Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 8 iulie: Sfântul Mare Mucenic Procopie și mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia; Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul; Sfântul Cuvios Teofil, izvorâtorul de mir; Sfântul Cuvios stareț Nicon (Beleaev) de la Optina; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din orașul Kazan (Kazanskaia); Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Buna Vestire” din Ustiug; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Eleusa” din Novgorod și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sitka. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iulie, în ziua a opta, pomenim pe Sfântul Mare Mucenic Procopie și mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia
Acest Mucenic al lui Hristos a trăit pe vremea lui Dioclețian, trăgându-se din Ierusalim, născut din tată credincios, anume Hristofor, și dintr-o mamă necredincioasă, Teodosia cu numele, iar numele lui, cel dintâi era Neania, fiindcă după botez, a primit numele de Procopie. Și, murind tatăl său, mama sa l-a crescut în credința păgânească, învățându-l închinarea la idoli. Dar tânărul Neania, fiind isteț la minte, a deprins, repede, învățătura cărților filozofiei elinești. Și, ajungând la vârsta bărbatului desăvârșit, mama sa a voit să-l facă ostaș destoinic, în slujba împăratului. Și a ajuns dregător al Alexandriei. Dar, mergând pe drum, cu două sute de ostași, cu porunca să omoare pe creștini, a auzit un glas chemându-l pe nume, Neania. Deci, rugându-se Sfântul să i se arate, mai lămurit, cine este cel ce grăia, i s-a arătat lui o cruce în chipul cristalului și glas s-a făcut de la cruce, zicând: „Eu sunt Hristos cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu”. Și l-a învățat toată taina credinței noastre. Iar el, întorcându-se la Schitopolis, a poruncit unui argintar să-i facă o cruce, la fel cu aceea ce i se arătase, o cruce cu trei icoane.
Deci, fiind părat de mama sa, că este creștin, Sfântul a fost trimis spre cercetare la Paulin, dregătorul din Cezareea Palestinei. Și, neplecându-se el să jertfească idolilor, a fost bătut cumplit, încât l-au închis în temniță aproape mort. Dar, fiind vindecat de un înger, au venit la credința o mulțime de închinători la idoli, între alții și mama sa, Teodosia. Și, mărturisind ei pe Hristos-Dumnezeu, li s-au tăiat capetele. Atunci, dregătorul a hotărât și asupra Sfântului Procopie judecată de moarte, adică, să i se taie capul cu sabia. Și, scoțându-l afară din cetate, la locul cel de moarte, Sfântul și-a făcut rugăciunea sa pentru cetate, pentru popoare, pentru cei din primejdii, pentru sărmanii, ca toți să fie păziți prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Apoi, cu bucurie, și-a plecat sub sabie cinstitul său cap și, tăindu-l, și-a dat sufletul pentru Dumnezeul său, în ziua de opt a lunii lui iulie.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul
Acești doi sfinți martiri erau originari din Asia Mică, probabil dintr-un oraș al Frigiei. Epictet s-a născut din părinți creștini și a învățat de mic carte, fiind foarte râvnitor pentru cunoașterea Sfintei Evanghelii. Apoi, dorind să slujească toată viața lui Hristos, a părăsit casa părinților săi și s-a făcut, călugăr la una din mânăstirile Frigiei.
Pentru sfințenia vieții sale, fericitul Epictet s-a învrednicit de darul preoției și a devenit un neobosit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos în patria sa, convertind la creștinism și botezând în numele Preasfintei Treimi mulți locuitori frigieni. Printre cei convertiți a fost și un tânăr ales, anume Astion, fiul unui magistrat numit Alexandru. Urmând dascălului și părintelui său duhovnicesc, fericitul Astion a luat jugul cel bun al lui Hristos, făcându-se călugăr, probabil, în aceeași mânăstire, așa cum mărturisesc actele martirice.
