Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 8 octombrie: Sfânta Cuvioasă Pelaghia; Sfânta Cuvioasă Taisia; Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ignatie Athonitul și Sfânta Muceniță Pelaghia din Antiohia Siriei. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna octombrie, în ziua a opta pomenim pe Sfânta Cuvioasă Pelaghia
Această Sfântă a trăit pe vremea Soborului celui a toată lume de la Calcedon (451), fiind comediană în Antiohia. Pe atunci se numea Margareta și, mai înainte de a cunoaște dreapta credință a creștinilor, ducea o viață de plăcere și desfrânare, până într-o zi când, Dumnezeu, atingându-i cugetul, o făcu să-și schimbe viața, să se întoarcă la El. Adunând patriarhul Antiohiei, în cetatea sa, un sobor de mai mulți episcopi, unul din ei, Sfântul Non, a fost rugat să spună poporului cuvântul lui Dumnezeu. Pe când propovăduia el în fața bisericii, iată că se oprește la ușa bisericii vestita comediană Margareta, înconjurată de un alai întreg de tineri și de tinere, îmbrăcați în veșminte scumpe și purtând brățări de aur. Și ea era atât de frumoasă, încât oamenii nu se puteau sătura privind-o. Și, oprindu-se printre credincioși, alaiul ei umplea văzduhul de bună mireasmă și de arome. Și episcopii, și-au întors ochii de la ea, ca de la un mare păcat. Singur, episcopul Non a privit-o îndelung și a grăit: „Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită, se va milostivi și de această femeie, lucrul mâinilor Sale.” Iar Margareta s-a oprit deodată, ascultând cuvântul sfântului episcop. Și, îndreptându-se către cei credincioși, episcopul Non a zis: „Luați aminte la femeia aceasta, de la care eu multă învățătură am aflat. Socotiți câte ceasuri a zăbovit în camera ei, spălându-se în îmbrăcându-se cu ales veșmânt și împodobindu-se la oglindă cu multă grijă, numai ca să se arate mai frumoasă decât celelalte femei, în fața oamenilor. Iar noi, care dorim din toată inima să fim bineplăcuți lui Dumnezeu, ne lenevim și nu ne silim să împodobim păcătosul nostru suflet, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinței, nici să-l împodobim cu mărgăritarele faptelor bune, ca să se înfățișeze cu veșmânt cuviincios în fața lui Dumnezeu”.
Și s-a cutremurat Margareta de cuvântul episcopului și cu ochii plini de lacrimi și-a schimbat viața și-l rugă pe bătrânul Non să-i arate calea mântuirii. Deci, învățând-o cele de trebuință, iar ea pocăindu-se cu adevărat, a primit harul Sfântului Botez și s-a numit Pelaghia. Și, liberând pe robii pe care îi avea și împărțindu-și averea la săraci, la văduve și la orfani, s-a retras la o mănăstire, în viață curată, în smerenie și în rugăciune. Iar mai pe urmă, tăinuindu-se, s-a îmbrăcat în haină aspră de păr, și, ducându-se la Ierusalim, și-a zidit o chilie de schivnic pe muntele Măslinilor. Și s-a închis în această chilie, trăind după voia lui Dumnezeu cealaltă viață ce i-a mai rămas, iar, după trei ani de zile, a răposat cu pace în Domnul. Dumnezeului nostru slavă!
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Taisia
În părțile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurată și fără rușine. Femeia aceea avea o fiică pe care o chema Taisia, pe care a învățat-o aceleași obiceiuri rele cu care se îndeletnicea și ea. Ducând-o pe fiica ei într-o casă de desfrânare, a dat-o în slujba Satanei, ca să ducă la pieire multe suflete omenești, înșelându-le, cu frumusețea pe care o avea, căci Taisia era foarte frumoasă și se vestise pretudindeni despre frumusețea feței sale, încât mulți, poftind-o, îi aduceau multe averi, aur și argint și haine scumpe și luxoase. Înșelând cu atâta deșertăciune pe îndrăgostiții ei, îi aducea acolo și mulți își pierdeau averea pentru dânsa și ajungeau la sărăcie, iar alții, bătându-se pentru dânsa, au umplut pragurile casei ei de sângele lor. Cuviosul părinte Pafnutie, auzind de acestea, s-a îmbrăcat în haine mirenești și, luând un galben, a mers la locul unde petrecea Taisia și, văzând-o, i-a dat să înțeleagă că vrea să meargă la dânsa. Iar ea, luând galbenul, i-a zis: „Intră în cămara mea”.
