sinaxar 4 octombrie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 4 octombrie: Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, episcopul Atenei; Sfântul Mucenic Audact și fiica lui, Calistena; Sfânta Muceniță Domnina și fiicele ei Verina și Prosdochia; Sfântul Cuvios Amun Nitriotul și Sfinții Gurie, arhiepiscopul Kazanului, și Varsanufie, episcopul Tverului, și aflarea moaștelor lor. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…

În luna octombrie, în ziua a patra pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei, episcopul Atenei

Sfântul Ierotei era unul din sfetnicii Areopagului, învățat în credință creștinească și așezat episcop de Sfântul Apostol Pavel. Apoi, la adormirea Preasfintei stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, fiind în soborul apostolesc, s-a arătat dumnezeiesc cuvântător de cântări, petrecând spre mormânt primitorul de Dumnezeu trup al Maicii lui Dumnezeu; și toți, auzindu-l și văzându-l, l-au cunoscut că este drept și cuvios. Viețuind bine, precum se cuvine unui sfânt și plăcând mult lui Dumnezeu prin viața și prin cârmuirea sa, precum și prin muceniceasca nevoință, și-a sfârșit alergarea.

Tot în această zi pomenim pe Sfântul Mucenic Audact și fiica lui, Calistena

Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, și eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalți cu bogăția, și cu înțelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-și dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credință, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, și izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, și-a tuns părul capului, și îmbrăcându-se bărbătește s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi și a tămăduit-o; și pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinții ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; și minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviință. Deci murind Maximin, a luat împărăția Liciniu; atunci Callistena s-a înfățișat la împărăteasa acestuia, care era creștină și soră a marelui Constantin. Și povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine și a făcut-o ca pe o maică a fiului său; și așa fericita Callistena, își întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Și a adus sfintele moaște ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia și făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfințit-o și apoi petrecându-și viața apostolească, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi pomenim pe Sfânta Muceniță Domnina și fiicele ei Verina și Prosdochia

Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-și casele și rudele, au fugit și s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei și tatăl fetelor, având și slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole și acolo fiind un râu ce înconjura locul, și persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furișară, și făcându-și ruga din pripă, s-au aruncat în apă și le-a luat repejunea apei și s-au săvârșit înecate de apă.

Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Amun Nitriotul

Cuviosul părintele nostru Amun era de neam egiptean. EI, rămânând sărman din copilărie, a învățat dumnezeieștile cărți, cu frica lui Dumnezeu. Iar când a ajuns în vârstă, unchiul său îl silea să se însoare, iar el, neputând să scape de stăruința unchiului său, se gândea în sine în ce chip ar putea ca și cununa fecioriei să-și păstreze și voia unchiului său să o facă și, căsătorindu-se, să poarte greutatea acestui jug. Venind vremea nunții și ducându-l pe el cu fecioara în cameră, toți au ieșit. Însă el, închizând ușa, a zis către acea fecioară: „Ascultă-mă pe mine, soro, și ia aminte la cele ce-ți voi spune ție: însoțirea aceasta în care am intrat nu este mai bună decât fecioria. Deci, bine am face dacă am începe a ne odihni, nu împreună, ci despărțiți, ca fecioria noastră bine păzind-o, să îi plăcem lui Dumnezeu”. Scoțând din sânul său o cărticică, îi vorbi ei cuvinte folositoare de suflet, despre viața lui Hristos și a apostolilor, căci ea nu cunoștea Scriptura.

Citind el, adăuga și de la sine învățătură despre darul cel dat lui de la Dumnezeu și o sfătuia și pe dânsa să petreacă viață curată și îngerească. Iar ea, umilindu-se, a zis: „Mă învoiesc în toate cele ce voiești, domnul meu, și, de vreme ce tu alegi viața cea curată, iată, și eu asemenea o doresc și sunt gata ca tot ce-mi poruncești să fac”. Și a zis Amun: „Voiesc, îndeosebi, ca să petrecem tu într-o casă, iar eu în alta”. Iar fecioara, nevoind o despărțire ca aceea, i-a zis: „Ba nu, domnul meu, ci vom petrece într-o casă, însă să ne odihnim în paturi deosebi”. Așa sfătuindu-se și-au plănuit viață curată, iar însoțirea lor a fost o grădină înflorită cu crinii fecioriei, cu curăția păzindu-se și cu roua Duhului Sfânt răcorindu-se. În această însoțire au petrecut ei optsprezece ani, în mari nevoințe, în post și în înfrânare, în privegheri și în rugăciuni și în osteneli trupești. Pentru că fecioara lucra în casă și se ostenea, iar Amun în toate zilele, de dimineața până seara săpa pământul în livezi și în grădini și îl sădea. Și cu multă osteneală își chinuia trupul, iar seara, venind acasă, gusta puțină pâine cu sfânta sa soție, sau mai bine zis sora sa, ca apoi, în miezul nopții amândoi să se scoale la rugăciune; și foarte de dimineață ieșeau, iarăși, amândoi la lucru lor și petreceau în lucrarea lor până seara. Astfel acea doime, în anii lor cei tineri, viețuind ca în foc, nu s-au ars, pentru că și-au omorât mădularele cele de pe pământ.

După acei optsprezece ani, ajungând ei într-o curăție și sfințenie desăvârșită, a zis fecioara către cuviosul Amun: „Domnul meu, de mă vei asculta, din aceasta voi înțelege că într-adevăr pentru Dumnezeu mă iubești” Iar el a zis: „Spune-mi, soro, și, de va fi de folos, te voi asculta”. Atunci a zis fecioara: „Ni se cade nouă, domnule, ca deosebit să viețuim, că tu ești bărbat sfânt, drept și curat, dar și eu, pe cât pot, urmez vieții tale, deci să dăm și altora pildă și să viețuim despărțiți; pentru că nu se cuvine ca fapta ta cea bună și atât de mare, pentru petrecerea cea împreună cu mine, să fie acoperită de la fata celor ce pot să se folosească și să urmeze curăției tale”. Iar Amun, auzind acestea, a preamărit pe Dumnezeu care a plecat inima fecioarei spre viața cea deosebită pe care o dorea atât de mult și el. Si i-a zis el: „Doamnă, poruncește ce este bineplăcut ca să ne osebim această petrecere împreună. Să-ți rămână ție casa aceasta, iar eu mă voi duce în alt loc”. Și rugându-se lui Dumnezeu, s-au despărțit unul de altul: Amun s-a dus în Muntele Nitriei și s-a făcut călugăr, iar neprețuita lui femeie, rămânând în casa sa, în puțină vreme a adunat mulțime de fecioare și le-a logodit pe ele cu Mielul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, iar ea le-a fost egumenă. Amun însă, sălășluindu-se în Muntele Nitriei, ducea viață pustnicească în așa fel de osteneli și nevoințe, că numai singur Dumnezeu știe, căruia îi slujea ziua și noaptea, întru căldura Duhului. Si a petrecut în acea pustnicească viață douăzeci și doi de ani și a devenit desăvârșit călugăr. Apoi a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, Amun, și i-a dat lui darul tămăduirii. Și vindeca sfântul felurite boli ale oamenilor care veneau la dânsul.

Odată i s-a adus un copil care, fiind mușcat de un câine turbat, atât de mult se vătămase, încât își mânca singur carnea de pe dânsul, ca un îndrăcit, iar părinții săi, căzând la picioarele lui Amun, cereau milă, ca să-l tămăduiască pe fiul lor. Sfântul a zis:

„De ce-mi faceți supărare, căutând la mine ceea ce covârșește puterea mea? Căci în mâinile voastre este și boala și tămăduirea lui, de vreme ce voi ați furat în taină de la văduva aceea săracă (numele ei spunând), boul pe care l-ați ucis și l-ați mâncat. Deci să-i dați înapoi ei boul viu și fiul vostru se va tămădui”. Auzind acestea, părinții copilului turbat s-au spăimântat, căci sfântul știa tainele lor și, mărturisindu-și păcatul, au făgăduit cu jurământ să dea înapoi boul furat, iar sfântul, rugându-se, le-a tămăduit copilul și i-a liberat pe ei cu pace. Apoi părinții copilului, întorcându-se acasă cu bucurie, au dat înapoi alt bou văduvei în locul celui pe care îl uciseseră în taină și îl mâncaseră.

Altă dată au venit la dânsul doi oameni pentru binecuvântare și sfântul i-a rugat să aducă apă spre trebuința celor care veneau la dânsul. Unul din aceia avea o cămilă, iar altul un catâr. Si luând ei un vas mare, au coborât din munte după apă. Iar după ce au umplut vasul cu apă, a zis cel care avea cămila: „Mare este vasul și muntele este înalt, deci nu voiesc să-mi chinuiesc cămila mea cu greutatea aceasta”; și lăsând pe tovarășul său singur, s-a dus în drumul său, neîntorcându-se la sfânt. Iar celălalt, care rămăsese, a pus apa pe catârul său și cu mare osteneală abia a putut urca muntele la cuviosul care îl aștepta. Cuviosul, văzându-l pe el, i-a zis: „Fiule, Dumnezeu să-ti dea ție darul Său pentru osteneala ta; și să știi că tovarășul tău, căruia i s-a părut greu să aducă apă pentru trebuința noastră, acum este în mâhnire pentru că i-a pierit cămila”. Apoi, s-a dus omul acela în urma prietenului său și l-a găsit plângând, pentru că i-a fost mâncată cămila de lupi, după proorocia cuviosului.

Despre acest cuvios Amun pomenește Sfântul Atanasie Alexandrinul în viața Cuviosului Antonie, scriind acestea: „Când Amun cu Teodor, ucenicul lui Antonie, mergeau la acesta, au ajuns la un râu foarte mare care se numea Licos, pe care nu puteau să-l treacă decât numai înotând; atunci Amun l-a rugat pe Teodor să se depărteze puțin de dânsul, ca să nu-i vadă goliciunea trupului. Și despărțindu-se ei, se gândea Amun cum ar putea să treacă râul nedezbrăcându-se de haine, pentru că se rușina chiar singur să-și vadă goliciunea, pe care niciodată n-a văzut-o; atât de întreg la minte și curat era încât se rușina chiar de a sa goliciune, căci în toată viața sa nu și-a dezgolit trupul. Pe când gândea el acestea, îngerul Domnului l-a apucat și l-a trecut peste râu într-o clipită și l-a pus pe celălalt țărm, iar Teodor, cu mare osteneală abia a trecut înot. Si văzând pe Amun stând pe mal, s-a mirat cum așa degrabă a putut ajunge dincolo de râu și, căutând la dânsul, a văzut că este fără nici o urmă de umezeală. Înspăimântat, a căzut la picioarele lui și I-a rugat să-i spună cum a trecut cursul râului. Amun, înduplecându-se de rugămintea frățească, i-a spus că îngerul l-a trecut peste râu. Apoi l-a rugat să nu spună la nimeni acestea, până ce va trece din cele de aici. Și mergând cuviosul la Sfântul Antonie, a auzit de la dânsul aceste cuvinte: «Dumnezeu mi-a arătat mie plecarea ta și pentru aceasta te-am chemat, ca să mă mângâi înainte de a te duce la El și să ne rugăm unul pentru altul». Și vorbind mult între ei, s-a mângâiat unul pe altul cu mângâierea Sfântului Duh. Apoi, Amun, luând binecuvântare, a plecat de la Sfântul Antonie.

După puține zile, șezând odată marele Antonie pe deal, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut sufletul lui Amun înălțat de îngeri cu veselie spre cer și s-a bucurat foarte mult de aceasta. Si l-au întrebat ucenicii: «Părinte, care este pricina veseliei tale?» Iar el a răspuns: «Astăzi Avva Amun s-a mutat de la noi și văd sfântul lui suflet ducându-se cu îngerii spre cer». Apoi ucenicul a însemnat ziua aceea în care Sfântul Antonie le-a spus despre mutarea lui Amun și după câteva zile au venit frații de la Nitria și le-au spus că Sfântul Amun s-a mutat la Domnul. Apoi, numărând zilele, au aflat că ziua în care s-a mutat Amun la Domnul era aceea în care a văzut Antonie sufletul lui urcându-se spre cer cu îngerii, și l-au preamărit pe Dumnezeu”.

Tot în această zi pomenim pe Sfinții Gurie, arhiepiscopul Kazanului, și Varsanufie, episcopul Tverului, și aflarea moaștelor lor

Cuviosul Gurie s-a născut și a crescut în cetatea Radonej. El se trăgea dintr-un neam de boieri mici și numele lui a fost Grigorie, la fel ca al tatălui său. Mai era numit Rugotin. Si a viețuit fericitul copil mai întâi la un boier cu numele de Ioan. El era din fire blând și smerit, mergea la biserică adeseori și se nevoia în post, în rugăciune, în milostenie și în celelalte bunătăți, petrecându-și viața necăsătorit. Stăpânul, văzând obiceiurile lui bune, i-a încredințat toată casa sa. Pentru aceasta a fost clevetit, din zavistie, la stăpânul său de către prietenii săi, care ziceau că petrece în desfrânare cu femeia lui. Iar stăpânul, crezând pe cei care cleveteau împotriva lui, a poruncit să-l ucidă. Dar fiul stăpânului, fiind înțelept, a rugat pe tatăl său să nu se grăbească a crede pe clevetitori și să nu aducă rușine casei. Și cercetând cu de-amănuntul cele spuse și înștiințându-se că este nevinovat, l-a scăpat de la moarte. Însă tatăl lui, orbit și biruit de mânie, l-a băgat pe cel năpăstuit într-o groapă adâncă și doi ani a petrecut el în această groapă, chinuindu-se cu foamea, căci hrana ce i se dădea lui nu era hrană omenească; ci la trei zile i se arunca câte un snop de ovăz și puțină apă. Și deși un prieten al său îi făgăduise să-i aducă bucate, el nu voia, ci l-a rugat ca mai bine să-i aducă hârtie și cerneală și, șezând acolo în groapă, scria cărți pentru învățătura copiilor, și le dădea să le vândă, iar prețul lor era împărțit la săraci.

