Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 9 martie: Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia; Sfântul Mucenic Urpasian; Sfântul Chesarie de Nazianz și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup”.
În luna martie, în ziua a noua, pomenim pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia
Acești patruzeci de Mucenici au trăit pe vremea crudului împărat Licinius (308-324), toți din părțile Capadochiei fiind cu neamul, și toți din aceeași ceață la oaste. Patruzeci de ostași creștini, bărbați viteji și vrednici în războaie, iar conducătorul oastei lor era Agricolă, om păgân și rău din fire și locul slujbei lor era cetatea Sevastiei, din Armenia.
Deci, aflând Agricola de credința lor creștină, a dat porunca să fie adus în fața lui și le-a spus: „Cum v-ați arătat neascultători către mai marii voștri în războaie, așa să ascultați și acum porunca împăratului, aducând jertfa zeilor”. La acest îndemn, Chirion, căpetenia celor patruzeci, a răspuns: „Cum am luptat și am biruit pe vrăjmași, pentru împăratul pământesc, tot așa, voim și noi lupta și pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmașilor Lui”.
Pentru acest răspuns, au fost închiși în temniță, ca să se răzgândească. Dar ei n-au încetat a se ruga fierbinte lui Hristos, să-i întărească pentru mărturisirea cea adevărată. Drept aceea, toate amăgirile, toate făgăduințele și toate amenințările nu i-au clintit în credința lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, anume Lizie, acesta le-a poruncit, din nou să aducă jertfa zeilor. Cu aceeași nestrămutată credință, ostașii creștini s-au împotrivit. Înfuriați peste fire, căpeteniile au poruncit să fie dezbrăcați și siliți să intre într-un iaz, care era aproape înghețat, că era iarnă, iar pe maluri au pus păzitori, ca nimeni din ei să nu fugă. Și, iată, unul din ostași, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfă ce i se cerea: dar, ieșind din iazul înghețat și intrând în baia caldă, anume pregătită, acesta a murit îndată, în vreme ce Mucenicii, după o noapte întreagă, petrecută în iazul înghețat, erau încă vii și se rugau.
Aceasta văzând, temnicerul Aglaie a avut un vis și un tainic îndemn și, mărturisind cu glas tare: „Și eu sunt creștin”, a sărit în apa cea înghețată, făcându-se părtaș muceniceștilor patimi și întregînd ceata celor patruzeci, în locul celui ce se lepădase de Hristos. Au fost, apoi, scoși din apă și li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele și, fiind arși de vii, au primit cununa Mucenicilor.
Iar numele lor este Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Evtihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domețian, Gaie, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudien, Meliton și Aglaie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Mucenic Urpasian
De îndată ce Maximian a luat în mâini frânele împărăției a și început să stăpânească cu asprime părțile din jurul Nicomidiei, făcându-se un înflăcărat apărător al idolilor. Prietenii lui de gânduri și de băutură i-au aprins odată mânia, întocmai ca o flacără puternică împotriva creștinilor. Și atunci, adunând laolaltă pe toți sfetnicii și fruntașii din împărăția lui, le-a strigat: dacă cineva dintre voi a căzut în credința creștinilor și nu vrea să se întoarcă la binevoitorii noștri zei, să-și desfacă brâul său înaintea tuturora și să iasă din palatul și din cetatea noastră. Căci cetatea aceasta încă de la strămoși a apucat să cinstească pe zei, și nu un singur Dumnezeu și chiar și acesta răstignit!
Și atunci spaimă a cuprins pe toți cei ce crezuseră în Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat și felul adevărat în care avea să se arate dreapta credință în Hristos. Căci unii dintre cei de față ascundeau că sunt creștini, iar alții se lepădau. Câți însă purtau în sufletele lor nepătată dragostea către Dumnezeu, disprețuind chinurile și bătându-și joc de tiran, aruncându-și brâiele se îndepărtau de acolo. Atunci și viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care făcea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida și brâul său, zicând cu glas puternic împăratului: de vreme ce astăzi împărate, mă declar ostaș al Împăratului Celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ți înapoi brâul, cinstea și mărirea.
Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neașteptate, împăratul Maximian s-a schimbat îndată la față și multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecându-și ochii și privind posomorât către Urpasian, a strigat întocmai ca o fiară sălbatică, zicând: spânzurați pe ticălosul acesta și zdrobiți-i trupul cu vine de bou. Făcându-se aceasta cu mare grabă și fiind bătut fără de milă, ore întregi, cu vine de bou, sfântul mucenic, își avea privirile îndreptate spre cer și se ruga, nefiind mâhnit câtuși de puțin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de față: aruncați-l de aici în vreo temniță întunecată și bine păzită și lăsați-l acolo singur până ce mă voi gândi cu ce fel de moarte am să-l pierd.
În timp ce sfântul mucenic se găsea în temniță, nelegiuitul împărat a născocit un nou mijloc de tortură; și acesta era o cușcă de fier. Astfel, poruncind ca sfântul să fie scos din închisoare, a spus slujitorilor lui să-l închidă în cușcă și să fie spânzurat cu cușca în sus.
După ce s-a făcut aceasta, iar cușca de fier acoperea tot trupul sfântului, tiranul a poruncit să fie aprinse făclii și cu acelea să fie arsă fără de milă cușca în care se găsea sfântul. Deci, mucenicul cel sfânt al lui Hristos găsindu-se spânzurat în cușca aceea de fier și rugându-se acolo, într-atât a fost ars, încât toată carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara și s-a amestecat cu pământul, iar oasele lui s-au făcut întocmai ca praful de pe arie. În felul acesta mucenicul cel sfânt al lui Hristos rugându-se și topindu-se, aerul s-a umplut de mireasmă cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat către Domnul, întocmai ca un luceafăr luminos, așa precum unii dintre credincioșii care au fost de față au spus că au văzut. Iar tiranul și nelegiuitul împărat stăruind încă în nebunia lui, a poruncit să fie adunat cu grijă atât pământul în care cursese carnea topită a sfântului, cât și praful oaselor sale și să fie împrăștiate în mare, în fața lui. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Nicomidiei.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Chesarie de Nazianz
Sfântul Chesarie a fost fratele mai mic al Sfântului Grigorie Teologul. Precum fratele său, el a primit învățătură la școlile înalte din Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei și Alexandria și a ajuns medic al împăratului Constanțiu. La moartea acestuia, luând împărăția Iulian apostatul, prigonitorul creștinilor, Chesarie a fost singurul care n-a fost alungat de la palat, căci până și Iulian îl cinstea foarte tare, încât l-a numit mai mare peste vistieriile împărăției. Atunci Sfântul Grigorie, temându-se ca fratele lui să nu se lepede de credință, i-a trimis o scrisoare cerându-i să lase cinstea împărătească și să se întoarcă acasă. Pentru un timp însă Chesarie a mai rămas la palat pentru a ajuta pe creștinii prigoniți, dar după o vreme, când Iulian i-a cerut și lui să se facă păgân, a mărturisit cu tărie că este creștin și nu își va lăsa credința, apoi, lăsând toată slava și bogățiile, a mers în Nazianz, în casa părinților săi, unde îi tămăduia pe locuitorii bântuiți de boli. La moartea lui Iulian, el s-a întors la curtea împărătească și a primit iarăși mare cinste și bogăție, cu care a făcut multe milostenii. După ce a scăpat cu viață dintr-un mare cutremur, a hotărât să părăsească lumea și să-i urmeze fratelui său Grigorie în nevoință Pustnicească, dar s-a îmbolnăvit și s-a săvârșit la vârsta de 39 de ani, lăsându-și toate averile săracilor. Sfântul Grigorie Teologul a rostit la înmormântarea sa un cuvânt care a rămas vestit, prin care îndemna și Pe alții să urmeze fratelui său pentru a dobândi împărăția cerească.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup”
O Icoană de pază la granița ruso-chineză
Fluviul Amur (Tamur), numit de chinezi „Fluviul dragonului negru”, reprezintă astăzi granița naturală dintre China și Rusia, pe mai multe sute de km. Pe malul rus al fluviului, în orașul Blagoveșcensk, în biserica Buneivestiri, se află paznica de frontieră: Icoana Albazin a Maicii Domnului, recunoscută de toți localnicii drept ocrotitoare a credincioșilor, și făcătoare de minuni.
