sinaxar 31 ianuarie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 31 ianuarie: Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan și Sfânta Muceniță Atanasia, cu cele trei fiice ale ei; Sfânta Muceniță Trifena; Sfinții Mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion și Papia, cei din Corint și Sfântul Cuvios Nichita Zăvorâtul din Pecersca, episcopul marelui Novgorod. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…

În luna ianuarie, în ziua treizeci și unu, pomenim pe Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan și Sfânta Muceniță Atanasia, cu cele trei fiice ale ei

Acești Sfinți Mucenici, Chir și Ioan, au trăit în zilele împăratului Dioclețian (284-305). Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului și ajunsese, cu darul lui Dumnezeu și după multă învățătură, doctor iscusit, încât tămăduia oamenilor bolile trupești și sufletești, neluând plată, ci binevestind, în acest fel, credința cea nouă a creștinilor.

Deci, pornindu-se prigoana cea mare împotriva creștinilor, a fost pârât și Sfântul Chir la dregătorul cetății, ca învață pe mulți credința cea nouă. Și înștiințându-se el, la vreme, de aceasta, s-a înstrăinat de țara părinților lui și, ieșind din Egipt, s-a dus în Arabia. Și a intrat în viața pustnicească și multe și minunate tămăduiri, fără plată, a făcut, aducând nenumărate suflete la închinarea lui Hristos, încât s-a răspândit vestea despre dânsul pretutindeni.

În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan. Acesta era în ținutul Edisei și purtase multă vreme dregătoria ostășească. Iar acum, lăsând toate, chiar și dregătoria sa, caută pe Hristos, trăind în smerenie și în mare curățenie trupească. Și, auzind de minunata propovăduire pe care o săvârșea Sfântul Chir, a pornit în căutarea lui la Alexandria și, acolo, negăsindu-l, a mers pe urmele lui și l-a aflat în Arabia. Și s-a minunat fericitul Ioan văzând dumnezeiasca slujire încredințată Sfântului Chir. Drept aceea, a rămas lângă dânsul, ca un ucenic, și-l însoțea și-l ajută pe Sfântul în apostoleasca lui lucrare. Și cutreierau împreună orașele și satele, uniți în gânduri, învățând cuvântul lui Dumnezeu și vindecând toată boala.

Deci, întinzându-se prigoana, a fost prinsă și o femeie creștină, Atanasia cu numele, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista și Eudoxia, și aceasta pe vremea când Sfinții Doctori erau încă slobozi. Și temându-se ei ca nu cumva, ca niște femei ce erau ele, să se îngrozească, fie stând în fața judecătorului, fie de mărimea chinurilor, și astfel să se lepede de credință, au mers Sfinții la temniță și le îmbărbătau și le îndemnau să stea țări la munci, mărturisind pe Hristos. Aflând, deci, de această dregătorii cetății, că adică doi creștini mărturisesc pe față pe Hristos, i-au prins și pe ei. Și, fiind dați la grele chinuri, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, Dumnezeu adevărat, îmbărbătând astfel și pe sfintele femei.

Deci, nevoind ei până la sfârșit să aducă jertfa zeilor, a poruncit dregătorul să li se taie tuturor capul. Și se face pomenirea mutării lor la Domnul în fiecare an, astăzi la 31 ianuarie.

Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Muceniță Trifena

Această sfântă muceniță a fost din cetatea Cizicului, care este așezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie și a Socratiei, care era creștină. Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alții la judecată, ci singură s-a înfățișat, ocărând și batjocorind grozăviile cu care nebunilor și nepricepuților li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăța pe toți să părăsească deșertăciunile și se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredință. De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. La sfârșit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele și a spintecat-o. Și spune tradiția că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând și femeile, cărora după naștere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Și nu numai la femei ci și la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

Despre ei mai pe larg, puteți citi aici.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Arsenie din Paros

Sfântul Arsenie s-a născut pe 31 ianuarie 1800 în Ioánnina, Epir din părinți ortodocși evlavioși. La Sfântul Botez i s-a dat numele de Athanasie. A rămas orfan pe când era încă mic. La vârsta de doar nouă ani a plecat în Kydonía, Asia Mică, unde a fost primit la școala ieromonahului Grigorie Saráfis. Smerenia și evlavia sa au fost îndrăgite de părintele Grigorie și de ceilalți profesori. Băiatul a rămas la școală timp de cinci ani, întrecându-i pe ceilalți elevi în învățătură și virtuți.

