Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 6 februarie: Sfinții Cuvioși Varsanufie cel Mare, „Marele Bătrân”, și Ioan, cel numit „Proorocul”, ucenicul sfântului Varsanufie; Sfântul Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei; Sfântul Ierarh Fotie, patriarhul Constantinopolelui; Sfântul Mucenic Iulian, cel din Emesa; Sfinții Mucenici Fausta, Evilasiu și Maxim și Sfânta Muceniță Doroteia și a celor împreună cu dânsa.
În luna februarie, în ziua a șasea, pomenim pe Sfinții Cuvioși Varsanufie cel Mare, „Marele Bătrân”, și Ioan, cel numit „Proorocul”, ucenicul sfântului Varsanufie.
Sfântul Varsanufie cel Mare și Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viață ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă orașul Gaza.
Sfântul Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învățătorul său în virtute, viață ascetică și folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit „profetul”.
Există manuscrise cu date despre viața, faptele și darurile cu care erau înzestrați Sfinții Varsanufie și Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română și slavonă. Manuscrisele au fost traduse în limba rusă și publicate în secolul al XIX-lea de părinții Mănăstirii Theotokos – Optina. O sută din „scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae .
Învățăturile Sfinților Varsanufie și Ioan arată deslușit perfecțiunea lor duhovnicească și dragostea pentru oameni, dar conțin prea puține elemente despre viața lor.
După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul și după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povățuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturisește Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-și nota răspunsurile sfântului.
În răspunsurile celor doi sfinți, care erau îndrumători de viață spirituală nu numai pentru contemporani ci și pentru generațiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, „din putere în putere”.
Nu știm când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) și nici nu știm nimic despre casa și familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând povețele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecțiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.
Sfântul Ioan a prevăzut și a proorocit o mulțime de lucruri, până și data morții sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l învețe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea și s-a stins din viață două săptămâni mai târziu.
Sfântul Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul și prietenul său dar a îmbrățișat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.
Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puțini pentru care ținea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit „Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.
Acești doi sfinți au lăsat moștenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAȚĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinții Monahi Varsanufie și Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinții, asceții și scriitorii generațiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie și 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei
Plăcutul lui Dumnezeu Vucol s-a deprins din copilăria sa la nerăutate și la întreaga înțelepciune, apoi s-a făcut vas al Sfîntului Duh. Iar prealăudatul și iubitul lui Hristos ucenic, Sfântul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, aflîndu-l iscusit și vrednic, l-a hirotonisit episcop și păstor prea folositor smirnenilor. Apoi, fiind luminat de Sfîntul Duh și ca o făclie punîndu-se în sfeșnic, pe cei ce ședeau în întunericul rătăcirii și al înșelăciunii idolești cu lumina cerească i-a luminat. După aceea, prin Sfîntul Botez, i-a făcut fii ai luminii și i-a izbăvit de fiarele cele nevăzute și sălbatice, care căutau pe oricine să înghită. Deci acesta, mai înainte de moartea sa încredințînd fericitului Policarp oile sale cele cuvîntătoare, a trecut din viața vremelnică la cea veșnică. Trupul lui cel sfînt, fiind îngropat, Dumnezeu a poruncit să crească pe mormîntul lui un răsad care dădea tămăduire bolnavilor.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Fotie, patriarhul Constantinopolelui
Sfântul Fotie a fost un mare luminător al Bisericii. El era rudă a împăratului și al slăvitului patriarh Tarasie. El a fost zelos apărător al Bisericii în contra papismului și a altor erezii ale latinilor, în șase zile el a parcurs toate treptele sfinte ale preoției, de la mirean, la patriarh. El a fost întronizat pe scaunul patriarhal în Sfânta zi de Crăciun a anului 857 după Hristos și a adormit în Domnul treizeci și patru de ani mai târziu, în 891.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Iulian, cel din Emesa
Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-și arate credința în Dumnezeu, a găsit cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în același timp și mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor și al trupurilor și al sufletelor. Când, pe vremea împărăției lui Numerian, au fost prinși episcopul Silvan, Luca diaconul și Mochie anagnostul și au fost osândiți de închinătorii la idoli a fi dați pradă fiarelor, în timp ce aceștia erau duși la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, s-a închinat lor. Dar fiind prins și el, după moartea acelora, i s-au bătut piroane de fier în cap, în mâini și în picioare, și așa precum se afla cu piroanele înfipte în el, a fost închis, într-o peșteră, unde și-a dat duhul lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Fausta, Evilasiu și Maxim
Sfânta Fausta a trăit pe vremea împăratului Maximian și era din cetatea Cizicului. Avea părinți bogați și pioși, iar după moartea lor a rămas stăpână pe multă bogăție. Dar nici tinerețea vârstei, nici înșelăciunea bogăției nu au despărțit-o de faptele cele bune; ci s-a păstrat în nestricăciune, în post și în rugăciune, având pururea gândul la dumnezeieștile Scripturi. Vestea despre ea ajungând până la împărat, a fost trimis la ea un oarecare Evilasiu, care făcea parte dintre cei mai aleși bărbați ai senatului, ca să o înduplece să jertfească idolilor, iar dacă nu se va lăsa înduplecată, să o arunce în mare. Acela întrebuințând față de ea toată cercarea chinurilor, și văzând-o că s-a izbăvit în chip minunat din ele, și că făcea minuni, a crezut în Hristos. Apoi a fost trimis Maxim eparhul la Evilasiu și la sfânta Fausta. Acela i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite, dar prin minuni și prin rugăciuni mucenicești, a crezut și acesta în Hristos. Apoi intrând, împreună cu cei doi de bună voie în cazanul pe care-l pregătise pentru sfinți, din porunca împăratului, și-au săvârșit toți lupta, luându-și sfârșitul prin foc.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Muceniță Doroteia și a celor împreună cu dânsa
Dorotea era o fecioara foarte frumoasa si de neam bogat din Cezareea Capadociei. Saprichie, guvernatorul provinciei, a dat-o pe Dorotea în grija a doua surori, pagîne cu credinta, Christina si Kallista, care s-o convinga sa renunte la credinta ei în Hristos. însa mai curînd contrarul acestui lucru s-a întîmplat. Dorotea a reusit sa le converteasca pe cele doua surori la Hristos. Plin de furie, Saprichie a poruncit ca cele doua surori sa fie legate spate la spate si aruncate într-o baie de pacura la care sa se puna foc. Apoi el o osîndi pe Dorotea la moarte. Ea a primit sentinta cu bucurie si a strigat: „îti multumesc Tie, O iubitorule de suflete Hristoase, Cel Care ma duci pe mine la locasurile Tale ceresti.” Teofil, un oarecare aristocrat acolo de fata, a rîs la aceste cuvinte si i-a strigat Doroteei: „Asculta, o, mireaso a lui Hristos, sa-mi trimiti si mie mere si flori din pomii Raiului Mirelui tau!” „Cu adevarat îti voi trimite,” i-a raspuns mucenita. Cînd Dorotea s-a aflat la locul executiei, dintr-o data a aparut în fata ei un tînar preafrumos, avînd în mîini trei mere si trei flori rosii din pomii Gradinii Raiului. Acela era îngerul lui Dumnezeu iar anotimpul era iarna. Dorotea i-a cerut îngerului sa duca merele si florile lui Teofil si sa-i spuna: „Iata, ia ce ai cerut!” Cînd Teofil a primit cuvîntul trimis si a vazut darul, s-a cutremurat, iar viata lui s-a rasturnat: caci Teofil pagînul cel convins s-a facut Crestin. Aunci si el a fost schingiuit si omorît pentru Hristos, iar sufletul lui a intrat în Raiul Stapînului lisus, curînd dupa Sfînta Dorotea.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.