Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 6 noiembrie: Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sfântul Cuvios Luca din Sicilia și Sfântul Varlaam Hutinski. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna noiembrie, în ziua a șasea pomenim pe Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului
Marele mărturisitor Pavel s-a născut la Tesalonic și a fost notar și scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, și diacon al marii biserici, trăind pe vremea împărăției lui Constanțiu (337-361), fiul marelui Constantin. După moartea lui Alexandru, creștinii ortodocși l-au pus pe Pavel patriarh în Constantinopol și acesta, folosind un timp când împăratul, care era arian, se află, pentru mai multă vreme în Antiohia, a păstorit Biserica lui Dumnezeu în pace și în buna rânduială a dreptei credințe.
Deci, întorcându-se împăratul arian Constanțiu de la Antiohia, l-a scos din scaun și a pus în locul lui pe arianul Eusebiu al Nicomidiei. Plecând el la Roma, a aflat acolo pe marele Atanasie, fiind scos și el din scaun de același împărat Constanțiu, încă și pe alți episcopi din Răsărit. Deci, cu scrisori de la împăratul Constant, fratele împăratului Constanțiu, și de la papa Iuliu, atât Pavel și Atanasie, cât și ceilalți episcopi și-au reluat scaunele lor. Dar, după o vreme, cu sfaturile arienilor, Constanțiu i-a scos iarăși pe episcopii ortodocși din scaune. Atunci a scris Constant, împăratul din Apus, fratelui său, împăratul Constanțiu de Răsărit, că de nu-și vor lua episcopii scaunele lor, va veni cu putere asupra lui.
Și și-a luat atunci și dumnezeiescul Pavel scaunul său, pentru puțină vreme. Murind Eusebiu, a lăsat, după moartea împăratului Constant, pe Sfântul Pavel surghiunit în Armenia, la Caucaz, iar Constanțiu a adus, în locul său pe ereticul Macedoniu, ceea ce nu s-a făcut fără răscoala poporului credincios și fără vărsare de sânge. Iar Sfântul Pavel, ajungând în Armenia, a fost închis în lăcașul în care ședea, părăsit cu totul, nedându-i-se nici mâncare, nici apă. Deci, după șase zile, arienii văzând că încă este în viață, l-au sugrumat chiar cu omoforul său. Și așa, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Luca din Sicilia
Acest fericit Luca era din cetatea Tavromeniei, ce se află în ostrovul Siciliei. Și când era de optsprezece ani, cu sârguință mergea des pe la sfintele biserici. Și nu numai ascultă dumnezeieștile cuvinte cu trezvire, ci și le împlinea. Dar fiindcă părinții lui au voit să-l căsătorească, el a fugit noaptea și s-a dus la un loc neumblat, unde petrecea împreună cu fiarele. Și stăruind acolo patruzeci de zile întru postire, s-a învrednicit de dumnezeiască cercetare prin înger. Deci mergând la o mânăstire, s-a îmbrăcat cu îngereasca schimă a monahilor; și de atunci și în urmă, ducea viața mai aspră. Pentru că timp de optsprezece luni tot a treia zi și a patra zi mânca numai pâine și bea numai apă, fără să dea odihna trupului.
Și de acolo ieșind, s-a dus împreună cu un monah la muntele Etna și acolo avea hrană buruienile muntelui. Dormea puțin, avea numai o haină și fără încălțăminte, punându-și hotar și canon să nu iasă din chilia sa dacă nu citise mai întâi toată psaltirea. Apoi citea ceasul al treilea, și după acestea își luă lucrul său și lucra până la al șaselea ceas; și abia după ceasul al șaselea se îngrijea de hrana puțină ce mânca. Asemenea și pentru cealaltă slujbă. Drept aceea întru acestea nevoindu-se, s-a învrednicit fericitul să ia prea mare har de la Dumnezeu, și să dezlege cuvintele cele neînțelese ale dumnezeieștilor Scripturi; încât unii, nedumerindu-se, ziceau despre el: „De unde știe acesta carte neînvățând?” După acestea s-a dus la un alt loc, povățuit de dumnezeiască descoperire. Și acolo adunând doisprezece ucenici, le purta de grijă. După aceea mergând la Vizantia, și după ce a înconjurat pe la chiliile monahilor, și a descoperit părinților de acolo cugetările sale, s-a întors și s-a dus la Corintul Peloponesului. Acolo, locuind într-un sat ca la șapte luni, a adormit în pace.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Varlaam Hutinski
Sfântul Varlaam Hutinski a trăit în secolul al XII-lea. Parinții săi, Mihail și Ana, oameni bogați din Novgorod, dar cu evlavie mare și-au botezat pruncul Alexie și l-au crescut sădind în inima lui semințele virtuților. Aflat sub influența părinților virtuoși, Alexie se îndeletnicea din fragedă vârstă cu postul și rugăciunea, mergând la biserică și citind Scripturile.
S-a retras la Mănăstirea Lisich, care se afla în apropierea orașului, când era încă foarte tânăr, fiind tuns în monahism și primind numele de Varlaam.
Mai târziu, după moartea părinților, Varlaam a împărțit totul săracilor și s-a retras pe un deal singuratic pe malul râului Volkov, aflat la zece vestre de Novgorod, într-un loc numit Hutinski.
Sfântul Varlaam a dus o viață solitară, dură, făcând rugăciuni neîncetate și ținând post aspru. El a fost un ascet foarte râvnitor în lucrările sale; își tăia singur lemnele pentru foc din pădure și lucra pământul din jurul chiliei, îndeplinind astfel porunca Domnului „Cine nu lucrează nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10).
Curând, călugărul a fost cunoscut în toată țara și au început să vină la el pentru sfătuire și binecuvântare conducători, nobili și oameni obișnuiți, unii dintre ei cerând chiar permisiunea de a rămâne împreună cu monahul îmbunătățit.
Printre sfaturile pe care Sfântul Varlaam le oferea ucenicilor era: „Copiii mei, feriți-vă de orice fel de nelegiuire, de invidie sau de calomnie. Abțineți-vă furia și nu dați bani cu camătă. Feriți-vă de judecata nedreaptă. Nu jurați fals și nu vă satisfaceți poftele trupului. Fiți blânzi întotdeauna și suportați toate lucrurile cu dragoste – care este începutul și rădăcina a tot binele.”
Numărul celor ce doreau să rămână lângă Sfântul Varlaam creștea și pentru aceasta a fost construită o biserică ce poartă hramul Schimbarea la Față a Domnului, fondând totodată Mănăstirea Hutinski. Dumnezeu văzând nevoința dreptului, l-a învrednicit pe Varlaam cu darul înainte vederii și săvârșirea de minuni.
Atunci când zilele sfântului se apropiau de sfârșit, după planul lui Dumnezeu a venit de la Constantinopol ieromonahul Antonie – contemporan și prieten al sfântului. Văzându-l, Sfântul Varlaam i-a spus: „Dragul meu frate! Dumnezeu a binecuvântat această mănăstire. Acum a venit vremea ca să las această mănăstirile în mâinile tale, veghează asupra ei și îngrijește-te de ea. Deși cu trupul eu te părăsesc, cu duhul voi fi mereu cu tine.”
După aceasta, sfântul a chemat frații și le-a dat ultimele instrucțiuni, poruncindu-le să păstreze credința ortodoxă și să trăiască permanent în smerenie.
Sfântul Varlaam, starețul Mănăstirii Hutinski, a adormit în Domnul pe 6 noiembrie 1192.
Auzind de adormirea sfântului, Arhiepiscopul de Novgorod însoțit de un sobor de preoți și monahi a venit pentru a înmomânta cu cinste trupul cuviosului. În timpul înmormântării Sfântului Varlaam mulți bolnavi s-au vindecat în mod minunat, dar minunile nu s-au oprit aici: de-a lungul timpului, numeroase minuni s-au săvârșit la mormântul sfântului, minuni ce au condus la canonizarea lui.
În secolul al XV-lea, s-au descoperit moaștele întregi și nestricate ale sfântului Varlaam Hutinski.
În practica slavonă, Sfântul Varlaam este pomenit în timpul Proscomidiei împreună cu Sfinții Cuvioși care au strălucit prin ascetismul lor. (a șasea părticică)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.