După doi ani, milostivul Dumnezeu, văzând răbdarea cea mare a robului Său, care fără de vină pătimea unele ca acestea, a binevoit să-l elibereze din iadul acelei închisori și i-a deschis, prin mâna nevăzută a puterii Sale, ușa temniței. Iar Grigorie, văzând lumină la ușă, s-a spăimântat, părându-i-se că este nălucirea vrăjmașului, de vreme ce doi ani nu se mai deschisese acea ușă, și, sculându-se, a început a se ruga. Și iarăși s-a făcut lumină la ușă, mai mare decât prima oară. Apropiindu-se, Grigorie a atins ușa cu mâna și îndată ea s-a deschis și a cunoscut că este voia Domnului să fie liber din acea închisoare; și s-a rugat lui Dumnezeu cu rugăciuni de mulțumire. Apoi, luând icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o avea cu el în temnița aceea, a ieșit și, cu toate că era ziuă, n-a fost văzut de nimeni.

Si plecând din casa și din cetatea aceea, a mers la mănăstirea cinstitei și slăvitei Adormiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acolo s-a călugărit și s-a făcut pustnic îmbunătățit; iar mai pe urmă a fost și egumenul acelui lăcaș. Din pricina slăbiciunii trupești a lăsat după aceea păstoria acelei mănăstiri, dar după puțină vreme iarăși a fost trimis la egumenie în Mănăstirea Selijarului. Iar după ce a supus Dumnezeu cetatea Kazanului împăratului Ioan Vasilievici, atunci, cu sfatul Preasfințitului Mitropolit Macarie și cu al celorlalți arhierei ai Mitropoliei Rusiei, a fost ales arhiepiscop al cetății Kazanului, în anul de la facerea lumii 7063 sau 1555 de la Hristos, în luna februarie, ziua 7. Si l-a trimis împăratul la Kazan cu mare cinste și i-a dat multe lucruri bisericești scumpe și l-a petrecut cu cinstitul și de viață făcătorul lemn al Sfintei Cruci și cu icoane. Apoi mitropolitul cu tot sfințitul sobor și cu toată mulțimea poporului a făcut rugăciuni. Astfel a mers la cetatea Kazanului și a luat scaunul său, nerăpind stăpânirea, nici urmărind cinstea, ci de la Dumnezeu fiind trimis.

Iar cuviosul viețuia cu dumnezeiască plăcere, pe săraci hrănind, pe cei necăjiți cu toate cele de trebuință îndestulându-i, pe nevoiași, pe văduve și pe sărmani apărându-i și scăpându-i de nevoi. El petrecea în multe osteneli, în priveghere de toată noaptea și pururea în rugăciuni, iar pe necredincioși îl învăța să cunoască și să creadă în Sfânta Treime, în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh, întru Unul Dumnezeu și pe mulți i-a adus din necredință la credință și i-a botezat. Apoi a căzut în boală și a zăcut multă vreme, dar nicidecum boala cea trupească nu a biruit înțelepciunea cea sufletească din el, căci și atunci a poruncit să fie dus la biserică. Și astfel, ostenindu-se vreme de trei ani și cunoscându-și mutarea sa la Dumnezeu, a chemat pe arhimandritul Varsanufie și i-a poruncit săI îmbrace în schimă și, în a patra zi a lunii decembrie, la ceasurile opt din noapte, în anul 7072 (anul 1564 de la Hristos), s-a dus la Dumnezeu, după ce a păstorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani și 9 luni. Iar trupul lui a fost pus în lăcașul Mântuitorului, cu hramul Schimbării la Față, îngropându-se la altarul bisericii celei mari, cu cinste, cu psalmi și cu cântări duhovnicești.

Cuviosul Varsanufie era din cetatea Serpuhova, numele lui cel dintâi fiind Ioan. Era fiul unui preot, pe nume Vasile, care l-a dat la învățătura gramaticii. Tânăr fiind, a fost robit de tătarii din Crâm. Acolo le slujea cu toată osârdia, dormind puțin și cântând psalmii pe care îi ținea minte, iar necredincioșii, văzându-l bun la fire, nefățarnic și smerit, slujindu-le fără împotrivire, se mirau de dânsul și i-au poruncit să petreacă liber. După trei ani a fost răscumpărat de tatăl său de la tătari și s-a dus la împărăteasca cetate Moscova. Acolo s-a călugărit în mănăstirea ce se cheamă „a lui Andronic” și își petrecea viața în fapte bune. Pentru aceasta a fost ales egumen al mănăstirii de la Pișnoși și după aceea a fost arhimandrit în cetatea Kazanului. Acolo a zidit o mănăstire cu biserică și chilii, viețuind bine și plăcut lui Dumnezeu, cu înfrânare multă și cu priveghere, chinuindu-și trupul cu un lanț pe care îl purta în jurul trupului, neștiindu-l nimeni. Deci era întru toate pildă fraților prin bunătăți și pe mulți necredincioși i-a întors la Dumnezeu și i-a botezat. Iar pentru Cuviosul arhiereu Gurie avea dragoste nefățarnică și i se supunea lui în toate.

După aceea a fost ales episcop în cetatea Tver și, bine păstorind cuvântătoarea turmă a oilor lui Hristos, s-a dat spre multe nevoințe, căci petrecea întotdeauna în post, în rugăciuni și lacrimi și în priveghere de toată noaptea; si pe mulți bolnavi a tămăduit, căci era iscusit în meșteșugul doctoricesc și nici un fel de plată nu lua de la nimeni, ci îi tămăduia din dragoste; dar, mai ales, tămă_ duia patimi sufletești cu darul Duhului Sfânt. Cu lucrul mâinilor lui tăcea camilafce grecești, pe care le trimitea fraților săi, rugându-i să se roage și ei lui Dumnezeu pentru dânsul.

Când sfântul era la adânci bătrâneți a lăsat păstoria sa și s-a mutat iarăși în mănăstirea zidită de dânsul, a dumnezeieștii Schimbări la Față a Domnului, din cetatea Kazanului, și a luat pe sine marele chip (s-a făcut schimnic). Dar nici la bătrânețe, fiind cuprins de slăbiciune mare, nu și-a schimbat pravila sa, ci și atunci îl duceau ucenicii săi în biserică. Iar când a slăbit de tot, cunoscându-și mutarea sa din lumea aceasta, s-a împărtășit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos și s-a dus la Domnul pe care L-a iubit, în anul 7084 (1576 după Hristos) și a fost îngropat în acea mănăstire, aproape de Cuviosul Gurie.

După douăzeci de ani, în anul 1596, la porunca dreptcredinciosului domn a toată Rusia, împăratul Teodor Ivanovici, s-a zidit o biserică de piatră, cu hramul Schimbării la Față a Domnului. Când au început a fi săpate șanțurile, s-au găsit mormintele Sfinților Gurie și Varsanufie, în ziua de 4 octombrie. Ermoghen, fiind atunci mitropolit în cetatea Kazanului și aflând despre aceasta, a săvârșit Sfânta Liturghie, cântând panihida, și a mers în mănăstire cu tot soborul și, descoperind mormântul Sfântului Gurie, l-a aflat plin de mir mirositor, iar trupul lui plutea deasupra mirului ca buretele, aproape întreg, numai puțin cuprins de stricăciune deasupra buzei. La fel și veșmintele lui erau întregi și mai curate decât cele noi. Apoi au descoperit și mormântul Sfântului Varsanufie și, de asemenea, îi aflară moaștele nestricate și întregi, ca și ale Sfântului Gurie, numai la picioare era atins puțin de stricăciune.

Atunci au mutat cinstitele lor trupuri din morminte în racle noi și, făcând slujbă deasupra gropii, le-au pus deasupra pământului, ca toți cei care vor merge acolo să vadă și să sărute cu credință cinstitele lor moaște. Îl înștiințară apoi despre acestea pe împăratul a toată Rusia, Teodor Ivanovici, și pe Sfântul Patriarh Iov. Auzind acestea, împăratul și Preasfințitul Patriarh și toată împărăteasca lor suită și mulțimea poporului au dat slavă lui Dumnezeii care a preamărit pe sfinții săi. Apoi împăratul dreptcredincios a poruncit să fie zidit un altar în partea de miazăzi la biserica cea mare și acolo să se pună la vedere moaștele sfinților arhierei, moaște din care izvorau tămăduiri credincioșilor, întru slava luiDumnezeu, Celui în Treime închinat, acum și pururea și în veciivecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *