Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 3 decembrie: Sfântul Proroc Sofonie; Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sfântul Cuvios Ioan Sihastrul (tăcutul); Sfântul Cuvios Sava; Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei și Sfântul Cuvios Teodul.
În această lună, în ziua a treia, pomenim pe Sfântul Proroc Sofonie. Sofonie (al cărui nume se tâlcuiește “straja Domnului” sau „cunoscătorul celor ascunse”, a fost fiul lui Huși. El s-a născut la Muntele Sarabatha, din seminția lui Simeon și a prorocit în veacul al șaptelea mai înainte de Hristos, pe când rege al Iudeei a fost evlaviosul Iosia.
Prorocul Sofonie a fost contemporanul Sfântului Proroc Ieremia. Având o inimă foarte smerită și înfrântă și o minte curată ridicată pururea la Domnul, el a fost aflat vrednic să i se descopere tainele viitorului. El a prorocit ziua mâniei Domnului și a pedepselor care vor cădea peste Gaza, Așkalon, Așdod, Ekron, Ninive, Ierusalim și Egipt.
Despre Ierusalim, el a zis: Vai de cetatea răzvrătită și pângărită, cetatea asupririi! N-a luat aminte la nici un semn și n-a primit nici o dojană; în Domnul nu și-a pus nădejdea și nici nu s-a apropiat de Dumnezeul ei. Căpeteniile ei sunt în mijlocul lor lei care răcnesc; judecătorii ei, lupi care nu păstrează nimic pentru a doua zi; Prorocii sunt oameni ușuratici, vicleni; preoții pângăresc cele sfinte și calcă legea (Sofonie 3:1-4).
Prorocind venirea lui Mesia, el a strigat, plin de bucuria Duhului: Bucură-te, fiica Sionului, saltă de veselie, Israile! Veselește-te și te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului! (Sofonie 3:14). Acest văzător al tainelor dumnezeiești s-a săvârșit cu pace, așteptând învierea cea de obște și cununa cea gătită lui de Domnul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani. Sfântul Cuvios stareț Gheorghe s-a născut în Săliștea Sibiului, în anul 1730, din părinți binecredincioși. Dorind să slujească lui Hristos din tinerețile sale, își caută adăpost sufletului său în mânăstirile Transilvaniei. Dar, neputând răbda persecuțiile religioase care sileau poporul la uniație, tânărul Gheorghe a trecut Carpații în Țara Românească.
În drum spre Muntele Athos, devine temporar ucenic al unui arhiereu grec care locuia în București. După ce este făcut rasofor și diacon, pornesc împreună spre Constantinopol și Sfântul Munte, pe la jumătatea secolului XVIII. Murind acolo dascălul său, ierodiaconul Gheorghe devine ucenic al starețului Paisie în Schitul Sfântul Ilie din Athos. În anul 1752, Cuviosul Paisie îl călugărește, iar în anul 1754 îl hirotonește preot pentru obștea sa. În acest schit s-a nevoit ieroschimonahul Gheorghe timp de zece ani. În anul 1763 se strămută în Moldova, la Mânăstirea Dragomirna, împreună cu starețul Paisie și cei 64 de ucenici ai săi.
La Dragomirna, Cuviosul Gheorghe petrece încă doisprezece ani ca preot, duhovnic și econom peste cei 350 de călugări și frați. Apoi se strămută la Mânăstirea Secu, în anul 1775, împreună cu 200 de călugări. Aici trăiește numai doi ani pe lângă Cuviosul Paisie și se duce din nou la Schitul Sfântul Ilie din Athos.
În primăvara anului 1781 vine în Moldova să-și vadă starețul și frații din Mânăstirea Neamț. La reîntoarcere, însă, este numit de mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei egumen al Schitului Cernica, rămas de mulți ani în părăsire. Timp de patru ani organizează bine schitul și adună 54 de ucenici în jurul său. Apoi, îmbolnăvindu-se, lăsă așezământ scris, „diată”, ucenicilor săi, cum să-și petreacă mai departe viața în Cernica. Așezământul său are o mare importanță duhovnicească. În același an, starețul Gheorghe s-a făcut iarăși sănătos și a mai trăit încă 22 de ani.
