Simbolul pelicanului. „Făcutu-m-am asemenea pelicanului singuratic” (Ps. 101, 7). Iisus înălțat și mort pe cruce ne-a dăruit nouă viața
Ce înseamnă cuvântul: „Făcutu-m-am asemenea pelicanului singuratic” (Ps. 101, 7)?
Pelicanul acesta este o pasăre. Iar șarpele dușmănește mult puii lui. Deci el ce face? Își așază la înălțime cuibul lui, îngrădindu-l din toate părțile din pricina șarpelui. Ce face atunci vicleanul șarpe? Cercetează de unde suflă vântul și din partea aceea își trimite veninul său de-i ucide. Deci vine pelicanul și vede că au murit puii lui. Atunci privește la nor și zboară la înălțime, întinzându-și aripile. Acolo își găurește cu ciocul coastele și prin nor picură în ei din Sângele său, și se trezesc.
Prin pelican se înțelege Domnul, iar puii lui sunt Adam și Eva, firea noastră. Cuibul lui este paradisul. Iar șarpele, diavolul cel răzvrătit. Deci șarpele, începătorul răului, le-a insuflat prin neascultare protopărinților veninul său, și aceștia s-au făcut morți prin păcat. Dar Domnul și Dumnezeul nostru s-a înălțat pentru iubirea Sa de oameni pe cinstita cruce și din coasta sa străpunsă ne-a dăruit viața prin Duhului Sfânt.
Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât și în Apus și semnifică atotputernicia jertfei lui Hristos. În creștinism Dumnezeu e răstignit; drumul către Înviere trece prin cruce. Pelicanul care își străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-și hrănească fiii și să le dea viață, Îl simbolizează pe Hristos, care pe toate le ține și le mântuiește prin jertfa Sa.
Multumesc pentru cuvânt!