Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 7 martie: Sfinții Sfințiți Mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilievs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton și Eterie; Sfântul Sfințit Mucenic Efrem, episcopul Tomisului; Sfântul Cuvios Pavel cel simplu, ucenicul sfântului Antonie cel Mare; Sfântul Cuvios Emilian Monahul; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Odrino, Orlov – „Chezașa celor păcătoși” și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”.
În luna martie, în ziua a șaptea, pomenim pe Sfinții Sfințiți Mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilievs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton și Eterie
În al șaisprezecelea an al împărăției lui Dioclețian (301 d.Hr.) a trimis Ermon, patriarhul Ierusalimului, episcopi apostolici, care să vestească și la alte neamuri cuvântul lui Dumnezeu și să propovăduiască pe Hristos. Deci, doi din acești episcopi, Efrem și Vasilevs, au fost trimiși în țara Sciților, pe Efrem în părțile de la Dunăre, iar pe Vasilevs la Cherson (Crimeia). Și intrând ei Cherson și mult ostenind împreună, pe mulți din cei ce zăceau în întunericul închinării idolești, i-au adus la lumina credinței în Hristos. Iar, după o vreme, Sfântul Efrem, voind să meargă la sciții de lângă Dunăre, a lăsat pe chersoneni în grija Sfântului Vasilevs. Și Efrem propovăduind și acolo, cu multă trudă și multe înfruntări, pe mulți i-a adus la Hristos. S-a ridicat, însă, împotriva lui, mulțimea necredincioșilor, învinuindu-l ca pe un stricător al vechilor obiceiuri, de la părinți. Și, prinzându-l, după destule chinuri și suferințe, i s-a tăiat capul în ziua de 7 martie.
Iar Sfântul Vasilevs, propovăduind neîncetat pocăința și calea cea dreaptă a mântuirii prin credință și prin fapte bune, a pornit mânia necredincioșilor. Și, prinzându-l, acei păgâni l-au bătut fără milă și l-au izgonit din cetate. Și, ducându-se el în munte, ședea într-o peșteră, ce se numea Partenon, și se bucură cu duhul că s-a învrednicit a suferi pentru Hristos și se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, pentru întoarcerea lui între oameni. În cele din urmă, poporul dreptcredincios îl aduse, din nou, cu mare cinste, la scaunul său. Dar, minunile ce făcea și propovăduirea lui au adus un nou val de furie a necredincioșilor, împotriva Sfântului episcop și, năvălind în casa lui, l-au luat și l-au târât pe ulițe și, călcându-l în picioare, l-au ucis tot în ziua de 7 martie.
Au venit apoi, în scaunul Chersonului, alți episcopi: Evghenie, Elpidie și Agatodor, care, și ei, au pus multă râvnă în propovăduirea dreptei credințe. Toți au primit cununa muceniciei, în aceeași zi de 7 martie, după multe chinuri, îndurate cu bărbăție, și cu tare credință.
Iar, după câțiva ani, a fost trimis din Iersualim episcopul Eterie, care, văzând sălbăticiunea poporului, s-a dus în Constantinopol și a vorbit cu împăratul despre dânșii, ca atunci ocârmuia marele Constantin, împărăția romanilor (306-337). Și, luând cuvânt și sprijin de la împărat, a potolit furia necredincioșilor și a zidit, în cetatea Cherson, o preafrumoasă biserică. Și, venind din nou la Constantinopol, ca să dea seama împăratului de cele înfăptuite, Sfântul s-a îmbolnăvit pe cale și și-a dat sufletul, în insula Aas, unde a și fost îngropat. Și era, și acum, o zi de 7 martie.
Creștinii din Cherson au făcut deci, rugăminte către împărat, și li s-a trimis un alt episcop, pe Sfântul Capiton, și s-au bucurat credincioșii că, pe lângă iscusit propovăduitor, episcopul lor era și făcător de minuni. Deci, cu osteneli și cu ajutor de la Hristos, noul episcop a adus la credința pe toți necredincioșii din cetate și din împrejurimi. Iar, după o vreme, a voit Sfântul Capiton să meargă la Constantinopol, ca să ducă vestea cea bună a biruințelor credinței și în părțile Chersonului. S-a ridicat însă o năpraznică furtună pe mare, iar corabia, rătăcind drumul, a fost dusă spre gurile Niprului. Și, căzând în mâinile unor păgâni, au fost jefuiți și aruncați în mare, toți cei din corabie, împreună cu episcopul lor. Și, astfel, s-a sfârșit, mucenicește, Sfântul Capiton, la 22 ale lunii decembrie.
Dar, Biserica Ortodoxă a rânduit că toți acești episcopi, care s-au nevoit pentru răspândirea dreptei credințe în părțile de la Dunăre până la Cherson, să fie pomeniți la 7 martie, în fiecare an.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Efrem, episcopul Tomisului
Al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor grecești și latine, a fost Sfântul Mucenic Efrem. El s-a născut în sudul Dunării din părinți creștini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici și a fost făcut preot și slujitor la una din biserici. În vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, și tracă (besă).
Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300–314), a fost pregătit din tinerețe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării și din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioșii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creștinism numeroși daci, romani, goți și sciți și răscumpărând de la moarte mulți sclavi, pe care apoi îi creștina.
În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizați pentru credința în Hristos zeci de creștini daco-romani, sciți, besi, traci, greci și capadocieni surghiuniți în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaște episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălța biserici de lemn sau de piatră peste ele și rânduia preoți să slujească noaptea Sfânta Liturghie.
În marea persecuție a lui Dioclețian din anii 304–305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemnițat și chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu și a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-și dea viața pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 și i se face pomenirea la 7 martie.
În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae”, col. 517, la 7 martie, când se sărbătorește Sfântul Mucenic și episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie. În timpul împărăției lui Dioclețian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile”. Deși sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciția Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viața Sfinților Epictet și Astion se menționează la Tomis, în Sciția Mică, un episcop Efrem.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Pavel cel simplu, ucenicul sfântului Antonie cel Mare
Cel între sfinți părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate și de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soție înrăutățită și desfrânată, fără ca el să știe lucrul acesta multă vreme. Într-una din zile, venind el de la țarină pe neașteptate, în afară de vremea obișnuită, așa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soția lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zâmbind plin de blândețe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceți, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie și ea și copiii ei, iar eu mă voi duce și mă voi face monah.
Și îndată lăsând toate și bine rânduindu-le, a plecat la fericitul Antonie și bătând la ușa acestuia, fericitul Antonie a ieșit și i-a zis: Cine ești, frate, și ce cauți aici? Iar el i-a răspuns: Sunt un străin și am venit la tine să mă fac monah. Iar sfântul i-a zis: Bătrân fiind de șaizeci de ani, nu poți să te faci monah și nici să înduri necazurile și strâmtorarea pustiului. Mai degrabă du-te la chinovie; acolo ai să găsești din belșug cele necesare trupului și vei putea să petreci fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci frații vor ajuta neputința ta, fiindcă eu stau singur și mănânc doar la cinci zile o dată și atunci chiar rămânând mai mult flămând. Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrân, ci se sârguia să rămână împreună cu el.
Și sfântul neputând să-l alunge, închizând ușa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieșind ca să-l vadă. Iar Pavel a rămas flămând și nu s-a depărtat. În ziua a patra însă sfântul având trebuință neapărată să iasă afară, deschizând ușa și găsindu-l pe Pavel lângă ușa colibei, i-a zis: Du-te, bătrâne, de aici, nu mă sili, căci nu poți să rămâi împreună cu mine. Dar Pavel i-a răspuns: Îmi este cu neputință să mă duc într-altă parte.
Atunci sfântul văzându-l că nu are nici traistă, nici pâine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: Dacă vei da dovadă de ascultare și vei împlini fără lenevire și fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea și aici să te mântuiești; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai obosești și nu te întorci acolo de unde ai venit? Iar Pavel răspunzând a zis: Toate câte îmi vei spune, cu râvnă le voi face. Și sfântul i-a zis: ridică-te deci și roagă-te, până mă voi duce înăuntru, ca să-ți aduc de lucru. Fericitul Antonie intrând în peșteră, îl supraveghea printr-o mică ferestruică; și Pavel a stat nemișcat la rugăciune o săptămână întreagă, fiind ars de arșița soarelui.
După aceasta, sfântul Antonie ieșind afară și luând ramuri de finic, i-a zis: ia și împletește din ramurile acestea, așa cum mă vezi că împletesc eu. Și bătrânul a împletit până la al nouălea ceas un șirag de cincisprezece stânjeni, cu multă osteneală. Dar sfântul i-a zis: rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit și împletește din nou. Și Pavel a stat nemâncat timp de șapte zile. Sfântul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulțumească și să, plece de acolo. Dar, Pavel, despletind șiragul cu îndelungă-răbdare și cu osârdie și împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cârtească și fără să se tulbure, a uimit pe sfânt. Pentru aceasta, către apusul soarelui, atins adânc fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: Bătrânelule, vrei să mâncăm o bucată de pâine? Iar Pavel a răspuns: cum crezi, părinte! Și lucrul acesta l-a înmuiat iarăși pe sfântul; și punând masa, a așezat pe ea patru bucăți de pâine, de câte șase uncii fiecare (aproape 200 grame) și a înmuiat pentru dânsul una, iar pentru bătrân trei.
Și sfântul Antonie începând un psalm, ca și întru acesta să-l încerce pe Pavel, l-a cântat, repetându-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osârdie se ruga împreună cu sfântul. Apoi, sfântul i-a zis lui Pavel: stai la masă și ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte. Și îndeplinind și această poruncă, sfântul i-a zis: acum ridică-te, fă-ți rugăciunea și culcă-te. Iar acela neatingându-se câtuși de puțin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit. Către miezul nopții, sfântul Antonie ridicându-se pentru rugăciune, a sculat și pe Pavel și a prelungit rugăciunea până la ceasul al nouălea din zi.
Când s-a făcut seară, sfântul Antonie luându-și înainte o bucată de pâine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mâncând încet mai avea încă din pâinea din care mânca. După ce a mâncat toată bucata de pâine, Antonie i-a zis: Bătrânule, mai mănâncă și altă bucată de pâine. Dar Pavel i-a răspuns: dacă vei mânca și tu, atunci și eu voi mânca. Sfântul Antonie a zis: mie îmi este de ajuns pentru că sunt monah. Dar Pavel a zis: pentru că și eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns și mie. Iar după ce au adormit puțin, sculându-se au început din nou să cânte.
Când s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu și să se întoarcă abia după trei zile. După ce a făcut și aceasta, venind niște frați la sfântul Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Și sfântul i-a zis: slujește pe frați în tăcere și să nu guști nimic, până ce vor pleca. Și au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva. Iar frații îl întrebau: pentru ce nu vorbești? Și, pentru că el nu răspundea, sfântul i-a zis: vorbește fraților; și a început să vorbească.
Într-una din zile aducând cineva sfântului un urcior cu miere, sfântul Antonie a vărsat mierea pe pământ. După ce a făcut aceasta, sfântul a zis lui Pavel: adună mierea strop cu strop și vezi ca nu cumva ceva din ea să rămână fără să poată fi folosită. Și făcând aceasta nu s-a tulburat și nu s-a schimbat câtuși de puțin. O altă dată i-a poruncit să scoată apă și toată ziua să o verse fără de folos.
Și altădată, iarăși, desfăcându-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să și-o coasă cu îngrijire la loc. Când sfântul l-a văzut că săvârșește fără șovăială, fără murmur și fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i poruncește, i-a zis: Uite, frate, dacă poți să faci în fiecare zi așa, atunci să rămâi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit! Și Pavel a zis lui: dacă mai ai și altele să-mi arăți, nu știu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut până acum, pe toate cu ușurință le fac.
O astfel și atât de mare ascultare și umilință a dobândit fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dânșii. Iar marele Antonie, încredințându-se despre el, l-a ținut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcându-i o chilie l-a așezat în ea, ca să cunoască toate vicleșugurile demonilor și să se lupte acolo cu ei. Deci, petrecând un an întreg în singurătatea lui și dovedindu-se a fi făcător de minuni și slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereștile locașuri.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Emilian Monahul
În cetatea Roma era un om pe nume Victorin, care din tinerețe își petrecuse viața în multe păcate. Acela mai pe urmă, spre bătrânețe, și-a venit în simțire și, aducându-și aminte de păcatele sale, se cutremura de judecata lui Dumnezeu. Deci, intrând într-una din sfintele mănăstiri și rugând pe egumen ca să-l primească, s-a lepădat de toate lucrurile lumii și s-a făcut monah, luând numele de Emilian. Si s-a deprins la toată supunerea și ascultarea, păzind porunca ce i se dăduse și își ostenea trupul ziua și noaptea. Si având neîncetată pomenire de moarte în sufletul său, se pregătea totdeauna pentru înfricoșata lui Dumnezeu judecată, ce va răspunde pentru păcatele sale în ziua răsplătirii, având de-a pururea în minte frica veșnicelor munci ale gheenei,
Cu o frică ca aceasta și-a obosit și și-a uscat trupul, încât toți frații, care erau întru dragostea lui Dumnezeu în mănăstire, s-au mirat de atâta smerenie și osteneală. Și toți se sârguiau să urmeze vieții lui și să câștige nevoințele lui în ascultări, că doar și-ar curăți și ei păcatele prin multă pocăință și osteneală, căci îl vedeau în toate zilele flămânzind, însetând și muncindu-și trupul; și se foloseau foarte mult. Și mănăstirea aceea era făcută pe un munte înalt care avea de o parte o peșteră. Și avea obicei, tăinuit de toți, fericitul Emilian a ieși târziu seara din mănăstire la peștera aceea și acolo se ruga cu lacrimi, până la cântarea Utreniei.
După câtva timp a simțit egumenul pe Emilian ieșind noaptea târziu din mănăstire. Si neștiind ce face fratele acela afară din mănăstire, și-a lăsat chilia și a plecat în taină pe urma lui. Si văzându-l intrând în peșteră, a stat lângă dânsa, vrând să aștepte până ce va ieși, ca să-l întrebe care este pricina de intră noaptea în peștera aceea. Dar după puțin timp o lumină cerească, mai puternică decât razele soarelui, a strălucit în muntele acela. Si a văzut egumenul pe Cuviosul Emilian stând în peșteră, având mâinile întinse în sus și rugându-se lui Dumnezeu. Apoi lumina aceea cerească se pogora peste capul fericitului.
Văzând egumenul acea lumină, s-a înspăimântat și l-a cuprins frica. Deci întorcându-se, a fugit la mănăstire tremurând, abia putând fugi cu picioarele, de spaima cea mare. Si sosind el la porțile mănăstirii, a auzit un glas din cer, zicând: „Emiliane, iartă-ți-se ție păcatele tale!” Si mai mult înspăimântându-se, egumenul a intrat în chilia sa și tăcea, așteptând lumina zilei. Iar după cântarea Utreniei, vrând egumenul să folosească pe frați, a întrebat înaintea tuturor pe Cuviosul Emilian: „Unde ai fost, frate, în noaptea asta?” Iar cuviosul închinându-se egumenului, a răspuns: „M-am odihnit în mănăstire cu frații toată noaptea”.
Apoi fiind vădit de egumenul și silindu-l să nu tăinuiască mila lui Dumnezeu cea arătată păcătoșilor celor ce cu adevărat se pocăiesc, a spus, chiar nevrând, taina aceea la toți frații, cum adică s-a pogorât peste dânsul lumina și glasul din cer, de la scaunul milostivirii. Atunci a început egumenul a grăi către frați: „Ascultați, dragii mei frați, ar fi putut Dumnezeu Cel Atotputernic să ierte în taină păcatele acestui frate. Dar pentru noi a trimis în chipul luminii mila Sa, cu glas, deșteptând ale noastre inimi spre pocăință, ca să știm și să ne minunăm de mila și de iubirea de oameni a Făcătorului nostru, cum că nu este departe de cei ce se pocăiesc cu adevărat”.
După o vestire ca aceasta pentru iertare de greșelile sale, Cuviosul Emilian săvârșind cealaltă vreme a vieții sale întru bucurie sufletească, s-a dus spre lumina cea neapropiată, ca să audă glasul bucuriei și al veseliei celor ce dănțuiesc la cer, în lăcașurile drepților, în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Odrino, Orlov – „Chezașa celor păcătoși”
Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor vor primi bucurie veșnică prin mine”.
Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer ajutorul.
Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prima dată prin minuni pe la mijlocul secolului al XIX-lea, la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Odrino, gubernia Orlov (și Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” se află în această mănăstire).
Fiind deteriorată de trecerea vremii, icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” se afla lipsită de cinstire (așezată între alte două icoane vechi), într-o capelă de lângă poarta mănăstirii. În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că este înzestrată cu puterea de a săvârși minuni. După aceasta, icoana a fost mutată cu cinste în biserica mănăstirii. Răspândindu-se vestea, credincioșii au început să vină să se roage înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu, pentru a primi tămăduire de boli trupești și izbăvire de necazuri.
Mai întâi a primit vindecare un băiat care era paralizat de mulți ani, datorită rugăciunilor pe care mama sa le-a rostit cu ardoare înaintea icoanei Maicii Domnului. Această minune a avut loc în anul 1844.
Icoana este cunoscută și pentru minunile săvârșite în timpul unei epidemii de holeră, când mulți bolnavi au primit tămăduire după ce s-au rugat înaintea ei.
După aceasta, la Mănăstirea Sfântului Nicolae a fost construită o biserică mare de piatră, cu trei altare, în cinstea icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”
Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe icoană: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veșnică prin Mine”.
În această icoană, Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea.
Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”.
În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonșeskul din Moscova, a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”, pe care a așezat-o cu cinste în casa lui.
Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă, cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire. Binecredinciosul locotenent a dăruit icoana Bisericii Sfântului Nicolae – Kamovniki, unde a fost construită o capelă în cinstea ei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.