Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 3 februarie: Sfântul și Dreptul Simeon, Primitorul de Dumnezeu; Sfânta Prorociță Ana; Sfântul Nicolae al Japoniei; Sfântul Ignatie de Mariopol (Ucraina) și Sfinții Mucenici Adrian și Evul.
În luna februarie, în ziua a treia, pomenim pe Sfântul și Dreptul Simeon, Primitorul de Dumnezeu
Simeon, bătrînul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept și credincios, așteptînd mîngîierea lui Israil, iar Duhul Sfînt era peste dînsul. Aceluia i s-a făcut știre de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Și i s-a făcut știre, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:
Cînd, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise și toate proorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleși oameni înțelepți din Israil, șaptezeci la număr. Între aceștia era și Sfîntul Simeon, ca un înțelept și iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaiia proorocul și, ajungînd la cuvintele: Iată fecioara în pîntece va zămisli și va naște fiu, s-a îndoit, zicînd că nu este cu putință ca o fecioară, neștiind de bărbat, să poată naște și, luînd cuțitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat și i-a ținut mîna, zicînd: „Nu fi necredincios față de cele scrise, și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea pînă ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.
Deci el, crezînd cuvintele îngerești și proorocești, aștepta cu dor venirea lui Hristos în lume. Și era drept cu viața și fără prihană, ferindu-se de tot răul, șezînd lîngă biserică și rugîndu-se lui Dumnezeu să miluiască lumea Sa și să izbăvească pe oameni de diavolul cel viclean.
Născîndu-se Domnul nostru Iisus Hristos și împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mîinile Preacuratei Sale Maici, atunci și Sfîntul Simeon îndemnat de Duhul a venit în biserică și, căutînd spre Pruncul cel mai înainte de veci cum și la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit și că aceea este Fecioara prin care avea să se împlinească proorocia Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzînd-o înconjurată de lumină cerească și fiind strălucită cu dumnezeieștile raze.
Deci, cu frică și cu bucurie apropiindu-se de dînsa, a luat în mîinile sale pe Domnul și a zis: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta. El a proorocit despre patima lui Hristos și despre răstignirea Lui, spunînd că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mîhnirii și a necazului, cînd va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Și așa, mulțumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adînci bătrîneți, pentru că se scrie despre dînsul că a trăit 360 de ani – Dumnezeu astfel lungindu-i viața – ca să ajungă vremea cea din toți vecii dorită, în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfînta Fecioară, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Despre acest Sfînt Simeon, care a primit în mîinile sale pe pruncul Iisus, cel dus în biserică și care a binecuvîntat pe Născătoarea de Dumnezeu, Maria și pe Iosif, mulți înțeleg că a fost preot, precum era preot și Zaharia, cel ce a primit mai înainte pe Maria, fiind dusă atunci pruncă în biserică și care avea să fie maica lui Iisus. Între cei ce înțeleg astfel, este Sfîntul Atanasie cel Mare, în cartea sa „Despre aceeași fire a Tatălui și a Fiului”, apoi Sfîntul Chiril din Ierusalim, în „Cuvîntul de la Întîmpinarea Domnului”, și Sfîntul Epifanie, în „Învățătura despre părinții Legii Vechi și ceilalți”. Dar de vreme ce sînt unii care nu se unesc – căci nu se pomenește despre aceasta în Evanghelie -, de aceea nu s-a scris nici în cuvîntul acesta.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Prorociță Ana
