Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 8 ianuarie: Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul; Sfânta Cuvioasă Domnica; Sfântul Mucenic Arhimandritul Isaachie Bobrakov de la Optina; Sfinții Mucenici Iulian și Vasilisa și cei împreună cu dânșii și Sfântul Cuvios Grigorie de la Pecersca, făcătorul de minuni.
În luna ianuarie, în ziua a opta, pomenim pe Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul
Acest fericit Părinte se trăgea din oameni de bun neam, dar, părăsindu-și averile și țara și toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim ca să se închine Sfântului Mormânt al Mântuitorului și tuturor Locurilor Sfinte și de minuni pline, ce se află acolo. Și, închinându-se și câștigând darul cel dintru acestea, s-a dus și a rămas la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde și numele Hozevitul, și, făcându-se monah, s-a numărat împreună cu frații. Și atât de nebiruit s-a arătat, încă de la început, la toată osteneala și la viață aspră, voind a urma lui Hristos, Celui ce pentru noi a murit cu trupul, omorându-se împreună cu El și împreună răstignindu-se, încât se părea că este fără de trup și-i uimea pe toți prin puterea răbdării sale, celei peste fire. Deci, ajungând la vârful nepătimirii și umplându-se de darul Sfântului Duh și ca un stâlp însuflețit și chip al bunătăților făcându-se, la cei împreună viețuitori și la toți ceilalți, și neslăbind, până la sfârșit, din pustnicie și duhovnicească lucrare, și-a aflat odihna ostenelilor și durerilor sale, mutându-se în această zi, către Domnul său cel dorit.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Cuvioasă Domnica
Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Teodosie cel Mare (379-395), până în zilele împăraților Leon și Zenon (457-474). Era din cetatea Cartagina și se trăgea din părinți de bun neam și în mare cinste în țara lor. Și încă păgână fiind, a mers la Constantinopol, împreună cu alte patru fecioare, și s-a înfățișat înaintea preafericitului arhiepiscop Nectarie patriarhul, care, primind-o pe ea și văzând dragostea ei cea pentru Hristos, a învrednicit-o Sfântului Botez. Și a luat Sfânta Domnica asupra sa viață și chipul cel monahicesc și întru mari nevoințe și osteneli duhovnicești se luptă, încât s-a învrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a face minuni și a prooroci. Și, la adânci bătrâneți ajungând, știindu-și mai înainte ducerea ei la Dumnezeu, s-a odihnit cu pace la 8 ianuarie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Arhimandritul Isaachie Bobrikov de la Optina
Sfântul Mucenic Isaachie de la Optina (în lume Ivan Nicolaevici Bobrikov) s-a născut în anul 1865, în satul Ostrov, regiunea Maloarhanghelisk, Gubemia Orlovsk, într-o familie de țărani. A învățat carte la școala din sat. Părinții săi erau oameni credincioși. Tatăl său, Nicolae Rodionovici Bobrikov, născut în anul 1836, s-a sfârșit la Sihăstria Optina la 22 aprilie 1908, ca schimonah. Despre ivirea lui Ivan la Sihăstria Optina istorisește Cuviosul Nectarie: Fericitul Vasile l-a adus la părintele Ambrozie și a spus: „Cădeți la picioarele lui, acesta va fi ultimul arhimandrit al Optinei”. Iar tânărului i-a spus: „Te vor executa”. În drum spre sala de mese, fericitul Vasile îi chema pe pelerini: „Închinați-vă ultimului arhimandrit de la Optina”.
Ivan a venit la Sihăstria Optina în anul 1884, în vârstă de 19 ani, și a petrecut în mânăstire patru decenii. Starețul Ambrozie l-a binecuvântat pe Cuviosul Isaachie, proestosul mânăstirii, să-l primească pe Ivan Bobrikov la sine pentru ascultare.
La 17 decembrie 1897, Ivan Bobrikov a fost primit în obștea mânăstirii. În scurt timp, la 7 iunie 1898, a fost tuns în mantie cu numele de Isaachie, iar la 20 octombrie al aceluiași an a fost hirotonit ierodiacon. La 24 octombrie, în ziua sfințirii de către arhiereul Veniamin de la Kaluga a catedralei Kazanskaia de la Mânăstirea Șamordino, Cuviosul Isaachie a fost hirotonit ieromonah. La 30 august 1913, după sfârșitul arhimandritului Xenofont, frații l-au ales pe Cuviosul Isaachie ca proestos al mânăstirii.
