Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 4 aprilie: Sfântul Cuvios Iosif, imnograful; Sfântul Cuvios Zosima; Sfântul Cuvios Iosif din Maleon; Sfântul Cuvios Teona, arhiepiscopul Tesalonicului; Sfânta Muceniță Fervuta și roaba sa și Sfântul Cuvios Puplie monahul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna aprilie, în ziua a patra, pomenim pe Sfântul Cuvios Iosif, imnograful
Preacuviosul Iosif a fost din insula Siciliei, din părinți dreptcredincioși, anume Plotin și Agăți, fiind un copil blând și dăruit din fire. Și l-au crescut părinții cu multă grijă, lucru care a fost de folos la toată Biserica, de vreme ce copilul acesta avea să fie poet, făcător de cântări, care a împodobit toată Biserica lui Dumnezeu.
Deci, căzând patria sa, Sicilia, în mâinile saracinilor, dimpreună cu toată familia sa, fericitul s-a mutat în Grecia și s-a așezat în Peloponez, iar, de acolo, în cetatea Tesalonicului, unde tânărul Iosif, având nevoie de liniște și de multă învățătură, a intrat în mănăstirea Mântuitorului, numită Latomus, făcându-se călugăr și ducând o viață de mare asprime.
Toată noaptea și-o petrecea stând în picioare și în genunchi, rugându-se și cântând Domnului cântări de laudă și de preamărire, pe care el însuși le alcătuia cu multă măiestrie, uimind pe toți cei ce-l ascultau. Totdeauna avea cântări în gura lui, lucrul mâinilor sale era scrisul frumos, iar când părăsea scrisul, avea citirea Scripturii. Patul lui era pământul, așternutul lui o piele, haina lui proastă și sărăcăcioasă, hrana lui puțină pâine, iar ca băutura, apă. Toate le nesocotea, ca să-și închine viața cunoașterii Scripturii, pe care ardea de dorința de a o împărtăși semenilor săi.
Având o bogăție ca aceasta de fapte bune, a fost sfințit preot. Și se sârguia spre și mai multă nevoință și osteneli, săvârșind, adeseori, dumnezeiasca taina a Liturghiei și rugându-se cu lacrimi pentru el și pentru toată lumea. Și a avut fericirea de a viețui, în mănăstirea lui, împreună cu Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al său, și pe care l-a iubit mult și i-a fost prieten.
Din îndemnul Sfântului Grigorie, Cuviosul Iosif a pornit spre Roma, pentru a vesti și acolo, ca la Bizanț a început, din nou, lupta împotriva Sfintelor icoane. Și era episcop al Romei papa Leon al III-lea, iar ultimii împărați din Constantinopol, luptători împotriva icoanelor, au fost Leon Armeanul și Teofil. Dar fericitul Iosif n-a mai ajuns la Roma niciodată, corabia căzând în mare, în mâinile barbarilor sarăacini. Deci, Cuviosul Iosif, prins fiind de aceștia, a fost dus în insula Creta și a stat închis acolo, vreme de șase ani, până la moartea lui Leon Armeanul (820). La întoarcerea sa în mănăstire, Sfântul Grigorie Decapolitul nu mai era în viață. Deci, Sfântul Iosif s-a retras în unul din schiturile zidite de el unde, plin de harul lui Dumnezeu, a început să scrie cântări bisericești, pesne și canoane, care fac și astăzi podoaba sfintei noastre Biserici.
Sub împărăția rău-credinciosului Teofil s-a dezlănțuit cea din urmă prigoană împotriva Sfintelor icoane. Fericitul losif a îndurat, din nou, grele suferințe pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane și a fost surghiunit în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă, decât după moartea împăratului Teofil (842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, soția împăratului, care, încetând prigoana, ca o dreptcredincioasă împărăteasă ce era, a reașezat credința ortodoxă în toate drepturile ei.
Ținut în mare cinste de însuși Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolei, Sfântul Iosif poetul s-a mutat la Domnul, fiind lăudat prin cântări în ceruri de toți Sfinții, pe care el i-a preamărit cu credință, cât a fost pe pământ. Dumnezeului nostru slavă !
Despre viața pe larg a Sfântului Iosif puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Zosima, care a îngropat pe Sânta Maria Egipteanca
Cuviosul Zosima a fost monah în mânăstirea de la Iordan în timpul împărăției lui Teodosie cel Mic.