Înmulțindu-se frații în jurul său, mitropolitul Grigorie i-a dat sub conducerea sa, din anul 1793, și Mânăstirea Căldărușani. Ca stareț al celor două mânăstiri, Cernica și Căldărușani, Cuviosul Gheorghe a împărțit soborul în două părți, punând în fiecare mânăstire câte un egumen destoinic. A rânduit la biserică pravilă zilnică, spovedanie deasă, ascultare și masă de obște, după tradiția Athosului și potrivit așezământului său.
La 3 decembrie, 1806, marele stareț Gheorghe se mută la veșnica odihnă, plâns de numeroșii săi ucenici din ambele mânăstiri. Pentru înțelepciunea cu care a condus și organizat, timp de 25 de ani, cele două mari obști călugărești cu aproape 200 de monahi, starețul Gheorghe este considerat un mare părinte duhovnicesc și înnoitor al monahismului românesc, iar pentru viața sa aleasă este numărat în rândul cuvioșilor români. În anul 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților cu zi de prăznuire 3 decembrie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Ioan Sihastrul (Tăcutul). El s-a născut în Nicopolea Armeniei și a fost fiul lui Encratie și al Eufimiei. El s-a tuns monah la vârsta de optsprezece ani și a îmbrățișat viața asprelor postiri și a curățirii inimii și minții cu lacrimi și cu rugăciune. După zece ani de astfel de viețuire el a fost înălțat episcop al Coloniei.
Prin pilda viețuirii lui, el a atras spre dobândirea sfințeniei celei plăcute lui Dumnezeu și pe fratele lui, Pergamie și pe unchiul lui, Teodor, ambii demnitari de frunte la curțile imperiale ale împăraților Zeno și Iustinian.
Dar văzând răutatea și intrigile lumii care învăluie până și tronul episcopal, nelăsându-i episcopului nici o putință de a îndrepta lucrurile, Sfântul Ioan a părăsit demnitatea arhieriei. El s-a ascuns sub chip de monah simplu și a mers la Mânăstirea Sfântului Sava cel sfințit de lângă Ierusalim. El a rămas acolo ca un necunocut vreme de mulți ani, împlinind desăvârșit și întocmai orice ascultare încredințată lui de egumen.
Pentru aceasta, Sfântul Sava a recomandat Patriarhului Ilie ca să îl sfințească pe Ioan presbiter. Și voind Patriarhul să săvârșească hirotonirea, Sfântul Ioan silit a fost să mărturisească că el este și episcop.
După aceasta Sfântul Ioan s-a închis într-o chilie, unde a petrecut ani îndelungați în tăcere desăvârșită și rugăciune. După aceasta el a mai petrecut alți nouă ani întru sălbăticia pustietății, hrănindu-se cu ierburi sălbatice, apoi s-a întors iar la mânăstire. Atunci a întors el credincioșii și i-a abătut de la erezia lui Origen și a contribuit mult la condamnarea și eradicarea acestei erezii.
El vedea aievea lumea duhurilor și vindeca poporul de bolile lor. Căci biruindu-se pe sine, el cu ușurință a putut birui diavolii. Acest bărbat măreț întru smerenie, putere și înțelepciune, acest adevărat rob al lui Dumnezeu s-a săvârșit cu pace către Domnul la anul 558, în vârstă fiind de una sută și patru ani.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Sava. Cuviosul părintele nostru Sava a iubit din tinerețile sale pe Hristos, iar lumea a urât-o. Și mergând el la Cuviosul Serghie de Radonej, a luat chipul cel îngeresc și bine s-a nevoit, plăcând lui Dumnezeu, cu postul, cu privegherea, cu rugăciunile, cu smerita cugetare și cu toate faptele cele bune, dorind ca să primească de la Domnul bunătățile cele cerești. Și multe ispite a răbdat de la demoni, pe care i-a biruit cu ajutorul Celui Preaînalt și a împărățit peste patimi. Apoi cu povățuirea învățătorului său, marele Serghie, s-a dus din locașul Sfintei Treimi și s-a sălășluit în pustie. Acolo viețuia în munții ce se numeau Storoji, în sus pe râul Moscova, aproape de Zvenigorod ca la o stadie de loc, iar de la împărăteasca cetate a Moscovei, ca la patruzeci de stadii depărtare, unde sfântul petrecea bine viața călugărească în liniște, răbdând frigul nopții și purtând greutatea zădufului zilei.
