sinaxar 5 iulie
Distribuie

Sfinții zilei din calendarul ortosox. Sinaxar 5 iulie: Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul, și cei împreună cu dânsul, șase ucenici ai lui; Sfântul Cuvios Lampadie; Sfântul Cuvios Mucenic Ciprian cel nou și Aflarea cinstitelor Moaște ale Sfintei Fecioare Iuliana. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…

În luna iulie, în ziua a cincea, pomenim pe Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul, și cei împreună cu dânsul, șase ucenici ai lui

Acest luceafăr al lumii, Sfântul Atanasie, avea, că patrie Trapezuntul și a trăit pe vremea împărăției lui Nichifor Focas (963- 969). S-a născut din părinți evlavioși iar, prin Sfântul Botez, a fost numit Avramie. Deci, odrăslind dintr-o rădăcină de bun neam, asemenea i-a fost și creșterea. Că, îndată, a fost dat la învățătură, ajungând la știința cea desăvârșită a vremii sale, pentru care a și fost trimis la școlile înalte și de multă faimă din Constantinopol. Deși tânăr, iubind cu tot sufletul curăția și râvnind petrecerea cea pustnicească, a părăsit cetatea împărătească, unde l-ar fi așteptat multă cinstire lumească și înalte dregătorii, Și s-a dus la mănăstirea Chiminan, așezată pe un munte, din Asia. Această mănăstire avea egumen pe Mihail, ce se numea și Malein, om dumnezeiesc, foarte ales și bun îndrumător la viața cea cerească. Și cuviosul egumen l-a întâmpinat pe Avramie, cu părintească dragoste, și, în scurtă vreme, primindu-l în rândul monahilor, o dată cu intrarea în viața cea nouă, i-a dat numele de Atanasie. Și își câștigă pâinea, ca scriitor de cărți, pentru trebuința oamenilor.Temându-se, însă, de cinstirea ce i se dă de către toți și, din râvna ce avea pentru ostenelile mai grele și pentru mai multă singurătate, s-a dus la Muntele Atonului, un munte abrupt și înalt, ca un pisc, ce se înălța din mare. Acolo, s-a încredințat că ucenic, unui bătrân pustnic, căruia i s-a supus, cu toată râvna, străduindu-se, cu multe fapte duhovnicești. Apoi, din dumnezeiască descoperire, s-a dus în părțile mai retrase ale muntelui, și, găsind un loc care-i plăcea mult. s-a hotărât să rămână acolo, socotind să înalțe în acel loc o biserică, în care să aducă lauda lui Dumnezeu. Dar gândul s-a dovedit greu de împlinit și Cuviosul avea mare amărăciune în suflet.

Într-un târziu, și-a amintit de împăratul Nichifor Focas, care stăpânea atunci împărăția. Și, aducându-și aminte de bună prietenie, pe care i-o arătase împăratul, pe vremea când, împreună, se aflau la învățătură, în Constantinopol, s-a hotărât să meargă la el după ajutor. Și împăratul a zidit în locul arătat, o biserică prea-frumoasă, în cinstea Maicii lui Dumnezeu, cu multe chilii și case mari, pe care le-a ridicat din temelie pentru sălășluirea fraților. A zidit, apoi, și o larvă, pentru mai mulți nevoitori. Și, fără încetare, fericitul Atanasie, se luptă, cu grele osteneli, și se silea să prefacă bolta cea mare a bisericii și la o mai bună înfățișare să o aducă. Deci, suindu-se pe schela, ca să încheie lucrul, s-a surpat bolta cu el împreună cu alți șase frați. Și, așa, Fericitul s-a săvârșit în Domnul, pentru că, nici moartea lui, să nu fie fără de mucenicie.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Lampadie

Acest sfânt din pruncie dându-se pe sine spre viața sihăstrească, și Duhului supunându-și trupul prin înfrânarea poftelor și prin dese rugăciuni, a strălucit ca soarele, și a luminat pe cei ce erau întunecați cu demonice înșelăciuni. Și trăind a făcut multe minuni, precum și după ce s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Mucenic Ciprian cel nou

Sfântul Ciprian acesta s-a născut în satul Klitos din Epir. După moartea dreptcredincioșilor și evlavioșilor lui părinți, Ciprian a mers la Sfântul Munte, unde s-a îmbrăcat cu îngerescul chip, închinându-se pe sine desăvârșit monahiceștilor nevoințe, într-o chilie de lângă Mânăstirea Cutlumuș.

