Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 9 iunie: Sfântul Ierarh Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Sfintele Mucenițe Tecla, Mariamni, Marta, Maria și Enata; Sfântul David din Gareji, Georgia; Sfântul Chiril de la Iezerul Alb și Sfântul Cuvios Columba, apostolul Scoției. Despre viețile lor pe scurt puteți citi în continuare…
În luna iunie, în ziua a noua, pomenim pe Sfântul Ierarh Chiril, arhiepiscopul Alexandriei
Sfântul acesta Chiril, om fiind, măcar că era atât de înaintat în sfințenie, avea încă oarecare patimă omenească, dar a îndreptat-o pe aceasta în chip minunat. Ascultați care era patimă și îndreptarea ei: Fiind marele Chiril rudenie și nepot patriarhului Teofil, vrăjmașul Sfântului Ioan Hrisostom, și crezând adevărate toate mincinoasele învinuiri care le grăia unchiul său Teofil contra Sfântului Ioan Hrisostom, nu din răutate, ci din prea mare încredere în unchiul său, fericitul Chiril se pornise și el asupra sfințitului și dumnezeiescului Hrisostom, având mânie asupra lui, nu numai când acesta trăia, ci și după moartea lui. Pentru aceasta, nu voia nici să-l pomenească în pomelnicele celorlalți patriarhi, precum era și este obiceiul.
Deci, Apotic, atunci patriarh al Constantinopolului, a scris către fericitul Chiril o scrisoare, arătând că și el a fost o vreme vrăjmașul lui Hrisostom, dar, mai pe urmă, cunoscând nevinovăția și curăția acelui bărbat sfânt, s-a pocăit din greșeala lui și a pomenit numele lui Hrisostom împreună cu ceilalți Sfinți, și-l sfătuia frățește pe Sfântul Chiril, să scrie numele lui Hrisostom în pomelnice și să-l pomenească. Însă Chiril nu-l ascultă, nevoind să defaime sinodul ținut împotriva lui Hrisostom, pe vremea unchiului sau Teofil.
A mai scris către Chiril patriarhul și Sfântul Isidor Pelusiotul, ca unul ce-i era rudenie și mai bătrân cu vârsta, sfătuindu-l că nu se cuvine a judeca pe cineva din oameni, până nu va cerceta el singur amănunțit pricina și greșeala omului aceluia. Încă și altă epistolă a mai scris Sfântul Isidor către Chiril, în care-i zicea: „Mă numești că sunt părintele tău și mă tem de osândă. Ascultă-mă pe mine, să nu te osândești și tu de Dreptul Judecător, Cel ce nu caută la față, leapădă-ți mânia asupra celui mort și nu tulbură Biserica celor vii, pricinuindu-i neliniște”.
Deci, citind scrisorile Sfântului Isidor, a început fericitul Chiril a se îndrepta și a-și cunoaște greșeala. Dar s-a îndreptat desăvârșit, având un vis că acesta: I s-a arătat Sfântul, că se afla într-un loc de negrăită frumusețe și bucurie. Vedea acolo pe Avraam, Isaac și lacob și Sfinți mulți din Legea veche și din cea nouă a Evangheliei. Și a văzut în acel loc o biserică luminată, de neîntrecută frumusețe, iar înăutru popor mult, care cântă o dulce cântare. Și, intrând Sfântul în biserică, s-a umplut cu totul de bucurie și de dulceață în inima sa, că vedea pe Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, de îngeri mulți înconjurată și strălucind de negrăita slavă. Mai vedea acolo și pe Sfântul Ioan Hrisostom, stând aproape de Născătoarea de Dumnezeu, cu mare cinste și strălucind cu minunata lumină, ca un înger al lui Dumnezeu, și ținând în mâini cartea învățăturilor sale. Și mai erau și alți bărbați slăviți, mulțime, care stăteau cu dânsul ca niște slujitori, înarmați toți, ca și când aveau de dat o luptă oarecare.