Deci pentru viața lui cea plină de fapte bune, au început a veni la sfântul din multe locuri monahi, oameni și mireni mulți, vrând a viețui lângă dânsul și a se folosi de el. Iar sfântul, primind pe toți cu dragoste, se făcea lor chip de smerenie întru ostenelile cele călugărești, scoțând apă și ducând-o pe umerii săi. Și alte lucruri de trebuință singur făcea, ca să învețe pe frați a nu se lenevi și a nu-și pierde zilele în nelucrare, adică în lenevire, care este pricinuitoare a toată răutatea.
După aceasta a venit la fericitul părintele nostru Sava un oarecare domn iubitor de Hristos, și l-a rugat să zidească în locul acela o mănăstire, dând sfântului aur din destul spre zidire. Apoi îndată sfântul, împlinind rugămintea acelui domn, s-a apucat și a ridicat o biserică Preacuratei Maicii lui Hristos, în cinstea slăvitei nașterii Sale. Și a făcut mănăstire foarte frumoasă și mare pentru petrecerea călugărilor cea de suflet mântuitoare, în care bine a păscut turma cea adunată întru Hristos, scoțând-o la pășunea cea duhovnicească. Deci fiind și el asemenea viețuitor ca dumnezeiescul Serghie, multe fapte bune a isprăvit întru Hristos.
Ajungând apoi întru adânci bătrâneți, a căzut în neputință trupească și zăcând puțin, a chemat pe frați si i-a învățat pe ei din dumnezeieștile Scripturi, ca să-și păzească curăția cea trupească, să aibă iubire de frați, să se împodobească cu smerenie și să se nevoiască în post și în rugăciune. Apoi el le-a pus în locul său egumen pe unul din ucenicii săi și a poruncit tuturor fraților să petreacă în ascultare și în supunerea egumenului. Iar la sfârșit, dând tuturor pace și sărutarea cea mai de pe urmă, întru bună mărturisire, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în ziua a treia a lunii decembrie, bineplăcând în toate stăpânului său Hristos.
Și auzind despre moartea sfântului, domnii și toți boierii și cei ce viețuiau primprejur, precum și toți iubitorii de Hristos, cetățenii din Zvenigorod, au alergat cu mare dragoste la îngroparea părintelui, aducând pe bolnavii lor. Și petrecându-l cu cântările cele de îngropare, l-au pus cu cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea zidită de dânsul, în partea din dreapta. Iar cinstitele lui moaște izvorăsc până în ziua de azi multe feluri de vindecări celor ce vin cu credință, întru slava lui Hristos, Dumnezeului nostru, Care face minuni preaslăvite prin plăcuții Săi și după moartea lor și Căruia I se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei. Locuitorii din Alexandria Egiptului, și mai cu seamă elinii și necredincioșii, s-au purtat aspru și crud cu sfinții. Din pricina aceasta pe mulți i-au făcut mucenici. Unul dintre aceștia a fost și Sfântul Teodor. Când a aflat poporul alexandrinilor că el mărturisește pe Hristos, că slujește Lui și că învață pe elini să creadă în El, au tăbărât cu mânie asupra lui și au pus mâna pe el. Mai întâi l-au chinuit cumplit, apoi au împletit o cunună de spini și l-au încununat cu ea; l-au bătut peste ochi, au râs de el și l-au batjocorit. În urmă a fost aruncat în mare. Dar pentru că a ieșit sănătos din mare, i-au tăiat capul, din porunca dregătorului.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Teodul. Cuviosul părintele nostru Teodul s-a născut în Cipru, pe vremea împăratului Maximian, și de tânăr s-a lepădat de lume. Iar pentru marea lui nevoință pustnicească și pentru smerenia lui, i s-a luminat sufletul și a fost învrednicit cu darul de a vedea mai dinainte gândurile celor ce se apropiau de el.
Și prefăcându-se nebun, pe mulți îi mustra și îi făcea să se pocăiască. Astfel ducându-și viața și ajutând la mântuirea multora, a bineplăcut lui Dumnezeu și a adormit cu pace.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.