Numele Icoanei, „Albazin”, provine de la fortăreața Albazin de pe apa Amurului, ridicată în 1650 de către conducătorul cazac Hierotheus Khabarov, pe locul așezării prințului daurian Albaza. De fapt, cazacii au poposit în zonă abia în sec. XVII. Aici viețuiau populațiile păgâne de daurieni și tungusieni.
Cazacii au conviețuit cu băștinașii, ridicând deci fortăreața Albazin. Chinezii au sesizat situația și au atacat, o primă confruntare având loc la 24 martie 1652. Deși la început rușii au rezistat, chinezii au atacat continuu, până când, în 1658, au înfrânt pe cazacii conduși de Onufrie Stepanov. Albazinul a fost ars, iar mare parte din populație dusă în robie, în China. Zona Albazinului se voia transformată în pustiu.
Totuși, în 1665, rușii s-au întors și au reconstruit Albazinul, iar acolo a venit și preotul Ermoghen, de la mânăstirea Sfintei Treimi – Kirensk, care a adus cu sine o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup” – „Albazin”. În 1671 bătrânul Ermoghen a construit o mică mânăstire la un kilometru și jumătate de Albazin, unde a fost instalată Icoana.
Prin mila Maicii Domnului, zona a înflorit. În Albazin s-au ridicat două biserici (în cinstea Înălțării Domnului și a Sfântului Nicolae al Mirelor Lichiei) și o nouă mânăstire. Solul fiind fertil, Albazinul producea pâine pentru Siberia de Est. Chiar și băștinașii s-au adaptat culturii ruse, obținând protecția Rusiei în fața raidurilor chineze. Moscova nu a scăpat din vedere nevoile de la frontiera Amur. În zonă a fost îmbunătățită apărarea militară. Însă și pentru hrana spirituală, au fost rânduiți arhimandriți, egumeni sau preoți care să slujească în zonă. Popoarele daurian și tungusian s-au botezat în scurt timp. Chiar și prințul Hantimur, al daurienilor, s-a botezat împreună cu fiul său, Katana, primind numele de Petru, respectiv Pavel.
Dar chinezii nu au abandonat lupta, dorind cucerirea Albazinului. În 10 iulie 1685, o armată de 15000 chinezi a înconjurat cetatea, în care se aflau doar 450 soldați ruși și trei tunuri. Chinezii au pregătit lemne de jur împrejurul cetății, ca să-i dea foc. Fiind în imposibilitatea de a face față, rușii s-au retras din cetate, luând cu ei doar lucrurile sfinte, printre care Icoana Albazin. Numai că nici chinezii nu au putut împlini dorința lor, de a distruge recolta de grâu a Albazinului. Deodată invadatorii s-au speriat și au început să se retragă, ignorând comanda superiorilor. Aceasta a fost considerată o minune a Icoanei Albazin, rămasă fără explicație sau detaliere. În 20 iulie 1685 rușii s-au reîntors în Albazin.
După un an, cetatea a fost din nou atacată de chinezi. Asediul a durat cinci luni. De trei ori orașul a fost apărat de săgețile și ghiulelele chineze. Cu toate acestea, mulți ruși au murit eroic. Asediul a fost ridicat în decembrie 1686, iar în oraș rămăseseră în viață 150 soldați, din cei în jur de 800 de la început. Însă în 1690 Albazinul a căzut pentru o lungă perioadă în mâinile chinezilor, iar ultima trupă de cazaci a părăsit cetatea, condusă de Vasil Smirenikov. Icoana Albazin a fost mutată din timp la Sretensk, pe râul Shilka (afluent al Amurului).
După distrugerea Albazinului, localnicii au contribuit la răspândirea Ortodoxiei în Orientul Îndepărtat. Prizonierii luați de chinezi au propovăduit creștinismul, încât împăratul chinez a ordonat ca un templu budist din Beijing să fie transformat în biserică ortodoxă, în cinstea Sofiei – înțelepciunea lui Dumnezeu. Biserica a primit în 1695 un antimis, cărți de slujbă, sfântul și marele mir, de la mitropolitul Ignatie de Tobolsk. Într-o scrisoare a mitropolitului către un preot ortodox captiv (Maxim), se menționează: „Să nu te tulburi, nici pentru tine, nici pentru cei împreună cu tine, căci cine este în măsură să se opună voii lui Dumnezeu? Captivitatea voastră nu este lipsită de scop pentru poporul chinez, ca să le dezvăluiți lumina credinței în Hristos.”
În curând au urmat primele botezuri ale chinezilor. Și următorul mitropolit de Tobolsk, Filoteu, a încurajat preoțimea din robia chineză, să continue misionarismul între păgâni.
Odată cu trecerea timpului, Amurul a fost eliberat de ruși. La 1 august 1850 a fost fondat orașul Nikolaevsk-Amur, pe râul Amur. A urmat înființarea altor așezări cazace în zonă, sub păstorirea spirituală a Arhiepiscopiei de Kamceatka.
Chiar și pe locul fostei fortărețe a Albazinului s-a ridicat o așezare cu același nume. Icoana Albazin a fost considerată în tot acest timp protectoarea Amurului. Trei noi orașe ruse s-au ridicat, dintre care unul a primit chiar numele de Blagoveșcensk, de la Buna Vestire (Blagoveștenia). Tratatele de la Aigunsk (1858) și Peking (1860) au contribuit în mod cert la stabilitatea din zonă.
În 1868 Icoana a fost mutată de la Sretensk la Blagoveșcensk, de către episcopul Veniamin de Kamceatka, iar în 1885 s-a stabilit în mod oficial sărbătoarea anuală a Icoanei la 9 martie, prin episcopul Gurie de Kamceatka. Tot atunci s-a alcătuit și un Acatist al Icoanei Albazin. O altă amenințare pentru Amur a apărut în 1900. Trupele de chinezi s-au stabilit pe malurile Amurului, lângă Blagoveșcensk. Orășenii s-au rugat în biserica Buneivestiri din oraș, unde se afla și Icoana. Se citea continuu Acatistul ei. Deodată, potrivit mărturiilor chinezilor, s-a arătat deasupra Amurului o Femeie strălucitoare, care i-a înspăimântat. Îndată au ridicat asediul și au plecat. De peste 300 ani Icoana Albazin străjuiește frontiera Amur a Rusiei. Este cinstită în primul rând ca ocrotitoare a soldaților, dar și a mamelor. Mai ales femeile însărcinate și cele aflate în preajma nașterii cer ajutor la Icoana Albazin.
Icoana Îl prezintă pe Iisus copil, în picioare, la pieptul Maicii Sale. În 1885 și 1895 Icoana a stopat epidemiile de difterie, scarlatină și ciumă. În timpul păstoririi episcopului Gurie, s-a dezvoltat practica procesiunilor cu Icoana și cu Crucea prin Blagoveșcensk. Se merge cu Icoana de-a lungul străzilor orașului și se intră în toate casele unde este nevoie de sprijin și tămăduire, în special acolo unde se află grav bolnavi, la anumite zile. De multe ori se petrec vindecări minunate. Aceste minuni sunt cunoscute în toată regiunea Amurului, din eparhia Kamceatkăi. Mai multe copii ale Icoanei au fost făcute în zona Amurului și în toată Rusia.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.