Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 29 septembrie: Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul și Sfânta Muceniță Gudelia. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna septembrie, în ziua a douăzeci și noua pomenim pe Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul
Întru această vreme se înmulțea eresul lui Origen, pentru dezrădăcinarea căruia Sfântul Chiriac a suferit multe osteneli și, cu rugăciunea și cuvântul, pierzând ereticească și fără de Dumnezeu învățătură, pe cei înșelați i-a întors de la amăgire, iar pe dreptcredincioși i-a întărit în credință, de care lucru grăiește Chiril, scriitorul cărții acesteia, așa:
Eu, zice el, ieșind atunci din Lavra marelui Eftimie, am mers în Lavra Sfântului Sava, la părintele Ioan, episcopul cel din liniște (sihăstrie) și am fost trimis de dânsul cu cărți la ava Chiriac, înștiințându-l de războiul ce a fost cu ereticii în Sfânta Cetate și rugându-l pe el să se ostenească în rugăciuni către Dumnezeu, ca degrabă să cadă învățăturile lui Hon și Leontie, căpeteniile ereticești, care bârfesc asupra lui Hristos hulirile lui Origen. Și, sosind eu la locașul Suchiului, am mers la peștera Cuviosului Hariton și, închinându-mă fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea și i-am spus și din gură cele ce-mi poruncise minunatul Ioan Sihastrul. Iar el mi-a zis mie: „Să nu se mai mâhnească părintele cel ce te-a trimis, că degrabă vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului”. Și a proorocit despre grabnica moarte a lui Hon și Leontie, care răspândeau dogmele lui Origen. Deci, întinzând cuvântul de învățătură, Cuviosul mi-a arătat mie nebunia și amăgirea origeniștilor și cum că, prin dumnezeiasca descoperire i s-a arătat lui otrava eresului acestuia și pierzarea celor înșelați de el. Apoi, fericitul, înțelegând din vorbe că sunt călugăr din Lavra marelui Eftimie, mi-a zis: „Iată, dar, frate, părtaș al mănăstirii mele ești”. Și a început a spune multe despre Sfântul Eftimie, spre folosul meu. Și așa, cu povestirile cele folositoare și cu vorba lui cea dulce hrănindu-mi sufletul meu, m-a slobozit cu pace. Și degrabă s-a împlinit proorocia fericitului Chiriac, că au murit de năprazna începătorii eresurilor și s-a risipit ereticească putere și a încetat războiul cel din mijlocul dreptcredincioșilor. Atunci Chiriac, fără de grijă fiind, a ieșit din peștera Cuviosului Hariton și a mers, iarăși, la sihăstrie în Susachim, la nouăzeci și nouă de ani ai vieții sale și a sihăstrit într-însa nouă ani. Drept aceea, eu iarăși poftind să văd fata cea cu sfânta podoabă a Cuviosului și să mă îndulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers în locașul Suchiului, la fericitul Chiriac, și am aflat acolo pe Ioan, ucenicul lui.
Iar când ne apropiam de locul acela, ne-a întâmpinat pe noi un leu foarte mare și înfricoșător pe care, văzându-l, m-am temut foarte. Iar Ioan, ucenicul Sfântului, văzându-mă înspăimântat, mi-a zis: „Nu te teme, frate Chiril, că leul acesta este ascultător al părintelui nostru și nu vătămă pe frații ce vin la dânsul”. Iar leul, văzându-ne pe noi venind la stareț, a pășit în lături din cale. Și, văzându-mă pe mine, ava Chiriac a zis: Iată, fratele mănăstirii mele, Chiril, vine la mine, și s-a bucurat de mine”. Apoi, făcând rugăciune, am început să vorbim și Ioan, ucenicul lui, i-a spus de mine: „Părinte, fratele Chiril, văzând leul, s-a temut foarte”. Deci, mi-a zis mie starețul: „Să nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, ca petrece cu mine, și-mi păzește aceste puține verdețuri de caprele sălbatice”. Și, vorbind, mi-a spus mie multe din marele Eftimie și de alți părinți pustnici, care au viețuit cu fapte bune; apoi, a poruncit să-mi pună înainte mâncare. Și, mâncând noi, a venit leul și sta înaintea noastră. Și, sculându-se, starețul i-a dat lui o parte din pâine, zicându-i: „Mergi de păzește verdețurile”. Iar mie mi-a zis: „Vezi, fiule, leul acesta? Nu numai verdețurile îmi păzește, ci și pe tâlhari și pe barbari îi gonește de aici. Că de multe ori, oameni răi au năpădit asupra acestui loc sărac și i-a gonit pe ei leul”. Iar eu, auzind acestea, m-am mirat și am proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce a supus fiarele sălbatice, ca pe niște oi, plăcutului Său. Și am petrecut la dânsul o zi și multă învățătură de la dânsul am luat. Iar a doua zi, făcând rugăciune, mi-a dat blagoslovenie și m-a slobozit cu pace, poruncind ucenicului său să mă petreacă. Și, ieșind, am aflat leul șezând în cale și mâncând o capră sălbatică. Și m-am oprit, neîndrăznind a merge pe lângă el. Iar el, văzându-ne pe noi că stăm, și-a lăsat vânatul său și s-a abătut din cale, până ce am trecut.
Locul unde Cuviosul viețuia era sec și fără apă și fântână nu avea. Deci, săpând fericitul o groapă într-o piatră, aduna într-însa apă iarna și destulă îi era, spre trebuință și spre adăparea verdețurilor, pe toată vara. Iar într-o vară, în luna lui iulie, fiind arșița mare, a secat apa cea adunată în piatră și se mâhnea Sfântul, neavând apă. Deci, ridicându-și ochii la cer, s-a rugat zicând: „Dumnezeule, Cel ce ai scăpat în pustie pe Israel cel însetat, dă-mi mie în pustiul acesta puțină apă, pentru cele de nevoie ale săracului meu trup”. Și îndată s-a arătat un nor mic deasupra Susachimului, unde viețuia, și a plouat în jurul chiliei lui și i-a umplut lui toate gropile, cele ce erau de piatră. Așa, degrabă, a ascultat Dumnezeu pe robul său.
Încă, socotesc de folos cu dreptate – zice scriitorul vieții acesteia, Chiril – a spune aici și aceasta pe care mi-a povestit-o mie părintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umblând noi prin pustie, mi-a arătat mie un loc, zicându-mi: „Aceasta este locuința fericitei Maria”. Și l-am rugat pe el, ca să-mi spună mie de dânsa. Iar el a început a-mi spune: „A fost, zicea el, ceva mai înainte, că mergând eu împreună cu prietenul meu, fratele Paramon, la părintele Chiriac, căutând, am văzut de departe un om stând. Și socoteam că este un pustnic și, sârguindu-ne, am mers la dânsul, vrând să ne închinăm lui. Și, dacă ne-am apropiat de locul acela, el îndată s-a ferit de noi. Apoi, ne-am înfricoșat și ne-am înspăimântat, socotind că am văzut un duh viclean și stam la rugăciune. Iar, după rugăciune, căutând încoace și încolo, am aflat o peșteră în pământ și am cunoscut că nu duh viclean era, ci un rob al lui Dumnezeu este și s-a ascuns înaintea noastră. Și, mergând aproape de peșteră, l-am rugat pe el cu jurământ, ca să se arate nouă și să nu ne lipsească pe noi de rugăciunile sale și de folositoarele lui cuvinte. Și am auzit din peșteră un răspuns că acesta: „Ce folos voiți de la mine? Sunt o femeie păcătoasă și proastă. Și ne-a întrebat pe noi, zicând: „Voi unde mergeți? Și i-am răspuns ei: Noi mergem la părintele Chiriac Sihastrul. Ci, să ne spui nouă, pentru Dumnezeu, cum îți este numele și viața ta și de unde ești și pentru ce pricină ai venit aici. Iar ea a răspuns: Să mergeți unde voiți să mergeți și, când vă veți întoarce, vă voi spune vouă. Iar noi ne-am jurat, zicând: Nu ne vom duce, până nu vom auzi de la tine numele și viața ta. Iar ea, văzându-ne pe noi că nu voim să ne ducem, a început, din peștera sa și nearătându-se, a ne spune așa: Eu mă numesc Maria și am fost cititoare de psalmi la biserica Învierii lui Hristos, dar diavolul pe mulți îi rănea din pricina mea, și m-am temut ca să nu fiu vinovată de sminteala spurcatelor gânduri ale cuiva și să nu adaug păcate peste păcatele mele. M-am rugat lui Dumnezeu cu osârdie, ca să mă izbăvească de păcat și de unele sminteli ca acestea. Deci, umilindu-mă, odinioară, cu inima, de frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam și am scos un vas cu apă și am luat și o coșniță de bob muiat și am ieșit noaptea din cetate și, încredințându-mă dumnezeiescului ajutor, m-am dus în pustie. Iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus în acest loc și am optsprezece ani viețuind aici și, cu darul lui Dumnezeu, nu mi-a sfârșit apa, nici coșnița de bob, până astăzi. Ci, mă rog vouă, mergeți acum la părintele Chiriac și sfârșiți slujba voastră, iar, când vă veți întoarce, să mă cercetați și pe mine, săraca.
Aceasta auzind-o, am mers la părintele Chiriac și i-am spus lui toate cele ce am auzit de la fericita Maria. Iar părintele s-a minunat și a zis: Slavă ție, Dumnezeul nostru, câți sfinți ascunși ai, nu numai bărbați, ci și femei, slujindu-ți Ție în taină. Ci să mergeți, fiii mei, la plăcuta lui Dumnezeu și ce va zice vouă, să păziți. Deci, întorcându-ne de la părintele Chiriac, am mers la peștera fericitei Maria și am strigat-o, zicând: „Roaba lui Dumnezeu, Maria, iată, am venit după porunca ta; și nu ne-a răspuns. Apoi, apropiindu-ne de intrarea peșterii, am făcut rugăciune și nu ne-a răspuns nouă. Deci, intrând înlăuntrul peșterii, am aflat-o pe ea răposată în Domnul. Iar din sfânt trupul ei ieșea mare și frumoasă mirosire și nu am avut în ce să o învelim și să o îngropăm pe ea. Și ne-am dus la mănăstire și am adus de acolo toate cele de trebuință și, îmbrăcând-o, în îngropat-o pe ea în peșteră și am astupat peștera cu pietre.”
Aceasta mi-a spus părintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viață ca aceasta, a roabei lui Dumnezeu și am socotit să o dau în scris, spre umilința celor ce o vor auzi și întru slava iubitorului de oameni Dumnezeu, Care dă răbdare celor ce-L iubesc pe El.
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Muceniță Gudelia
Această sfântă fiind creștină, și întorcând pe mulți din perși la credința creștinilor, a fost prinsă de Savorie împăratul perșilor. Dar, nevrând să aducă jertfa focului, a băgat-o în temniță, mulți ani chinuindu-se de foame. După aceea scoțând-o din temniță, și nevrând să se lepede de Hristos, întâi i-au despuiat capul de piele, apoi țintuind-o cu piroane la stâlp foarte tare, și-a dat sfântul său suflet Domnului.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.