Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 31 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei; Sfinții Mucenici Avdas și Veniamin diaconul și cei împreună cu dânșii; Sfântul Ierarh Acachie Mărturisitorul, episcopul Melitinei; Sfântul Ierarh Inochentie, mitropolitul Moscovei, luminător al Siberiei și Americii; Sfântul Ierarh Iona, mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron, numită „Portărița”. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna martie, în ziua treizeci și unu, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei
Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, episcopul Gangrelor, din Paflagonia, a fost unul din cei 318 Sfinți Părinți de la întâiul Sinod cel a toată lumea, care s-a ținut la Niceea (325), în vremea Sfântului Împărat Constantin (324-337), osândind rătăcirea lui Arie și întărind credința cea adevărată în Sfânta Treime, statornicită de Mântuitorul, propovăduită de Apostoli și pecetluită cu sângele Mucenicilor, și a trăit el până pe timpul împărăției lui Constanțiu, fiul marelui Constantin.
Înarmat din tinerețe cu înțelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se nevoia cu faptele bune plăcute lui Dumnezeu și propovăduia neîncetat dreapta credința păstoriților săi, făcându-se vestit prin semnele minunate ce lucra Dumnezeu printr-însul, ca unul ce era cu totul plin de Duhul Sfânt, încât însuși împăratul Constanțiu îl cinstea și-l prețuia, că unul ce avusese mult folos de la dânsul.
Odată, însă, pe când fericitul Ipatie se întorcea din Constantinopol la cetatea sa, Gangra, o ceată de eretici novațieni hotărâseră să-l piardă pe cela ce se arătase stâlp neclintit Bisericii lui Hristos. Ca niște tâlhari l-au pândit, ca niște fiare sălbatice s-au repezit asupra Cuviosului episcop și l-au lovit de moarte, străpungându-i trupul cu sulițele și umplându-l de răni; apoi, l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor și sălbăticiunilor.
Zvârcolindu-se în durerile morții, Cuviosul Ipatie și-a adunat puterile și s-a rugat, cum se rugase și altă dată Sfântului Arhidiacon Ștefan, spre iertarea și îmblânzirea ucigașilor lui. Dar, pe când se ruga, o femeie din ceața lui Arie, luând o piatră ascuțită, i-a zdrobit capul Cuviosului episcop și l-a lăsat mort, iar trupul său a fost ascuns în șură de paie a unui gospodar din apropiere.
Deci, aflând de aceasta, creștinii din Gangra au venit și au luat trupul Sfântului, ca unul care prin binefacerile și sfințenia vieții lui câștigase dragostea păstoriților săi, și cu multă cinste, și cu mare alai și jale, ca pe un Mucenic al dreptei credințe, au îngropat sfintele lui moaște. Și multe minuni și tămăduiri s-au arătat acolo, cu darul lui Hristos, oamenilor ce veneau cu credință la mormântul Sfântului. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Avdas și Veniamin diaconul și cei împreună cu dânșii
În vremea împărăției lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perșilor a pornit prigoană împotriva Bisericii, luînd pricină din următoarea împrejurare:
Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe virtuți, împins de zel dumnezeiesc, a distrus templul în care perșii se închinau focului, numit Pirion. Aflînd împăratul acest lucru de la magi, a trimis de l-a adus înainte lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întîi cu blîndețe pentru ce a făcut acest lucru și i-a poruncit să zidească din nou acel templu.
Dar împotrivindu-se Avdas și spunînd că nu poate nicidecum să facă așa ceva, atunci Izdigherd a amenințat că va distruge toate bisericile și a pus început amenințărilor lui, poruncind mai întîi să fie aruncat în temniță dumnezeiescul Avdas. Și au fost aruncați împreună cu Avdas și Veniamin diaconul, nouă mucenici și împreună cu ei alți mulți sfinți, unde au fost mîncați de vii de șoarecii și de pisicile închise laolaltă cu ei.
După treizeci de ani, furtuna prigoanei, dezlănțuită de magi întocmai ca de niște vînturi puternice, a adus asupra credincioșilor iarăși încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulți cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morții, iar pe alții, supunîndu-i la surghiuniri îndelungate și la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viață prin moarte de tot felul.
Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întîmplat prin îngăduința lui Dumnezeu. Căci asemenea chinuri de multe feluri, precum a spus Domnul nostru Iisus Hristos, trebuiau să se întîmple. Pentru aceasta și sfinții aceștia, prin răbdare și mucenicie, au primit cununile biruinței.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Dumnzeul nostru, miluiește și ne mîntuiește pe noi toți. Amin.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Ierarh Acachie Mărturisitorul, episcopul Melitinei
Acesta a trăit pe vremea împăratului Deciu și propovăduind credința creștină, a fost prins și adus înaintea ipatului Marcian. Și întrebat fiind cu privire la cele ce propovăduia, el a istorisit toată rânduiala întrupării Fiului lui Dumnezeu și a vădit înșelăciunea închinătorilor la idolii elinești. Pentru aceasta a fost supus la chinuri și apoi a fost aruncat în închisoare. Marcian încunoștiințând pe împăratul Deciu despre aceasta și, după cercetarea pe care o făcuse sfântului, trimițând împăratului scrisori, la porunca lui Deciu, sfântul a fost eliberat din închisoare. Și mergea dintr-un loc într-altul, purtând în trupul său rănile lui Hristos. Iar după ce a învățat pe mulți credința în Hristos și a strălucit prin minuni și învățături, s-a odihnit în pace.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Inochentie, mitropolitul Moscovei, luminător al Siberiei și Americii
Sfântul Ierarh Inochentie, Mitropolitul Moscovei și Kolomnei este prăznuit de trei ori în an: pe 31 martie (ziua mutării sale la Domnul), pe 5 octombrie (de Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) și pe 6 octombrie (ziua canonizării sale).
Sfântul Inochentie s-a născut în familia unui epitrop, pe 26 august 1797, în satul Anginsk din gubernia Irkuțk (Rusia), primind la Botez numele de Ioan.
A rămas orfan la vârsta de șase ani și a intrat la Seminarul din Irkuțk la nouă ani. La scurtă vreme după ce a ajuns acolo, au fost descoperite moaștele Sfântului Inochentie de Irkuțk, ale cărui nume și lucrare apostolească vor fi moștenite mai apoi de tânărul Ioan. Era un elev silitor, plin de smerenie și blândețe – pentru aceasta i s-a dat numele Veniaminov, după fostul episcop Veniamin al Irkuțkului, mult iubit de credincioși.
Pe 13 mai 1817 a fost numit diacon al Bisericii Bunavestire din Irkuțk, iar în 18 mai 1821 a fost hirotonit preot.
După ce a fost hirotonit preot, a petrecut un an ca paroh în Irkuțk, apoi s-a oferit să plece ca misionar în Alaska, deși mulți alți clerici se temeau să o facă, auzind că e vorba de un ținut sălbatic, înțesat de locuitori periculoși. Soția sa a izbucnit în lacrimi când i-a auzit hotărârea, dar nu a izbutit să-l facă să se răzgândească. Așa că, pe când avea 26 de ani, a purces împreună cu familia sa într-o călătorie obositoare de peste 2000 de mile, care a durat mai bine de un an, și a ajuns în cele din urmă pe Insulele Aleutine în 1824.
A ridicat de unul singur o biserică, călătorind până departe cu ajutorul caiacului, al saniei trase de câini sau chiar de reni. A învățat șase dialecte ale limbii băștinașilor și a fost autorul celui dintâi alfabet pentru aleuți. A tradus Scriptura și alte scrieri sfinte în graiul acestora. După mai mulți ani, a tradus cărțile Scripturii și în alte limbi ale băștinașilor din Alaska. A studiat în amănunt ținuturile și a scris lucrări etnografice, geografice și lingvistice, datorită cărora a fost ales mai apoi membru de onoare al Societății Geografice Ruse și al Universității Imperiale din Moscova.
S-a întors în Rusia să caute mai mult sprijin pentru misiunea din Alaska. Aici, după ce i-a murit soția, a depus voturile monahale, luându-și numele de Inochentie, după Sfântul Ierarh Inochentie al Irkuțkului. Mai târziu a fost hirotonit episcop al noului scaun arhieresc al Kamciatka-Kurilelor și Insulelor Aleutine. S-a întors în acele ținuturi, ridicând neobosit noi biserici, îndrumând preoții și căutând să aducă Evanghelia și Sfânta Biserică Ortodoxă tuturor băștinașilor Alaskăi. Încuraja în această lucrare folosirea limbii engleze și a preoților din rândul indigenilor.
După o vreme a fost hirotonit Arhiepiscop, iar la întoarcerea sa în Rusia a ajuns în cele din urmă Mitropolit al Moscovei, unde și-a urmat lucrarea misionară plină de râvnă, întemeind și îndrumând Societatea Misionară Ortodoxă.
