Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 8 iunie: Aducerea moaștelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat; Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian; Sfânta Muceniță Caliopia și Sfântul Cuvios Zosima fenicianul. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iunie, în ziua opt, pomenim Aducerea moaștelor Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat
Sfîntul și marele Teodor a pătimit pentru Hristos în cetatea Eracliei, unde era voievod păgînul împărat Lichinie. Vremea sfîrșitului său a fost în opt zile ale lunii februarie, iar în această lună și zi se cinstește aducerea cinstitelor lui moaște din cetatea Eracliei în Evhaita, patria lui. Pentru că așa a poruncit el slugii sale, care privea la pătimirea sa și căreia i-a zis: „Trupul meu să-l pui în Evhaita, în stăpînirea strămoșilor lui”. Deci, cel ce va voi să știe toate cele despre acest sfînt, să citească pătimirea lui, care este scrisă pe larg la ziua de opt februarie. Iar noi să pomenim aici minunea care s-a făcut de icoana lui și pentru care Sfîntul Anastasie Sinaitul și Sfîntul Ioan Damaschin ne încredințează. Acea minune a fost astfel:
Departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pași, era un loc care se numea Carsat, unde era biserica marelui Sfînt Mucenic Teodor Stratilat. Locul acela l-au luat turcii în stăpînirea lor și au început a locui acolo. Mulți dintre dînșii au intrat în biserica mucenicului și au întinat-o cu toate necurățiile, pentru că au băgat în ea dobitoacele lor, femeile și copiii și făceau acolo multe păcate trupești spurcate și urîte. Pe un perete era pictat chipul marelui Sfînt Mucenic Teodor și, într-o zi oarecare, șezînd mulți turci și vorbind în biserica aceea, unul dintre dînșii a luat un arc și o săgeată și, întinzînd arcul, a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfîntului și îndată a curs sînge din icoană, ca dintr-un om viu. Turcii, văzînd această minune, s-au mirat, însă n-au ieșit din biserică, ci locuiau în ea și își săvîrșeau necurățiile după obiceiul lor cel spurcat. Acolo erau douăzeci de turci cu femeile și copiii lor și în puține zile toți au pierit cu moarte amară, fiind loviți fără de veste; iar cei ce locuiau afară din biserică, toți au rămas sănătoși în acea vreme. Cuviosul Anastasie Sinaitul spune despre acea icoană, că a văzut-o singur și se afla și semnul ce cursese din rană.
Această minune a fost spre înfricoșarea păgînilor turci, iar nouă credincioșilor spre învățătură, ca să știm că sîntem datori a cinsti sfintele icoane, căci prin ele se fac minuni și lucrează minunat darul Dumnezeului nostru spre a noastră încredințare.
Tot în această zi, pomenim pe Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian
Au fost ostași în armata romană în legiunile de la Dunăre și își îndeplineau serviciul militar la Durostorum, în provincia romană Moesia Inferior. În cursul unui război pe care Imperiul Roman l-a purtat împotriva perșilor, în anul 298, împărații de atunci, Dioclețian și Galeriu au hotărât să îndepărteze din armata romană pe toți aceia care erau creștini, considerând că aceștia nu luptă cu destulă vitejie pentru a apăra hotarele sau integritatea Imperiului Roman. Astfel, în cetatea Durostorum au mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos și au suferit pentru El moarte martirică doi ostași din armată romană și anume Marcian și Nicandru. Aflându-se că sunt creștini și recunoscând ei înșiși acest lucru au fost aruncați în închisoare și îndemnați să nege pe Hristos și să jertfească zeilor. Refuzând aceste îndemnuri la apostazie au fost supuși la mai multe chinuri, însă nu au renunțat la credința creștină, ci au rămas statornici în credința lor și l-au mărturisit în continuare pe Iisus Hristos. Astfel, din dispoziția imperială în ziua de 8 iunie 298 li s-au tăiat capetele.
Tot în această zi, pomenim pe Sfânta Muceniță Caliopia
Aceasta a trăit pe vremea împăratului Deciu, strălucită cu tinerețea trupului și cu frumusețea sufletului. Fiind prinsă a fost silită să se lepede de dragostea și de credința în Hristos. Dar întrucât cu tărie se ținea de aceasta, a fost chinuită în felurite chipuri; apoi în urmă i s-a tăiat capul spre lauda Domnului nostru Iisus Hristos.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Zosima fenicianul
Cuviosul Zosima era de neam fenician, fiind născut în satul Sindi al Feniciei, lângă mare, sat care este departe de cetatea Tirului ca la douăzeci de stadii. Acesta, deprinzându-se în viața monahicească, petrecea uneori cu multă înfrânare si postire, iar alteori strălucea cu alte fapte bune. Si atât de mare dar a luat de la Dumnezeu, încât nu numai că era liber de toată tulburarea întru știința sa, ci și pe cele ce erau să fie, și pe cele ce erau în locuri îndepărtate, le vedea cu ochii cei mai înainte-văzători, ca și cum ar fi acolo. Iar mânăstirea lui era aproape de același sat, Sindi, în care s-a născut.
Odată se afla el în Cezareea Palestinei, unde era episcop întracea vreme Cuviosul Ioan, care se numea Hozevitul, căci pentru îmbunătățita lui viață a fost luat cu sila la episcopie din mânăstirea Hozevitului, care nu era departe de Ierusalim, ci se afla pe calea ce duce spre Ierihon. Într-aceeași cetate a Cezareei viețuia un bărbat oarecare de bun neam și cu cinstea patrician, anume Archesilae, fiind împodobit cu dreapta credință și cu toate faptele bune, iar Cuviosul Zosima găzduia la acesta, fiind primit de dânsul cu cinste. Iar în vremea aceea în care Antiohia a căzut, starețul a început deodată a suspina, a se tângui cu greu și a ofta din adâncul inimii. Si a vărsat atâtea lacrimi, încât a udat pământul cu ele. Apoi, cerând o cădelniță și umplând-o cu cărbuni aprinși și cu tămâie, a cădit pe toți cei ce erau acolo. După aceasta s-a întins la pământ în chipul crucii și a început cu rugăciune a milostivi pe Domnul.
Atunci Archesilae l-a întrebat pentru ce s-a tulburat așa. Iar el, cu mare glas, a răspuns: „Glasul înfricoșatei sfărâmări și al căderii Antiohiei a răsunat în auzul meu și urechile mele le-a pătruns”. Deci, Archesilae și ceilalți ce erau acolo, minunându-se și înspăimântându-se, au însemnat ceasul acela în care cuviosul a spus aceasta. Iar după aceea, degrabă s-au înștiințat cu dinadinsul, că a fost adevărat ceea ce a zis starețul; pentru că tocmai atunci a căzut Antiohia, când starețul, plângând, s-a întins spre rugăciune și a vestit acea cădere.
Sunt încă și multe alte minuni care s-au făcut de el, din care vom pomeni câteva aici. S-a întâmplat acelui Archesilae să meargă la mânăstirea cuviosului care este în Sindi, iar mânăstirea era departe de Cezareea Palestinei ca la cinci sute de stadii. In acea vreme, în casa lui Archesilae, femeia lui și-a scos din neatenție un ochi cu fusul și bolea cumplit. Acest lucru auzindu-l Sfântul episcop Ioan Hozevitul, a venit cu sârguință la dânsa să-i cerceteze rana, și a văzut pleoapa căzută înăuntru și ochiul ieșit afară. Atunci i-a poruncit unuia din doctorii care veniseră acolo, să ia cu un burete ochiul cel căzut și să-l pună la locul său și, punând buretele pe dânsul, să-l lege cu pânză.
Si făcându-se acest lucru, s-a dus un vestitor în grabă la Archesilae și i-a vestit lui ceea ce s-a întâmplat în casa sa. Si l-a aflat pe el în mânăstirea Sindiei, șezând cu Prea Cuviosul Zosima și îndeletnicindu-se cu vorbe duhovnicești. Iar după ce i-a vestit lui lucrul cel întâmplat, a început Archesilae a se tângui cu amar și a-și smulge părul. Iar Cuviosul Zosima l-a întrebat pentru pricina tânguirii sale și, înștiințându-se, a intrat în chilia sa cea mai dinăuntru în care își făcea rugăciunile sale după obicei lui Dumnezeu. Apoi, nezăbovind, a ieșit către Archesilae, veselindu-se cu fața și zâmbind, și a zis către el: „Mergi în casa ta bucurându-te, căci darul Sfântului Ioan Hozevitul, cel dat lui de la Dumnezeu, a tămăduit pe femeia ta. Ea are acum amândoi ochii întregi și sănătoși și nici cât de puțin n-a putut răul acela să o vatăme pe ea, fiindcă Hozevitul a ridicat-o prin minune”. Aceste două minuni s-au făcut de acei cuvioși bărbați, într-un ceas. Sfântul Ioan episcopul a tămăduit ochiul femeii cel scos, iar Cuviosul Zosima a văzut de departe tămăduirea aceea cu ochi mai înainte văzători și a vestit-o bărbatului ei.
Odată mergând Cuviosul Zosima în Cezareea, a luat cu sine un asin care purta lucrurile sale de nevoie. Deci l-a întâmpinat pe el un leu în cale, care, răpind asinul, a fugit cu dânsul în pustie. Iar Sfântul Zosima privind după el, a pornit în urma lui, și după ce leul a mâncat asinul și s-a săturat, s-a apropiat de el starețul și, zâmbind, a zis: „O, prietene, acum calea îmi este mie potrivnică, fiindcă din pricina bătrâneților am slăbit și nu pot duce pe umerii mei povara pe care o puneam asupra asinului. Pentru aceea, deși lucrul acesta este împotriva obiceiului și firii tale, să porți tu sarcina aceasta, dacă voiești să te izbăvești de Zosima, iar după aceea iarăși te vei întoarce către năravul tău cel dintâi și de fiară”. Atunci leul, uitându-și mânia sa cea firească, a început a se gudura către el și a se face blând ca un miel și, prin însăși blândețea sa, arăta semn de ascultare. Iar Sfântul Zosima, luând povara pe care o ducea asinul și punând-o pe spatele leului, l-a dus până la porțile Cezareei. Apoi, luându-și povara, iarăși a slobozit în pustie pe acea fiară.
Prin aceasta s-a arătat pe de o parte puterea Domnului cea atotputernică, care pe fiarele sălbatice le supune robilor Săi întru ascultare; iar pe de altă parte, că omului gelui îmbunătățit, care se supune Domnului în toate poruncile Lui și Ii slujește cu adevărat lui Dumnezeu, făcătorul Său, i se supune toată cealaltă zidire, deși este necuvântătoare și neînțelegătoare. Incă prin aceste minuni ni s-a vestit nouă fără de îndoială și sfințenia Cuviosului părintelui nostru Zosima Fenicianul. Pentru toate acestea Dumnezeului nostru I se cuvine slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.