El este acel Cuvios Zosima care a aflat-o pe Sfânta Maria Egipteanca care se nevoia dincolo de Iordan, căreia i-a dus Sfânta Împărtășanie o dată, iar în următorul an a îngropat-o.
Sfântul Cuvios Zosima a trecut la Domnul la vârsta de o sută de ani, în veacul al șaselea.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Iosif din Maleon
Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinții au vrut să-l însoare dar el a refuzat și s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulți ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor și și-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.
În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc și făcător de minuni.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Teona, arhiepiscopul Tesalonicului
Sfântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) și a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator și Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia și a fost sfințit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârșit în pace.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Muceniță Fervuta și roaba sa
Sfântul Simeon, episcopul Persiei, sfârșindu-și a sa mucenicie pentru Hristos, fiind chinuit de împăratul Savorie, au rămas după dânsul două surori ale lui, una fecioară, cu numele Fervuta, iar alta văduvă, și o roabă. Deci, Sfânta fecioară Fervuta era tânără cu anii și la față frumoasă fără măsură, de a cărei frumusețe înștiințându-se împărăteasa Persiei, femeia lui Savorie, a poruncit să o aducă la sine. Și ducându-se slugile, au luat pe acea sfântă fecioară, pe sora ei și pe roabă și le-au dus la împărăteasă, când se sfârșea anul, după uciderea Sfântului episcop Simeon.
Si văzând împărăteasa frumusețea Fervutei, a zis către dânsa: „O, fecioară, ți se cade să fii stăpână a multora, având o astfel de frumusețe”. Iar sfânta a răspuns: „Am mire pe Hristos, pentru care fratele meu a pătimit și nu pot să mă gândesc la alt mire”. Iar împărăteasa nemaiîntrebând-o nimic, a poruncit ca să petreacă în palatul împărătesc, cu sora ei și cu roaba. Iar a doua zi împărăteasa s-a îmbolnăvit deodată și au mers vrăjitorii Persiei să o cerceteze și să-i cunoască boala ei. Deci au văzut în palatul împărătesei pe Fervuta, fecioara cea frumoasă, și unul din vrăjitori s-a rănit de frumusețea ei. Apoi, ieșind din palat, a trimis la dânsa, zicându-i: „De vei voi să-mi fii mie femeie, apoi te voi cere de la împărăteasă și vei fi stăpână a multor averi și bogății”. Răspuns-a sfânta: „Nu-mi este cu putință mie, fiind creștină, să mă unesc cu păgânii!”
Auzind aceasta vrăjitorul acela, s-a umplut de rușine și de mânie și ducându-se la împăratul Savorie, a zis: „Nu este firească boala împărătesei, căci este otrăvită. Iată, sunt în palatul ei două surori creștine, al căror frate, Simeon, episcopul creștin, a fost ucis din porunca ta. Și cu adevărat aceasta este, că acelea având răutate asupra ta pentru fratele lor, pregătind otravă, i-au dat împărătesei tale”. Deci, îndată împăratul a poruncit ca să le aducă pe acelea la întrebare. Și fiind aduse la împăratul toate trei, Sfânta Fervuta, sora ei și roaba, au ieșit la dânsele după porunca împăratului, Mauptis, boierul vrăjitorilor, și cu dânsul alți doi boieri din sfat, ca să le întrebe și să audă răspuns de la dânsele. Iar aceia șezând la judecată și pe femeile aduse punându-le înainte, după ce au văzut negrăita cuviință a Sfintei Fervuta, îndată s-au rănit inimile lor și fiecare dintre dânșii gândea în sine vicleșuguri și tăinuia fiecare unul de altul necuratul său cuget. Și au zis către dânsele: „Pentru ce ați otrăvit pe împărăteasa, stăpâna lumii? Iată, sunteți vinovate de moarte”.
Sfânta Fervuta le-a răspuns, zicând: „Pentru ce a băgat satana în inima voastră o scornire ca aceasta asupra noastră, care lucru este departe de adevăr? Și pentru ce cu nedreptate voiți să ne ocărâți pe noi? Dacă sunteți însetați de sângele nostru, apoi cine este cel ce vă oprește pe voi, ca să-l beți? Dacă doriți înjunghierea noastră, iată în toate zilele mâinile voastre vi le spurcați cu aceea, iar noi pentru Dumnezeul nostru murim ca niște creștine, nelepădându-ne de El; de vreme ce El este viața noastră și, precum este scris nouă, ca unui Dumnezeu să ne închinăm și Aceluia Unuia să Îi slujim, așa și facem. Incă este și aceasta scrisă în cărțile noastre: «Vrăjitorul și fermecătorul să nu trăiască, ci să moară de mâinile poporului lor». Deci, cum am fi dat noi cuiva otravă, când un lucru ca acela nu este o mai mică răutate ca aceea, de a ne lepăda de Dumnezeul nostru? Căci pentru amândouă greșelile acelea stă deasupra noastră pedeapsa de moarte”.
Acestea grăindu-le sfânta, cu dulceață o ascultau pe ea și minunându-se de frumusețea și de înțelepciunea ei, nu puteau să-i grăiască ceva împotrivă, ci fiecare în sine gândea: „Eu voi ruga pe împăratul ca să le elibereze de la moarte și îmi voi lua mie pe fecioara aceasta de femeie”. Si abia a răspuns Mauptis, zicând:
Deși nu se cade vouă a face fermecătorii, precum ați zis, ca să nu călcați legea voastră, însă, dorind răzbunarea morții fratelui vostru, ați făcut aceasta”. Răspuns-a Sfânta Fervuta: „Dar ce rău a pătimit de Ia voi fratele nostru, ca pentru aceea să vă doresc vouă moartea, și viața noastră să o pierdem la Dumnezeu? Căci deși voi l-ați ucis pe el, iuțindu-vă cu păgâneasca voastră mânie, însă el este viu și se bucură cu Hristos în cereasca Lui Împărăție, în fața căreia împărăția voastră nu este nimic”. Acestea zicându-le sfânta, a poruncit boierul, să ducă pe sfintele fecioare în temniță.
A doua zi foarte de dimineață, Mauptis, boierul vrăjitorilor, a trimis în taină, în temniță, la Sfânta Fervuta, zicându-i: „Iată gata sunt, ca să rog pe împăratul să fii vie tu și cele cu tine, numai să voiești să-mi fii mie femeie”. Iar sfânta fecioară, auzind acelea, cu îndrăzneală a răspuns: „Astupă-ți gura, preanecuratule câine, vrăjmașule al lui Dumnezeu și a toată dreptatea, să nu îndrăznești mai mult unele ca acele necurate cuvinte, să le aduci în urechile mele, că nu suferă mintea să le audă pe acelea. Nu va fi aceasta în veci, pentru că odată m-am unit cu Domnul meu Iisus Hristos și fecioria mea Aceluia o păzesc și credința și adevărul Aceluia mă sârguiesc a le păzi. Că Hristos, fiind singurul fără de păcat, este puternic să mă scoată din păgâneștile voastre mâini și din necuratele voastre gânduri, pe care le-ați pus asupra mea. Deci nu mă tem de moarte, nici mă înfricoșez de ucidere, pentru că prin aceasta mă trimiteți la Sfântul Episcop Simeon, iubitul meu frate, și acolo voi afla mângâiere de necazurile mele și de suspinurile, cu care m-am întristat după moartea lui” .
Astfel Sfânta Fervuta, mireasa lui Hristos, a izgonit pe trimisul lui Mauptis cu necinste de la sineși; iar pe însuși Mauptis, boierul vrăjitorilor, l-a umplut de mare rușine. La fel a tăcut și celorlalți doi boieri, care de frumusețea ei se răniseră. Pentru că fiecare dintre dânșii trimitea în taină la dânsa în temniță pe solii lor, ca să o amăgească spre a lor însoțire, dar toți au fost rușinați de ea. După aceea înțelegându-și fiecare unul altuia pofta către fecioara aceea și văzându-și paguba lor, s-au sfătuit toți cei trei boieri să piardă cu totul pe fecioara Fervuta și pe cele împreună cu dânsa. Deci au mărturisit cu nedreptate înaintea împăratului, mințind că acele trei creștine sunt vrăjitoare și fermecătoare vrednice de moarte.
Deci le-a poruncit împăratul să se închine soarelui și să fie vii. Iar sfintele mucenițe fiind duse iarăși la judecată înaintea celor trei boieri, după ce au auzit acea poruncă împărătească, au răspuns: „Noi ne închinăm lui Dumnezeu Făcătorul cerului și al pământului și cinstea Aceluia o vom da soarelui, care este făptură a lui Dumnezeu pe Care II cinstim noi, iar ale voastre îngroziri, niciodată nu pot să ne despartă de dragostea Mântuitorului și Domnului nostru Iisus Hristos”. După ce sfintele au zis acestea, Mauptis și cei doi boieri, au strigat cu glas mare: „Să se piardă de pe pământ femeile acestea, care au dat împărătesei otravă și au aruncat-o pe ea în cumplită boală”. Si s-a dat de la împărat, asupra sfintelor mucenițe, hotărâre de moarte, ca acele trei femei creștine să moară cu acel fel de moarte cu care vor voi vrăjitorii Persiei. Si ziceau oamenii aceia păgâni: „De nu se vor tăia femeile acelea în două, iar împărăteasa de nu va trece printre părțile tăiate ale trupurilor lor, nu va putea să se tămăduiască ” .
Și fiind duse la tăiere sfintele mucenițe, Mauptis iarăși a trimis la Sfânta fecioară Fervuta, zicându-i: „De voiești să mă asculți pe mine, apoi nici tu nu vei muri, nici cele ce sunt cu tine”. Iar sfânta fecioară, cu mare și mânios glas ocărându-l, i-a zis: „Pentru ce, necuratule câine, grăiești acestea, pe care nici a le auzi nu pot? Pentru că eu desăvârșit doresc să mor pentru Hristos Dumnezeul meu, ca să dobândesc de la El viața veșnică; pentru că niciodată nu voi iubi viața aceasta vremelnică, ca să nu mor cu moartea cea veșnică”. Atunci păgânii, scoțând pe sfintele mucenice din cetate, au înfipt pentru fiecare câte doi pari. De unul au legat pe Sfânta Muceniță Fervuta de grumaji, iar spre altul i-au întins picioarele ei. Asemenea și pe sora ei și pe roabă, întinzându-le la pari, le-au legat și aducând un ferăstrău de lemn, le-au ferestruit în două.
Astfel sfintele mucenițe, miresele lui Hristos, și-au dat preacuratele lor suflete în mâinile Mirelui lor Celui fără de moarte. După aceasta muncitorii au pus șase copaci mari, trei de-o parte a drumului și trei de alta, și au spânzurat de ei părțile cele ferestruite ale trupurilor sfintelor mucenițe. O, înspăimântătoare priveliște și vedere plină de lacrimi! După aceea au petrecut-o pe necurata lor împărăteasă, pe calea aceea, printre trupurile cele spânzurate ale sfintelor mucenițe, și a trecut după dânsa toată mulțimea poporului, iar la sfârșit cinstitele trupuri ale Sfintelor Mucenițe le-au aruncat într-o groapă.
Așa s-a sfârșit Sfânta Muceniță Fervuta, împreună cu sora ei și cu roaba sa, în patru zile ale lunii Aprilie, întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava și împărăția, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Puplie monahul
Acest cuvios a fost în părțile Egiptului, pe vremea împărăției Iui Iulian Paravatul. Si mergând acel împărat păgân în Persia, a trimis pe diavol în părțile Apusului, ca degrab să-i aducă lui vreo veste de acolo. Apoi mergând diavolul în locul acela, unde petrecea cuviosul Puplie monahul, a stat în acel loc zece zile nemișcat, neputând să se ducă mai departe. Căci cuviosul acela, simțind pe diavol că trece pe acolo, a stat la rugăciune și n-a încetat să se roage ziua și noaptea, ridicându-și mâinile în sus, și s-a întors diavolul tără nici o ispravă la Iulian.
Și a zis către dânsul Iulian: „Pentru ce ai zăbovit atâta vreme? ” Diavolul i-a răspuns: „Am zăbovit și fără de ispravă la tine m-am întors, că am așteptat zece zile, până ce ar înceta Puplie monahul de la rugăciune, ca să pot trece fără oprire acel loc, și nimic sporind, m-am întors”. Atunci păgânul Iulian a zis cu mânie către diavol: „Când mă voi întoarce de la război, mă voi răzbuna pe acel monah”. Dar nu după multe zile a fost ucis Iulian depărtatul, cu nevăzuta putere a lui Dumnezeu. Si îndată, un voievod din cei ce era cu dânsul, vânzându-și toate averile sale și împărțindu-le la săraci, a mers la Cuviosul Puplie și, lepădându-se de lume, s-a tăcut monah ales. Iar Puplie Cuviosul după îndestulată vreme, desăvârșit plăcând lui Dumnezeu, s-a mutat în lăcașurile cerești.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.