A rămas cunoscut până astăzi pentru râvna în propovăduirea Evangheliei către întreaga lume. Propovăduirea învățăturilor apostolice de Mitropolitului Inochentie s-a întins peste un teritoriu uriaș, ce cuprindea Alaska și Ciukotka, Insulele Aleutine, Kurile și Komandorski, Siberia de Est, regiunea Amurului, Kamceatka și Orientul Îndepărtat. Mitropolitul Inochentie a adus lumina credinței creștine în insulele: aleutinilor, koloșilor, kurililor, eschimoșilor, kenailor, ciugacilor, kamciadalilor, oliutorilor, neghidalilor, mongolilor, samoghirilor, goldilor, guliakilor, koriakilor, tungușilor, ciukcilor, iakuților și kitienilor.
Propovăduirea Evangheliei a fost izbânda vieții Mitropolitului Inochentie, ocupând un loc aparte în slujirea sa apostolească. Mitropolitul avea darul ținerii de omilii și era un predicator strălucit. Nu scăpa niciun prilej de a propovădui și vorbi oamenilor, învățându-i necontenit și pe preoții săi să facă același lucru.
Sfântul Inochentie s-a mutat la Domnul în 31 martie 1879, în zi de duminică, fiind înmormântat la Biserica Sfântului Duh al Sfintei Treimi – Lavra Sfântului Serghie de Radonej.
Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Inochentie pe 6 octombrie 1977.
În anul 1994, în timpul unor săpături lângă Biserica Sfântului Duh al Sfintei Treimi – Lavra Sfântului Serghie, au fost descoperite moaștele Sfântului Ierarh Inochentie, care sunt cinstite acum de credincioșii din Rușia și America.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Iona, mitropolitul Moscovei și al întregii Rusii
Sfântul Iona s-a născut în provincia Kostroma. La vârsta de doisprezece ani el a fost tuns monah și a viețuit multă vreme ca monah în Mânăstirea Simonov de lângă Moscova.
În timpul Mitropolitului Fotie, Iona a fost uns episcop de Riazan. După moartea mitropolitului Fotie, Sfântul Iona a fost ridicat în scaunul mitropolitan și trimis la Patriarhul Constantinopolului pentru confirmarea hirotonirii. Dar în același timp Isidor, care era de neam bulgar, reușind să ajungă el înaintea lui Iona la Constantinopole, a fost uns el Mitropolit al tuturor rușilor. Văzând acestea Sfântul Iona s-a întors liniștit la Mânăstirea lui din Riazan.
Răutatea lui Isidor însă s-a dat pe față către toți, cu prilejul Sinodului celui eretic de la Florența, din anul 1439 după Hristos. Când Isidor s-a întors, după trei ani, de la acel sinod, moscoviții și toți ortodocșii creștini l-au atacat pe Isidor ca pe un apostat de la Ortodoxie și l-au alungat din scaunul mitropolitan. Nu se cunoaște cum și-a sfârșit zilele acest Isidor.
Iona însă, sfântul și bunul păstor, a fost ridicat după dreptate în scaunul mitropolitan cel gol. El a fost un mare lucrător de minuni, un văzător cu duhul și un minunat păstor de suflete. Când agarenii au împrejmuit Moscova, Sfântul mitropolit Iona i-a alungat numai cu rugăciunea.
În anii de mai târziu el și-a dorit ca Dumnezeu să-i trimită vreo boală care prin durere să-l curățească desăvârșit, mai înainte de a părăsi această lume. După dorirea lui, Dumnezeu i-a îngăduit o rană la picior, care a fost vestită în vedenie unui anume preot pe nume Iacov.
Sfântul a murit din cauza acestor răni la picioare și s-a strămutat la locașurile cele de sus, printre cetățenii împărăției, în ziua de 31 martie a anului 1461 după Hristos.
La moaștele lui au avut loc mari și minunate minuni. Un mut pe nume Ioan a fost adus la moaștele sfântului.
El a sărutat mâna sfântului și cum a povestit însuși mutul mai târziu, acea mână l-a apucat de limbă și el a simțit o durere ascuțită. Când mâna a dat drumul limbii lui, Ioan s-a întors către cei care îl aduseseră și a început să grăiască limpede, ca și când nu ar fi fost niciodată mut.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron, numită „Portărița”
Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos, și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel).
Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Gr. Παναγία Πορταϊτισσα).
Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.
Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvintează.
Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Iviron este ferecată, cu excepția fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monezi de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la Dânsa.
Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, ce avea un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului, și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită.
Văduva, văzând minunea, și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndreptat, plutind deasupra apei. Sfânta icoană stând în poziție verticală deasupra apei, a plutit până la Muntele Athos.
Timp de câteva zile, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, ce ajungea până la cer. Această vedenie a continuat timp de câteva nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.
Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana Sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.
În ziua următoare, nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil voința Ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă Ea vrea să-i protejeze pe ei, nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare. După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile raiului!
Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos ar fi un semn al sfârșitului lumii.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.