Fiică duhovnicească a Cuviosului Isaachie, monahia Maria (Dobromâslova) scria despre Cuviosul Isaachie: „Datorită vieții sale exemplare, cu adevărat monahală, el era vrednic să ocupe o poziție atât de înaltă. Foarte înalt, cu o înfățișare impunătoare, el era simplu ca și un copil, și în același timp plin de înțelepciune duhovnicească”.
Cuviosul Isaachie a primit conducerea în anii grei ai Rusiei: a început Primul război mondial, apoi va începe Revoluția, va izbucni războiul civil, asupra Bisericii se vor abate încercări și prigoane nemaivăzute. Spre sfârșitul anului 1916, din cauza războiului prelungit, se făcea simțită nevoia acută în toate cele necesare. Cu toate acestea, Sihăstria Optina răspundea cu bunăvoință tuturor cererilor de ajutor ale celor care suferiseră din cauza războiului, reducând nevoile ei proprii.
Cuviosul Isaachie nu avea nici o clipă de odihnă: lumina în chilia sa se stingea, de regulă, doar spre dimineață… Pace sufletească se revărsa de pe întreg chipul Cuviosului, din mișcările sale încete, din ochii săi cuminți și blânzi. Nu se grăbea niciodată și nu se agita, în toate se încredința voii lui Dumnezeu. Și Domnul nu-l părăsea niciodată.
În „Letopisețul schitului” se menționează faptul că Cuviosul Isaachie a luat parte la Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, care s-a ținut în 1917. La 23 ianuarie 1918, Sihăstria Optina a fost închisă printr-un decret, însă mânăstirea se mai ținea sub chipul unei „artere de muncă”. În primăvara anului 1923 au închis și această „arteră”. Mânăstirea a intrat sub conducerea „Șefului științelor” și ca monument istoric a fost numit „Muzeul Sihăstria Optina”. Proestosul mânăstirii, Cuviosul Isaachie a fost înlăturat de la conducere și autoritățile i-au poruncit să transmită muzeului averea mânăstirii.
Cuviosul Isaachie împreună cu obștea au părăsit cu mare mâhnire mânăstirea, stabilindu-și traiul prin apartamente în orașul Kozelisk. În anul 1923 toate bisericile Sihăstriei au fost închise, iar slujbele au încetat pentru o perioadă de șaizeci și cinci de ani. În acel timp, la biserica din Kozelisk s-a eliberat un post de preot și în mod minunat s-a întâmplat așa încât toate funcțiile din această biserică au fost ocupate de monahi de la Optina, în frunte cu Preacuviosul Isaachie.
…A venit anul 1929. Prin toată țara a început un nou val de arestări. În luna august, după praznicul Schimbării la Față a Domnului, au fost arestați și aruncați în închisoarea de la Kozelisk toți ieromonahii de la Optina, împreună cu Cuviosul Isaachie. De la Kozelisk, arestații… au ajuns la Smolensk. În luna ianuarie a anului 1930, după încheierea anchetei, monahii au fost exilați. Cuviosul Isaachie a ajuns în orașul Belev, din regiunea Tula. În anul 1932, Cuviosul Isaachie a fost arestat din nou. Cinci ani mai târziu, Cuviosul Isaachie s-a învrednicit de la Dumnezeu de cununa muceniciei.
Sfântul Mucenic Isaachie a fost învinuit că are relații cu dosarul Episcopului Nikita (Pribâtkov), acuzat a fi „organizatorul și conducătorul unei mânăstiri clandestine pe lângă biserica Sfântului Nicolae din slobozia Kazacia, poruncind în mod sistematic elementului monahal și clerului să facă în mijlocul populației acțiuni contra revoluției și să răspândească știri provocatoare despre coborârea lui antihrist pe pământ”.
La început, în 1937, au fost arestați o sută de oameni și toți au fost împușcați. La 16 decembrie 1937 au mai fost arestați încă douăzeci. Toți au fost supuși unor torturi inumane: erau obligați să stea și să nu doarmă câteva zile și nopți, fiind interogați continuu de anchetatori care se schimbau. Nu aveai voie să te așezi, și dacă omul cădea, era udat cu apă rece. Ei au respins totul. Cuviosul Isaachie a fost neclintit în dreptatea lui, a respins toate acuzațiile și a răspuns scurt și concis: „În rândul mânăstirii clandestine n-am intrat…”.
La 25 decembrie 1937, tuturor celor arestați le-a fost stabilită acuzația de către N.K.V.D.-ul de la Belev. Apoi au fost transferați la Tula, unde le-a fost stabilită sentința finală: să fie împușcați. Sentința a fost executată la 26 decembrie 1938, în a doua zi a Nașterii lui Hristos, când Sfânta Biserică serbează Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mucenicii împușcați au fost îngropați în taină la kilometrul 162 al șoselei Simferopol.
Astfel s-a întrerupt viața pământească a Sfântului Mucenic Isaachie. Viața sa liniștită, cu adevărat monahală, curată și puternică în bazele sale ortodoxe, a fost încununată cu suferința pentru Hristos, Căruia i-a fost credincios până la moarte. Asemănător mucenicilor din vechime nefiindu-i frică de cruzii dușmani ai lui Hristos Preacuviosul Isaachie a ținut cu tărie mărturisirea sa: „Nu voi fugi de crucea mea!” Iar prin crucea sa și-a mărturisit Domnului nostru credința.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Iulian și Vasilisa și cei împreună cu dânșii
Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele, strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos, vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti sfinți li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Grigorie de la Pecersca, făcătorul de minuni
Nu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie, ci și sfânta și făcătoarea de minuni lavră Pecersca se mărește cu cel care poartă același nume. Dumnezeu când a preamărit pe sfinții Săi, pe Antonie și Teodosie ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeași vreme a ales și pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, și în aceeași lavră l-a chemat.
Deci acest fericit, după ce s-a așezat Cuviosul Antonie în peșteră, a mers la Cuviosul Teodosie, povățuitorul mănăstirii, și luând de la dânsul cinul monahicesc, s-a învățat la sărăcie, la smerenie, la ascultare, la curăție, precum si la celelalte bunătăți; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Si așa, după nevoințele cele multe, mai mult decât cele vremelnice, s-a învrednicit a avea darul facerii de minuni. Iar mai înainte de toate a câștigat biruința asupra diavolilor, încât aceștia de departe văzând pe sfântul, strigau: „O, Grigorie, ne izgonește cu rugăciunea ta”
Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cântare, să facă rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaș nesuferind gonirea ce i se făcea de sfântul, se gândea cu ce fel de răutate să-i facă supărare întru îmbunătățita sa viață. Dar, neputând singur a-i face nimic, a îndemnat pe niște oameni răi ca să-l fure, dânsul neavând altceva decât cărți de rugăciune și de citire.
Deci într-o noapte s-au dus tâlharii la chilia lui Grigorie și ascunzându-se, pândeau până ce va ieși cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre și să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simțit venirea lor, pentru că nu dormea în toate nopțile, și stând în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a rugat pentru dânșii zicând.’ Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit în deșert, vrăjmașilor plăcând”. Și a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tâlharii cinci zile și cinci nopți, până ce fericitul în fața mai multor frați i-a deșteptat, zicându-le: „Până când străjuiți în deșert, vrând să mă furați? Duceți-vă acum la casele voastre! ”
Iar aceștia sculându-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mâncaseră de atâta vreme. Atunci fericitul le-a pus înainte bucate și, hrănindu-i, i-a liberat. Și înștiințându-se despre aceasta, stăpânitorul cetății a poruncit să-i muncească. Iar Grigorie, mâhnindu-se că pentru dânsul au fost dați la chinuire, a mers la stăpânitor, i-a dăruit niște cărți ale sale și a liberat pe tâlhari; apoi a vândut și alte cărți și prețul lor l-a dăruit la săraci, zicând: „Nu cumva să mai cadă cineva în primejdie, vrând să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeți averile voastre și dați milostenie. Faceți-vă vouă pungi care nu se învechesc și comoară nefurată în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică ”. Iar acei tâlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile lor cele dintâi, și cu pocăință mergând în aceeași mănăstire a Pecerscăi, s-au dat în slujba fraților.
Însă vrăjmașul nu și-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest cinstit Grigorie mai avea o grădiniță mică, în care semăna verdețuri și sădea pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnându-i același vrăjmaș, s-au dus alți tâlhari și intrând în acea grădină, și-au umplut sacii cu poamă; iar când și-au luat sarcina și au voit să plece, n-au putut și au rămas două zile și două nopți nemâncați, doborându-se de sarcini. Apoi începură a striga: „Părinte Sfinte, Grigorie, slobozește-ne, că ne pocăim de păcatul nostru și de acum nu vom mai face lucruri de felul acesta” .
Iar monahii auzind, au alergat și au pus mâna pe ei, dar n-au Putut să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: „Când ați venit aici?” Tâlharii au răspuns: „Sunt două zile și două nopți de când stăm aici” Iar monahii au zis către dânșii: „Noi totdeauna umblăm pe aici și nu v-am văzut”. Tâlharii au răspuns: „Si noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareț; dar acum, slăbiți am început a striga. Deci, vă poftim rugați pe Sfântul făcătorul de minuni Grigorie, să ne slobozească” .
Și venind Grigorie, le-a zis: „De vreme ce în deșert v-ați petrecut viața voastră, furând ostenelile străine, iar voi înșivă nevoind a vă osteni, de acum să stați aici ceilalți ani până la sfârșitul vieții voastre”. Iar ei cu lacrimi rugau pe stareț să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greșeală ca aceasta. Iar starețului făcându-i-se milă de dânșii, le-a zis: „De veți vrea să lucrați cu brațele voastre și din ostenelile voastre pe alții să hrăniți, vă voi slobozi”
Iar tâlharii au zis cu jurământ: „Te vom asculta totdeauna”, Atunci Grigorie le-a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeul Cel ce v-a întărit, de acum veți lucra la sfinții frați și din osteneala voastră veți aduce pentru trebuințele lor”, Și astfel i-a slobozit, Iar tâlharii, în schimbul faptei celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, până la sfârșitul vieții lor. Apoi înșelătorul ispititor l-a ispitit și a treia oară, ca tot prin tâlhari, să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înșelăciune:
Au venit odată la Grigorie trei oameni necunoscuți, nu în taină ca tâlharii, ci arătându-se ca și cum le-ar trebui ajutor, vrând însă a-l ispiti. Doi din ei rugau pe sfântul pentru cel de-al treilea, zicând: „Părinte, acest prieten al nostru este osândit la moarte; te rugăm, grăbește a-l izbăvi pe el, dă-i ceva ca să se răscumpere de la moarte”. Iar fericitul văzând îndată cu duhul că minciuna lor se va împlini în adevăr, a lăcrimat cu jale și a zis: „Vai omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii”. Ei ziseră: „Părinte, dacă-i vei da tu ceva, atunci nu va muri”. Însă aceasta ziceau, vrând să ia ceva de la dânsul și să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător, a zis: „Orice i-aș da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este osândit?” iar ei răspunseră: „Are să fie spânzurat pe lemn”. Atunci înaintevăzătorul le-a grăit: „Bine l-ați judecat, că dimineață se va împlini aceasta ” .
Acestea zicându-le, s-a coborât în peșteră, unde ferindu-se de vederea și auzirea deșertăciunilor pământești, avea obiceiul a-și face rugăciunile; și de acolo scoțând cărțile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicând : „Luați acestea și, de nu vă vor plăcea, mi le veți înapoia”. Iar ei au luat cărțile și au început a râde, zicând: „Le vom vinde și ceea ce vom lua, vom împărți”; apoi, văzând încă și pomii cei rodiți, ziseră între dânșii: „Vom veni în noaptea aceasta și vom aduna roadele” .
Și sosind noaptea, veniră cei trei tâlhari, iar Grigorie se ruga atunci în peșteră. Iar ei astupară pe dinafară ușa peșterii, unde era cuviosul și unul dintre dânșii, despre care s-a zis că va fi spânzurat, suindu-se într-un măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ținea, s-a frânt și el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amândoi.