Deci, dorea fericitul Chiril să se închine Stăpânei, Născătoarei de Dumnezeu și, pornind, a alergat spre ea ca să-i facă închinăciune, dar îndată Sfântul Ioan, împreună cu purtătorii săi de suliți, au alergat cu mânie împotriva lui și nu numai că l-au oprit de a se apropia de Maica Domnului, dar și din biserica aceea l-au izgonit. Și cum sta Sfântul Chiril, frământând întru sine mânia să contra Sfântului Ioan Hrisostom, care-l izgonise din biserică, iată, a auzit pe Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, mijlocind către Sfântul Ioan, ca să-l ierte și să nu-l gonească din biserica aceea, zicând: „Iartă pe Chiril, a zis Preasfânta către Ioan, că din necunoștință a luat pornirea lui cea rea împotriva ta și vei vedea, când își va da seama, ca din neștiință, a ajuns la aceea pornire rea”. Dar Ioan se arată că nu primea să-l ierte. Atunci, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, a zis către sfântul Ioan: „Pentru dragostea mea, iartă-l, că mult s-a nevoit pentru cinstirea mea, rușinând și înfruntând pe Nestorie, ocărâtorul meu, iar pe mine, Născătoarea de Dumnezeu, propovăduindu-mă oamenilor. Iată-l că mult s-a ostenit pentru mine.” Acestea auzindu-le Hrisostom de la Născătoarea de Dumnezeu, îndată s-a îmblânzit și, chemându-l înlăuntru a îmbrățișat pe Sfântul Chiril, ca un prieten pe prietenul său, și cu dragoste îl sărută. Și astfel, s-au împăcat și s-au împrietenit Sfinții amândoi, în visul acela, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.
Deci, Sfântul Chiril, deșteptându-se și socotind în amănunt acest vis, s-a pocăit mult și singur se certa pe sine, pentru o patimă deșartă și nesocotită împotriva unui bărbat sfânt și bineplăcut lui Dumnezeu. Și, adunând îndată pe toți episcopii Egiptului, a făcut mare sărbătoare lui Hrisostom, a scris numele lui în diptice și-l pomenea împreună cu Sfinții cei mai mari și în fiecare an îl fericea pe el cu cuvinte de laudă. Și așa s-a ridicat pata aceasta de pe sfințenia Sfântului Chiril.
Tot în această zi, pomenim pe Sfintele Mucenițe Tecla, Mariamni, Marta, Maria și Enata
În zilele lui Saporie, împăratul perșilor, aproape de satul Aza, era un oarecare preot, Pavel cu numele, plin de bogăție, având în biserica sa cinci fecioare, făgăduite lui Dumnezeu. Acestea erau împodobite și strălucite cu lumina virtuților, ziua și noaptea lucrând după poruncile lui Dumnezeu. Pavel liturghisind și cântând împreună cu ele slujba, și păstrând ceea ce i se da din lucrul mâinilor lor. Iar urâtorul de bine, diavolul, nesuferind sporirea lor, cea după Dumnezeu, văzând obștea lor crescând mereu și că se străduia spre cele mai bune, a pregătit prin cineva, să dea de veste lui Tars, magul împărătesc că se află un preot creștin, plin de bogăție și că, de voiește să câștige bogăția lui, să-l aducă înaintea sa, împreună cu fecioarele ce le are însoțitoare, care fecioare, nelepădându-se de credința lor, el va putea să dobândească toată avuția lor, dându-le pe ele spre tăiere. Deci, îndată, l-au adus pe Pavel de față, împreună cu fecioarele, și cu toată averea sa. Atunci, intrând satana în inima preotului, acesta a zis către vrăjitor: „Pentru ce ai luat banii mei, nefăcându-ți eu nici un rău?“ Și acela, răspunzând, i-a zis: „Pentru că ești creștin și nu păzești poruncile împărătești.“ Și Pavel i-a zis: Și ce-mi poruncești să fac?“ De te vei închina soarelui și vei mânca sânge din jertfele idolești, ia-ți ale tale și du-te la casa ta.“ Atunci, ticălosul, căutând împrejur și văzându-și averea sa, jos zăcând, a zis: „Fac toate câte-mi vei zice.“ Și, închinându-se soarelui, a mâncat din jertfe sângele. Iar, după ce a izbutit în scopul său, magul a zis către Pavel: „Înduplecă și pe fecioarele cele împreună cu tine, să facă ceea ce ai făcut tu și să se însoțească cu bărbați și, atunci, luați-vă bogăția și mergeți unde vreți.