Atunci el intrând, a văzut un pat frumos așternut pe care s-a așezat și a zis către Taisia: „Oare ai altă cămară tăinuită, ca să ne închidem în ea, ca să nu ne știe nimeni?” Iar Taisia i-a zis: „Este, dar dacă te rușinezi de oameni și aici ne putem ascunde de dânșii, căci ușile sunt încuiate și nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va ști nimeni pe noi, iar dacă te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care să poată fi tăinuit dinaintea Lui, măcar de te-ai ascunde și sub pământ, căci și acolo te vede Dumnezeu”. Auzind Pafnutie aceste cuvinte de la dânsa, i-a zis: „Au, doară și tu știi de Dumnezeu?” Iar ea a răspuns: „Știu și despre Dumnezeu și am auzit și despre împărăția drepților și munca păcătoșilor”. Atunci starețul i-a zis: „Dacă știi pe Dumnezeu, împărăția Sa și muncile păcătoșilor, atunci de ce prihănești pe oameni și pierzi atâtea suflete? Căci nu numai pentru ale tale păcate, ci și pentru ale acelora pe care i-ai prihănit ai să fii întrebată de Dumnezeu și osândită în gheena focului”.
Taisia, auzind acestea, s-a aruncat l-a picioarele starețului, cu plângere, zicând: „Eu mai știu și aceasta, că pentru cei ce greșesc este pocăință și iertare de greșeli și nădăjduiesc ca prin rugăciunile tale să mă izbăvesc de greșeli și să câștig mila Domnului. Deci, mă rog ție, așteaptă-mă puțin, numai trei ceasuri și după aceasta voi merge unde îmi vei porunci și voi face ceea ce-mi vei zice”. Iar starețul, arătându-i locul la care avea să o aștepte, s-a dus. Apoi ea, adunându-și toată averea agonisită cu păcatele ei, a cărei valoare era cam de vreo patruzeci de litre de aur, a dus-o în mijlocul cetății și aprinzând un foc și-a pus toate lucrurile și le-a ars înaintea întregului popor, strigând: „Veniți toți cei care ați păcătuit cu mine și vedeți cum ard toate lucrurile pe care mi le-ați dat voi”. Și, arzându-și averea, s-a dus la locul unde o aștepta Pafnutie. Acolo primind-o starețul, a dus-o la o mănăstire de fecioare și a așezat-o pe Taisia într-o chilie mică. Taisia a fost închisă în acea chilie, pironindu-i-se ușa și i-a fost lăsată numai o ferestruică mică prin care i se dădea puțină pâine și apă. Apoi Taisia l-a întrebat pe Sfântul Pafnutie: „Cum mă sfătuiești, părinte, să mă rog lui Dumnezeu?” Iar starețul i-a răspuns: „Tu nu ești vrednică ca să chemi numele Domnului, nici să-ți ridici mâinile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale sunt pline de necurăție și mâinile tale sunt întinate, ci, numai căutând adeseori spre răsărit, să zici: „Dumnezeule, cela ce m-ai zidit, miluiește-mă”.
A petrecut Taisia în acea închisoare vreme de trei ani rugându-se lui Dumnezeu așa precum o învățase Pafnutie și o dată pe zi gusta puțină pâine și apă. După trei ani, milostivindu-se de dânsa, Pafnutie s-a dus la marele Antonie, voind să afle dacă Dumnezeu a iertat-o pe Taisia sau nu. Și mergând la Antonie, starețul i-a povestit lui totul despre Taisia, iar Antonie a chemat pe ucenicii săi și le-a poruncit să se închidă fiecare în cămara sa și să se roage lui Dumnezeu toată noaptea ca să i se descopere vreunuia dintre ei ceea ce voia pentru Taisia, care se pocăiește pentru greșelile ei. Și ucenicii au îndeplinit porunca părintelui lor și au milostivit pe Dumnezeu, încât le-a descoperit ceea ce trebuiau să facă pentru Taisia. Această descoperire i-a fost făcută lui Pavel, care era numit de ceilalți prost. Acestui Pavel, pe când stătea noaptea la rugăciune, i s-a arătat o vedenie și a văzut cerurile deschizându-se și acolo a văzut un pat strălucit de mărire, cu așternuturi scumpe, pe care îl păzeau trei fecioare frumoase și pe patul acela era așezată o cunună. Văzând aceasta, Pavel a zis: „Nu este gătit altuia patul acesta și cununa, decât numai pentru părintele meu Antonie”. Și a venit către dânsul un glas, zicându-i: „Nu părintelui Antonie îi sunt pregătite acestea, ci pentru Taisia, care a fost o desfrânată”. Și Pavel, venindu-și în fire, se gândea la acea vedenie, iar a doua zi a spus fericiților părinți Antonie și Pafnutie, iar aceștia, auzind, au preamărit pe Dumnezeu, care primește pe cei ce se pocăiesc cu adevărat.
Pafnutie s-a pregătit și s-a dus la mănăstirea de fecioare unde era închisă Taisia și, deschizând ușa, a vrut s-o scoată de acolo. Iar Taisia se ruga de dânsul, zicând: „Lasă-mă aici, părinte, ca să petrec până la moarte, pentru că multe sunt păcatele mele și încă trebuie să mai plâng pentru ele”. Iar starețul i-a zis: „Acum iubitorul de oameni, Dumnezeu, a primit pocăința ta și ți-a iertat ție păcatele”. Și a scos-o pe Taisia din închisoare. Iar fericita a zis: „Să mă crezi, părinte, că de când am intrat în această închisoare, am pus înaintea ochilor mei cei gânditori toate păcatele mele și, ținând seama de ele, am plâns neîncetat. Și încă nu s-au dus de la ochii mei toate faptele mele cele rele și stându-mi și acum înaintea ochilor, mă înspăimântă că voi fi osândită pentru ele”.
După ieșirea din închisoare, fericita Taisia a petrecut cincisprezece zile și după aceasta a căzut într-o boală în care a zăcut trei zile și după aceasta și-a dat sufletul și cu pace s-a odihnit, cu darul lui Dumnezeu. Și s-a mutat din patul durerii în patul pe care l-a văzut sfântul Pavel cel prost, în ceruri, pat care era pregătit pentru ea, unde se laudă cu cuvioșii întru mărire și se bucură întru așternutul său de veci. Așa ne-a întrecut păcătoasa și desfrânata întru împărăția lui Dumnezeu. O! de nu ne-am lipsi și noi, cu rugăciunile ei, de aceeași Împărăție. Amin.
Tot în această zi se mai face și pomenirea Sfintei fecioare Pelaghia, care a trăit în vremea împăratului Numerian, în Antiohia Siriei și când era să fie prinsă și chinuită pentru Hristos, rugându-se lui Dumnezeu, cu tot dinadinsul, în mâinile Lui și-a dat duhul ei.
Tot în această zi pomenim pe Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ignatie Athonitul
Sf. Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei și a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinții săi George și Maria s-au mutat în orașul Philippopolis unde l-au dat la școală.
Deși se descurca bine la învățătură, copilul avea o dorință arzătoare pentru viața monahală. Ajungând la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bugariei, fiind dat în grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.
Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman iar tatăl lui Ioan a fost numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creștinilor ortodocși. Musulmanii l-au atacat pe George cu furie, înjunghiindu-l și apoi tăindu-i capul. Mama și surorile lui Ioan au fost prinse de agareni și în cele din urmă s-au convertit la Islam.