În această zi se mai face și pomenirea Sfintei Ana, proorocița, de care se pomenește în Evanghelie, și care cu Sfîntul Simeon primitorul de Dumnezeu întîmpinînd pe Domnul nostru Iisus Hristos în biserică, grăia despre Dînsul tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim, cum că Acela este Mesia cel așteptat. Totdeauna se face și pomenirea Sfîntului prooroc Azaria, de care se scrie în cartea a doua, Paralipomena, capitolul al 15-lea. Apoi a Sfinților mucenici Adrian și Euvul, care au pătimit pentru Hristos în Cezareea, de la Firmilian ighemonul. Și a Sfinților mucenici Papia, Diodor și Claudian, care s-au chinuit pentru Hristos în vremea lui Deciu, împăratul, de către Paulin, boierul Pamfiliei. Cum și a Sfîntului mucenic Vlasie cel din Cezareia Capadociei, care era păstor și fiind muncit nu s-a lepădat de Hristos, ci pe mulți i-a adus la credință, iar pe ighemon l-a omorît. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, și-a dat duhul în mîinile Lui și era văzută o porumbiță, în chipul luminii, zburînd deasupra trupului lui. Toiagul lui păstoresc, înfigîndu-l în pămînt, a odrăslit și a crescut copac mare, care acoperea cu ramurile sale altarul bisericii, zidită peste moaștele lui.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Nicolae al Japoniei
Acesta s-a născut la 1 august 1836 în satul Berezovsk din eparhia Smolensk, Rusia, având tatăl diacon. Pe când avea 5 ani, mama sa plecă la cele veșnice. Tânărul Ivan, căci acesta era numele său în lume, arătă încă din fragedă pruncie multă evlavie și râvnă pentru lucrurile cele duhovnicești. Astfel, urmă Seminarul Teologic din Smolensk, iar mai apoi în anul 1857 intră la Academia Teologică din Sankt Peterersburg. La 24 iunie 1860, în biserica academiei, episcopul Nectarie îl tunse în monahism cu numele Nicolae, iar în următoarele zile îl făcu diacon, iar mai apoi preot.
Tânărul ieromonah Nicolae s-a oferit să fie preot al bisericii ambasadei ruse din orașul Hakodate, Japonia.
La început, părea cu neputință propovăduirea Evangheliei pe pământ japonez, căci după cuvintele sfântului Nicolae, „japonezii din vremea aceea priveau străinii ca pe niște fiare, iar creștinismul ca pe o sectă pentru ticăloși și vrăjitori”. Tânărul părinte vreme de 8 ani studiază țară, limba și obiceiurile poporului japonez.
În 1868, turma tânărului părinte Nicolae numără 20 de japonezi. În anul 1870, ieromonahul Nicolae a fost numit arhimandrit și pus în fruntea misiunii de propovăduire a dreptei credințe în Japonia.
În același an, sfântul Nicolae începu ridicarea unei clădiri de piatră în Tokio în care se aflau biserica și o școală pentru 50 de copii, care în anul 1878 deveni seminar.
În anul 1874, episcopul Pavel al Kamchatkai ajunse în Tokio pentru a face preoți pe mai mulți candidați japonezi recomandați de sfântul Nicolae. Pe atunci misiunea din Tokio cuprindea 4 școli: una pentru catehumeni, una pentru fete, una pentru enoriași și un seminar. La Hakodate funcționau două școli, una de băieți și una de fete.
În a doua jumătate a anului 1877, văzu lumina tiparului revista misiunii „Mesagerul Bisericii”. După numai 8 ani de activitate a misiunii, roadele erau deja bogate: 4115 japonezi creștini adunați în mai multe comunități, slujbe și lecții în limba japoneză, revistă de misiune și cărți duhovnicești. În decembrie 1878, sfântul Nicolae ceru numirea unui episcop al Japoniei.
Astfel, la 30 martie 1880, sfântul Nicolae a fost numit episcop în Biserica Sfintei Treimi a Lavrei Sfântului Alexandru Nevski. Întors în Japonia, se dărui cu mai multă râvnă lucrării sale de propovăduire a Ortodoxiei. Termină ridicarea Catedralei Învierii Domnului din Tokio, traduse cărțile de slujbe și întocmi un dicționar teologic ortodox în limba japoneză.
Multe încercări se abătură asupra sfântului episcop și a turmei sale în timpul războiului ruso-japonez (1904-1905). Pentru biruirea greutăților acestor ani, fu mai apoi ridicat la rangul de arhiepiscop.
