Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 29 martie: Sfinții Sfințiți Mucenici Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril diaconul și Sfântul Diafoh, episcopul Foticeii. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna martie, în ziua douăzeci și nouă, pomenim pe Sfinții Sfințiți Mucenici Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril diaconul
Sfântul Marcu, episcopul Aretuselor, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare. Plin fiind de dumnezeiască râvnă a dărâmat la pământ multe temple ale idolilor și a zidit nenumărate biserici. Când, după Constantin cel Mare, în fruntea împărăției a venit Iulian Apostatul, iar credința în idoli a fost ridicată din nou la mare cinste, a avut de suferit nu numai sfântul Marcu, ci și mulți alții, care luaseră parte la dărâmarea templelor idolești. La început sfântul Marcu s-a ascuns de cei ce îl căutau; dar înțelegând că unii dintre credincioși erau trași la răspundere pentru el, a venit și s-a predat lor. Iar ticăloșii aceia de păgâni luându-l, l-au dezbrăcat și după ce i-au acoperit trupul de răni, l-au aruncat în niște locuri pline de murdărie.
După aceasta l-au scos de acolo și l-au dat pe mâna unor slugi, ca să-l înțepe cu andrelele.
Apoi i-au acoperit tot trupul cu saramură și în cele din urmă ungându-l cu miere, l-au ridicat în aer cu niște frânghii, în toiul verii, ca să fie ars de razele soarelui care cădeau asupra capului și trupului său gol cu desăvârșire, în arșița cea mare a prânzului, și să fie hrană viespilor și albinelor. În tot timpul cât a pătimit acestea însă, acest minunat bărbat a răbdat cu tărie, nu numai din pricina evlavie lui, ci și pentru ca să nu se mai dea chinuitorilor lui și alți bani pentru zidirea din nou a templelor idolești dărâmate. Biruind cu gândul său, a biruit și cu fapta. Căci, văzându-l toți că suferă chinurile cu bărbăție și cu putere, păgânii din jur în cele din urmă s-au schimbat și au învățat prin pocăință credința cea adevărată.
Tot pentru îndrăznirea de a sfărâma templele idolești, un lucru asemănător cu acesta s-a întâmplat și în Fenicia. Aici, un diacon, anume Chiril, din dragostea de adevăr îndrăznind să doboare la pământ niște statui de ale idolilor, a fost prins și i s-a despicat pântecele, scoțându-i-se măruntaiele și fiind lăsat așa, ca să fie văzut de toți. Și se zice că ticăloșii aceștia bătându-și joc de ficații lui și-au primit răsplata bine meritată, căci le-au căzut dinții, limba li s-a topit în gură și au pierdut puterea vederii.
Dar cine ar fi în stare să povestească, precum se cuvine, chinurile suferite în Ascalon și Gaza de femeile fecioare și de bărbații cei sfințiți, cărora spintecându-li-se pântecele și umplându-li-se măruntaiele cu orz, au fost puși în troacele porcilor spre mâncare?
Acestea au fost faptele păgânești ale împărăției lui Iulian și ale celor de sub poruncile lui. Dar cei ce au pătimit, în locul chinurilor de aici, au dobândit fericirea cea nesfârșită; pe când lucrătorilor nedreptății li s-a pregătit pedeapsa focului și chinul cel veșnic.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Diafoh, episcopul Foticeii
Despre viața Sfântului Ierarh Diadoh, episcop al Foticeii din Epirul vechi (nordul Greciei) nu se cunosc prea multe informații.
Sfântul Diadoh, Episcopul Foticeii s-a născut în jurul anului 400. A devenit episcop de Photiki (Foticeea), o mică localitate provincia Vechiul Epir din nordul Greciei de azi. A participat la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din 451, unde numele lui apare sub forma Didachus din Phocas.
Acest sfânt ierarh și-a petrecut viața sa pământească înveșmântat în haina smereniei, căci cele despre dânsul au fost acoperite de vreme. S-a mai păstrat despre dânsul până la noi doar faptul că la anul 458 semnă dimpreună cu alți ierarhi o scrisoare către împăratul Leo I vestind trecerea la Domnul a patriarhului Proterie al Alexandriei, omorât de monofiziți.
A făcut parte din grupul de notabili din provincia Epir care au fost capturați în raidurile vandalilor între anii 467 și 474. Prizonierii au fost eliberați mai târziu în Africa de Nord, aproape de Cartagina, de unde li se pierde urma. Nu se cunoaște locul și data exactă a morții lui (de unde probabil și absența lui din sinaxare).
Însă din rânduiala lui Dumnezeu s-a păstrat scrierea sa ce ni-l arată a fi un mare nevoitor și un adânc cunoscător al vieții duhovnicești. Astfel că scrierea sfântului păstor s-a bucurat de o deosebită prețuire după fericita sa adormire, după cum arată mulțimea manuscriselor ce s-au păstrat.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.