El a luat asupra sa nevoință peste nevoință, până când vestea despre dânsul s-a răspândit în întreg Sfântul Munte, iar el a fost respectat și iubit de toți Părinții.

Dar cuviosul Ciprian se socotea pe sine ca un nimic. El era chinuit de gândul că nu se va putea mântui decât cu prețul muceniciei pentru Hristos. De aceea el a părăsit Muntele și a mers la Tesalonic, unde s-a dus și a stat înaintea pașei de acolo, cerându-i cu îndrăzneală să se lepede de mincinoasa credință în Mohamed și să îmbrățișeze credința în Hristos. Pașa a poruncit să fie biciuit, iar apoi l-a alungat.

Nemulțumit de mărturisirea lui, Cuviosul Ciprian a mers atunci la Constantinopol și a scris o scrisoare marelui vizir, în care arăta amănunțit minciuna lui Mohamed și adevărul lui Stăpânului Hristos.

Înfuriat, vizirul l-a trimis la Șeikul Islamu, care, după ce l-a audiat până la capăt, a poruncit să i se taie capul.

Ciprian a primit sentința cu bucurie, mergând la eșafod ca la un ospăț de nuntă. Așa a luat mucenicia pentru Hristos acest bărbat dumnezeiesc, după zelul pentru credință al inimii lui, în cinci zile ale lunii iulie, la anul 1679.

Tot în această zi, pomenim Aflarea cinstitelor Moaște ale Sfintei Fecioare Iuliana

În zilele fericitului întru pomenire Elisei Pleteneanul, arhimandritul Lavrei Pecersca, s-a pristăvit în cetatea Kievului, cea păzită de Dumnezeu, o fecioară vestită, care avea să fie îngropată în sfântul locaș al Pecerscăi. Și a fost săpat mormântul ei aproape de biserica cea mare de piatră a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Pecersca, înaintea paraclisului Sfântului Ioan Inaintemergătorul, unde acum este ușa către despărțitura aceea; căci mai înainte nu era acolo, ci dinăuntrul bisericii celei mari era intrarea în acea despărțitură.

Deci săpând unii atunci, au aflat o vistierie păzită de Dumnezeu de mulți ani – cinstitele moaște ale Sfintei plăcutei lui Dumnezeu, doamna Iuliana odihnindu-se foarte frumoase întru nestricăciune, căci era fecioara albă la trup și frumoasă la chip, și se părea că doarme ca vie, împodobită cu îmbrăcăminte de mare preț, din învelitori de mătase cu țesături de aur. La gât avea grivne de aur cu multe mărgăritare; la mâini, brățări de aur și inele de mare preț, iar pe cap, o cunună feciorească de aur cu mărgăritare și cu pietre scumpe. Și zăcea lângă peretele bisericii, cu capul spre miazăzi, iar cu picioarele spre miazănoapte. Peste racla ei era pusă o piatră, pe care era însemnată pecetea binecredincioșilor domni Olșanschi, iar pe raclă era bătută o tăbliță de argint aurită, pe care era închipuită aceeași însemnare a fecioarei, cu o scriere deasupra în felul acesta: „Iuliana, doamna Olșansca, fiica voievodului Grigorie Olșanul, care a murit fecioară în vârstă de șaisprezece ani”.

Iar toată îmbrăcămintea ei se vedea ca și cum ar fi fost nouă, până ce nu s-a atins nimeni de ea, iar când s-a atins, îndată s-a stricat. Apoi, îmbrăcând acele sfinte moaște într-altă îmbrăcăminte nouă de mătase, le-au pus în biserica cea mare a Pecerscăi, în colțul dinspre apus spre miazăzi, nu cu dinadinsul, fără de împodobirea de vrednică cinste, care se cuvine sfinților. Deci oamenii se atingeau de acele sfinte moaște precum voiau, nedându-le cuviincioasa cinste, încât se acoperiseră de praf și se înnegriseră.