Datorită persecuției lui Dioclețian (284–305), în jurul anului 290, fericiții Epictet preotul și Astion monahul și-au părăsit patria lor și, râvnind să mărturisească pe Hristos, s-au stabilit în Sciția Mică (Dobrogea), în orașul Halmyris (Almiridensis), numit și Salmorus, situat pe brațul de sud al Dunării. Aici au propovăduit cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, convertind la creștinism un mare număr de păgâni.
Auzind de aceasta, guvernatorul Latronianus a dat poruncă să închidă în temniță la Halmyris pe fericiții mărturisitori Epictet preotul și Astion monahul, chinuindu-i cumplit pentru a se lepăda de Hristos. Văzând însă bărbăția și tăria credinței lor, guvernatorul a poruncit să li se taie capetele de către Vigilantius, unul din judecătorii celor doi martiri. Martiriul Sfinților Epictet și Astion a avut loc la Halmyris, într-o zi de 8 iulie, când li se face pomenirea în întreaga Biserică creștină în fiecare an. În „Acta Sanctorum Julii”, t. II (29), Parisiis et Romae, 1867, p. 540–551, ca și în celelalte acte martirice, sunt numiți „De Sanctis Epicteto presbytero et Astione monacho martyribus Almiridensibus (Halmyris) in Scythia”.
Părinții tânărului mucenic Astion monahul, Alexandru și Marcelina, pornind în căutarea fiului lor, au ajuns până la Halmyris. Aici, auzind de mucenicia Sfântului Astion, au fost convertiți la credința în adevăratul Dumnezeu de preotul Bonosus, fiind botezați de episcopul de Tomis, Evanghelicus, în a paisprezecea zi de la mucenicia Sfinților Epictet și Astion.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Teofil, izvorâtorul de mir
Sfântul Teofil acesta s-a născut în satul Ziki din Macedonia. El a fost un bărbat foarte învățat și un mare nevoitor.
La porunca Patriarhului Nifon al Constantinopolului el a călătorit la Alexandria ca să vadă cu ochii lui și să cerceteze dacă erau adevărate cele ce se auzeau că Patriarhul Ioachim a mutat muntele cu rugăciunea și că a băut într-adevăr otravă, silit fiind de ispitirea evreilor și musulmanilor de acolo, care otravă nu a putut să îi facă nici un rău. Mergând la Alexandria și cercetând și văzând că toate acestea sunt adevărate, Sfântul Teofil s-a întors la Sfântul Munte, unde și-a continuat viața de nevoințe, mai întâi la Mânăstirea Vatopedi, apoi la Iviron, iar la urmă la Chilia Sfântului Vasile de lângă Karyes.
Mai marii au voit ca acest Părinte Teofil să ia scaunul arhieresc al Tesalonicului, dar el a refuzat. Prin tăcere desăvârșită, prin sfintele și dumnezeieștile cugetări și prin rugăciunea cea săvârșită în inimă, el și-a curățit cu desăvârșire mintea și trupul și s-a făcut locaș și vas al Duhului Sfânt, în care locuia Hristos.
Grăind despre apropiata lui moarte, el a poruncit ucenicului lui Isaachie ca să nu-i dea trupul obișnuitei îngropări, ci legându-l de picioare, să-l târască până la un loc iar de acolo să îl arunce în mare. Cu frică mare și cu cutremur, ucenicul a împlinit porunca Bătrânului lui. Dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu moaștele Sfântului Teofil s-au descoperit și când au fost așezate în vechea lui chilie, ele au început să izvorască un mir minunat și înmiresmat.
Sfântul Cuvios Teofil a trecut la cele veșnice în opt zile ale lunii iulie, la anul 1548.
Tot în această zi, pkmenim pe Sfântul Cuvios stareț Nicon (Beleaev) de la Optina
Cuviosul stareț de la Optina, Nicon mărturisitorul (în lume Nicolae Mitrofanovici Beliaev), s-a născut la 16 septembrie 1888, la Moscova. Copilăria și-a petrecut-o într-o mare și unită familie de negustori. De la părinți a moștenit dragostea pentru Biserică, puritatea și strictețea morală. Odată cu trecerea anilor, lui Nicolae și fratelui său mai mic Ivan li s-a trezit și a început să se întărească în ei aspirația conștientă către viața duhovnicească. Ei au hotărât să plece la mânăstire, însă nu știau în care anume. Au tăiat în bucățele înșiruirea numelor mânăstirilor rusești și, rugându-se, au scos bucățica de hârtie pe care era scris: “Sihăstria Optina”.
Acasă nu au întâmpinat împiedicare în hotărârea cea bună, și în data de 24 februarie 1907, în ziua aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul, frații au venit la Optina. Amândoi au fost primiți cu dragoste de către Cuviosul Nectarie. De la primele discuții au simțit o legătură strânsă între ei, ceea ce se numește “rudenie duhovnicească”.
La 9 decembrie 1907, în ziua sărbătoririi icoanei Maicii Domnului “Bucuria neașteptată”, frații Beliaev au fost primiți în rândul obștii. În octombrie 1908, fratele Nicolae a fost numit scrib (scria scrisorile) sub ascultarea starețului Varsanufie, fiind eliberat de toate celelalte ascultări în afară de cântarea și citirea bisericească. În acest timp el a devenit cel mai apropiat ucenic și sfătuitor de taină al starețului Varsanufie care, prevăzând destinația sa înaltă, l-a pregătit să-i fie urmaș, transmițându-i experiența sa duhovnicească și de viață, îndrumându-l în viața duhovnicească.
În luna aprilie 1910, Nicolae a fost tuns rasofor, iar la 24 mai 1915 a fost tuns și a devenit călugăr în micul chip (în mantie). A primit numele de Nicon, în cinstea Sfântului Mucenic Nicon.
La 10 aprilie 1916, Cuviosul Nicon a fost hirotonit ierodiacon, iar la 3 noiembrie 1917 s-a învrednicit să fie hirotonit ieromonah. După lovitura de stat din octombrie Optina a fost închisă. Au început prigoanele: “Voi muri, însă nu voi pleca”, așa a scris Cuviosul Nicon în jurnalul său, pe când era încă poslușnic al mânăstirii. Aceste cuvinte exprimau starea de spirit generală a obștii de la Optina. Monahii care puteau munci au format “o arteră de muncă”, care asigura hrana. Cuviosul Nicon muncea cu hărnicie, făcând totul pentru a păstra mânăstirea. La Optina era greu, însă slujbele continuau în biserică.
Starețul Nicon a fost arestat prima dată la 17 septembrie 1919. În vara anului 1923 mânăstirea a fost închisă definitiv; obștea, în afară de douăzeci de muncitori aflați lângă muzeu, au fost alungați în stradă. Proestosul, Cuviosul Isaachie, în timp ce slujea ultima Sfântă Liturghie în biserica Kazanskaia, i-a transmis Cuviosului Nicon cheile și l-a binecuvântat să slujească și să primească pelerinii la spovedanie. Astfel, pentru sfânta ascultare, Cuviosul Nicon a devenit ultimul stareț de la Optina. Tot pe atunci Cuviosul Nectarie, aflat în exil, a început să-i îndrume pe fiii săi duhovnicești să vină la Cuviosul Nicon.
Până acum, Cuviosul Nicon nu îndrăznea să dea sfaturi celor care apelau la dânsul, iar atunci când a început să primească poporul, sau când dădea sfaturi, s-a referit totdeauna la cuvintele stareților de la Optina. Alungat din mânăstire în iunie 1924, el s-a așezat cu traiul la Kozelisk. Slujea în biserica Adormirii, primea poporul, împlinindu-și datoria sa pastorală. În acei ani groaznici, fiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe aveau nevoie în mod deosebit de întărire și mângâiere, și tocmai un astfel de reazem duhovnicesc a fost Cuviosul Nicon. Cuviosul Nicon A fost arestat în iunie 1927, împreună cu părintele Chiril (Zlenko). Trei ani groaznici a petrecut în lagărul “Kemperpunkt”.
După terminarea perioadei de închisoare, Starețul Nicon a fost exilat în regiunea Arhanghelsk. Înainte de plecare, medicul i-a găsit o formă grea de tuberculoză a plămânilor și l-a sfătuit să roage să-i fie schimbat locul exilului. Obișnuit să facă totul cu ascultare, el i-a cerut sfatul părintelui Agapit, exilat împreună cu el. Acesta l-a sfătuit să nu se împotrivească voii lui Dumnezeu, și Cuviosul Nicon s-a smerit.
În data de 3 august 1930, el a fost “transferat” de la Arhanghelsk în orașul Pinega. Bolnav fiind, a căutat mult timp locuință, până când a ajuns la înțelegere cu o locuitoare a satului Voepola. În afară de o sumă mare de bani, ea cerea ca părintele să efectueze ca un rob toate muncile fizice grele. Starea sănătății Cuviosului Nicon se înrăutățea de la o zi la alta. Mânca puțin. Odată, din cauza muncilor mai presus de puterile sale, el nu s-a mai putut ridica. Și atunci stăpâna a început să-l alunge din casa.
Părintele Petru (Draciov), și el un exilat de la Optina, l-a mutat pe muribund la sine în satul vecin și îl îngrijea. Suferințele fizice nu i-au întunecat duhul robului lui Dumnezeu. Adâncit în rugăciune el strălucea de o lumină și bucurie nepământeană. În ultimele luni ale bolii sale el se împărtășea aproape zilnic. În ziua sfârșitului său fericit, la 25 iunie 1931, s-a împărtășit cu Sfintele lui Hristos Taine, a ascultat canonul la ieșirea sufletului. Fața celui adormit era neobișnuit de albă, luminoasă, zâmbind cu bucurie. Prin Pronia lui Dumnezeu la înmormântarea Cuviosului Nicon s-au adunat doisprezece clerici. A fost înmormântat după obiceiul monahal, la cimitirul satului Valdokurie. Domnul i-a dăruit slugii Sale credincioase un sfârșit cu pace și după adormirea lui l-a cinstit prin rânduiala înmormântării cuvenite rangului său.
Amintirea sa este vie în sufletele celor care-l iubesc și-l țin minte. În ziua sfârșitului fericit al Cuviosului părintelui nostru Nicon, monahii de la Optina oficiază, începând cu data de 8 iulie 1989, panihide la locul odihnei sale, la cimitirul din satul Valdokurie. Viața drepților începe după sfârșitul lor…
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din orașul Kazan (Kazanskaia)
Icoana Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaya) este o icoană făcătoare de minuni foarte cunoscută în Biserica Ortodoxă Rusă, ce a fost considerată de-a lungul veacurilor ocrotitoarea orașului Kazan și a poporului rus. Această icoană a Maicii Domnului cu Pruncul este unică prin faptul că în ea este reprezentată o singură mână, cea a lui Hristos care binecuvintează. Mâinile Maicii Domnului și mâna stângă a Mântuitorului nu sunt vizibile, ci se află sub veșminte.
Două mari catedrale, în Moscova și în Sankt Patersburg, sunt închinate Maicii Domnului din Kazan și alte numeroase biserici din întreaga Rusie. Icoana este sărbătorită pe 21 iulie și 4 noiembrie. Numele icoanei vine de la localitatea, unde icoana a apărut, a fost păstrată, și de unde cinstirea ei deosebită s-a răspândit în mai toate așezările țării. În textul Slujbei sărbătorii ei se amintește faptul că această icoană are o obârșie tainică.
Fără nicio îndoială, reprezintă voia lui Dumnezeu ca dreapta credință să se răspândească din Rusia în rândul poporului tătar. Iată de ce cucerirea orașului Kazan, de către Țarul Ivan cel Groaznic, nu a fost atât o cucerire teritorială, cât un triumf religios. Această victorie a fost considerată de care țar ca un dar al lui Dumnezeu, primit prin mijlocirea Maicii Domnului. În 1552, după cucerirea orașului, țarul a dat ordin să se construiască catedrala cu hramul Buna Vestire, în cinstea Împărătesei Cerurilor. Lucrările au început în 1555, catedrala fiind finalizată cinci ani mai târziu.
În 1579 , Maica Domnului s-a arătat unei copile de 9 ani, pe nume Matrona, poruncindu-i să-i scoată la lumină chipul frumos zugrăvit de sub ruinele uneia dintre casele arse. Vedenia s-a repetat până când copila a înțeles că icoana trebuia luată de sub vatra odăii indicate. Pe 8 iulie 1579 aveau să descopere icoana făcătoare de minuni.
Vestea despre icoana descoperită în mod miraculos s-a răspândit în întregul oraș. Grupuri întregi de oameni au început a se îndrepta către casa lor pentru a o vedea și a i se închina.
Dusă din locul cu pricina, Fecioara din Kazan este purtată în procesiune în biserica Sfântului Nicolae, iar apoi în Catedrala Blagoveșteniei (Buneivestiri), loc în care mulți credincioși alergând, au primit tămăduire sufletească și trupească.
Aceste minunate fapte, și nu numai ele, l-au determinat pe Ivan cel Groaznic să zidească pe locul apariției o mănăstire de maici, unde a așezat icoana. Tânăra Matronă și mama sa au devenit primele viețuitoare al acestui așezământ.
În 1594, au început lucrările la o nouă catedrală închinată Maicii Domnului. După un an, a fost sfințită de către Mitropolitul Gherman.
Grație donațiilor țarului icoana a fost ferecată cu aur, pietre prețioase și perle. Mai târziu, o nouă ferecătură a fost făcută de către împărăteasa Ecaterina.
În 1798, în timpul aceleiași împărătese au început lucrările la o nouă catedrală. Aceasta a fost sfințită în 1808.
În noaptea de 29 iunie 1904, câțiva bandiți au pătruns în catedrala Mănăstirii din Kazan furând icoana Maicii Domnului. Nu după mult timp, hoții au fost prinși însă icoana dispăruse. Aceștia au declarat că icoana fusese tăiată în bucăți iar apoi arsă. Multă vreme nu s-a mai știut nimic de Icoana Maicii Domnului din Kazan, în legătură cu dispariția ei apărând diverse scenarii. O astfel de icoană a fost achiziționată de către „Armata Albastră” a Doamnei Noastre din Fatima și dusă în Portugalia. În 1993 icoana din Fatima a fost dată papei Ioan al II-lea, care a dus-o la Vatican, păstrând-o vreme de unsprezece ani. Mulți spun că de fapt ar fi o copie a originalului, pictată, după cum spun experții, în jurul anului 1730.
Papa Ioan Paul al II a dorit să înapoieze icoana Bisericii Ortodoxe Ruse. Astfel, pe 26 august 2004 a fost scoasă spre închinare în altarul Catedralei Sfântul Petru iar peste două zile, avea să fie oferită poporului rus. Pe 21 iulie 2005, Patriarhul Alexie al II-lea a mutat icoana în catedrala Buna Vestire din Kazan Kremlin.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Buna Vestire” din Ustiug
Aceasta este icoana înaintea căreia Sfântul Procopie cel Nebun pentru Hristos (†1303) s-a rugat cu ardoare pe 25 iunie 1290, pentru izbăvirea orașului Ustiug de mânia lui Dumnezeu.
Icoana a fost zugrăvită de un iconograf din Novgorod în perioada în care orașul era sub conducerea Sfântului Cneaz Vsevolod Gabriel (prăznuit pe 11 februarie).
În anul 1567, pe când Mitropolitul Filip (prăznuit pe 9 ianuarie) păstorea ca Mitropolit al Moscovei și al Întregii Rusii, sfânta icoană a fost mutată de la Ustiug la Moscova și așezată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin, unde a rămas până la închiderea catedralei.
În anul 1918, după ce Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin a fost închisă, icoana a fost dusă la Muzeul Național de Istorie. În anul 1920, icoana a fost transferată la Comisia pentru Conservare și Restaurare a Monumentelor de Artă Veche, unde, după ce a fost scoasă din ferecătură, a fost restaurată.