În 1911, la jumătate de veac de când ieromonahul Nicolae puse piciorul pe pământul japonez, erau 33017 creștin-ortodocși în 266 de comunități ale Bisericii Ortodoxe Japoneze al cărei cler era format dintr-un arhiepiscop, un episcop, 35 de preoți, 6 diaconi, 14 dascăli de muzică psaltică și 116 dascăli.
La 3 februarie 1912, în vârstă de 66 de ani, încărcat de anii faptelor sale bune, sfântul arhiepiscop Nicolae plecă în pace la cele veșnice, fiind trecut în rândul sfinților la 10 aprilie 1970.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ignatie de Mariopol (Ucraina)
Sfântul Ignatie de Marioupolis s-a născut la începutul secolului al 18-lea în insula Thérmi. Este vorba, probabil, despre insula Kýthnos din Ciclade, care purta și numele Thermiá (Fierbinți), pentru că pe insulă se găseau multe izvoare termale tămăduitoare. Era fiul binecunoscutei și evlavioasei familii Ghezedinoú.
A mers încă de tânăr în Sfântul Munte. La Mănăstirea Vatopedi viețuia o rudă apropiată a sa. Iubind din tot sufletul viața mănăstirească, a părăsit orice deșertăciune lumească și a fost tuns monah cu numele Ignatie. Mai târziu a fost hirotonit preot.
Pentru virtutea sa, a fost ales să păstorească o turmă aflată într-un loc îndepărtat, care se afla sub jugul tătarilor. În anul 1769 a fost hirotonit episcop de Gotféi și Kefái, în Crimeea. S-a arătat ierarh plin de bunătate și neobosit, câștigând iubirea și respectul turmei sale. Pentru slujirea sa cea bună, patriarhul ecumenic de la Constantinopol i-a conferit titlul de arhiepiscop și l-a făcut membru al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
Contemporanii săi îl caracterizează drept bărbat cinstit, cucernic, moral, smerit, neprihănit și neobosit în privegheri. Avea o înfățișare exterioară liniștită, purtare îngerească, fiind un bun cunoscător al chestiunilor bisericești și având aptitudini și daruri înnăscute. Cu aceste însușiri era inevitabil să devină un nou Moise al turmei pe care o păstorea. A reușit să înfăptuiască o mare și dificilă operă, aceea de a-i scoate pe grecii ortodocși din Crimeea, aflați sub jug tătărăsc și să-i strămute în pământul creștinesc al Azovului, care se afla sub chiriarhie rusească. Rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu pentru turma sa cea prigonită de-a lungul vremii, a luat hotărârea plecării. Conștientizase foarte bine pericolul imediat în care se aflau ortodocșii, acela de a fi nimiciți trupește și duhovnicește.
La data de 23 Aprilie 1778, după Sfânta Liturghie ținută în biserica Schitului Adormirea Maicii Domnului, ce era amenajată într-o peșteră, Sfântul i-a chemat pe creștini să se pregătească de ieșirea din pământul robiei și al îndelungii lor smeriri. Oameni de încredere i-au anunțat pe toți credincioșii din peninsulă despre data plecării. Autoritățile tătărăști nu au aflat nimic despre acest eveniment iminent și de aceea nu au putut împiedica mulțimile. Oamenii au fost obligați să-și lase averile, casele și pământurile, bisericile și mormintele părintești. În luna iunie a anului 1778 a început acest mare și dificil exod. Purtau icoana Maicii Domnului de la Bahtisaráï, care-i apăra. Călăuză duhovnicească le era Episcopul Ignatie. Aproximativ 50000 de greci au părăsit atunci Crimeea stăpânită de turci și tătari. Pentru curajul, îndrăzneala, bărbăția și eroismul său, împărăteasa Ecaterina a Rusiei i-a acordat viteazului și înțeleptului ierarh cea mai înaltă decorație, Engolpionul de diamant al Maicii Domnului. Cu rugăciunile bunului și credinciosului lor păstor, refugiații au depășit multele greutăți, lipsuri și boli în vremea îndelungatei lor călătorii. Fiind loviți, în timpul marșului lor, de o molimă necunoscută și înfricoșătoare, sfântul ierarh s-a rugat fierbinte Sfântului Haralambie făcătorul de minuni, care i-a apărut în vedenie, ajutând poporul”.