Iar după câtăva vreme, pe scaunul Mitropoliei Kievului fiind fericitul întru pomenire, Preasfințitul Părinte chir Petru Movilă, care avea împreună și ocârmuirea Mănăstirii Pecersca, i s-a arătat în vedenie minunată doamna Iuliana, această fecioară sfântă și plăcută Iui Dumnezeu, mustrându-l că sfintele ei moaște sunt lăsate în nebăgare de seamă și părăsire, din pricina împuținării credinței. Drept aceea, acel înțelept păstor îndată a poruncit la niște fecioare din rânduiala monahicească, iscusite și temătoare de Dumnezeu, să gătească îmbrăcăminte și podoabe de bună cuviință, cu care să împodobească acele sfinte moaște. Încă a poruncit să se facă și o raclă frumoasă, în care s-a sârguit să pună cu evlavie și frumoasă rânduială acele sfinte moaște, îmbrăcându-se în veșminte arhierești și chemând tot sfințitul sobor. Si fiind de față tot norodul, le-a mutat cu prăznuire într-alt loc, făcând rugăciuni și cântări de prăznuire și dând mulțumire lui Dumnezeu și Preasfintei Născătoare și cuvioșilor părinți ai Pecerscăi, că, la sfințenia și lauda acelui loc, s-a adăugat și arătarea nestricatelor, cinstitelor și minunatelor moaște ale Sfintei fecioare Iuliana, la care cei ce aleargă cu cucernicie și cu credință câștigă, cu rugăciunile plăcutei lui Dumnezeu, ajutor folositor de suflet la trebuințele lor.

Iar de ar voi cineva să știe și vreo minune de la acele sfinte moaște ale Sfintei Iuliana, plăcuta lui Dumnezeu, această mai aleasă minune o vom adăuga aici, spre mai vrednică încredințare.

În anul 1617 de la Nașterea Mântuitorului Hristos, a venit în Mănăstirea Pecersca, sub stăreția lui Elisei Pleteneanul, cel mai sus pomenit, un om oarecare necunoscut de nimeni, anume Vasilie, care – după cum s-a aflat mai târziu – era eretic, deoarece ținea de blestemata credință rea a lui Arie. Acela, prefăcându-se cu înșelăciune și fățarnică credință și cucernicie, se arăta că venise să cerceteze sfintele locuri și să se închine moaștelor făcătoare de minuni ale plăcuților lui Dumnezeu sfinți ai Pecerscăi; dar înăuntru își ascundea vicleșugul acelui eres pierzător de suflet al lui Arie. Deci a îndrăznit necuratul a intra în sfânta, marea și de minuni făcătoarea biserică a Pecerscăi. Și a rugat cu vicleșug pe ierodiaconul Liverie, care era într-acea vreme eclesiarh, să-i deschidă racla fericitei fecioare Iuliana, ca și cum dorea să se închine cu osârdie cinstitelor ei moaște. Și câștigându-și ticălosul cererea, a început a se închina cu fățărnicie la cinstitele ei moaște, gândind cu vicleșug și căutând vreme îndemânatică, ca să-și săvârșească răutatea cea ascunsă.

Iar când a văzut pe eclesiarh că se depărtează pentru o trebuință, îndată urâtul de Dumnezeu, ereticul, înșelătorul și hoțul, s-a grăbit a se apropia de cinstitele moaște ale Sfintei Iuliana; și, ca și cum voia să le sărute cu toată osârdia, a îndrăznit a apuca inelul din degetul mâinii drepte al sfintei. Și depărtându-se blestematul închinător cu prada cea pierzătoare de suflet, se ducea cu îndrăzneală din biserică cu acel câștig închipuit. Dar când a voit să iasă pe ușile bisericii, deodată s-a îndrăcit și a căzut pe pietre, răcnind ca un bou sălbatic, tăvălindu-se și scuturându-se încoace și încolo. Apoi, fiind pedepsit cu dreapta răsplătire a lui Dumnezeu, acel eretic și fur de cele sfinte și-a lepădat îndată necuratul său suflet.