În anul 1930, icoana Bunei Vestiri din Ustiug a fost mutată la Galeria Tretiakov, loc unde se află și în momentul de față.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Eleusa” din Novgorod
Pe data de 8 iulie 1337, un îngrijitor de la Biserica „Sfânta Treime” din Novgorod a auzit un zgomot în interiorul bisericii și a mers să vadă ce se întâmplă. Acesta a fost uimit să vadă că icoana Maicii Domnului care era așezată pe al doilea nivel de icoane, deasupra ușii dinspre nord a iconostasului, a părăsit locul său și plutea în aer. Din ochii Fecioarei Maria curgeau lacrimi.
Îndată a fost înștiințat Arhiepiscopul Alexie, care a venit la biserică înconjurat de cler și de o mulțime de oameni. După aceasta, a fost făcut un iconostas special, în care a fost așezată icoana Maicii Domnului, după care s-a stabilit ca dată de prăznuire, ziua de 8 iulie.
În același an, orașul Novgorod a fost cuprins de ciumă. Oamenii au mers în număr foarte mare să se roage înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ciuma a dispărut. În anul 1352, Arhiepiscopul Vasile a instituit o procesiune anuală cu icoana Fecioarei Maria, care se face de la Biserica „Sfânta Treime”, până la Biserica „Sfânta Sofia”.
În vara anului 1366, Biserica „Sfânta Treime” a ars, dar icoana „Eleusa” plutea în aer, deasupra flăcărilor. Arhiepiscopul Alexie a venit îndată la biserică și, după ce a rostit mai multe rugăciuni, icoana a coborât în mâinile lui. Imediat după aceasta, focul s-a stins în mod minunat, dar pe spatele icoanei a rămas o urmă de arsură de șapte centimetri, ca mărturie a minunii.
Marele Cneaz Ivan al III-lea a luat icoana la Moscova în anul 1397, unde a rămas până în anul 1508. În acea perioadă, Maica Domnului i-a apărut în vis Cneaghinei Maria și i-a poruncit ca să ducă icoana înapoi la Novgorod.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sitka
Icoana Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sitka este prăznuită pe 8 iulie, odată cu icoana Maicii Domnului din Kazan.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află în Catedrala „Sfântul Arhanghel Mihail” din Sitka, Alaska, și este una dintre cele mai cinstite icoane din America de Nord.
Icoana este atribuită celebrului iconograf Vladimir Lukici Borovikovski (1758-1826), un protejat al Împărătesei Ecaterina a II-a. El a învățat tainele zugrăvirii icoanelor la Academia de Arte din Sankt Petersburg, Rusia. Borovikovski a pictat multe dintre icoanele din Catedrala Icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sankt Petersburg.
Icoana din Sitka este o copie a icoanei Maicii Domnului din Kazan și a fost pictată pe pânză, la dimensiunile 91,44 x 44,45 cm. Icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint frumos ornamentată. Catedrala din Sitka a primit icoana în dar de la muncitorii din Compania Ruso-Americană în anul 1850, la doi ani după ce Catedrala a fost târnosită. Chiar dacă salariile lor erau mici, acești oameni au contribuit cu generozitate la zidirea și înfrumusețarea catedralei.
Foarte multe minuni au fost atribuite icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sitka. Se crede că cei ce o privesc în ochi pe Fecioara Maria atunci când se roagă înaintea icoanei primesc alinare în necazurile lor.
Datorită privirii blânde pe care o are Maica Domnului, icoana este descrisă ca „o perlă de artă bisericească din Rusia, care transmite blândețe, puritate și armonie” și „cel mai frumos chip al Maicii Domnului cu Pruncul Dumnezeisc în brațe”.
Inițial, icoana a fost așezată pe iconostasul principal al Catedralei „Sfântul Arhanghel Mihail” din Sitka. Acum icoana este așezată în partea stângă a catedralei, într-un iconostas propriu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.