Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 5 august: Sfântul Mucenic Evsignie; Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul); Sfântul Mucenic Favie, Episcopul Romei și Sfânta Cuvioasă Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna august, în ziua a cincea, pomenim pe Sfântul Mucenic Evsignie
Sfîntul Evsignie era de neam antiohian și cu rînduiala ostaș. El a fost ca ostaș sub împărații Romei, Dioclețian și Maximian, la Constanțiu Chlor, la marele Constantin și la fiii lui. Acesta a fost împreună vorbitor cu Sfîntul Mucenic Vasilisc și scriitor al pătimirii lui, pe vremea împărăției lui Maximian. Cînd i s-a tăiat capul Sfîntului Vasilisc, Sfîntul Evsignie și alți credincioși ce erau acolo s-au învrednicit de au văzut mulțimea sfinților îngeri, luînd sufletul mucenicului și înălțîndu-l la cer. De asemenea, au văzut și pe Domnul nostru Iisus Hristos stînd în cer și primind sufletul pătimitorului. Iar pe vremea împărăției lui Constantin, cînd era cu el în ceată, au văzut împreună crucea cea închipuită cu stele și bine se îmbărbăta nevoindu-se asupra potrivnicilor, fiind înarmat cu puterea Sfintei Cruci. Petrecînd el în ostășie 60 de ani, a lăsat rînduiala ostășească, pe vremea împărăției lui Constanțiu, fiul lui Constantin, de vreme ce îmbătrînise.
Întorcîndu-se în patria sa, Antiohia, viețuia după Dumnezeu în rugăciune și în postiri, cercetînd totdeauna bisericile lui Dumnezeu. El a ajuns pînă pe vremea împărăției celui urît de Dumnezeu, împăratul și călcătorul de lege Iulian. Cînd acel împărat păgîn a mers în Antiohia, a prins pe Sfîntul Evsignie și l-a dat la muncire în chipul acesta:
Într-una din zile, sfîntul, mergînd la biserică, s-a întîmplat de a văzut doi oameni închinători la idoli, certîndu-se între ei pentru un lucru oarecare. Trecînd el pe lîngă ei, aceștia l-au oprit, zicîndu-i: „Te știm pe tine om cinstit, care ai fost multă vreme în oaste și știi dreapta judecată; deci, ne rugăm ție, ascultă pricina noastră și ne judecă cu dreptate”. Sfîntul a socotit pricina lor precum se cădea și din aceea s-a aflat unul drept, iar altul vinovat. Supărîndu-se cel vinovat, s-a dus la împărat și l-a pîrît pe Evsignie că este creștin. Împăratul îndată a poruncit să-l prindă pe sfînt și să-l pună înaintea judecății sale. Sfîntul, stînd înaintea chinuito-rului, l-a certat fără teamă, pentru călcarea lui de lege, că s-a lepădat de Hristos, s-a închinat idolilor și a schimbat cinstea lui Dumnezeu în idoli, neurmînd marelui Constantin.
După aceea sfîntul a început a lăuda credința lui Constantin, spunînd de la început, cum a văzut crucea pe cer și cum, cu puterea ei, a biruit pe potrivnici și, lepădînd închinăciunea idolilor, s-a dăruit lui Hristos. Nu numai el singur s-a luminat cu credința și cu Sfîntul Botez, dar și pe toată lumea a luminat. Deci, Sfîntul Evsignie, aducînd multe laude marelui Constantin, ocăra pe Iulian, depărtatul de Dumnezeu, pentru păgînătatea lui, și-l batjocorea cu cuvinte defăimătoare. Iulian, nesuferind să audă aceste cuvinte, a poruncit să-i taie capul ostașului lui Hristos. Astfel s-a jertfit pentru Hristos, ca un mucenic, Sfîntul Evsignie, avînd vîrsta de 110 ani, și s-a sălășluit în viața cea neîmbătrînită, unde anii lui nu se vor lipsi în veci.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul)
Cuviosul Ioan Iacob, cu metania din Mânăstirea Neamț, a fost un sihastru sfânt al zilelor noastre care s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe Valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva. Acest fericit purtător de Hristos s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș–Botoșani, la 23 iulie, 1913, într-o familie de țărani credincioși, anume Maxim și Ecaterina, fiind singur la părinți. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea „Iliuță”. La șase luni după naștere, mama sa, îmbolnăvindu-se, a decedat, iar copilul a rămas în grija bunicii sale după tată, Maria Iacob, care îl îngrijește ca o adevărată mamă timp de zece ani.
În anul 1916, când copilul Ilie avea trei ani, tatăl său a decedat pe front. În anul 1923 a decedat și bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan și lipsit de mângâierea părinților și a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă șase copii. Între anii 1926–1932, tânărul Ilie urmează Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” și Liceul „Dimitrie Cantemir” din Cozmeni–Cernăuți.
