Sfinții zilei din calendarul ortodox. Sinaxar 24 martie: Sfântul Ierarh Artemon, episcopul Seleuciei; Sfântul Cuvios Zaharia postitorul de la Lavra Peșterilor și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Muntele Netăiat”. Despre toate acestea pe scurt puteți citi în continuare…
În luna martie, în ziua douăzeci și patru, pomenim pe Sfântul Ierarh Artemon, episcopul Seleuciei
Fericitul Artemon a avut ca patrie Seleucia, cetatea Pisidiei, în care, fiind născut și crescut, petrecea viață cinstită, în zilele Sfinților Apostoli, care luminau lumea cu buna vestire a lui Hristos. Mergînd în cetatea aceea Sfîntul Apostol Pavel, Artemon era între toți cetățenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, și nu i se cădea a se ascunde sub obroc. Sfîntul Apostol Pavel, aflîndu-l pe acesta întărit în credința lui Hristos și plin de dumnezeiasca înțelepciune, l-a pus păstor și învățător poporului, hirotonisindu-l întîiul episcop în Seleucia Pisidiei. Iar el, îndreptînd bine și cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredințată lui, a fost tuturor liman de mîntuire, văduvelor și săracilor purtător de grijă, sufletelor și trupurilor doctor, făcător de minuni și toate zilele vieții sale bine și cu dumnezeiască plăcere petrecîndu-le, și-a sfîrșit viața la adînci bătrîneți.
Tot în această zi, pomenim pe Sfântul Cuvios Zaharia postitorul de la Lavra Peșterilor
În cetatea Kievului erau doi bărbați slăviți prieteni între ei, Ioan și Serghie. Aceștia, venind în biserica cea de Dumnezeu împodobită a Pecerscăi, au văzut o lumină mai luminoasă decât a soarelui la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și înaintea ei au primit duhovniceasca frățime. Iar după mulți ani Ioan s-a îmbolnăvit de moarte și, lăsându-și pe fiul său Zaharia, care era numai de cinci ani, a chemat pe fericitul Nicon, egumenul Pecerscăi. Acela venind, a împărțit averea sa la săraci, iar partea fiului, adică o mie de bucăți de argint și o sută de aur, le-a dat lui Serghie, căruia i-a încredințat spre pază și pe fiul său Zaharia, fiind tânăr, ca unui prieten al său și frate credincios, poruncindu-i aceluia ca, atunci când va crește fiul său, să-i dea argintul și aurul. Acestea rânduindu-le, nu după multă vreme a răposat.
Ajungând Zaharia la cincisprezece ani, a voit să-și ia argintul și aurul său de la Serghie. Iar acesta, fiind rănit de diavol și socotind să dobândească bogăție, a voit să-și pierde viața și sufletul, căci a răspuns tânărului: „Tatăl tău a dat toată averea lui Dumnezeu și Aceluia să-I ceri argint și aur; El îți este ție dator, de te va milui. Iar eu nu sunt dator cu nici un galben, nici tatălui tău, nici ție. Aceasta ți-a făcut-o tatăl tău în a sa nebunie, că a împărțit toată averea sa în milostenie, iar pe tine te-a lăsat sărac și scăpătat”.
Acestea auzindu-le, tânărul a început a plânge pentru a sa lipsă. Și a trimis cu rugăminte la Serghie, zicând: „Dă-mi măcar jumătate din moștenirea mea, iar ție să-ți rămână jumătate”; iar Serghie ocăra cu aspre cuvinte pe tatăl copilului. Zaharia cerea a treia parte, apoi a zecea și, văzându-se pe sine lipsit cu totul, a zis lui Serghie: „Dacă n-ai luat, vino și te jură în biserica Pecerscăi, înaintea icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde ai primit legătura iubirii de frați cu tatăl meu”.
Serghie, neîndoindu-se, a mers în biserică și, stând înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicea, jurându-se: „N-am luat o mie de bucăți de argint, nici o sută de aur”. Și a voit să sărute icoana, dar n-a putut să se apropie de dânsa. Apoi, ieșind pe ușă, a început a striga: „Cuvioșilor părinți, Antonie și Teodosie, să nu porunciți ca să mă piardă îngerul acesta nemilostiv, ci vă rugați Preasfintei Doamne, Născătoarei de Dumnezeu, ca să alunge de la mine pe diavolii cei mulți, cărora sunt dat, și să ia argintul și aurul cel pecetluit în cămara mea!” Și a cuprins frică pe toți. De atunci nu mai lăsau pe nimeni să jure înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Deci luară vasul cel pecetluit și aflară în el două mii de bucăți de argint și două sute de aur, pentru că astfel a îndoit Domnul, Răsplătitorul celor milostivi.
Iar Zaharia tot aurul și argintul l-a dat egumenului Ioan, care era atunci, ca să-i cheltuiască precum va voi. Iar el s-a călugărit și și-a săvârșit viața în Sfânta Mânăstire Pecersca. Iar cu argintul acela și cu aurul au făcut o biserică cu hramul Sfântului Ioan Înaintemergătorul, nu departe de sfânta biserică cea mare a Pecerscăi, întru pomenirea boierului Ioan și a lui Zaharia, fiul său, și întru slava lui Hristos Dumnezeu și a Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu, care mai ales în acel loc se preamărește, de la care darul ei cel minunat să nu fie depărtat în veci. Amin.
Tot în această zi, facem pomenire despre minunea ce s-a făcut în Mănăstirea Pecerska
În cetatea Kievului erau doi bărbați slăviți prieteni între ei, Ioan și Serghie. Aceștia, venind în biserica cea de Dumnezeu împodobită a Pecerscăi, au văzut o lumină mai luminoasă decât a soarelui la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și înaintea ei au fost primiți în duhovniceasca frățime. Iar după mulți ani Ioan s-a îmbolnăvit de moarte și, lăsându-și pe fiul său Zaharia, care era de cinci ani, a chemat pe fericitul Nicon, egumenul Pecerscăi. Și acela venind, a împărțit Ioan averea sa la săraci, iar partea fiului, adică o mie de grivne de argint și o sută de aur, le-a dat lui Serghie, căruia i-a încredințat spre pază și pe fiul său Zaharia, fiind tânăr, ca unui prieten al său și frate credincios, poruncindu-i aceluia ca, atunci când va crește fiul său, să-i dea argintul și aurul. Acestea rânduindu-le, nu după multă vreme a răposat.
Deci ajungând Zaharia la cincisprezece ani, a voit să-și ia argintul și aurul său de la Serghie. Iar acesta, fiind rănit de diavol și socotind să dobândească bogăție, a voit să-și piardă viața și sufletul, căci a răspuns tânărului: „Tatăl tău a dat toată averea lui Dumnezeu și Aceluia să-I ceri argint și aur; El îți este ție dator, de te va milui. Iar eu nu sunt dator cu nici un galben, nici tatălui tău, nici ție. Aceasta ți-a făcut tatăl tău în a sa nebunie, că a împărțit toată averea sa în milostenie, iar pe tine te-a lăsat sărac și scăpătat” .
Acestea auzindu-le, tânărul a început a plânge pentru a sa lipsă și a trimis cu rugăminte la Serghie, zicând: „Dă-mi măcar jumătate din moștenirea mea, iar ție să-ți rămână jumătate”; dar Serghie a ocărât cu aspre cuvinte pe tatăl copilului și chiar și pe el. Iar Zaharia a cerut a treia parte, apoi a zecea și, văzându-se pe sine lipsit cu totul, a zis lui Serghie: „Dacă n-ai luat, vino și te jură în biserica Pecerscăi, înaintea icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde ai primit legătura iubirii de frați cu tatăl meu” .
Iar Serghie, neîndoindu-se, a mers în biserică și, stând înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a zis, jurându-se: „N-am luat o mie de grivne de argint, nici o sută de aur”. Si a voit să sărute icoana, dar n-a putut să se apropie de dânsa. Apoi, ieșind pe ușă, a început a striga: „Cuvioșilor părinți, Antonie și Teodosie, să nu porunciți ca să mă piardă îngerul acesta nemilostiv, ci vă rugați Preasfintei Doamne, Născătoarei de Dumnezeu, ca să alunge de la mine pe diavolii cei mulți, cărora sunt dat, și să ia argintul și aurul cel pecetluit în cămara mea! ” Și a cuprins frică pe toți. Si de atunci nu mai lăsau pe nimeni să se jure înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Deci luară vasul cel pecetluit și aflară în el două mii de bucăți de argint și două sute de aur, pentru că astfel a îndoit Domnul, Răsplătitorul celor milostivi.
Iar Zaharia tot aurul și argintul l-a dat egumenului Ioan, care era atunci, ca să-i cheltuiască precum va voi. Iar el s-a călugărit și și-a săvârșit viața în Sfânta Mănăstire Pecersca. Iar cu argintul acela și cu aurul au făcut o biserică cu hramul Sfântului Ioan Înaintemergătorul, nu departe de sfânta biserică cea mare a Pecerscăi, întru pomenirea boierului Ioan și a lui Zaharia, fiul său, a cărora a fost argintul și aurul, și întru slava lui Hristos Dumnezeu și a Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu, care mai ales în acel loc se preamărește, de la care darul ei cel minunat să nu fie depărtat în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenim Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Muntele Netăiat”
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este numită și icoana Maicii Domnului „Muntele umbrit”.
Icoana Maicii Domnului s-a aflat pentru aproximativ 250-300 de ani într-una din mănăstirile de monahi din Tver, până când a fost dăruită de stareț lui Cosma Volcianinov, unul din ctitorii mănăstirii. Icoana a fost transmisă în familia ctitorului din generație în generație, până când un strănepot a lui Cosma a considerat-o învechită și a aruncat-o într-un pod.
Tânărul era cunoscut pentru insultele pe care i le aducea soției sale în mod repetat. Necăjindu-se tare, femeia și-a pus în gând să se sinucidă într-o baie părăsită din casă.
În drum spre baie, i s-a arătat un monah care i-a spus: Unde te duci, tu nefericito? Întoarce-te în casa ta, caută icoana Maicii Domnului „Muntele umbrit”, roagă-te înaintea ei și vei trăi în pace cu soțul tău.
Uimită fiind, femeia s-a întors acasă și a povestit cele întâmplate familiei. Aceștia chiar au mers și au căutat călugărul, dar acesta nu mai era.
Femeia a căutat și a descoperit icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a curățat-o și a așezat-o la loc de cinste în casă. Spre seară (în ajunul Bunei Vestiri) au chemat preotul din parohie, povestindu-i cele întâmplate. Acesta a săvârșit apoi Priveghere de toată noaptea înaintea icoanei „Muntele netăiat”.Din acel moment, preotul a venit și a săvârșit anual rugăciuni înaintea icoanei în ziua de 24 martie.
Pentru mai mult de 150 de ani, icoana s-a aflat în casa familiei Volcianinov.
Ultimul membru al familiei Volcianinov, Ecaterina, s-a căsătorit cu George Ivanovici Koniaev, luând cu sine icoana Maicii Domnului, ca zestre de mare preț. Rugăciunile și privegherile au continuat și în casa Koniaev, pe 24 martie și 7 noiembrie (probabil, aceasta a fost ziua în care icoana a fost mutată de la mănăstire în casa lui Cosma Volchaninov).
În 1863, soțul Ecaterinei, George Koniaev, a făcut demersurile necesare pentru a prezenta propunerea ridicării unei capele în cinstea icoanei Maicii Domnului „Muntele umbrit”, alături de un alt lăcaș de cult, în cinstea icoanei Maicii Domnului din Smolensk, a Sfântului Tihon și a Sfântului Macarie de Kaliazinsk.
George (care a murit în 1868 la vârsta de 97) a dorit să doneze icoana Maicii Domnului, Bisericii. El a spus: Cred că cel mai bun loc pentru a adăposti icoana este o capelă construită lângă Biserica „Icoana Maicii Domnului din Smolensk”, deoarece locul pe care se află biserica se numea înainte „Munte”, fiind cel mai înalt loc din oraș. Aici era și locul de refugiu al tuturor, în vremuri de inundație. Deci să se refugieze toți la mila Maicii Domnului, revărsată și prin această icoană.
La 15 iulie 1866 icoana a fost așezată în Capela nou construită, târnosită a doua zi de episcopul Antonie Staritsk. Astfel, s-a împlinit dorința familiei, ca icoana să se întoarcă după ani de zile, în Biserică.
După aceasta, icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” a fost trecută în sinaxarele ruse cu dată de prăznuire pe 24 martie.
Această icoană aparține tipului „Îndrumătoarea” (Hodighitria), în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl ține pe brațul Său stâng pe Pruncul Hristos și arată spre El, ca o călăuză spre Dumnezeu. Specific acestei icoane este faptul că în mâna dreaptă, Maica Domnului are reprezentat un munte pe care se afla o biserică.
Numele icoanei are ca temei pasajul scripturistic din: Daniel 2, 44-45. În cântările bisericești se face adeseori referire la vedenia Prorocului Daniel: „Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, pe care Sfântul profet Daniel mai înainte te-a văzut munte netăiat, din care S-a tăiat Piatra cea din capul unghiului…” (Mineiul pe Ianuarie, ziua 27, Utrenie, Cântarea a VIII-a a Canonului Născătoarei de Dumnezeu)
Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” nu trebuie confundată cu icoana Maicii Domnului „Piatra Muntelui netăiata de mână” – icoana de pe iconostasul Catedralei Schimbării la Față din Solovki.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.