Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 7 iunie: Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Ancirei; Sfântul Sfințit Mucenic Marcelin, papă al Romei; Sfânta Cuvioasă Sebastiana și Sfânta Muceniță Zinaida. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iunie, în ziua șapte, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Ancirei
Acesta a trăit în Ancira Galatiei și a fost pârât, către dregătorul Teotechi, că a scos trupurile sfintelor fecioare, cele aruncate, în lac și le-a îngropat. Pentru această pricină a fost adus înaintea dregătorului. Și, acolo, a zis cu îndrăzneală că, deși este simplu și smerit, însă, pentru credință și mărturisirea lui Hristos, este mai presus și mai puternic decât împărații lumii. Pentru aceasta, deci, l-au bătut cumplit, apoi, l-au spânzurat sus, pe un lemn, și l-au strunjit pe coaste și, în sfârșit, i-au tăiat capul. Și așa a luat fericitul cununa Mucenicilor, pe vremea lui Dioclețian împăratul.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Marcelin, papă al Romei
Papa Marcelin a luat scaunul Romei după Sfântul Gaie, pe vremea împărăției lui Dioclețian și în zilele cumplitei prigoniri a creștinilor, când, în treizeci de zile, au fost uciși, în Roma, șaptesprezece mii de creștini, bărbați și femei, cu felurite chinuri. Fiind prins, deci, și Papa Marcelin și adus înaintea lui Dioclețian, s-a temut de chinurile cele cumplite și a pus tămâie pe altarul păgânesc și a adus jertfă în capiștea Vestei și a lui Isis. Și, împăratul, dându-i cinste pentru aceasta, l-a îmbrăcat pe ei într-o haină de mult preț, și l-a numit prieten al său. Deci, întorcându-se Marcelin la casa lui, plângea și se tânguia cu amar, precum oarecând și Sfântul Petru Apostol, când s-a lepădat de Hristos. Și se osândea pe sine și singur se rușina, ca unul ca, pe mulți alții, îi întărise în credință și i-a îndemnat la mucenicească nevoință, iar el a căzut în cumplita lepădare și i se zdrobea inima nespus.
Pe vremea aceea, în țara Campaniei și în cetatea ce se numea Sinuesa a fost un sobor duhovnicesc, la care se adunaseră 180 de episcopi și preoți. Deci, la acest sobor a alergat și Marcelin și, îmbrăcându-se în sac de păr și presărându-și cenușă pe sine, a intrat în sobor, la părinți, întru sfărâmarea inimii. Și, stând ca un osândit înaintea lor, își mărturisea deschis păcatul, înaintea tuturor, și multe lacrimi vărsa, plângând și tânguindu-se și cerând hotărâre de judecată asupra sa. Iar ei i-au grăit: „Singur, cu gura ta, judecă-te pe tine. Din gura ta a ieșit păcatul, deci, din gura ta să iasă și judecata. Știm că, încă și Sfântul Petru, din frică, s-a lepădat de Hristos, dar, plângând cu amar, a câștigat cea dintâi milă de la Domnul său.“ Deci, Marcelin a hotărât asupra sa o judecată ca aceasta, zicând: „Străină de mine fac treapta arhieriei cea sfințită, de care nu sunt vrednic. Și după moartea mea, trupul meu să nu se dea obișnuitei îngropări, ci să fie lepădat câinilor, spre mâncare, iar cel ce va îndrăzni să-l îngroape pe el, acela să fie blestemat.“
După soborul acela, Marcelin s-a întors la Roma și luând în mâini haina cea de mult preț, pe care o primise de la Dioclețian, a alergat la împărat și aruncând-o înaintea lui, l-a mustrat pe el și a blestemat pe zeii lui cei mincinoși, iar, pe sine, se mărturisea, plângând, că greu a greșit. Deci, umplându-se de minie, împăratul l-a dat la chinuri, apoi l-a osândit la moarte. Și a fost dus, astfel, fericitul Marcelin, afară din cetate, la tăiere, cu încă trei credincioși, Claudiu. Chirin și Antonin, iar, după dânsul, venea preotul Marcel. care avea să ia, după Marcelin. scaunul de episcop al Romei. Pe acesta, mucenicul lui Hristos, Marcelin, chemându-l, îl sfătuia să fie tare în credință. Și a poruncit ca trupul său, nimeni să nu îndrăznească a-l îngropa în pământ, ci, să fie aruncat, spre mâncare, la câini. „Că nu sunt vrednic, zicea, de îngropare omenească, nu sunt vrednic să mă primească pe mine pământul, de vreme ce m-am lepădat de Domnul meu, Făcătorul cerului și al pământului.“ Iar, după ce a ajuns la locul cel de moarte, Sfințitul Mucenic Marcelin s-a rugat cu nădejdea cea în Hristos Domnul. Care primește pe păcătoșii cei ce se pocăiesc. Și cu osârdie și-a întins grumazul său spre tăiere și a murit pentru Hristos, de Care, de frica morții, se lepădase. Și au fost tăiați, împreună cu el, și acei trei bărbați: Claudiu, Chirin și Antonin și au fost aruncate trupurile „pe câmp, fără de îngropare. După câteva zile însă, trupurile lui Claudiu, Chirin și Antonin, luându-le credincioșii, noaptea, le-au îngropat. Iar trupul lui Marcelin, nimeni nu îndrăznea să-l ia și să-l îngroape, de vreme ce el pusese blestem, ca să nu fie dat trupul lui îngropării. Și a zăcut pe câmp treizeci și șase de zile.
Și s-a arătat Sfântul Apostol Petru, lui Marcel, noul papă, zicându-i: „Pentru ce n-ați îngropat, până acum, trupul lui Marcelin?“ Grăit-a Marcel: „Mă tem de blestemul lui, pentru că pe toți i-a blestemat, ca nimeni să nu îndrăznească a-i îngropa trupul lui“. Grăit-a Apostolul: „Oare, nu-ți aduci aminte de acea scriptură. Cel ce se smerește, pe sine se va înalta“? Deci. ducându-te, îngroapă pe el, cu cinste. „Iar Marcel papa, sculându-se, a mers și a luat cinstitele moaște ale Mucenicului și le-a îngropat în gropnița Priscilei, cea de lângă calea Salariei. Așa s-a sfârșit Sfântul Mucenic, papa Marcelin, lăsând chip de pocăință, multora din cei ce, în acea vreme, cădeau într-un păcat ca acesta. Că mulți, atunci, înfricoșându-se de chinuri, se lepădau de Hristos. Iar noi slăvim negrăita milostivire a lui Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Sebastiana, care cu pace s-a săvârșit
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Muceniță Zinaida, făcătoarea de minuni
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.