Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 9 ianuarie: Sfântul Mucenic Polieuct; Sfântul Cuvios Eustratie; Sfântul Ierarh Petru, episcopul Sevastiei și Sfântul Ierarh Filip, mitropolitul Moscovei. Despre viețile lor pe scurt, puteți citi în continuare…
În luna ianuarie, în ziua a noua, pomenim pe Sfântul Mucenic Polieuct
Acesta a trăit pe vremea împăraților Decius (250-253) și Valerian (253-260) și era ostaș de seamă în Meletina, din țara Armeniei. Și făcuse legământ cu prietenul său, Mucenicul Nearh, să rămână țări în credință, orice prigoană s-ar abate peste închinătorii lui Hristos. Și ieși, nu peste multă vreme, porunca împărătească pentru prinderea tuturor creștinilor și silirea lor să se lepede de credința în Hristos și să se închine idolilor. Și era aspră porunca împăratului, că cine nu se lepăda de Hristos era osândit la moarte și la înfricoșate chinuri.
Și Polieuct era de curând creștinat și ardea de dorința de a mărturisi și de a-și vărsa sângele pentru Hristos. Deci, îndată ce a fost prins, el a mărturisit cu îndrăzneală și a propovăduit pe față pe Hristos. Și a fost dat la chinuri, iar el că nimic nu socotea bătăile. Și i se făgăduiau dregătorii înalte și multă cinste de către dregător, care era și socrul său, și-l rugau și femeia și copii lui, cu lacrimi fierbinți, să se lepede de Hristos, ca să nu fie omorât. Dar Sfântul Polieuct a rămas tare și neschimbat în mărturisirea credinței lui, neplecându-se nici la făgăduințe, nici la plângerile femeii și copiilor săi și a fost osândit să i se taie capul.
Și, mergând spre locul de osândă, îndemna pe toți pe care-i întâlnea să se lepede de idoli și să creadă în Hristos. Și, primindu-și sfârșitul prin sabie, trupul lui a fost luat în taină de creștini și îngropat cu cinste în pământul țării sale. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne pe noi! Amin.
Despre viața pe larg a Sfântului Polieuct, puteți citi aici.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Eustratie
Acest cuvios Eustratie era de neam din părțile Tarsului, născut din părinți drept-credincioși; tatăl său se numea Gheorghe și mama sa Megheti, care trăiau în îndestulare de bogăție. Ei crescînd bine întru învățătură pe copil, acesta, cînd a împlinit 20 de ani ai vîrstei sale, s-a aprins de dumnezeiasca rîvnă, și lăsîndu-și părinții, a fugit și s-a dus în părțile Olimpului, la mănăstirea Avgar, unde au strălucit sfinții Grigore și Vasile, unchii lui dinspre maică, în pustnicie și în toate celelalte fapte bune. Egumenul acelui lăcaș era atunci Grigore. Deci, fiind primit acolo, și tunzîndu-i părul, a intrat în viața cea ostenitoare și cinstită a monahilor. Dobîndind această dorire, slujea tuturor fraților, cu inima osîrdnică și cu cuget smerit. El nu se îngrijea de nimic din veacul acesta, pentru că nu avea decît o rasă și un cojoc, pe care se culca; și unde i se întîmpla, acolo se culca, pentru că el nu avea un loc spre odihnă.
Se zice despre dînsul că niciodată nu s-a culcat cu fața în sus, de cînd s-a lepădat de lume, nici pe partea stîngă a trupului său, în cei 75 de ani, de cînd a început a se nevoi în post. Dar sfîrșindu-se cuvioșii Grigore și Vasile – unchii lui dinspre maică, care povățuiau pe frați – i s-a încredințat acestui fericit Eustratie povățuirea lor, plecîndu-se la dorințele obștii.
Când cel cu nume de fiară, Leon Armeanul (813-820), care s-a ridicat asupra drept-credinciosului împărat grec Mihail (811-813), l-a izgonit din împărăție și se sîrguia iarăși a ridica eresul luptării contra sfintelor icoane, care eres de mult se stinsese, atunci drept-credincioșii, lăsînd casele și locașurile lor, acest cuvios, îndemnîndu-l marele Ioanichie, s-a dus în patria sa.
După ce Biserica iarăși și-a luat podoaba sa prin așezarea și închinarea la sfintele icoane, atunci sfinții părinți întorcîndu-se la locașurile lor, s-a întors și dumnezeiescul Eustratie în mănăstirea sa; și aici toată ziua se ostenea fără pregetare în lucrurile cele trupești, împreună cu frații; iar noaptea stătea la priveghere fără somn și întru plecările de genunchi. Rugăciunile erau în gura lui neîncetat.
Când se făcea cîntarea cea bisericească, stînd înăuntrul Sfîntului Altar, de la început pînă la sfîrșit zicea cu osîrdie în sine: „Doamne miluiește”. Minunile făcute de dînsul fiind multe la număr, este cu neputință a le da auzului. Cînd a venit timpul să se ducă din cele de aici, chemînd pe frații cei de sub ascultarea sa, le-a zis: „Vremea vieții mele a sosit la sfîrșit; deci, iubiții mei fii, dați amanetul ce ați luat, știind că toate cele de față sînt vremelnice, iar cele viitoare vor fi veșnice; sîrguiți-vă a vă învrednici părții celor mîntuiți”.
Zicînd acestea, s-a rugat; apoi binecuvîntîndu-i și ridicînd ochii spre cer, a zis: „În mîinile Tale îmi dau duhul!”. Și a adormit întru Domnul, avînd toți anii vieții sale, 95.
Astfel, ducîndu-se la viața cea fără de sfîrșit, a fost numărat în cetele cuvioșilor.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Petru, episcopul Sevastiei
Sfântul Petru a fost cel mai mic copil din familia retorului Vasile, originar din provincia Pont.
Mama Sfântului Petru, Emilia, era din Cezarea Capadociei. Viitorul Episcop al Sevastiei era unul din cei 10 frați, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Petru de Sevasta, Grigorie de Nyssa; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios și Macrina cea tânără; vor fi șase sfinți în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru și Sfânta Macrina cea Tânără. Bunica Macrina a crescut pe copii în duh creștin, împreună cu mama lor, Emilia, și sora lor, Macrina cea Tânără.
Sfântul Petru a intrat în obștea mănăstirii fratelui său Vasile și i-a urmat ca egumen în anul 362. În anul 380 a fost ales Episcop al Sevastiei în locul lui Eustație. În anul 381 a participat la Sinodul al II-lea Ecumenic din Constantinopol. A trecut la cele veșnice în anul 387.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Ierarh Filip, mitropolitul Moscovei
Filip s-a născut pe 11 februarie în anul 1507 după Hristos. Odată, pe când era copil, a auzit, stând la Dumnezeiasca Liturghie, cuvintele Scripturii: Nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6:24). El s-a înspăimântat la aceste cuvinte, ca și când s-ar fi rostit anume și numai pentru el, și în același timp a fost luminat de ele.
După scurt timp Filip s-a retras la Mânăstirea Solovețk unde după după un timp lung și greu de încercare a fost tuns monah, în timp, Filip a ajuns stareț, a strălucit ca soarele și întreaga Rusie a auzit de el.
Așa s-a făcut că Țarul Ivan cel Groaznic l-a convocat pe Filip să ocupe locul vacant de mitropolit al Episcopiei Moscovei în anul 1566 după Hristos.
Dar acest sfânt bărbat nu a putut să îndure cu indiferență atrocitățile la care se deda înfiorătorul țar și de aceea îl sfătuia și îl mustra fără teamă.
Țarul însă a căutat martori mincinoși împotriva lui Filip, a uneltit înlăturarea lui din scaun, a poruncit să fie îmbrăcat într-o rasă veche și peticită și l-a întemnițat la Tver pe 23 decembrie 1566.
Malyiuta Skuratov, un intim al țarului, a intrat în chilia lui Filip și l-a omorât înăbușindu-l cu o pernă. La scurt timp după aceea, toți cei care erau cunoscuți ca fiind de partea lui Filip au murit de morți rele.
După mai mulți ani, trupul sfântului s-a aflat întreg, nestricat, și înmiresmat, și a fost mutat în Mânăstirea Solovețk.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.