“ Deci, Pavel, apropiindu-se de fecioare, le-a zis: „Vrăjitorul, luând banii noștri, ne-a adus de față, îndemnându-ne să facem voia împăratului, și, așa. ne va da înapoi toate ale noastre. Și, iată, eu am mâncat și am băut din sângele jertfelor și m-am închinat soarelui și focului. Deci, prin mine, vă îndeamnă și pe voi să faceți aceasta și, apoi, să luați ale voastre și să plecați.“ Iar fecioarele, ca într-o unire, mai întâi, scuipând în fața lui, i-au zis: „Ai cutezat tu a face aceasta și a ne îndemna, încă, și pe noi? Iată, că un al doilea Iuda, te-ai arătat. Acela pentru bani, dând la moarte pe Învățătorul și Stăpânul nostru, dar câștigând banii, s-a spânzurat, după ce L-a vândut pe El. lată, și tu, ticălosule, ca un al doilea Iuda, pentru bani, ți-ai pierdut sufletul și ai ajuns a cugeta, ca bogatul acela, ce avea mulți bani și zicea: Suflete, ai multe bunătăți, mănâncă, bea, veselește-te. Pentru care lucru, a auzit: Nebunule, intru această noapte, vor cere sufletul tău, de la tine, iară cele ce ai gătit, ale cui vor fi? (Luca 12, 20). Deci, îți zicem ție, stând înaintea lui Dumnezeu. că amândouă întâmplările, și a bogatului și a lui Iuda, se vor împlini la tine. „Și, iarăși, l-au scuipat pe el în față, ca pe un lepădat.
Atunci, din porunca magului, au fost bătute fără de cruțare, multe ceasuri, fecioarele, care suferind toiegele, ziceau: „Noi ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar poruncilor împărătești nu ne plecăm, și fă ceea ce voiești.“ Iar magul, uneltind în toate chinurile, ca să câștige banii lui Pavel, a hotărât ca, prin mâna lui Pavel, să se taie cu sabia capetele cinstitelor fecioare, socotind că Pavel nu se va învoi a face aceasta. Iar, dacă aceasta s-ar face, va câștiga el toți banii, dat fiind morții și Pavel, împreună cu Sfintele fecioare. Deci, ticălosul acela. auzind aceasta și, iarăși, căutând împrejur și văzându-și averea, a zis: „Fac toate câte-mi vei porunci.“ Și, luând sabia, a venit aproape de fecioare, iar Sfintele, văzându-l, s-au înspăimântat și cu un glas, au zis către el: „Ticălosule, păstor fiind, ai ieșit împotriva turmei tale, ca un lup sălbatic, ca să ne omori pe noi? Acesta este Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl primim, din necuratele tale mâini? Să știi că sabia ta, nouă ne este viață veșnică, și noi, cu adevărat, ne ducem la Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu, precum mai înainte ți-am spus, degrabă îți vei pierde sufletul, împreună cu bogăția, și te vei duce spre prietenul tău Iuda.“ Acestea, și altele, i-au grăit, și făcând ele mai întâi rugăciune, li s-au tăiat, de el, capetele. Atunci, a zis magul către el: „Să știi, Pavel, că la nici unul din oameni, n-am văzut această iscusință și istețime a ta. Pentru aceasta, fără știrea împăratului, nu te pot elibera. Că, vestindu-se lui, prin mine, despre tine, întru mare cinste te va pune. Deci acum veselește-te împreună cu noi și mâine dimineață vom face cunoscut cele pentru tine.“ Iar ticălosul acela a răspuns: „Să fie, precum ai poruncit.“ Iar, în noaptea aceea, magul, trimițând, pe slugile sale, le-a poruncit să lege grumazul lui Pavel cu o funie și să-l spânzure. Și așa, cu silnicie, și-a lepădat sufletul său. Iar dimineața, intrând la el magul, după ce l-a aflat spânzurat, vorbea cu ceilalți ca și când Pavel, singur s-ar fi spânzurat. Și a poruncit să-l pogoare și să-I arunce spre mâncare câinilor. Și, așa, au luat sfârșit cele mai înainte zise, de către Sfintele femei, preaticălosul Pavel, îndoită moarte suferind.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul David din Gareji, Georgia
Sfântul David din Gareji este unul din cei treisprezece părinți asirieni ce au fost trimiși în Georgia ca să predice Sfânta Evanghelie. S-a stabilit împreună cu ucenicul său Lucian într-o peșteră dintr-un munte vecin orașului Tbilisi, în regiunea Kartli.
În acea perioadă, Kartli era în permanență sub amenințarea persană. Sfântul David își va petrece zile întregi în rugăciune, implorându-l pe Domnul pentru iertarea păcatelor oamenilor. O dată pe săptămână, Sfinții David și Lucian urmau să coboare în oraș să predice. O biserică închinată Sfântului David a fost construită ulterior pe muntele unde se nevoiau cei doi părinți.
Sfântul lui Dumnezeu a adormit în prima joi de după sărbătoarea Înălțării – în ziua aceasta se prăznuiește în fiecare an pomenirea lui. Nu se știe exact anul adormirii sale, însă, oricum, a fost în a doua jumătate a secolului al VI-lea.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Chiril de la Iezerul Alb
Acest Chiril s-a născut într-o familie aristocrată, fiind crescut şi educat la Moscova. El s-a tuns monah în Mînăstirea Simonov, unde a dus o viaţă de nevoinţe care i-a uimit pe ceilalţi monahi. Ca să-şi ascundă virtuţile, Chiril s-a prefăcut nebun. El a grăit faţă către faţă cu Sfîntul Serghei de Radonej, şi a primit multe sfaturi mîntuitoare de la el. Împotriva voinţei lui, el a fost ales să fie stareţ al mînăstirii. El se ruga pururea cu stăruinţă la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca să-i arate calea prin care ar putea să ducă o viaţă de nevoinţe sihăstreşti, în linişte. Într-o noapte el a văzut o lumină mare şi a auzit un glas: « Chirile, ieşi de aici şi du-te la Lacul Alb!». Şi cu adevărat, Chiril a ieşit din Mînăstirea Simonov împreună cu un frate însoţitor, a mers în apropiere de Lacul Alb, iar acolo, în desimea pădurii de pin, a început să ducă viaţa de sihăstrie după care atît de mult a însetat. Cu trecerea anilor, această sihăstrie s-a transformat într-o mînăstire mare. Cuviosul Chiril a primit de la Dumnezeu şi marele har al facerii de minuni; el vindeca bolnavii şi lucra multe alte minuni. El a adormit la anul 1429, în anul al nouăzecilea al vieţii lui, strămutîndu-se la locaşurile cereşti ale Stăpînului Hristos, pe care L-a iubit cu înflăcărare întreaga lui viaţă.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Columba, apostolul Scoției
Mai puțin cunoscut pe meleagurile noastre, Sfântul Columba este cel care a binevestit Evanghelia picților, fiind cinstit astăzi de locuitorii din Irlanda și din alte părți ale Europei. Columba s‑a născut în anul 521 d.Hr., în ziua de 7 decembrie, data prăznuirii Sfântului Ambrozie, în satul Gartan din ținutul irlandez Donegal, într‑o familie ce se trăgea din neam de regi. Deși a primit la botez numele de „Colomba”, adică porumbel, datorită faptului că de mic copil petrecea mult timp în biserică, oamenii i‑au spus „Colum‑cille”, adică „Porumbelul Bisericii”, sfântul fiind cunoscut până astăzi sub acest nume în Irlanda și Scoția.
Conform obiceiului vremii, Columba a fost încredințat unui preot îmbunătățit, pe nume Cruitnecan, care pe lângă educația aleasă pe care i‑a oferit‑o, i‑a insuflat și dragostea de Biserică. Astfel, sfântul a intrat în obștea mănăstirii din Moville, al cărui stareț era Sfântul Episcop Finian, care l‑a și hirotonit diacon. După câțiva ani petrecuți în mănăstire, sfântul a mers în orașul Leinster, iar pentru a‑și desăvârși învățătura a devenit ucenicul bardului Gemman. Sub ascultarea acestuia, Columba a devenit nu numai un bard celebru, dar a și sporit în virtute, fiind încredințat de Dumnezeu cu darul prorociei. Mai departe, Sfântul Columba a mers la Mănăstirea Clonard, unde a fost hirotonit preot, iar apoi la Mănăstirea Mobhi din Glasnevin, unde a depus și voturile monahale. Însă Dumnezeu a rânduit ca sfântul să nu rămână nici în acest loc, ci să umble prin țară și să ridice mai multe biserici și mănăstiri, precum cea de la Derry sau mănăstirea de la Durrow, cea mai importantă ctitorie a sa. Aceste sfinte locașuri urmau rânduiala Sfântului Columba, care considera ascultarea de stareț și de duhovnic ca fiind mai importantă decât nevoința.
După 15 ani de osteneală neobosită în ridicarea vieții călugărești din Irlanda, însoțit de 12 monahi, Sfântul Columba s‑a îndreptat spre coastele vestice ale Scoției, stabilindu‑se pe o mică insulă numită Iona, aflată la granița dintre Dalriada și regatul picților. Acea regiune era locuită de picți păgâni, iar Columba i‑a cerut regelui lor permisiunea pentru a le propovădui acestora dreapta credință. sfântul a întemeiat o mănăstire în Iona, unde erau respectate aceleași principii ale ascultării față de stareț, ziua fiind împărțită în trei părți: una pentru rugăciune, alta pentru muncă și alta pentru citit.
Tradiția amintește numeroase minuni și vindecări săvârșite de Sfântul Columba. Dintre acestea, o amintim pe cea a învierii din morți a unui copil. Astfel, pe când sfântul binevestea Evanghelia într‑un sat de păgâni, mai mulți dintre aceștia au trecut la dreapta credința și s‑au botezat. Însă la scurt timp, un copil al uneia dintre familiile nou‑botezate s‑a îmbolnăvit brusc, fiind gata să moară. Druzii au dat vina pe părinții copilului, susținând că aceștia i‑au mâniat pe zei pentru că au primit botezul creștin. Aflând acestea, Columba s‑a întors în sat, găsind copilul mort. Intrând în camera lui, sfântul s‑a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu, luându‑l apoi pe copil de mână și poruncindu‑i ca în numele lui Iisus Hristos să revină la viață. Auzind numele Mântuitorului, băiatul s‑a trezit pe loc, iar părinții au dat slavă lui Dumnezeu pentru această mare minune.
Dumnezeu i‑a descoperit dinainte sfântului momentul în care îl va chema la El. Astfel, cu o săptămână înainte de a trece în lumea celor drepți, chipul lui Columba s‑a umplut de lumină în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii. El le‑a mărturisit apoi ucenicilor că un înger i‑a vestit că Dumnezeu va cere de la aceștia o comoară foarte dragă Lui. În sâmbătă următoare, însoțit de un ucenic, sfântul a mers să binecuvânteze mănăstirea, iar după slujba Vecerniei le‑a dat ultimele povețe. Apoi a copiat câteva texte din Sfânta Scriptură, lucru care îi era foarte drag, oprindu‑se la versetul „Cei ce‑L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Ps. 33, 11). Înspre miezul nopții a mers în biserică unde a căzut în fața altarului. Când ucenicii au venit să‑l ridice, sfântul a schițat un gest de binecuvântare și și‑a dat sufletul în mâinile Celui pe Care Îl slujise toată viața.
Astfel, Sfântul Columba a trecut la Domnul la vârsta de 77 de ani, în noaptea de 9 iunie 597. Moaștele sale au rămas la Iona până în anul 849, săvârșind multe minuni, iar apoi, din cauza atacurilor vikingilor, au fost strămutate la Dunkeld. Astăzi nu se mai cunoaște cu exactitate locul în care se află acestea.
Iată cum îl descria biograful său, Adamnan, pe Sfântul Columba: „Avea chip îngeresc; era o fire aleasă; era strălucit în cuvânt, sfânt la faptă, mare la sfat. Nu irosea nici o clipă, în tot ceasul rugându‑se, sau citind, sau scriind; avea pururea o îndeletnicire. Răbda fără răgaz greutatea posturilor și a privegherilor. Oricare dintre nevoințele sale ar fi depășit puterea unui singur om. Și în nevoință fiind, se arăta plin de dragoste față de toți, plin de pace și sfințenie, bucurându‑se de prezența Duhului Sfânt în inima sa”.
Cultul Sfântului Columba a luat o amploare deosebită, fiind cunoscut ca protectorul Irlandei, împreună cu Sfântul Patrick și Sfânta Brigitte. De asemenea, Columba este patronul poeților irlandezi, dar și protectorul celor amenințați de foc. În SUA, Massachusetts, întâlnim o mănăstire ortodoxă închinată Sfântului Columba, aflată sub jurisdicția canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru America și Canada.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.