Deci înspăimântându-se eclesiarhul de lucrul acela, a alergat și i-a spus arhimandritului. Iar acela îndată a luat pe frați și a mers acolo, și toți se mirau de sfârșitul cel grabnic și înfricoșat al acelui om cumplit. Și vrând să știe pricina acelui grabnic sfârșit rău, a poruncit să caute la acel eretic pretutindeni, dacă nu este la el ceva răpit sau furat din lucrurile bisericești. Deci, căutându-l, au găsit în buzunar inelul. Atunci arhimandritul a întrebat pe eclesiarh: „De la ce icoană o fi luat acest inel? ” Si cercetând eclesiarhul, a numărat la toate icoanele, nu a găsit lipsă nimic. După aceea, i-a venit în minte să deschidă și racla Sfintei fecioare Iuliana; pentru că acel înșelător se vedea că se ruga cu dinadinsul la cinstitele ei moaște.

Si deschizând racla și căutând, a cunoscut că acel inel de mare preț a fost luat din degetul mâinii drepte a Sfintei fecioare Iuliana, și a spus mai-marelui. Făcându-se aceasta, a venit din întâmplare la biserică un bărbat binecredincios, cu numele Vartolomeu. Acela a cunoscut pe acel eretic, care zăcea mort, și a spus numele și neamul lui. După aceea, arhimandritul a poruncit, ca, spre mai mare laudă a acelei minuni, să lipească acel inel răpit de la moaștele Sfintei Iuliana la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, între celelalte podoabe de mare preț. Iar pe acel eretic și fur de lucruri sfinte, să-l îngroape afară din mănăstire. Si zicea către frați: „Socotiți, părinților și fraților, cum Dumnezeu, Care cearcă inimile și rărunchii, asemenea si fapta rea care se ascundea în inima acestui viclean om a vădit-o și nu l-a lăsat fără pedeapsă, ca și ceilalți să aibă frică; pentru că nu este taină care să nu se arate”. Cu o minune ca aceasta s-au încredințat toți credincioșii de sfințenia și dumnezeiasca plăcere a Sfintei fecioare Iuliana.

Pentru cinstea Sfintei fecioare Iuliana Olșansca, nu se cuvine a tăcea mărturia cea vrednică de credință, care după multă vreme s-a făcut astfel: În anul 1677 de la Nașterea lui Hristos, în șase zile ale lunii iulie, a venit într-adins la Mănăstirea Pecersca preacinstitul părinte Teodosie Sofronovici, egumenul mănăstirii Sfântul Arhanghel Mihail, din Kiev. El dorea să i se deschidă racla Sfintei fecioare Iuliana, de cinstitul ieromonah Paisie, care era în vremea aceea eclesiarh, vrând a se închina sfintelor ei moaște, pentru că spunea el: „Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă închin la acele sfinte moaște, dar am avut o vedenie ca aceasta în mănăstirea mea: Ieșind eu din biserică după cântarea Utreniei și adormind puțin, mi s-a arătat într-o lumină mare o ceată de multe sfinte fecioare, dintre care una mi-a zis cu mustrare: «Iată, eu sunt Iuliana, ale cărei moaște zac în sfânta biserică a Pecerscăi, iar tu pentru ce mă nesocotești pe mine și moaștele mele? Deci, iată, de aceea ți-a arătat Domnul vedenia aceasta, ca să știi, că și eu sunt numărată de El cu sfintele fecioare, care I-au bineplăcut Lui»” .

De atunci, acel preacinstit egumen, de câte ori venea în sfântul locaș al Pecerscăi, niciodată nu trecea cu vederea a se închina cu evlavie și cu toată osârdia, și a săruta cu smerită și umilită sărutare aceste sfinte moaște nestricate ale Sfintei Iuliana, plăcuta lui Dumnezeu. Cu ale cărei sfinte rugăciuni să ne învrednicim și noi a fi numărați în ceata plăcuților Domnului Celui lăudat întru sfinții Săi. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *