Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 8 septembrie: Nașterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia) și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” (a rădăcinii din Kursk). Despre toate acestea pe scurt puteți citi în continuare…
În luna septembrie, în ziua a opta pomenim Nașterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria
Cuvânt la Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Domnul, Cel ce locuiește în cer, vrând să Se arate pe pământ și să viețuiască cu oamenii, mai întâi a pregătit loc de sălășluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Pentru că este obicei la împărați ca mai înainte să-și pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Și, precum palatele împăraților pământești se zidesc de prea înțelepții lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase și mai desfătate decât alte locuințe omenești, a trebuit a se zidi așa și palatul cerescului împărat al slavei.
În Legea veche, când a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusalim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înțeleptul lucrător Hiraam, care era meșter renumit și plin de înțelepciune și de știință, ca să săvârșească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru și chiparos, care se aduceau din Liban, și din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereți, și nenumărate feluri de pomi și de flori. Deci, avea și lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulțimea poporului lui Israel. Și a venit întru ea slava Domnului în foc și în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuiește în biserici făcute de mâini omenești. „Ce casă îmi veți zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mână, pe Preacurata, Prea Binecuvântata Fecioara Maria. Și de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înțelepți, adică de însăși înțelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: „Înțelepciunea și-a zidit ei însăși casă”. Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înțelepciunea lui Dumnezeu sunt făcute bune și desăvârșite. Iar de vreme ce palatul cel însuflețit l-a zidit înțelepciunea lui Dumnezeu Cuvântul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvârșită casă; Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire I s-a pregătit cea prea curată și neîntinată cămară; neprihănitului Mielușel I s-a zidit cea fără de prihană sălășluire, la care lucru Însuși este martor credincios în cer, zicând către dânsa: „Toată ești bună, cea de aproape a Mea, și prihană nu este în tine”. Iar Sfântul Damaschin zice: „Toată ești cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu și noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu”.
Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatra aceea ce mai înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praștie. Și ca din niște lemne binemirositoare de cedru și de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, sfântul și dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-și trăgea obârșia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfânta și dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Și era Preacurata Fecioara după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.
O, Doamne, din câte prea scumpe materii și din ce prea cinstite neamuri s-a pregătit palatul cel însuflețit al Împăratului slavei! Și precum în casa lui Solomon zidurile cele de piatră și de lemn aveau mai multă cinste decât aurul cel curat cu care erau aurite; tot așa în nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu neamurile bune, cel împărătesc și arhieresc, s-au cinstit mai mult cu curăția deplină a sfinților ei părinți, care este mai scumpă decât tot aurul și argintul și mai cinstită decât pietrele cele de mult preț. Tot lucrul pământesc nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfânta Fecioară s-a născut din curăția părinților, care este mai presus decât tot neamul bun. Acest lucru îl mărturisește Sfântul Ioan Damaschin, vorbind așa către sfinții și drepții dumnezeiești părinți: „O, fericită însoțire, Ioachime și Ano! din rodul pântecelui vostru cu adevărat fără de prihană v-ați cunoscut!” După cuvântul Domnului: «Din rodurile lor îi veți cunoaște pe dânșii». Ați rânduit viața voastră precum a fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că viețuind în curăție și cuvioșie ați răsărit vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naștere fecioară, cu mintea, cu sufletul și după naștere fecioară și totdeauna fecioară, cu mintea, cu sufletul și trupul de-a pururea feciorind.
Deci, se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăție să se aducă trupește pe sine însăși luminii celei uneia născute. O, doime a cinstitelor turturele cuvântătoare, Ioachime și Ano! Voi, păzind fireasca lege cu curăție, v-ați învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeiești, pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca Maică, voi viețuind cu dreaptă credință și cu cuvioșie, în omenească fire ați născut, ați odrăslit pe cea mai înaltă decât îngerii, pe fiica aceea ce și pe îngeri acum stăpânește. O, prea frumoasă și prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăția cu preoția s-au îmbogățit!”
Cu aceste cuvinte, Sfântul Ioan Damaschin arată din ce fel de părinți s-a născut dumnezeiasca Maică, din cât de scumpe materii s-a pregătit palatul Împăratului ceresc. În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însuflețit? Cu adevărat în cel preînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre dânsa: „Cu adevărat ești Fecioară curată mai presus decât toate”. Însă nu cu înălțimea locu-lui, ci cu a bunătăților și cu a darurilor dumnezeiești, pentru că locul unde s-a născut prea Binecuvântata Fecioară era o cetate mică în pământul Galileei, care se numește Nazaret (Despre casa lui Ioachim și Anei, după multă cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărți scrie că în Nazaret, și nedumerirea a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflându-se neslăvită și necinstită și locuitorii ei defăimați. Mai apoi și pentru Hristos s-a zis: „Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?” Iar Domnul, „Cel ce petrece întru cele înalte și spre cei smeriți privește”, a binevoit să se nască Preacurata Maica Sa, nu în Capernaumul cel ce prin mândrie până la cer se înălțase, ci în smeritul Nazaret, arătând că tot ce este între oameni înalt este urâciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dânșii cu vederea și defăimat, aceea la Dânsul este înalt și cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din singur numele de Nazaret să se arate înălțimea bunătăților Preacuratei Fecioare. Precum prin nașterea Sa în Betleem, care se tâlcuiește „casa pâinei”, a închipuit cu taină că El este pâinea cea coborâtă din cer spre însuflețirea și întărirea lumii, așa și în nașterea Preacuratei Maicii Sale în Nazaret, arată cele înalte pentru că Nazaretul se tâlcuiește „înflorit, sfințit și deosebit de cele pământești, încununat și păzit”.
Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pântecele cel neroditor și sterp și a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveștejită, care înflorește pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfințită cu darul Sfântului Duh, cel ce a venit spre dânsa și a umbrit-o. Și este mai sfântă decât toți sfinții, pentru că a născut pe Cuvântul, cel mai sfânt decât toți sfinții. Ea este deosebită de păcătoșii pământești, căci nici un păcat în toată viața sa n-a cunoscut.
Toți cu David grăiesc: „Fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea”. Numai singură aceea grăiește: „Fără de nelegiuire am alergat și v-am îndreptat”, pentru că ea este îndreptarea oamenilor, nu numai nefăcând păcatul, ci și pe păcătoși abătându-i de la lucrurile cele rele, așa cum zice Biserica spre dânsa: „Bucură-te, ceea ce curățești lucrurile cele spurcate”. Ea este încununată cu slavă și cu cinste. Încununată cu slavă, că din împărăteasca rădăcină a răsărit, încununată cu cinste, că din arhiereasca seminție a crescut. Încununată cu slavă, că din cei curați și drepți născători a odrăslit; încununată cu cinste, ca cea cinstită prin bunavestire și slujire a arhanghelului; încununată cu slavă ca o maică a lui Dumnezeu. Că ce este oare mai slăvit decât a naște pe Dumnezeu? Încununată cu cinste, ca cea pururea fecioară; căci ce este mai cinstită decât aceasta, ca și după naștere a fi fecioară? Încununată cu slavă cea mai slăvită decât serafimii, care ca un serafim a iubit pe Dumnezeu; încununată cu cinste, cea mai cinstită decât heruvimii, ca ceea ce pe heruvimi cu înțelepciunea și cu cunoștința cea dumnezeiască i-a covârșit. „Iar slavă, cinste și pace se cuvine tot omului care face binele”, zice apostolul. Și cine din pământeni s-a aflat lucrător de bunătăți mai bun decât Preacurata Fe-cioară? Toate poruncile Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele de milostivire le-a arătat celor de aproape. Deci, cu vrednicie s-a încoronat ca o lucrătoare a tuturor faptelor bune. Este încă și păzită, că vistieria curăției sale feciorești o păzea cu strășnicie, încât nici îngerului nu voia să o încredințeze, pentru că, văzând pe înger, s-a tulburat de cuvântul lui și gândea în ce chip va fi acea închinare?
Toate acestea Nazaretul, prin numirea sa, le-a arătat a fi în Preacurata Fecioară și cine nu va zice că palatul acesta înalt al lui Hristos, cu bunătățile și dumnezeieștile daruri nu este foarte înălțat? Înaltă este, că din cer s-a dăruit, deși pe pământ din pământeni s-a născut. Din cer, că precum zic unii din gânditorii de Dumnezeu, arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit lui Zaharia nașterea lui Ioan, același a binevestit lui Ioachim și Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acela a adus din cer și numele ei cel prea binecuvântat zicând către maica cea neroditoare: „Ano, Ano, vei naște pe fiica cea prea binecuvântată și se va chema numele ei Maria”.
Drept aceea fără îndoială poate să se numească cetate sfântă, Ierusalim nou, pogorât din cer de la Dumnezeu și locaș al lui Dumnezeu între oameni. Înalt este lăcașul lui Dumnezeu, că mai presus de serafimi s-a înălțat, născând pe Împăratul Hristos. „O, înălțime, cu anevoie de suit de gândurile omenești!”
Dar ce fel de frumusețe are Fecioara Maria, palatul cel dumnezeiesc al lui Hristos, să ascultăm pe același Ioan Damaschin, care zice așa: „S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca și cu o haină de aur și înfrumusețată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, așa slava Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei”. Și iar zice același: „Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, și în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsuflețite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preț”. O podoabă ca aceasta este înfrumusețarea palatului acestuia, mult mai frumoasă decât ceea ce a fost în biserica lui Solomon, în care se vedeau închipuite asemănări de heruvimi, de pomi și de flori. Dar și în această însuflețită biserică, în Preacurata Fecioară, se văd arătate chipuri de heruvimi, căci vița sa cea de heruvim nu numai s-a asemănat heruvimilor, dar i-a și întrecut.
Dacă Biserica a obișnuit a-i numi heruvimi pe alți sfinți, cântând: „Ce vă vom numi pe voi, sfinților? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit Hristos”, cu atât cu cât mai ales Fecioara Născătoarea de Dumnezeu este heruvim, în care s-a odihnit trupește Hristos și pe mâinile ei cele preacurate a șezut Dumnezeu ca pe un scaun: „scaun de heruvimi, fecioara”. A închipuit în sine și asemănările pomilor celor bine roditori, făcându-se, duhovnicește, măslin roditor în casa lui Dumnezeu și finic înfloritor. Pentru aceasta acum se numește mlădița de viață purtătoare, Biserica cântând așa: „Din cea neroditoare rădăcină, mlădiță de viață purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maica Sa, Dumnezeul minunilor”. Deci, acestea toate se grăiesc pentru frumusețele ei cele duhovnicești. Dar, pe lângă acestea, și de cele trupești nu era lipsită, după cum adeveresc mulți dascăli bisericești, că în toată partea cea de sub soare n-a fost și nu va fi fecioară așa de frumoasă, precum a fost Fecioara Născătoare de Dumnezeu, pe care, Sfântul Dionisie Areopagitul, văzând-o, voia să o numească Dumnezeu, de nu ar fi știut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar de care era plină strălucea din prealuminată fața ei. Un palat ca acesta înainte și-a gătit Lui pe pământ, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul și cu trupul, ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă și desfătat: „Pântecele ei mai desfătat decât cerurile l-au lucrat”. Și au încăput întru dânsa Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu.
Cea desfătată sălășluire a Cuvântului, Preacurata Fecioară, nu numai lui Dumnezeu Cuvântul, ca unui împărat este desfătată, ci și nouă, robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălășluit într-însa. Pe Dumnezeu L-a încăput în pântece, iar pe noi ne încape în a sa milostivire. Vasul cel ales, Sfântul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către iubiții săi: „Inima noastră s-a lărgit, aveți loc destul întru noi”. Dar, la care din sfinți poate să se găsească milostivirea așa de desfătată spre încăpere tuturor, pre-cum, după Dumnezeu, a Mariei? Că încape aicea atât cel curat, după cum și păcătosului iarăși nu-i este strâmt aici. Acolo cel pocăit are locul său și disperatul asemenea cu cel nepocăit. Ca și în co-rabia lui Noe neoprită, nu numai celor curate, ci și vietăților celor necurate se află scăpare.
Întru a ei milostivire toți cei scârbiți, năpăstuiți, flămânzi, învi-forați și bolnavi află loc de ajuns, pentru că nu știe să fie nemilostivă cea al cărei pântece ne-a născut nouă pe prea Bunul Dumnezeu. Mulți străjeri înarmați păzesc palatele împăraților pământești și nu dau voie tuturor ce voiesc să intre într-însele, ci îi opresc și îi întreabă de unde și la ce vin. Iar palatul lui Hristos cel însuflețit, deși este înconjurat de heruvimi și de serafimi și de nenumărate cete ale îngerilor și ale tuturor sfinților, la ușa milostivirii îndurărilor ei nimenea nu oprește pe cela ce va să intre. Nu-i opresc străjerii, nu-i gonesc ostașii, nici la ce vin nu-i întreabă, ci fără de apărare intră cu rugăciunea, și primește dar spre cererea cea de folos.
Drept aceea să alergăm la milostivirea celei ce s-a născut din pântece neroditor, dându-i ei o închinăciune ca aceasta: „Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălășluirea lui Dumnezeu, Cuvântului, căreia, și ție, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfântului Duh, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh de la noi cei din țărână, să fie cinste și slavă în veci”. Amin.
Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia)
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia) este prăznuită pe 23 iulie, pe 8 septembrie și în vinerea din Săptămâna Luminată.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a Lavrei Poceaev, Ucraina. Icoana este renumită în toată lumea slavă, fiind cinstită ca făcătoare de minuni în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri. Alături de creștinii ortodocși vin și oameni de alte confesiuni pentru a cinsti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Poceaevskaia”.
Lavra Poceaev, un bastion vechi al Ortodoxiei, adăpostește de aproximativ 400 de ani icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mutarea icoanei Născătoarei de Dumnezeu la Mănăstirea Poceaev este prăznuită pe 8 septembrie. Minunile săvârșite înaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea le ține, cu explicațiile detaliate (și semnăturile) făcute de credincioși care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea din captivitate și care au fost aduși la calea cea dreaptă.
Sărbătoarea în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Poceaev de pe 23 iulie a fost stabilită în amintirea eliberării Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de asediul tătarilor din 20-23 iulie 1675.
În vara anului 1675, în timpul războiului de la Zbaraj, din timpul domniei regelui polonez Ioan al III-lea Sobieski (1674-1696), regimentele alcătuite din tătarii care se aflau sub comanda hanului Nurredin, trecând spre Vișneveț, au observat Mănăstirea Poceaev, pe care au înconjurat-o pe trei laturi. Zidurile slabe ale mănăstirii, la fel ca unele clădiri din piatră, nu puteau oferi o prea mare apărare împotriva unui asediu. Egumenul Iosif Dobromirski i-a îndemnat pe monahi și mireni să se transforme în mijlocitori cerești către Maica Domnului și către Sfântul Cuvios Iov de la Poceaev (sărbătorit pe 28 octombrie).
Monahii și laicii se rugau fierbinte, făcând metanii înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a raclei în care se aflau sfintele moaște ale Sfântului Iov. În dimineața zilei de 23 iulie, la răsăritul soarelui, tătarii s-au adunat pentru a ataca mănăstirea. Egumenul a poruncit să se cânte un acatist Maicii Domnului. Odată cu primele cuvinte, „O, Împărăteasă a oștilor îngerești…”, a apărut dintr-odată deasupra bisericii Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, într-un „omofor alb, strălucitor” împreună cu oștile îngerești cu săbiile scoase din teacă. Sfântul Iov era alături de Maica Domnului, se închina ei, implorând-o să apere mănăstirea.
Tătarii au luat armata cerească drept arătare și, în confuziea lor, au început să tragă cu săgeți în Maica Domnului și în Sfântul Iov, dar săgețile cădeau înapoi, rănindu-i pe cei care le lansau. Teroarea a pus stăpânire pe inamici. Cuprinși de panică, au început să fugă fără să se mai uite înapoi, călcându-se în picioare unii pe alții și omorându-se. Apărătorii mănăstirii au încercat să-i urmărească și au luat mulți prizonieri. Unii dintre prizonieri au acceptat ulterior credința ortodoxă și au rămas în mănăstire.
În anul 1721 Mănăstirea Poceaev a fost ocupată de către uniați (greco-catolici). Dar, chiar și în această perioadă dificilă pentru lavră, cronicile mănăstirii iau act de 539 de minuni săvârșite de sfânta icoană ortodoxă a Maicii Domnului.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, contele Nicolae Pototski (nobil greco-catolic) a devenit binefăcător al Lavrei Poceaev după ce a trăit el însuși o minune a Maicii Domnului. Cu banii donați de el au fost zidite Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, precum și alte clădiri și chilii pentru călugări.
Revenirea Mănăstirii Poceaev în sânul Ortodoxiei în 1832 a fost marcată de vindecarea miraculoasă a unei fete oarbe, Ana Akimciukova, care a venit în pelerinaj împreună cu bunica sa de 70 de ani, din Camenița, de la 200 de vestre (n.r. ‒ veche unitate de măsură rusă; aici, o distanță de circa 213 kilometri).
În cinstea acestui eveniment, arhiepiscopul de Volânia și arhimandritul Inochentie al Lavrei (1832-1840) au stabilit să se citească Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev în fața icoanei făcătoare de minuni, în fiecare sâmbătă. În timpul arhimandritului Agatanaghel, arhiepiscop de Volânia (1866-1876), a fost construit un paraclis separat în galeriile Bisericii „Sfânta Treime”, în amintirea victoriei asupra tătarilor, paraclis ce a fost sfințit pe 23 iulie 1875.
Tot în această zi pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” (a rădăcinii din Kursk)
Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) este prăznuită pe 8 martie, 8 septembrie și 27 noiembrie.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) a fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure, nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu fața în jos la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pământ din locul în care a fost ridicată. Și în prezent acest izvor se află în acel loc.
Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk” (pentru că a fost găsită la rădăcinile unui stejar). Aici au avut loc multe minuni datorită icoanei:
În 1383, preotul Bogoliub care trăia aproape și slujea în paraclis a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana în două bucăți și le-a aruncat pe lângă. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana, și în final a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură.
În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului închinată Icoanei Maicii Domnului, ca un semn de mulțumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii polonezi. Icoana a fost așezată acolo.
În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru Alexeevici au trimis o copie a icoanei cu porunca, ca aceasta să însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, Sfânta Icoană a fost trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii să elibereze pământurile lor de mai multe ori.
Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu pentru a fi date armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși printre care și cneazul Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane.
După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, Sfânta Icoană a fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului, și dezbrăcată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar, pe 2 mai, s-a constatat că icoana s-a întors la locul său.
În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920.
Sfânta Icoană a revenit în Serbia unde a rămas până în 1944, atunci când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate, la München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951, Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München în America.
În 1957, Icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, rezidența Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde este păstrată în prezent. Sfânta Icoană călătorește regulat în toate episcopiile din America.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.