Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 5 mai: Sfânta Mare Muceniță Irina; Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou și Cinstirea icoanei Maicii Domnului „Potirul nesecat”. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna mai, în ziua a cincea, pomenim pe Sfânta Mare Muceniță Irina
Aceasta a trăit pe vremea când Sfântul Timotei era episcop în Efes, după moartea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (68), că fiică a unui mare dregător al Împărăției romanilor, Licinius, și a soției sale Licinia, iar numele dat ei, de la părinți, era Penelopia. Și, ajungând ea în vârstă ca de șase ani, s-a arătat frumoasă la față și plină de înțelepciune. Deci, voind Licinius să-și păzească fiica de vălul necurat al vieții, a zidit pentru dânsa un turn în afară de zidurile cetății, împărțit în multe camere, toate împodobite cu multă măiestrie și îndestulare.
Și a suit în acest turn și 13 fecioare, iar, ca păgân ce era, a dus acolo și idolii cei de aur, ca să păzească pe fiica sa. Și a pus lângă ea o cinstită bătrână Caria, ca să-i fie ei învățătoare și a mai pus, încă, și un bătrân bărbat cinstit și înțelept, cu numele Apelian, ca să o învețe carte în toate zilele. Deci, petrecând acolo fiica lui, mai mult de șase ani, și ajungând la vârsta căsătoriei, părinții ei se gândeau să o însoțească cu vreunul din cei mai luminați fii ai împărăției din acea vreme.
Stând Penelopia, într-o zi, de vorbă cu bătrânul Apelian, a văzut intrând pe fereastră un porumbel, purtând în cioc o ramură de măslin, pe care a lăsat-o pe masă, iar el a zburat afară. La câteva clipe, tot pe fereastră a intrat un vultur, aducând în cioc o coroniță de flori, pe care, lăsând-o, a zburat afară. Pe fereastră a intrat, apoi, un corb, aducând în cioc un șarpe mic, pe care, lăsându-l pe masă, a zburat și el afară. Și minunându-se de aceste ciudate lucruri, Penelopia a cerut învățătorului sau să-i tălmăcească, talcul lor. Iar bătrânul, creștin fiind în ascuns și înainte-văzător, i-a spus ei: „Porumbelul însemnează firea ta cea blândă și bună și înțelepciunea ta feciorească. Ramura de măslin este darul lui Dumnezeu, care ți se va da ție prin Botez. Vulturul este biruința asupra patimilor și ridicarea gândului tău la Dumnezeu. Cununa este răsplătirea ostenelilor tale. Iar corbul și șarpele însemnează necazurile și suferințele ce vei avea de pătimit pentru Hristos.
Mirându-se de această tâlcuire, ca una ce încă nu auzise de credința creștinilor, a rugat pe învățătorul ei să-i lămurească taina acestei credințe. Și Apelian i-a vorbit, cu multă căldură, despre Hristos și despre învățătură și dumnezeiasca Lui lucrare în lume. Și, cugetul fecioarei se lumină, cunoscând că rostul vieții ei este să slujească Domnului. Deci, trecând pe acolo Timotei episcopul, Penelopia a primit Botezul și numele creștinesc de Irina. Iar, peste câteva zile, părinții ei i-au spus că a sosit timpul să-și aleagă un soț, dar Irina a răspuns: „Eu m-am făcut mireasa lui Hristos și nu mai vreau alt mire. Lui îi voi închina viața mea, acum și în veci.”
Și, diavolul a răzvrătit inima tatălui ei, Licinius, ca fiica să credea în Hristos, iar de zei se lepădă. Și a fost pusă la chinuri, dar Irina a rămas neînduplecată, încât prin credința ei, însuși tatăl ei a crezut în Hristos și s-a botezat, el și toată casa lui. Și, părăsind marea lui dregătorie, s-a retras, cu soția și cu toți ai lui, în turnul lor de la marginea cetății și acolo preamăreau pe Dumnezeu.
Dar aceasta a fost pentru Sfânta Irina, numai începutul necazurilor. Urmașul lui Licinius la dregătorie a încercat să o silească pe Sfânta să aducă jertfa zeilor, dar, împotrivindu-se, fecioara a mărturisit, cu îndrăzneală, credința ei în Hristos și, din toate încercările, ieșea întărită în credință, iar mulțimea de păgâni, văzând răbdarea ei și minunile ce se făceau, au crezut în Hristos. Șirul patimilor ei nu se schimbase și nu se terminase însă. Fiul dregătorului Sedechie, un tânăr înrăit, anume Sapor, a pus-o pe Sfânta la și mai grele chinuri. Dar, scăpând, prin minune, și din aceste cumplite chinuri, Irina a plecat în cetatea Calinicon, unde a propovăduit, fără odihnă, pe Hristos, cu multă îndrăzneală. Și a călătorit prin multe locuri, vestind pretutindeni Evanghelia Mântuitorului și aducând mulțime de necredincioși la credință. La Efes s-a întâlnit cu bătrânul ei dascăl Apelian și tot aici s-a și odihnit ea întru Domnul, în 5 zile ale lunii mai. Iar pomenirea pătimirii ei s-a scris de dascălul ei Apelian.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou
Sfântul Nou Mucenic și Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr și mama a rămas singură să crească șapte copii.
Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit pașii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri și a Sfintei Parascheva. Aici el și-a luat crucea lui Hristos pe care toți cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieții sfinților și pustnicilor deșertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos și s-a dezrobit de plăcerile lumești. Din mila Domnului și-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit și de înalta treaptă a preoției, slujind cu multă smerenie și zdrobire de inimă în altar.
În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugând-o și prădând locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulți călugări au fost torturați și decapitați dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci și i-a făcut să-l arunce în temniță pe Efrem pentru a-l tortura și a-l forța să renunțe la Hristos.
Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătându-l în fiecare zi în speranța că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzând aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos și legat de un dud. După aceea l-au bătut și l-au batjocorit întrebându-l așa: „Unde e Dumnezeul tău?”, „De ce nu te ajută acum?” Dar sfântul nu și-a pierdut curajul și continua să se roage: „O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni și facă-se totul după voia Ta.”
Barbarii i-au smuls barba sfântului și l-au torturat până când a slăbit puterea lui. Sângele curgea și hainele îi erau numai fâșii. Corpul îi era aproape despuiat și plin de răni dar agarenii nu erau mulțumiți continuând să-l chinuie. Unul din ei a luat un băț încins și l-a înfipt violent în buricul sfântului. Țipetele lui de durere îți sfâșiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleași torturi iar și iar până când tot corpul i s-a contorsionat și membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească și se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva și sângele și tot pământul sub el era roșu. Curând sfântul a leșinat. Crezând că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom și trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică și chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii și s-a rugat: „Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul.” Pe la nouă dimineața sufletul mucenicului s-a despărțit de trup.
Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareța Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaște ce vor fi fost împrăștiate pe acel pământ și la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea și-a dat seama că acela era un pământ sfânt și s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.
După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meșter angajat să facă reparații la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzând că nu-l poate convinge, Maica stareță l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri și s-a întâmplat același lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare și a săpat în locul indicat de maică.
Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul și a început să sape în viteză. Stareța l-a rugat să se liniștească și să sape ușor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se așteaptă să găsească moaștele unui sfânt. Dar la o adâncime de șase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meșterul s-a albit la față și n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă și să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat și a sărutat moaștele cu multă evlavie. Dând la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Țesătura era groasă și părea să fi fost țesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaște ale unui mucenic.
Maica Macaria se afla tot în acel loc sfânt și la Vecernie, așa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de pași care veneau de la mormânt înspre ea, traversând toată curtea, până la ușa bisericii. Erau pașii unui om hotărât și cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: „Cât timp vrei să mă mai lași aici?”
Atunci a văzut în fața ei un călugăr înalt, cu ochii mici și rotunzi și cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică și cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie și frica i-a dispărut. „Iartă-mă,” spuse ea, „Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei .” Sfântul a dispărut și stareța a continuat să citească slujba de seară.
În dimineața următoare după utrenie, Maica Macaria a curățat osemintele și le-a așezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzând și o candelă în fața lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulțumindu-i că a avut grijă de el și spunându-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieții lui și mucenicia pe care a suferit-o.
Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieții lui și prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaște cu dragoste și credință se vindecă de nenumărate boli și infirmități și este grabnic ajutător la rugăciunile celor care-l cheamă.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea icoanei Maicii Domnului „Potirul nesecat”
Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat” a fost descoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obișnuia să-și dea toată pensia pe alcool, distrugându-și sănătatea. Deși a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.
Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. „Să ți se facă o molitfă în fața icoanei „Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban și nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut și a doua și a treia oară, îndemnându-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.
Atunci, târându-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat și s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele și bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.
Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să știe de existența vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei și-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria „Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa țăranul s-a întors acasă complet sănătos și vindecat de alcoolism.
Noutățile despre această minune s-au răspândit cu repeziciune și mulți suferinzi de patima beției împreună cu familiile lor veneau să se roage în fața icoanei. Mulți dintre ei se reîntorceau să aducă mulțumiri Maicii Domnului pentru vindecare și pentru că a răspuns la rugăciunile lor.
În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citește molitfa și acatistul Potirul Nesecat în fața icoanei pentru cei suferinzi de patima beției.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.