Într-o zi, gheronda Daniil din Zagorá, Thessalia a venit la școală pentru a spovedi elevii. Athanasie a devenit atunci ucenicul părintelui Daniil, rămânând alături de el până la trecerea la Domnul a celui din urmă.

Nu la mult timp după aceasta, părintele Daniil a hotărât să meargă la Sfântul Munte Athos pentru liniștire și nevoință duhovnicească. Athanasie l-a rugat pe povățuitorul său să nu-l părăsească și să-l ia împreună cu el. Și-a arătat dorința de a merge în Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, și să devină călugăr.

Părintele Daniil l-a călăuzit pe Atanasie în viața monahală, care se numește „arta artelor, și știința științelor”. Cuviosul era un dascăl desăvârșit, adâncit în viața duhovnicească, iar Atanasie a fost un ucenic pe măsura sa. După un timp, părintele Daniil l-a tuns monah pe ucenicul său și i-a spus că va trebui să lucreze trei virtuți importante. În primul rând, trebuie să-și taie voia proprie. În al doilea rând, trebuie să dobândească smerenia. În cele din urmă, trebuie să învețe ascultarea desăvârșită. „Dacă îți tai voia ta, dacă ești smerit și dacă faci ascultare desăvârșită, vei face înainte și în celelalte virtuți și Dumnezeu te va proslăvi”.

După o perioadă de cercare, s-a învrednicit a primi schima cea mare și îngerească a monahilor, primind numele de Arsenie. Sfântul a rămas în Sfântul Munte cu bătrânul său timp de șase ani. După șase ani, ei au trebuit să părăsească Sfântul Munte, datorită conflictului celor numiți Colivazi. Acest conflict, care din 1754 a tulburat viața Sfântului Munte – din cauza parastaselor care, din nevoi practice, se săvârșeau duminica în loc de sâmbăta de către monahii de la Sfânta Ana – a jucat și acesta un rol important în istoria duhovnicească a veacului următor. Dincolo de problema, destul de neimportantă, a parastaselor, se înfruntau două tendințe: una ce dorea adaptarea instituțiilor tradiției bisericești la nevoile vieții contemporane, și era însoțită cu idioritmia vieții monahale, cu toate urmările ei; cealaltă, a Colivazilor, având ca întâi stătători pe Neofit Cavsocalivitul (+1784) – director al Academiei Athoniadei, pe Sfântul Macarie Notara (+1805) – episcop al Corintului, și pe Cuviosul Nicodim Aghioritul, lua apărarea respectării și întoarcerii către predaniile patristice, și era legată cu împărtășirea deasă și cu rugăciunea lui Iisus. După izgonirea celor mai activi Colivazi din Munte, mesajul lor s-a împrăștiat, în principal, în insulele Egeei (în special în Schiatos, Hios și Páros), la mănăstiri care au devenit focare ale vieții duhovnicești și ale căror influențe binefăcătoare se întind până astăzi. În Athos a încetat conflictul despre parastase și multor monahi le-a rămas duhul binefăcător pe care l-au cultivat Colivazii – al întoarcerii la viețuirea vechilor Părinți isihaști.

Părintele Daniil și Sfântul Arsenie au plecat din Athos din pricina multor scandaluri iscate de unii monahi neștiutori, care îl învinuiau pentru deasa împărtășanie.

La începutul anului 1821, înainte de războiul de independență din Grecia, s-au dus pentru scurt timp la Mănăstirea Pentélis de lângă Atena. Cei doi au croit drum apoi spre Insulele Ciclade din sudul Mării Egee. Întâia oară s-au oprit în locul unde se așezaseră o parte din colivazi. În cele din urmă, ei au hotărât să trăiască pe insula Folégandros. Locuitorii insulei, cunoscând temeinica educație a Sfântului Arsenie, l-au rugat pe părintele Daniil să-i dea binecuvântare ucenicului său să fie dascălul copiilor. Ghéronda a încuviințat, iar cuviosul Asenie, la scurtă vreme, a fost hirotonit diacon de mitropolitul de Thira, apoi, el a fost numit de către guvern în postul de profesor.

Sfântul a rămas acolo ca profesor din 1829 până în 1840. El a predat disciplinele necesare în școală, dar i-a ajutat pe elevii săi pentru a-și forma un caracter bun și a deveni creștini evlavioși.

În 1840, Sfântul Arsenie a mers în Mănăstirea Sfântului Gheorghe de pe insula Páros. Bătrânul Daniil trecuse la Domnul în anul 1837. Înainte de adormirea sa, el a cerut ucenicului să ia rămășițele sale și să le ducă în Sfântul Munte Athos după doi ani. Sfântul Arsenie a plecat din Folégandros din ascultare față de părintele Daniil, planificându-și să oprească la Páros, apoi să continue drumul spre Sfântul Munte. În Páros, Părintele Elias Georgiadis, starețul Mănăstirii Sf. Gheorghe, i-a spus Sfântului Arsenie că voia lui Dumnezeu este ca el să rămână în Páros. Acest lucru a fost providențial, pentru că în Muntele Athos era mare tulburare datorită războiul grec de independență. 3.000 de soldați turci au ocupat atunci Athosul, alungând 5000 din cei 6000 de călugări.

Cuviosul Arsenie a devenit frate la mănăstirea Sfântul Gheorghe și, împodobindu-se cu toate virtuțile, a fost hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii.

După hirotonia întru preot, la vârsta de patruzeci și șapte de ani, Sfântul Arsenie și-a intensificat nevoințele duhovnicești. În fiecare zi el a studiat Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, dobândind și rugăciunea neîncetată a inimii. A început să dobândească și darul lacrimilor, făcându-se următor ocrotitorului său Sf. Arsenie cel Mare.

Dobândind faima de duhovnic cu darul discernământului, la cuviosul Arsenie au început a veni să se spovedească monahi și mireni din toată Grecia.

Sfântul și-a prevăzut sfârșitul cu o lună înainte. La Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Vasile, le-a anunțat pe maicile din mănăstire și pe ucenici că va pleca în curând de la ei. Cu mare greutate, a reușit să slujească de praznicul Bobotezei. După slujbă, i-a spus unei maici că aceasta a fost ultima sa Liturghie.

Pe 31 ianuarie 1877, Sfântul Arsenie a primit Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară și a adormit în Domnul în mănăstirea Schimbării la Față a lui Hristos din Páros. Timp de trei zile, oamenii au venit să-i sărute trupul și să-și iar rămas bun de la povățuitorul lor.

Sfântul Arsenie de Páros a fost canonizat de către Patriarhia de Constantinopol în 1967. Pomenirea sa se săvârșește pe 31 ianuarie și pe 18 august, ziua descoperirii cinstitelor lui moaște.

Cinstitele sale Moaște se află așezate în biserica mare a Mănăstirii Schimbării la Față, din insula Páros. O parte din cinstitele sale Moaște se află așezate în kathonikonul Mănăstirii Dionisiu, din Sfântul Munte Athos.

Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion și Papia, cei din Corint

Acești sfinți mucenici au fost prinși, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduși înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint țara Eladei, (căci sfinții aceștia erau cu toții din Corint) după multe chinuri grele de suportat și-au primit sfârșitul vieții în felurite chipuri: Victorin, Victor și Nichifor au fost băgați în piuă și zdrobiți până și-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile și picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Nichita Zăvorâtul din Pecersca, episcopul marelui Novgorod

Mai înainte de alții cinstiți sunt unii ostași viteji ca aceia care nu în ceată s-au obișnuit a face război, ci câte unul se reped asupra vrăjmașului lor; pe care, deși de multe ori i-ar lăsa Domnul să cadă, ca să nu se înalțe, însă văzând lupta și bărbăția lor mai dinainte, nu-i lasă până în sfârșit, ci îi ridică și nebiruiți îi pune în față. Din unii ca aceia viteji ostași ai lui Hristos s-a aflat în Sfânta Mănăstire Pecersca, precum Cuviosul Isachie închisul, așa și fericitul acesta Nichita, despre care vrednicul de laudă Policarp, înștiințându-se de la Sfântul Simeon, mărturisește astfel:

În zilele Cuviosului egumen Nicon, a fost un frate în sfânta Mănăstire Pecersca, anume Nichita; acesta a început a se ruga egumenului să-l binecuvânteze, ca să se nevoiască în singurătate. Iar egumenul îl oprea, zicându-i: „O, fiule, nu-ți este de folos, tânăr fiind, să șezi degeaba; mai de folos îți este să șezi cu frații, slujindu-le lor și nu-ți vei pierde plata ta. Tu însuți ai văzut pe fratele nostru Isachie, cum se înșelă de draci când era zăvorât, de nu l-ar fi mântuit marele dar al lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Cuvioșilor părinților noștri Antonie și Teodosie” .

Nichita a răspuns: „Nicidecum, părinte, nu mă voi înșela de un lucru ca acesta; ci cu tărie doresc a sta împotriva meșteșugirilor diavolești, iar iubitorului de oameni Dumnezeu, mă voi ruga ca și mie să mi se dea darul facerii de minuni, precum a dat lui Isachie cel închis, care și până acum face multe minuni”. Zis-a lui iarăși egumenul: „Mai presus de putere este dorința ta, fiule. Ca nu să cazi jos, înălțându-te, eu îți poruncesc ca mai ales să slujești la frați, că pentru ascultarea ta te vei încununa de la Dumnezeu”

Iar Nichita nicidecum nu voia să ia aminte la cele grăite de egumen, neputând înăbuși râvna cea mare către viața zăvorâtă; și ceea ce a voit, a și făcut, căci  închizându-se, a astupat ușa și petrecea, rugându-se, fără să iasă. Insă nu după mult timp n-a scăpat de cursele diavolului, căci, în vremea cântării sale, auzea glas rugându-se împreună cu el, și-i venea bună mireasmă negrăită; și, de aceasta amăgindu-se, zicea în sine: „De n-ar fi acesta înger, nu s-ar ruga cu mine, nici mirosirea Sfântului Duh n-ar fi aici” .

Deci, a început cu dinadinsul a se ruga, zicând: „Doamne, arată-Te singur mie aievea, ca să Te văd”. Atunci s-a făcut glas către dânsul: „Nu mă voi arăta ție, căci ești tânăr, ca nu înălțându-te, să cazi”. Iar dânsul cu lacrimi a zis: „Nicidecum Doamne, nu mă voi înșela, că m-a învățat egumenul ca să nu iau aminte la înșelăciunea diavolească, iar prin Tine, toate cele poruncite mie, le voi face”. Atunci balaurul cel pierzător de suflete luând putere asupra lui, i-a zis: „Cu neputință este omului ca, în trup fiind, să mă vadă; dar iată, îți voi trimite pe îngerul meu, ca să petreacă cu tine, iar tu să-i faci voia lui” .

Și îndată a stat înaintea lui diavolul în chip de înger, iar Nichita căzând, i s-a închinat lui ca unui înger, și i-a zis diavolul: „De acum tu să nu te mai rogi, ci citește cărți, și așa te vei afla cu Dumnezeu vorbind, și vei da cuvânt folositor celor ce vor veni la tine, iar eu de-a Pururea mă voi ruga Făcătorului tuturor pentru mântuirea ta”. Și crezând închisul cele grăite, și înșelându-se și mai mult cu mintea, nu se mai ruga, ci se sârguia la citirea cărților, iar pe diavol îl vedea neîncetat rugându-se pentru dânsul. Apoi cu cel ce venea la el vorbea mult din Scriptură, pentru folosul sufletului, și încă după aceea a Început a prooroci. Si se făcuse slăvit, încât toți se mirau de împlinirea cuvintelor lui.

Odată a trimis la voievodul Iziaslav, zicând: „Astăzi au ucis pe Voievodul Gleb Sviatoslavici în Zavolocia; degrab să trimiți pe fiul tău Sviatopolc, la scaunul Novgorodului”. Si precum a zis, așa a și fost; căci, după câteva zile, a venit înștiințare despre Uciderea voievodului Gleb. Și după aceasta mai mult a străbătut vestea că cel închis este prooroc și foarte mult îl ascultau domnii și boierii. Că deși nu știe diavolul ceea ce are să fie, însă ceea ce singur a făcut și a învățat pe oamenii cei răi, adică să ucidă, sau să fure, acestea le spune. Deci, așa și când veneau la cel închis cei ce voiau să audă cuvânt de mângâiere de la el, atunci diavolul, cel ce i se părea înger, îi spunea lui toate cele ce li se întâmplau lor, și el aceleași le proorocea și se făcea așa.

Deci, nu putea nimeni să se întrebe cu Nichita din cărțile Legii vechi, căci știa pe de rost: Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Judecătorii, Cărțile împăraților și toate proorociile după rânduială, și toate cărțile evreiești le știa bine. Iar sfintele cărți evanghelicești și apostolești, care s-au dat nouă în dar spre îndreptarea și întărirea noastră, nu numai nu voia să le vadă sau să le audă, nu numai să nu să le citească, dar nici pe altul să vorbească către el din Noul Așezământ; pentru aceea s-a cunoscut de toți că este înșelat de vrăjmașul.

Deci, aceasta nesuferind-o, au mers la cel înșelat cuvioșii părinți: Nicon egumenul, Ioan, care a fost egumen după dânsul, Pimen pustnicul, Isaia, care a fost episcopul Rostovului, Matei, mai înainte văzătorul, Isachie, închisul Pecerscăi, Agapit, doctorul, Grigore, făcătorul de minuni, Nicolae, care a fost episcop al Tmutorokanskiei, Nestor, scriitorul de ani, Grigore, făcătorul de canoane, Teoctist, care a fost episcop Cernigovului, Onisifor, mai înainte văzătorul. Toți aceștia, străluciți cu faptele bune, mergând acolo, au făcut rugăciuni către Dumnezeu pentru Nichita, gonind pe diavol dintr-însul. Apoi, scoțând pe Nichita afară, îl întrebau ca să le spună ceva din Vechiul Așezământ, iar el se jura că niciodată n-a citit acele cărți, pe care mai înainte le știa pe de rost. Ba încă nici un cuvânt nu știa, încât abia l-au învățat pe el slovele.

Atunci, cu rugăciunile cuvioșilor părinți, venindu-și în sine, și-a mărturisit greșeala sa, și a plâns de aceea cu amar, dându-se pe sine întru mare înfrânare și ascultare; și a avut o curată și smerită viață’ încât a covârșit pe toți cu fapta bună. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, văzând atâta nevoință a fericitului și netrecându-i cu vederea cele de mai înainte fapte bune ale lui, în care din tinerețe se deprinsese, a primit adevărata lui pocăință. Și precum a primit pocăința Sfântului Petru, cel ce se lepădase de trei ori, zicându-i: Paște mielușeii Mei, păstorește oile Mele, același semn de pocăință bine primită i-a dat fericitului Nichita.

Căci, pentru multa sa dragoste spre paza poruncilor, l-a făcut păstor al cuvântătoarei Sale turme, suindu-l la scaunul episcopiei Novgorodului, unde, spre încredințarea și întărirea cea mai adevărată a iertării sfântului de alunecarea ce mai înainte se făcuse lui, i-a preamărit îmbunătățita lui viață cu darul facerii de minuni; căci, odată, fiind secetă, s-a rugat lui Dumnezeu și a căzut ploaie din cer. Asemenea și aprinderea cetății, cu rugăciunile sale a stins-o; și multe alte minuni făcea.

Astfel bine păscând turma sa cea cuvântătoare, s-a mutat către Domnul, la veșnica viață, în anul 6606 (1098, d.Hr.), în 31 de zile ale lunii ianuarie. El a fost pe scaunul marelui Novgorod 13 ani și l-au îngropat cu cinste în preajma bisericii celei mari, a sfinților dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana. După aceasta, au trecut 453 de ani, de când trupul fericitului Nichita era ascuns în mormânt, iar la anul 7059 (1551 d.Hr.), în vremea stăpânirii dreptcredinciosului împărat Ioan, singurul stăpânitor a toată Rusia, fiul marelui domn Vasile, în zilele mitropolitului Macarie și ale arhiepiscopului marelui Novgorod, Teodosie, s-au aflat moaștele arhiereului Nichita, întregi și nerisipite, care și până astăzi izvorăsc multe tămăduiri celor ce merg cu credință acolo.

Dumnezeului nostru fie slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *