Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 4 septembrie: Sfântul Prooroc Moise; Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei și cei împreună cu dânsul; Sfinții Mucenici: Ermiona și surorile ei, Haritina și Eutihia, Petronie, Zarvil, Tatuil și Veveea; Sfânta Ermioni, una dintre fiicele Sfântului Apostol Filip și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului ” Rugul aprins”. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna septembrie, în ziua a patra pomenim pe Sfântul Prooroc Moise
Sfântul Prooroc Moise era evreu de neam și s-a născut în Egipt, cu 1500 de ani înainte de Hristos, pe când evreii era robi egiptenilor. Găsit de fața lui Faraon, într-un coșuleț de papură, uns cu smoală, pe apa Nilului, copilul Moise a fost înfiat de fața împăratului și a primit o desăvârșită creștere și toată învățătura de la curtea împărătească a Egiptului. A știut însă tot timpul că este evreu și a păstrat în ascuns legătura cu suferința neamului său.
Deci, ajungând el în vârstă și făcându-se de 40 de ani, a ucis pe un om egiptean care bătea pe un evreu. Drept aceea, temându-se să nu afle Faraon, a fugit în pământul Madian, lângă muntele Sinai și acolo și-a luat femeie pe Sefora, una din cele șapte fiice ale unui păstor numit Ietro, preotul din Madian. Și așa, după 40 de ani de viață la curtea lui Faraon, a petrecut timp de alți 40 de ani, o viață de păstor de vite, ca și socrul său. Dar Dumnezeu a rânduit să scoată prin Moise poporul evreu din robia Egiptului și să-l aducă în țara făgăduinții, în Canaan. Deci, trecând cei 40 de ani ca păstor, Dumnezeu s-a arătat lui Moise în văpaia rugului de pe Sinai. Și din porunca lui Dumnezeu, Moise s-a pogorât în Egipt, la Faraon, ca să-l facă să slobozească pe evrei să meargă să aducă jertfa lui Dumnezeu, în pustie. Dar de vreme ce Faraon nu se supunea, Dumnezeu a bătut Egiptul cu zece răni. Și, silind astfel pe Faraon, Moise a luat poporul și, cu pronia lui Dumnezeu, cu argint și cu aur, l-a trecut marea, iar pe Faraon și toată oastea lui i-a înecat, pentru împotrivire.
De-a lungul călătoriei, Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii, pe care le-a dat poporului, punându-l să jure că le va păzi. Și a înălțat altar lui Dumnezeu, rânduind jertfe sfinte și rugăciuni către Cel atotputernic. Și s-a mutat la Domnul, suindu-se pe muntele Nebo și văzând de departe Canaanul, fiind în vârstă de 120 de ani, adică după alți 40 de ani, în slujba lui de Prooroc al lui Dumnezeu și de Legiuitor al credinței evreilor.
Și ne-a lăsat Proorocul Moise, scrise, primele cinci cărți din Biblie, nouă, creștinilor, iar poporului evreu, cartea lui sfântă, Tora, pe care numai Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos o întrece și a cărui venire o proorocește (Deut. 18, 18). Și a fost îngropat pe muntele Nebo, în loc necunoscut, de arhistrategul lui Dumnezeu, Mihail. (Deut. 1, 9).
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei și cei împreună cu dânsul
Acest între Sfinți, sfințitul Mucenic Vavila a fost, după Sfântul Ignatie, cel mai vestit din vechii patriarhi ai Antiohiei celei mari. El a păstorit Biserica cu râvnă și fără prihană, timp de 13 ani și a trăit sub împărații Gordian, Filip Arabul și Decius, între anii 237 și 250.
După tradiție, împăratul Filip, care era creștin și săvârșise un omor, venind în Antiohia împreună cu împărăteasa lui, a fost oprit de Sfântul Vavila să intre în biserică, acesta amintind împăratului, cu înțelepciune, ca fiind creștin, este supus unui canon de pocăință pentru păcatul său. Împăratul nu numai că nu s-a supărat, ci a mulțumit bătrânului episcop pentru prilejul dat de a-și mărturisit pe fața credință sa și a rămas la ușa bisericii.
Pe vremea lui Decius, urmașul lui Filip și cel dintâi mare prigonitor al creștinilor, Sfântul Vavila a fost întemnițat, împreună cu cei trei copii al căror dascăl era, și, nevrând ei să se lepede de credința lui Hristos, ostașii le-au tăiat capetele, lui și celor ce erau în lanțuri cu dânsul, la anul 250. Și a fost îngropat, purtând lanțurile.
Tot în această zi pomenim pe Sfinții Mucenici: Ermiona și surorile ei, Haritina și Eutihia, Petronie, Zarvil, Tatuil și Veveea
Acești sfinți au trăit pe vremea împăratului Adrian. Dintre ei Tatuil era preot al idolilor, dar printr-un oarecare episcop, a venit la credința. Pentru aceea a fost bătut cu toiege de Avgar domnitorul, ars pe obraz, și chinuit în multe și felurite chipuri. Iar la urmă prin sabie s-a săvârșit, împreună cu sora sa Veveea.
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Ermioni, una dintre fiicele Sfântului Apostol Filip
Sfântul Apostol Filip (prăznuit pe 11 octombrie), care a botezat pe famenul Candachiei, a avut patru fiice, pe care Evanghelistul Luca le mărturisește de proorocițe și fecioare. Dintre acestea Ermiona și Eutihia s-au dus în Asia căutând pe Teologul Ioan, și neaflându-l căci se mutase, aflat-au pe Petronie, ucenicul lui Pavel Apostolul, și luând învățătură de la dânsul, urma obiceiurilor lui. Iar Ermiona se deprindea cu meșteșugul doctoriei. Drept aceea venea mulțime multă, și lecuia pe toți, chemând numele lui Hristos.
Trecând însă Traian împăratul asupra perșilor, se arătă sfânta că este creștina și aducând-o înaintea lui căută să o înșele cu amăgiri și să o despartă de Hristos. Dar de vreme ce nu voia să se supună, a poruncit ca să o bată peste obraz multe ceasuri. Iar Ermiona văzând pe Domnul șezând la judecată în chipul lui Petronie, care îi grăia și o întărea, socotea bătăile ca o nimica.
Deci văzând împăratul întărirea și neînduplecarea gândului ei, rușinându-se, a slobozit-o. Și de atunci, deschizând în Asia sălășluire de oaspeți, odihnea pe toți și-i lecuia și sufletește și trupește. Și Domnul se preamărea în toate zilele de către tot omul, cât a trăit împăratul Traian.
Iar dacă a murit el, împărățind Adrian, ginerele său, și înștiințându-se de cele despre sfânta, trimise slujitori de o aduseră înaintea lui și-i zise: „Spune-mi, bătrâno, de câți ani ești, și de ce neam, și în ce stare te afli?” Iar sfânta, răspunzând, zise: „Domnul meu Hristos știe de câți ani sunt și de ce neam”. Împăratul zise: „Dezbracați-o de haina ei și o bateți fără de milă”, zicându-i să răspundă cu smerenie la cele ce o întreabă împăratul; și așa au bătut-o cumplit. După aceea a supus-o la chinuri îndelungate în căldări cu smoală, din care a rămas nevătămată. Și scoțând-o a grăit ea către împăratul: „Împărate! Domnul meu m-a întors spre somn în căldare, și am văzut unde mă închinam marelui zeu Iraclie”. Iar el bucurându-se îi porunci să intre în capiște. Atunci sfânta făcând rugăciune întru sineși către Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, îndată se făcu tunet din cer, și căzând jos la pământ idolii care erau în capiște, se zdrobiră și se făcură pulbere. Și ieșind, sfânta zise împăratului: „Intră înăuntru de ajută zeilor, că au căzut și nu pot să se scoale”.
Intrând împăratul și văzând zdrobirea idolilor, a poruncit să i se taie cinstitul ei cap afară din cetate. Și luând-o Teodul și Timotei, au ieșit din cetate și neîngăduindu-i să-și facă rugăciunea, s-au repezit cu obrăznicie asupra ei, dar li s-au uscat mâinile. Rugându-se atunci de sfânta, și crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos s-au însănătoșit, și au rugat pe sfânta ca să se roage pentru dânșii să-și dea sufletele lor către Domnul înaintea ei. Și aceasta făcându-se a răposat și ea cu pace, aproape de același loc. Și venind oarecare credincioși binecinstitori, și luându-le moaștele le puseră în Efes în loc ales și însemnat, întru mărirea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.
Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului ” Rugul aprins”
Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” are la bază relatarea biblică a Vechiului Testament la care a fost prezent Moise. În capitolul 3 din Ieșirea, Dumnezeu i se arată lui Moise pe Muntele Horeb, din mijlocul unui rug care „ardea, dar nu se mistuia”:
Și depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. (Ieșire 3, 1-2)
Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuși. Moise a fost înștiințat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domul i-a spus numele Său:Eu sunt Cel ce sunt. (Ieșire 3, 14)
Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naște pe Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară și după naștere. Această idee a pătruns în imnografia bisericească (de exemplu, Dogmatica de la vecernia sâmbetei, pe glasul 2), și, dar și în iconografie.
Una din cele mai vechi reprezentări ale Icoanei Maicii Domnului „rugul aprins”, o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Moise este reprezentat într-o parte, scoțându-și sandalele, pentru că locul era sfânt. (Ieșire 3, 5)
Acum majoritatea icoanelor reprezintă „rugul” într-un mod simbolic. Este reprezentat sub formă de stea cu opt colțuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu (reprezentând focul), și unul verde (sugerând rugul păstrat neatins de foc). În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul.
Pe fiecare colț al stelei roșii, sunt zugrăvite simbolurile biblice ale celor patru evangheliști: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) și vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cum sunt indicate la: Iezechiel 1, 10 și în: Apocalipsă 4, 7. În celelalte patru colțuri ale stelei verzi sunt reprezentați Sfinții Îngeri.
În timp, icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Proorocul Moise, Sfinți Arhangheli și rugul (Ieșire 3, 2); în alt colț Profetul Isaia și serafimi cu cărbunele aprins din profeția sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel și poarta prin care numai Domnul poate intra, profeție a acestuia (Iezechiel 44, 2) și în ultimul colț, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ține, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micșorate, care urcă de la pământ la cer, pe cei credincioși. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare și „mlădița lui Iesei” (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului din care răsare „Vlăstarul” divin.
Se cunoaște o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în fața casei sale, ținând în mână o icoană a Maicii Domnului „rugul aprins”. Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul că Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii.
Se crede că cele mai timpurii icoane ale Maicii Domnului „rugul aprins” au fost pictate la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.