Pe malul rusesc al Mării Azov, unde s-au așezat cu binecuvântarea Mitropolitului Ignatie, grecii plecați din Crimeea au întemeiat marele și frumosul oraș Mariupolis, închinat Maicii Domnului, având în jurul său 23 de sate grecești. În acest oraș a fost înființată o nouă mitropolie sub conducerea duhovnicească a sfântului ierarh, supusă acum Bisericii Ortodoxe Ruse. Preocuparea de căpătâi a Mitropolitului Ignatie era continua îndrumare duhovnicească a turmei sale. Dificultățile și problemele din noua așezare, atacurile dese din partea turcilor în vederea întoarcerii populației în locurile din care plecaseră, i-au făcut să fie temători și tulburați, protestând, prin urmare, de mai multe ori înaintea ierarhului lor din pricina acestor multe încercări.
Sfântul episcop nici nu s-a înspăimântat, nici nu a cedat, ci și-a adus aminte de ieșirea evreilor din pământul robiei Egiptului, precum și de multele plângeri ale evreilor față de eliberatorul și conducătorul lor, de Dumnezeu-văzătorul Moise. Credinciosul rob al lui Dumnezeu, Ignatie, L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, cu toată puterea și din tot cugetul, răbdându-i pe credincioșii săi și îndreptățindu-i, fiindcă trăiseră viață martirică și încă se aflau în dureri. El obișnuia să spună: „pentru Biserică și din Biserică izvorăște binecuvântarea cerească și se vădește izbânda în toate acțiunile și întreprinderile omenești”. Astfel, pe toate le întâmpina cu rugăciune, răbdare și blândețe.
Locuind într-o chilie de piatră, pe care o construise el însuși la 6,5 kilometri de Marioupolis, după două săptămâni de boală, Sfântul și-a dat sufletul cu pace Ziditorului la data de 3 februarie 1786. A fost înmormântat în cea dintâi biserică din Marioupolis, aceea a Sfântului Haralambie. Mormântul său a devenit, mai târziu, mare loc de închinare. Locuitorii cucernici îl cinsteau cu recunoștință pe sfântul lor părinte duhovnicesc, care le fusese și eliberator.
În 1936, după instalarea teribilei stăpâniri ateiste, Biserica Sfântului Haralambie a fost distrusă. Mormântul Sfântului a fost deschis, iar cinstitele sale moaște au fost găsite nestricate. Mai târziu au fost mutate altundeva, dar în timpul celui de-al doilea război mondial, orașul Marioupolis a fost ars de către germani, la fel și moaștele Sfântului. Astfel s-a împlinit profeția Sfântului care spunea că trupul său va arde împreună cu orașul. O parte din oseminte au fost salvate, păstrându-se astăzi în Biserica Sfântului Gheorghe din Marioupolis.
În anul 1977 a fost recunoscut sfânt de Biserica Ortodoxă Ucraineană, pomenirea sa făcându-se pe 3 februarie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Adrian și Evul
Acești sfinți erau din cetatea Vanea; și fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii și mucenicii lui Hristos, s-au dus la Cezareea, unde mulți pătimeau pentru Hristos. Aflându-se acolo că erau creștini, au fost duși la ighemonul Firmilian și, mărturisind în fața tuturor pe Hristos, îndată au fost supuși la chinuri mari. Dar fiindcă stăteau tari în mărturisirea lui Hristos, ighemonul s-a mâniat foarte și i-a dat spre mâncare fiarelor. Mai întâi fericitul Adrian a fost aruncat înaintea unui leu și, luptându-se cu el și rămânând nevătămat cu harul lui Dumnezeu, i s-a tăiat capul. Apoi Sfântul Evul a fost aruncat și el înaintea aceluiași leu. Dar fiindcă a biruit pe leu și a rămas nevătămat, i s-a tăiat și lui capul. Si așa au luat amândoi cununa muceniciei cea neveștejită.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.