În vara anului 1933 a intrat ca viețuitor în obștea Mânăstirii Neamț. La 8 aprilie, 1936, este tuns în monahism, primind numele de Ioan, iar în noiembrie același an se duce, cu alți doi călugări din marea lavră, să se închine la Mormântul Domnului. Apoi rămâne definitiv în Țara Sfântă, unde se nevoiește în obștea Mânăstirii Sfântul Sava de lângă Betleem.
La 14 septembrie, 1947, este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt de către mitropolitul Irinarh și apoi numit egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan. După cinci ani de ascultare se retrage cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, în pustiul Hozeva, aproape de Ierihon. Aici se nevoiesc împreună opt ani de zile, în peștera Sfânta Ana, pe valea pârâului Horat.
La 5 august, 1960, când avea 47 de ani, Cuviosul Ioan Iacob se mută la cereștile lăcașuri și este înmormântat în peștera în care s-a nevoit. După 20 de ani, la 8 august, 1980, s-a aflat întreg în mormânt, fiind preamărit de Dumnezeu ca sfânt.
La 15 august, același an, moaștele sale au fost duse la Mânăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere, cu binecuvântarea Patriarhului Benedict al Ierusalimului, și se păstrează în biserică alături de celelalte sfinte moaște.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Favie, Episcopul Romei
Sfîntul Favie (Favian) era de neam roman și cu rînduială de preot, pe vremea păgînilor împărați ai Romei, care erau prigonitorii Bisericii lui Hristos, fiind întunecați cu închinarea la idoli. Locuința sa o avea mai întîi într-un sat aproape de Roma, apoi s-a mutat chiar în Roma. El se silea la îngroparea trupurilor mucenicești, pentru că mulți creștini erau chinuiți și uciși de chinuitorii lui Hristos, și trupurile lor aruncate afară din cetate spre a le mînca cîinii, fiarele și păsările. El le lua noaptea în taină și le îngropa cu cinste. Atunci, pe vremea împărăției lui Maximin, fiind ucis pentru Hristos preasfințitul episcop Anter, credincioșii care se ascundeau din pricina prigonirii și păzeau în taină sfînta credință, s-au adunat la un loc cu episcopii și cu preoții lor în biserica pe care o aveau și care era neștiută de prigonitori, pentru a alege alt episcop. Biserica lor era o casă ascunsă din pricina prigonirii, iar la acel sinod era și preotul Favie.
Făcîndu-se încercare pentru a alege pe cel mai vrednic pentru o slujbă ca aceasta, mulți pomeneau pe bărbați cinstiți și aleși care puteau să păstorească bine turma lui Hristos; dar pe preotul Favie, nici gînd nu avea cineva să-l numească, de vreme ce el era din cei mai de pe urmă și nu era de multă vreme venit din sat în cetate. Fiind neînțelegere în sobor, deodată s-a arătat un porumbel alb ca zăpada, zburînd de sus. Toți l-au văzut și l-au privit cum, coborîndu-se de sus, a șezut pe capul preotului Favie, apoi iarăși, ridicîndu-se, s-a făcut nevăzut. Atunci toți au cunoscut că Însuși Dumnezeu, cu Duhul Său cel Sfînt, l-a ales pe el să fie întîi șezător și păstor al Bisericii Sale. Deci, luîndu-l pe dînsul cu mare bucurie, l-au pus pe scaunul patriarhal, și astfel Sfîntul Favie a fost ales episcop al Romei. Deci, îndată s-a făcut liniște Bisericii, căci, prigonitorul Maximin fiind ucis de ostașii săi, a urmat la împărăție Gordian și a încetat prigonirea împotriva creștinilor, deoarece acel împărat, cu toate că era păgîn, era însă blînd și bun la obicei și nu poruncea să se facă răutate creștinilor.
În zilele lui, creștinii aveau viață pașnică și zideau pretutindeni bisericile lor. Sfîntul Favie a zidit multe biserici de rugăciune în Roma, la gropnițele cele deasupra mormintelor mucenicești. El le făcea largi ca să încapă credincioși mulți în ele. Asemenea a făcut și deasupra acelor peșteri în care se ascundeau creștinii pe vremea prigonirilor. Deci, Biserica lui Hristos creștea, întorcîndu-se în toate zilele mult popor de la păgînătatea idolească la Hristos. Dar mai ales după sfîrșitul lui Gordian, cînd a luat împărăția Romei, Filip cu fiul său, cel de un nume și o împărăție cu el. Ei au primit credința în Hristos de la un bărbat dreptcredincios și unul din cei dintîi senatori, anume Pontie; iar Preasfințitul Favie i-a botezat. Atunci s-a înmulțit foarte mult numărul credincioșilor, căci împăratul și cu fiul său fiind botezați la arătare, mulți s-au botezat, căutînd la dînșii, și într-acea vreme credința lui Hristos se bucura de mare libertate.