Atunci, cel ce cădea, când zbura în văzduh, s-a agățat de altă creangă, și neavând ajutor, s-a spânzurat. Iar Grigorie fiind închis, n-a putut să vină cu frații la Utrenie, în biserică, Atunci frații ieșind din biserică, s-au dus să vadă pricina nevenirii neobișnuite a acelui sfânt bărbat. Și iată că văzură în pom un om spânzurat, și se înspăimântară; apoi căutând pe Grigorie, îl aflară încuiat în peșteră. Iar el ieșind, a poruncit să coboare pe cel spânzurat, apoi a văzut și pe prietenii lui, cu alții care veniseră, și se uitau la cel mort. Si le-a zis lor: „Vedeți cum ticăloasa voastră minciună s-a răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocorește; și dacă nu m-ați fi încuiat, eu i-aș fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmașul v-a învățat să urmați cele deșarte și minciuna, drept aceea ați pierdut și mila voastră”. Iar batjocoritorii, văzând împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerând iertare. Deci Grigorie i-a supus la slujba Mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin sudoarea feței lor să-și mănânce pâinea, apoi să fie îndestulați a hrăni și pe alții din osteneala lor. Astfel și aceia și-au sfârșit viața, ca și ceilalți, slujind în Mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ucenicilor părinților noștri Antonie și Teodosie.
Acum se cuvine a spune și patima morții pe care a suferit-o sfântul: s-a întâmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea unei vietăți necurate; deci, fericitul s-a coborât la Nipru pentru curăție, ca să scoată apă. Si iată că voievodul Rostislav Vsevolodici a sosit acolo în aceeași vreme, voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune și binecuvântare, pentru că se ducea cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), la război împotriva polovților. Si văzând slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l batjocori și a-l defăima cu cuvinte de rușine, fiind povățuiți de înrăutățitul vrăjmaș.
Iar cuviosul îndată cunoscându-i, cu duhul său proorocesc, că sunt aproape de moarte, a zis către dânșii: „O, fiilor, când este trebuință să aveți umilință multă și să faceți rugăciuni, atunci săvârșiți mai multe răutăți care nu sunt plăcute lui Dumnezeu; deci plângeți a voastră pierzare și vă căiți de greșelile voastre, ca măcar o ușurare să luați în ziua cea înfricoșată, căci acum v-a ajuns judecata și vă veți îneca toți în apă, împreună cu domnul vostru”.
Iar voievodul Rostislav auzind aceea, n-a pus la inima sa cuvintele cuviosului, și părându-i că îi grăiește minciună, iar nu Proorocie, s-a mâniat foarte și i-a zis: „Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care știu a înota prin mijlocul ei? Tu singur vei gusta acea moarte! ” Deci, îndată, fără frică de Dumnezeu, a poruncit să lege mâinile și picioarele cuviosului, să-i atârne de grumaz o piatră și să-l arunce în apă; și astfel l-a înecat,
Iar frații l-au căutat două zile și nu l-au găsit; apoi a treia zi s-au dus în chilia lui, vrând să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că au găsit în chilie pe cuviosul mort, având mâinile și picioarele legate, piatra spânzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude și fața ca a unui om viu; atunci se mirară de cine și cum a fost adus, de vreme ce și chilia era încuiată.
Însă dând laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinții Săi, au scos cu cinste acele moaște făcătoare de minuni și le-au pus în peșteră, unde stau și până acum nestricate. Iar Rostislav, nesocotind aceasta a fi păcat și cu iuțime suflând, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, și n-a voit nici binecuvântarea, care s-a și depărtat de la dânsul; numai Vladimir Monomahul, fratele lui, a fost în mănăstire, cerând binecuvântare. Iar când au ajuns la Tripoli și au trecut râul Stugna, făcură cetele lor război cu polovții și nu i-au biruit, ci au fugit din fața potrivnicilor. Atunci Vladimir, fugind, a trecut râul Stugna, prin rugăciunile și binecuvântarea sfinților din Pecersca, iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.
Astfel, s-a împlinit proorocia sfântului, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaș, i s-a măsurat și lui. Iar făcătorul de minuni cel fără de răutate Grigorie a aflat izvorul vieții și cu râul dulceții celei veșnice desfătându-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia se cuvine slavă și laudă, acum și pururea și în nesfârșiții veci. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.