vieții ei pline de încercări și ispite.
Sfânta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci când s-a căsătorit cu Manuil al II-lea Paleologul (1390), cu numai câteva zile înainte ca acesta să devină împărat al Bizanțului.
Noua viață a sfintei s-a arătat de la început a fi una plină de încercări și ispite, dată fiind și situația politică critică a Imperiului Bizantin.
Peste toate acestea, Sfânta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui Dumnezeu manifestând credința nestrămutată întru El. Ca împărăteasă a iubit poporul. A fost ca o mamă de care oricine se putea apropia pentru a primi mângâiere sufletească și cuvânt ziditor de suflet. Tot ceea ce făcea era însoțit de rugăciune.
Filosoful Georgios Plethon scrie că în calitate de împărăteasă era de asemenea cunoscută pentru înțelepciunea și dreptatea sa: „A dat dovadă de inteligență și curaj, mai mult ca oricare altă femeie a vremii sale”.
Sfânta Ipomoni s-a arătat credincioasă soțului ei Manuil, lângă care a viețuit vreme de 35 de ani. Împreună lucrau virtuțile prin cuvinte și fapte. Dumnezeu le-a dăruit opt copii. Din șase băieți, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea și Constantin al XI-lea (ultimul împărat al Bizanțului), Teodor, Dimitrie și Toma au devenit conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele două fete au murit la o vârstă fragedă.
Sfânta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii în dragostea față de Hristos sădind întru ei, prin rugăciuni și lacrimi, dragostea pentru virtute. Trei din copii au devenit monahi, Teodor și Andronic, fiind tunși în monahism în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.
Împăratul Manuil al II-lea, soțul sfintei, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu două săptămâni înaintea morții sale, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.
După moartea soțului, împărăteasa a devenit maică (1425) în Mănăstirea Sfintei Marta, primind numele Ipomoni („Răbdare”). În această mănăstire a viețuit vreme de 25 de ani.
Deși era împărăteasă, Sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.
Sfânta Ipomoni a ctitorit un așezământ pentru bătrâni, ce purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți”. Așezământul era situat în cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan unde se aflau și moaștele Sfântului Patapie Tebeul, față de care Sfânta Ipomoni avea o râvnă deosebită.
Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemând-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani. Fiul ei, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, a murit în timpul căderii Constantinopolului, pe 29 mai 1453.
Sfânta Ipomoni a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (în orașul Loutraki, Corint, Grecia) într-o peșteră, moaștele Sfântului Patapie Tebeul. În această peșteră a fost zugrăvită o icoană a Sfântului Patapie, lângă care a fost reprezentată și Sfânta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniază cinstea deosebită pe care sfânta i-a purtat-o Sfântului Patapie. Tot aici a fost adus și capul Sfintei Ipomoni.
În 1952, părintele Nectarie Marmarinos a înființat pe acest loc Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki), unde încă se păstrează cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Odrino, Orlov – „Chezașa celor păcătoși”
Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor vor primi bucurie veșnică prin mine”.
Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer ajutorul.
Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prima dată prin minuni pe la mijlocul secolului al XIX-lea, la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Odrino, gubernia Orlov (și Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” se află în această mănăstire).
Fiind deteriorată de trecerea vremii, icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” se afla lipsită de cinstire (așezată între alte două icoane vechi), într-o capelă de lângă poarta mănăstirii. În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că este înzestrată cu puterea de a săvârși minuni. După aceasta, icoana a fost mutată cu cinste în biserica mănăstirii. Răspândindu-se vestea, credincioșii au început să vină să se roage înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu, pentru a primi tămăduire de boli trupești și izbăvire de necazuri.
Mai întâi a primit vindecare un băiat care era paralizat de mulți ani, datorită rugăciunilor pe care mama sa le-a rostit cu ardoare înaintea icoanei Maicii Domnului. Această minune a avut loc în anul 1844.
Icoana este cunoscută și pentru minunile săvârșite în timpul unei epidemii de holeră, când mulți bolnavi au primit tămăduire după ce s-au rugat înaintea ei.
După aceasta, la Mănăstirea Sfântului Nicolae a fost construită o biserică mare de piatră, cu trei altare, în cinstea icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.