Preasfințitul episcop Favie, avînd de ajutor pe senatorul Pontie, adevăratul rob al lui Hristos, sfărîma idolii și le dărîma capiștile lor, iar bisericile lui Dumnezeu le ridica. Dar nu multă vreme a fost Biserica lui Hristos întru această odihnă și libertate – doar abia patru ani – căci Hristos, Capul Bisericii, pe Mireasa Sa, pentru care Și-a vărsat sîngele, vrînd să o aibă pe pămînt, ca aurul în ulcea și precum crinii între spini, a slobozit asupra ei multe primejdii și pătimiri. Astfel s-a ridicat prigonire de la balaurul iadului, care, și altădată, precum i s-a arătat în vedenie Cuvîntătorului de Dumnezeu Ioan, prigonea pe femeia cea împodobită cu podoabe cerești, a aruncat după dînsa apă din gura lui spurcată ca un rîu, ca s-o înece apa. Acel urîtor de bine, de demult, nesuferind să vadă mărindu-se slava lui Hristos, a îndemnat pe oamenii robiți lui, pe păgînii închinători la idoli, să se răscoale împotriva împăraților celor luminați și care străluceau în dreapta credință.
Deci, adunîndu-se toți cîți urau pe Hristos și pe creștini, și avînd ca povățuitor pe necuratul Deciu, au ucis pe împăratul Filip și pe cel de o împărăție cu el, pe Filip, fiul său, nu pentru vreo altă pricină, decît numai pentru că amîndoi au crezut în Hristos și au dat libertate creștinilor. Ucigînd ei pe amîndoi împărații, s-au pornit și împotriva tuturor creștinilor; și a fost într-acea vreme în Roma mare vărsare de sînge creștinesc.
Întîi a fost prins preasfințitul Favie, pe care îl urau mai mult păgînii, deoarece era întîiul povățuitor și învățător creștinesc. După aceea a mai fost căutat și acel bărbat credincios, senatorul Pontie, care era prietenul împăraților Filip; dar nu a fost găsit, căci se ascunsese, precum făcuseră și cei mai mulți credincioși care fugiseră din Roma. Iar Preasfințitului episcop Favie, din porunca lui Deciu, ce împărățea atunci, i s-a tăiat capul cu sabia și a trecut de la Biserica care se ostește, la Biserica care se prăznuiește, cu oile păstoriei sale fără de număr, și care au fost înjunghiate într-o vreme cu dînsul. Sfîntul Pontie, fiind prins mai pe urmă, și-a luat mucenicescul sfîrșit pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, I se cuvine slavă în veci.
Notă – Pe acest sfînt episcop Favie, romanii l-au numit Favian, și îi săvîrșesc pomenirea la 3 ianuarie. El a așezat ca în toți anii în Sfînta și Marea Joi a Cinei celei de Taină a Domnului nostru Iisus Hristos să se sfințească Sfîntul Mir, iar pe cel vechi să-l ardă în biserică.
De vreme ce în pomenirea sfințitului Mucenic Favie s-a pomenit Sfîntul Mucenic Pontie, am judecat să punem aici viața și pătimirea lui, ca să nu fie trecut cu vederea un plăcut ca acesta al lui Hristos. El a adus la Hristos pe doi împărați Filip și s-a ostenit împreună cu Sfîntul Favie, întorcînd pe mulți de la întunericul rătăcirii închinării la idoli, și povățuindu-i la luminoasa cale a sfintei credințe; iar mai pe urmă și-a pus sufletul pentru Domnul său.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul
Originară din Capadocia și crescută în credința ortodoxa, sfânta Nona s-a căsătorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz și membru al unei secte din acea vreme. Prin răbdare și rugăciune ea a reușit să-l convertească pe bărbatul ei la credința ortodoxă, după care acesta a devenit episcop al orașului, timp de 45 de ani. Din această căsătorie li s-au născut trei copii: sfânta Gorgonia (prăznuită la 23 februarie), sfântul Cezarie (prăznuit la 9 martie) și mai ales sfântul Grigorie Teologul (prăznuit la 25 ianuarie), care i-a fost dăruit de Dumnezeu în răspuns la rugăciunile ei.
Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplară a mamei sale: într-un trup de femeie ea avea un suflet mai bărbătesc decât al celor mai bravi bărbați. Nu se ocupa de cele lumești și materialicești decât în măsura în care acestea puteau să fie spre înălțarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri și toaletele femeiești, ea nu avea decât o singură grijă: să facă mai strălucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul său; și nu socotea nici un fel de noblețe lumească, decât numai aceea ca, prin credința lucrătoare prin fapte, omul cunoaște că vine de la Dumnezeu și la Dumnezeu merge. Ostenindu-și trupul cu posturi și rugăciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei că ar fi voit adeseori să se vândă pe sine și pe copiii ei ca să dea cele de trebuință celor săraci.
După moarte soțului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnăvit, dar a suferit această ultimă încercare dând slavă lui Dumnezeu. Și-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinită de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; și moartă, ea părea să fie adâncită în rugăciune.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.