Într-o predică, un preot a povestit o întâmplare despre smerenia în cuplu:
„Venind obosit de la serviciu, soțul s-a culcat în pat fără să mănânce. Deși era târziu, soția s-a dus să arunce la ghenă gunoiul și punga cu scutecele murdare ale bebelușului și, când s-a întors, a uitat să încuie ușa de la intrare. Dimineața, când să plece la serviciu, soția a văzut că, peste noapte, ușa rămăsese descuiată. S-a dus și l-a sculat pe soț, nervoasă.
— Uite, puteau intra hoții. De ce nu ești atent? Vrei să intre cineva să ne dea în cap si să ne fure tot?
— Am încuiat-o, eu știu că am încuiat-o. Dar, dacă tu zici că am uitat s-o încui, înseamnă că așa o fi. Iartă-mă.
— Ai uitat. Iar ai lăsat-o deschisă. Tot timpul vrei să ai dreptate. Mai lasă-mă în pace.
Soția a plecat trântind ușa. Era nervoasă din cauza unui conflict pe care-l avea cu o vecină și își descărca nervii pe soț. De când soțul ei lucra numai după-amiaza și stăteau puțin timp împreună, relația dintre ei devenise puțin tensionată.
Ajunsă în fața blocului, soția văzu cum gunoierii încărcau gunoiul. Își aduse aminte că, în seara precedentă, ieșise la ghenă după ce soțul ei venise de la serviciu și își dădu seama că l-a certat degeaba. Avea de ales între a se întoarce acasă să-i ceară iertare sau a prinde tramvaiul care tocmai se vedea în depărtare. De pe telefonul mobil, sună la serviciu și îi ceru voie șefului ei să o învoiască în acea zi. Fără să-i ceară vreo explicație, șeful o învoi.
S-a întors acasă și a deschis ușa încet, ca să nu-l trezească iar pe soț. Dar l-a găsit stând în fotoliu, trist. Comportamentul ei îl rănise.
— Ce e, iubito, ai uitat ceva? întrebă el, grijuliu.
— Nu, am venit să te rog să mă ierți, îi spuse ea, îmbrățișându-l. Dimineața asta rămân cu tine, m-am învoit de la serviciu. Ieșim în parc? l-a întrebat ea, bucurându-se că soțul i-a trecut cu vederea ieșirea nepotrivită pe care o avusese.”
Fraților și surorilor în Hristos, continuă preotul predica, si voi trebuie să fiți cât se poate de iertători cu micile greșeli pe care le fac soțiile voastre sau soții voștri. Că numai așa rămâne familia unită, spre slava lui Dumnezeu. A Căruia este slava în veci. Amin.
Povestire asemănătoare din Pateric, despre smerenia care risipește puterea diavolului și aduce pacea. Erau doi frați călugări care de multă vreme trăiau în dragoste împreună la un loc. Iar vrăjmașul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut să-l despartă pe unul de celălalt.
Deci a făcut între dânșii pricină ca aceasta: fratele cel mai mic a aprins lumânarea și a pus-o la locul ei. Iar diavolul, făcând pacoste, a doborât lumânarea si a stins-o. Fratele cel mare, scârbindu-se de aceasta, l-a lovit cu mânie pe fratele său peste obraz, iar el cu smerenie i s-a închinat lui până la pământ, zicând: „Iartă-mă, frate, că te-am scârbit, ci așteaptă puțin până o voi aprinde iar.” Dar puterea lui Dumnezeu l-a muncit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Dacă s-a făcut ziuă, diavolul a mers în capiștea idolească și se jeluia mai marelui său, spunându-i toată întâmplarea și ce a făcut acelor călugări, și cum s-a smerit călugărul cel mic celui mai mare. Pentru această smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu până la ziuă.
Acestea diavolul spunându-le și jeluindu-se stăpânului său în capiștea idolească, iar templierul întâmplându-se în acel ceas acolo și auzind cum se jeluia acel drac, se mira de neputința lor și, umilindu-se în inimă, a mers la o mănăstire si s-a făcut călugăr iscusit și smerit. El spunea fraților: „Smerenia risipește puterea vrăjmașului, căci eu am auzit dracii grăind și vorbind între dânșii cum că, «de vom face oarecare tulburare și gâlceavă între călugări și se va întoarce unul dintr-înșii, și, smerindu-se, se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră o risipește».”
Aceasta auzind noi, fraților, să ne silim să câștigăm smerenia, care risipește puterea diavolului. Și așa Dumnezeul păcii va fi cu noi și ne va feri de toate lațurile vrăjmașului. A Căruia este slava în vecii vecilor. Amin.
Danion Vasile; Patericul mirenilor