Ioan a fugit și s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama și surorile sale aflând unde se ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceștia vrând să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfățișare și femeia le-a spus că nu-l cunoaște pe cel pe care-l caută. Apoi bătrâna l-a ajutat să fugă la București, în România, unde l-a cunoscut pe Sf. Eftimie, care și el a îndurat mucenicie.
Însă Ioan nu a dorit să rămână în București, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut și prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie, care, între timp, s-a lepădat de adevărata credință și a devenit musulman. Aflând aceasta, Ioan s-a întristat și a părăsit satul.
Dar nu a ajuns prea departe când a fost prins de soldații turci și i-au fost luate toate cele ce avea asupra sa, fiind amenințat să se convertească la Islamism. De frică Ioan le-a spus că așa va face și a fost lăsat să plece.
Ajungând în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr atonit de la mănăstirea Grigoriu și au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sf. Ana unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.
Într-o zi, cei doi mergând la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de călugării David și Eftimie.din Demetsana. Văzând suferința lor pentru credința creștină, Ioan s-a însuflețit de dorința de a suferi și el mucenicie pentru Hristos însă părintele Vasile l-a convins să amâne aceasta și să se întoarcă la Sf. Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele veșnice.
Mai târziu, aflând de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru credința sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă diferite rugăciuni, închinăciuni și să citească din Evanghelie.
Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism primind numele de Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simțit pregătit pentru marea încercare.
Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în fața cadiului recunoscând că este creștin. El a povestit cum a promis în tinerețe că se va converti la Islamism, după care aruncă turbanul din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda niciodată de Hristos.
Crezând la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe altfel va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri materiale și multă cinste din partea lor.
Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt deșertăciuni și că amenințările cu tortura și moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie mărturisi că a venit tocmai ca să îndure acele chinuri și să moară mucenic pentru Hristosul său.
Sf. Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învățător al pierzaniei și prieten al vrăjmașului, invitându-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul Dumnezeu adevărat.
Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcând semn unui servitor să-l scoată afară pe Ignatie din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit și a îngenunchiat în fața cadiului, plecându-și gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alți servitori l-au prins și l-au târât în temniță.
Mai târziu a fost adus din nou în fața stăpânului turc pentru a răspunde la întrebări. Când a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos.
Atunci turcul l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care îl așteaptă spunându-i să nu se aștepte că va muri de sabie, ca creștinii să-i adune sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure. Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent cum va muri, pentru că el acceptă orice din dragoste pentru Hristos.
Văzând că nu-l poate abate de la credința sa, cadiul a dat ordin să fie spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentința. Trupul mucenicului a rămas agățat timp de trei zile, după care niște creștini evlavioși au plătit răscumpărarea și au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.
Sf. Ignatie și-a dat viața pentru Hristos în 8 octombrie 1814. El mai este sărbătorit în 1 mai împreună cu Sf. Acachie și Eftimie. Capul Sf. Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Muceniță Pelaghia din Antiohia Siriei
Sfânta Muceniță Pelaghia fecioara a fost de loc din Antiohia Siriei și era de neam mare. Aflând conducătorul acelei țări că este creștină, a trimis ostași să o prindă. Deci ei, mergând acolo, i-au înconjurat casa vrând să o răpească. Iar sfânta, prinzând de veste, ia rugat să-i îngăduie puțin și ei au ascultat-o. Deci stând ea către răsărit, la locul unde-și făcea rugăciunea, ridicându-și mâinile și înălțându-și ochii la cer, s-a rugat multă vreme lui Dumnezeu ca să nu o lase să cadă în mâinile ostașilor, ci să ridice către Dânsul curată și sfințită jertfă fără prihană. Apoi suindu-se deasupra casei, s-a aruncat pe sine în prăpastie și și-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Pe aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur cu laude a cinstit-o pentru curăția fecioriei ei și pentru multa ei nevoință.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.