Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 30 aprilie: Sfântul Apostol Iacob, fratele Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul; Sfânta Nouă Muceniță Arghira; Sfântul Ierarh Donat, episcopul Evriei; Sfântul Ignatie Briancianinov, episcop de Stavropol și Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia. Despre viața lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna aprilie, în ziua treizeci, pomenim pe Sfântul Apostol Iacob, fratele Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul
Sfântul Iacov, fiul lui Zevedei, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari și a fost frate cu Sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, și era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie „de la vânarea peștilor”. A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul cu același nume, care a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului și care s-a numit Iacov cel Mic.
La chemarea Domnului, cei doi frați au lăsat mrejele și pe tatăl lor și au urmat pe Hristos. Ei știau, că foști ucenici ai Botezătorului, că Iisus este Mesia-Hristos și credeau în El, luând aminte la învățăturile ce ieșeau în preacurată gura Lui și fiind martori la minunile făcute de El. Și atât îi iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul pe care El Însuși l-a băut. Însă și ei atât L-au iubit pe Domnul și atâta râvnă au arătat față de Dânsul, încât și foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credeau în El. Pe acești doi frați și pe Petru, nicidecum nu-i lăsă Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalți Apostoli dumnezeieștile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, când a voit să-Și arate slavă dumnezeieștii Sale, iar, mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adâncă a Crucii și a smereniei Sale.
Tradiția mărturisește că, după patima cea de bunăvoie, după Învierea și Înălțarea Domnului la cer, după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacov a fost în Spania și în alte părți și, acolo, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și că s-a întors la Ierusalim, învățând cu toată îndrăzneala că Iisus este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii.
Aceasta văzând-o, păgânii s-au pornit cu mânie mare și au îndemnat pe Irod Agripa (41-44) să ridice prigoana asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov să-l ucidă. Deci, Irod a pus mâna pe câțiva din fruntașii Bisericii, ca să-i piardă și a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-au închis în temniță. Și, spune tradiția, că, după tăiere, ucenicii Sfântului Iacov, luând trupul învățătorului lor, după dumnezeiască povățuire, l-au dus în Spania, unde și până acum, la mormântul lui de la Compostella, săvârșesc minuni, întru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu, Cel ce este slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, de toată făptura, în veci.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Nouă Muceniță Arghira
Această nouă Muceniță s-a născut la Brusa, din părinți binecredincioși. De îndată ce Arghira s-a cununat după rânduială cu un bărbat creștin, un anume turc din vecinătate s-a aprins de necurata poftă față de ea și a chemat-o cu nerușinare să trăiască cu el.
De Hristos iubitoarea Arghira a respins cu hotărâre murdară îndrăzneala a necuratului turc. Acesta, turbat de ură, s-a dus și a clevetit-o la judecător, cum că mai întâi ar fi vrut să treacă la islam dar mai apoi s-a răzgândit.
Această Sfântă Arghira a petrecut începând cu acel ceas cincisprezece ani de temniță grea, fiind târâtă din tribunal în tribunal și din oraș în oraș, pentru că nu a voit să se lepede de credința ei în Hristos, pe Carele L-a iubit mai presus decât orice pe pământ.
Ea la sfârșit a murit într-una din închisorile din Constantinopol, la anul 1725.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Donat, episcopul Evriei
Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Și lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, și câți beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, și cum a sosit s-a făcut tunet, și îndată ieșind de acolo un balaur purtător de moarte, care își avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, și încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se și văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul și a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut și a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, și au făcut foc, și au ars fiara. Și nimenea nu cuteza să se apropie de apă și să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, și binecuvântând izvorul și bând el întâiul, a făcut pe ceilalți să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toți episcopii, câți erau acolo, și a întrebat: „Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul și l-a omorât, și cu rugăciunea sa a scos apă din pământ și din cer ploaie a pogorât?” Iar ei îl arătară zicând: „Acesta este, împărate”; și împăratul sărutându-l, îl duse la împărăteasă, și căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l și zicând: „Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniți la suflet, și de o vei tămădui, ia-ți jumătate din avuția ei”. Sfântul zise: „Să vină copila”; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Și certând sfântul pe demon, și gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduința, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voință a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de orașul lui, și se chema Omfalion, foarte bun ca să-și facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea și secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieșit sfântul afară din cetate și a făcut rugăciune, și a căzut atâta ploaie din cer în cetate și împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat și ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toți; deci împăratul se bucura de cuvintele lui și dându-i mult aur pentru zidirea bisericii și alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiași biserici, l-a trimis la locașul său. Apoi mergând și făcând biserica, și gătindu-și mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ignatie Briancianinov, episcop de Stavropol
Acest mare dascăl al rugăciunii lui Iisus s-a născut în anul 1807, dintr-o familie de nobili ruși, în provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arăta foarte înțelept și evlavios, iubind mai ales liniștea, rugăciunea, slujbele Bisericii și citirea cărților sfinte.
În urma unei boli, tânărul Dimitrie părăsește lumea și, în anul 1826 intră în nevoința monahală, sub povățuirea fericitului stareț Leonida. Pentru smerenia și ascultarea lui, tânărul nevoitor era iubit de toți părinții din mănăstire.
În anul 1828 se stabilește, împreună cu starețul său, în obștea Mănăstirii Optina, o vestită sihăstrie a Rusiei pravoslavnice din secolul XVIII. Primind tunderea monahală sub numele de Ignatie, a ajuns egumen la Mănăstirea Lapov. Apoi este numit stareț la Mănăstirea Sfântul Serghie, aproape de Petersburg, unde a înnoit în întregime viața duhovnicească și a crescut mai mulți fii sufletești.
Dobândind darul lacrimilor, al smereniei și al sfintei rugăciuni cea din inimă, Cuviosul Ignatie a adunat în jurul său multe suflete cu viață aleasă, arzând ca o făclie nestinsă în mijlocul lor, fiind căutat de toți ca un mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. Încă a scris cu mare înțelepciune și câteva cărți de zidire duhovnicească, arătând tuturor calea dobândirii sfintei rugăciuni a inimii.
În anul 1857 a fost hirotonit episcop de Stavropol, un oraș din Caucaz. Însă, după patru ani, din cauza bolii se retrage iarăși la liniște, devenind doctor iscusit de suflete, căutat de mulți fii.
La 30 aprilie, 1867, își dă duhul în mâinile Domnului, lăsând în urmă numeroși ucenici. Pentru sfințenia vieții lui, Sfântul Ierarh Ignatie a fost canonizat în anul 1988 de Biserica Ortodoxă Rusă, cu zi de prăznuire tot la 30 aprilie.
Tot în această zi, pomenim Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia
Această sărbătoare în care este cinstit Sfântul Ierarh Calinic rememorează evenimentul duhovnicesc și istoric petrecut în perioada 28 aprilie – 5 mai 2012, când moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au poposit în mai multe locuri de seamă din Mitropolia Olteniei, precum: Catedrala Mitropolitană din Craiova, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Lainici, Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin și Mănăstirea Clocociov.
După 162 de ani de la întronizarea în scaunul de Episcop al Râmnicului Noul Severin, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a întors acasă. Moaștele Sfântului, însoțite de delegația condusă de Înaltpreasfintitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, au sosit în Arhiepiscopia Râmnicului, în după amiaza zilei 30 aprilie.
Racla cu Sfintele Moaște a fost întâmpinată în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea luni, în jurul orei 18,00, de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Râmnicului, însoțit de un numeros sobor de preoți, diaconi, monahi și monahii. Alaiul a fost însoțit de autorități locale, personalități ale vieții culturale, elevi seminariști și sute de credincioși din oraș și din împrejurimi.
După primirea oficială, Sfintele Moaște au fost purtate în procesiune pe străzile orașului, până la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, unde au fost întâmpinate de Înalt Preasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. După slujba Te Deum au fost așezate la loc de cinste, spre închinare, într-un baldachin poziționat în fața Catedralei arhiepiscopale.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.