Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 30 septembrie: Sfințit Mucenic Grigorie, episcopul Armeniei și cele 37 de fecioare împreună cu dânsul; Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani și Adormirea Cuviosului Grigorie egumenul, făcătorul de minuni. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna septembrie, în ziua a treizecea pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie, episcopul Armeniei și cele 37 de fecioare împreună cu dânsul
Acest Sfânt era din Armenia Mare, de neam împărătesc și a trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian și a marelui Constantin. De mic copil a fost dus în Cezareea Capadochiei și a fost crescut în creștinească credința, în care s-a botezat.
Deci, desăvârșîndu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorință de a merge să binevestească Evanghelia în țara sa și la neamul armenilor. Și Dumnezeu întărea cu minuni cuvântul și viața Sfântului Grigorie, slujitorul Său. Multe chinuri a îndurat din partea neamului părților și, mai ales, din partea lui Tiridate, împăratul lor, care jertfea Artemidei, idolul său, și nu putea suferi credința în Hristos a Sfântului. Văzând însă semnele ce se făceau, la urmă, Tiridate împăratul a deschis singur ochii la lumină și a primit botezul. Ca urmare, toată Armenia s-a întors la credința creștină în Hristos, poporul sfărâmând capiștele idolești și zidind biserici.
Și a fost sfințit Sfântul Grigorie, de către Leontie al Cezareei Capadochiei, fiind cel dintâi episcop al armenilor, și sfințind preoți, a botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean. Iar împăratul Tiridate, dăruia îndestula avere bisericilor lui Dumnezeu. Și multe mănăstiri a întemeiat, întru care bine înflorea evanghelică desăvârșire. Tot el a purtat flacăra credinței la multe alte neamuri de pe lângă Marea Caspică și a ajuns și în Caucaz.
Sfântul Grigore a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci și șaselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Părinți de la Niceea (325). Se spune că el a înființat alfabetul armenesc și că el a tălmăcit și Biblia în limba armenilor. O părticică din moaștele sale se află la biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din București. Se mai spune, de asemenea, ca de la hirotonia sa ca episcop, Sfântul petrecea vreme îndelungată în singurătate și prin munți. Deci, foarte multe și preaslăvite minuni făcând, și la prea adânci bătrânețe ajungând, cu pace s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi pomenim pe Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani
Aceste două sfinte femei erau de neam mare și au trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian, fiind fecioare prea încuviințate cu frumusețea și călugărițe. Deci pentru că n-a voit Ripsimia a se însoți cu împăratul, a fugit și s-a dus împreună cu Gaiani în părțile Armeniei. Și aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis și au adus-o și a silit-o la nelegiuită împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-și dorința, zăcea ca un mort. Atunci ea a fugit, dar ostașii împăratului, gonind-o și prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au tăiat limba, trupul i l-au ars și i-au scos ochii. Așa și-a dat fericitul său suflet. Au fost uciși încă împreună cu ea 70 de bărbați creștini și 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost străpunsă prin gât și după aceea au suflat în ea ca într-o bășică, și fiind despuiată de pielea trupului până la sâni, a fost zdrobită cu pietre și i s-a tăiat capul.
Tot în această zi pomenim Adormirea Cuviosului Grigorie egumenul, făcătorul de minuni
Acest cuvios Grigorie era din cetatea Galiției, născut din părinți de bun neam și binecredincioși. Băgând de seamă la deșertăciunea lumii acesteia, s-a lepădat de ea și, ieșind de la părinții săi și căutând loc lesnicios spre dumnezeiasca gândire, a mers în mănăstirea cea de la „apele galbene”, la Cuviosul Macarie egumenul. De la dânsul a luat chipul îngeresc, s-a deprins la viața îngerească și s-a făcut pustnic ales. Apoi pentru bunătatea lui cea multă, l-a învrednicit fericitul Macarie ca să ia treapta preoției. După aceea i s-a încredințat lui egumenia, în mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei nașterii ei, aproape de iezer, și s-a nevoit cu mai multe osteneli.
Deci a mers vestea de viața lui îmbunătățită până la domni. Drept aceea, Iurie, domnul Galiției, a rugat pe fericitul ca pe doi fii ai lui să-i lumineze cu Sfântul Botez, iar Vasilie Dimitrievici, marele cneaz al Moscovei (1389-1425), voia ca pe cuviosul în cetatea Rostovului să-l aibă arhimandrit. Dar el, fugind de deșertăciunea omenească, a lăsat egumenia și s-a dus în locuri neștiute și nestrăbătute. Apoi, auzind de Cuviosul Dionisie Glușițchie, a mers la dânsul în mănăstire și a petrecut la dânsul zece ani. După aceea, a ieșit cu binecuvântare la pustie, în partea răsăritului, unde viețuia cu iubire de osteneală și cu dumnezeiască plăcere, și au început a se aduna la dânsul frați și a zidit o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitului ei sobor, și a întemeiat mănăstire.
Adăuga osteneli peste osteneli, cu neslăbire petrecând în rugăciunile cele de toată noaptea. Era făcător de pace în vrajbă și în mânie; căci fiind izgonit voievodul Vasilie Vasilievici din Moscova, și voievodul Iurie răpindu-i scaunul său, Cuviosul Grigorie a mers în cetatea Moscova și prin cuvinte îndrăznețe și înțelepte a sfătuit pe voievodul Iurie să nu țină moștenire străină, ci la moșia sa, a Galiției, să se întoarcă. Si se făcu pace între domnii Iurie și Vasilie prin mijlocirea cuviosului și amândoi șezură în scaunele lor. In acei ani, voievodul Dimitrie a mers cu război asupra cetății Vologda și multe răutăți a făcut oamenilor. Iar sfântul, cu râvnă creștină aprinzându-se, a mers la dânsul și l-a mustrat pentru răutatea ce făcea creștinilor. Voievodul, nesuferind mustrarea, a poruncit ca pe cuvios să-l arunce de pe pod, iar el cu bucurie a suferit acea năpăstuire, mulțumind lui Dumnezeu.
Apoi, după îndestulați ani ai vieții sale celei plăcute lui Dumnezeu, a chemat pe frați și i-a învățat și le-a pus lor egumen. După aceasta, slăbind și apropiindu-se de sfârșit, la urmă a sfătuit pe frați, zicând: „După ce sufletul meu se va despărți de trup, de nici o cinste să nu mă învredniciți, ci așa, simplu, pe pământ trăgându-mă de picioare, să mă dați în baltă”.
Acestea zicându-le, s-a culcat pe patul său și, făcându-și semnul cinstitei cruci, și-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Hristos Dumnezeu, pe care din tinerețe L-a iubit și Căruia I-a slujit cu toată osârdia întru cuvioșie și dreptate. Iar acum, stând înaintea dumnezeiescului Lui scaun, în ceata sfinților și a cuvioșilor, roagă bunătatea Lui pentru noi, păcătoșii, cei ce credem în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh, Unul în Treime Dumnezeu, Cel ce de toată făptura este slăvit și prin închinăciune cinstit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.